De obicei, dacă este să privim din punct de vedere istoric, masele au fost conduse de către o elită, elită ce, de obicei, era totodată politică, economică cât și culturală.

Așa se întâmpla în multe cazuri, însă nu întotdeauna.

Dacă distanța dintre mase și elite devenea prea mare, dacă conducătorii se îndepărtau prea tare de rădăcinile lor, atunci puteam asista la un conflict între cele două părți.

Oare cum a fost vechea noastră elită și cum este cea actuală? Oare cât de departe se situează ea față de rădăcinile ei? În ce măsură mai avem noi acuma o elită?

În istoria noastră, masele au fost conduse de elite, de pildă pașoptiștii, școala ardeleană, perioada interbelică. Cu unele excepții, membrii acelei pături conducătoare s-au format pe parcursul mai multor generații, iar acele familii au reușit să îmbine cu succes o bunăstare materială cu o educație aleasă. Merită în acest sens menționat efortul pașoptiștilor nu numai de a crea un stat modern de inspirație occidentală dar și pe acela de a crea și de a alinia cultura noastră la cea europeană. Cei mai mulți pașoptiști au fost atât oameni de afaceri, cât și politicieni și oameni de cultură, o bună parte dintre ei fiind scriitori.

După instaurarea comunismului, elita noastră, fie a fost exterminată, fie a emigrat. În acea perioadă s-a format o nouă elită sau mai bine spus o pseudoelită, dacă ar fi să o comparăm cu cea vechea. Cei mai mulți dintre noii membri proveneau din familii modeste fără educație. Intrând în partid și ajungând să ocupe poziții importante au intrat automat în rândul noii pături conducătoare, singurul lor merit fiind ambiția și dibăcia cu care au reușit să urce în cadrul ierarhiei politice.

Marea lor majoritate nu aveau nici un interes pentru cultură și nici nu erau, și nu aveau cum să fie oameni de afaceri. După criteriile actuale, cel mult la statutul de administratori îi putem ridica, nici măcar politicieni în adevăratul sens nu îi putem numi, ei nefiind aleși de popor, ci promovați de cei de deasupra lor și în cele din urmă de către dictator.

Dezvoltându-se într-o lume în care proprietatea privată era blamată, în care fabrica era a poporului, adică a noastră a tuturor, dar a nici unuia dintre noi, nu aveau nici o reținere, atât conducerea cât și muncitorii de rând, să fure cât pot, întrucât nu furau de la un proprietar concret ci de la o entitate abstractă… Asfel ideea de a te descurca, de a fura, a devenit ceva comun, ceva de la sine înțeles, a devenit aproape un act de justiție haiducească.

După revoluție elita din perioada comunistă a rămas la putere, membrii ei au devenit patroni cu acte „în regulă”, însușindu-și proprietatea comună, proprietatea „poporului”. Ei neavând capital, dar având poziții, și-au făcut rost de capital tocmai profitând de pozițiile lor. Mergând pe principiul „nu ne vindem țara, ci o furăm noi”, astfel, cu unele excepții, s-a format elita financiară a țării, membrii nomenclaturii devenind oameni de afaceri. În același timp ei sau protejații lor au intrat în diverse partide, fiind aleși democratic de către popor, dar manipulând și dezinformând masele, profitând de înapoierea, alienarea, lipsa de orizont, de informații, dând pomeni electorale și luând o serie de măsuri populiste nesustenabile economic pe termen lung.

După ce au furat cam tot ce se putea fura, noii îmbogățiți au devenit adepții proprietății private și ai economiei de piață, pozând în oameni de afaceri de succes și încercând să ascundă pe cât posibil proveniența bunăstării lor. Din punct de vedere al preocupărilor culturale – cu unele excepții – au rămas imuni la orice astfel de preocupare.

Cu Vestul s-au comportat de cele mai multe ori pe principiul „zicem ca ei și facem ca noi”. Pentru a intra în UE au trebuit să dea o oarecare putere luptei împotriva corupției… până la urmă tot niște corupți au permis existență luptei împotrivă ei însăși, a propriei corupții, dar nimeni nu și-a imaginat că se va putea merge așa de departe. Dacă picau doar câteva capete mai neînsemnate și preferabil doar dintr-o anumită parte a spectrului politic, ar fi fost acceptabil, dar DNA-ul a scăpat de sub orice control, începând să îi decimeze pe toți. Aceasta a dus însă la o reacție transpartinică anti DNA a clasei noastre politice, clasă ce începea să se simtă amenințată în însăși existent ei. Dându-și seama că jocul anticorupție a devenit mult prea serios acum se simt obligați față de propriile lor interese să facă orice pentru a stopa DNA-ul.

Acest aspect poate fi privit și ca fiind un punct de cotitură în istoria noastră. Răul din cadrul elitei noastre este disperat, nu se mai ascunde, își arată întreaga urâțenie și încearcă cu toată puterea să ne întoarcă din drum.

Ceea ce s-a întâmplat la mitingul diasporei din București arată fără urmă de îndoială că sunt capabili de orice pentru a se menține la putere, ei fiind nevoiți acum să meargă pe principiul: „Totul sau nimic”, sau pușcăria, sau instaurarea unei dictaturi, altă cale pentru ei nu mai există.

Disperarea, interesul, oportunismul îi face să fie total nepăsători la interesele reale ale propriului popor, iar față de partenerii noștri euroatlantici mai au iluzia că pot să îi prostească cu tot soiul de declarații penibile, doar că, vremurile s-au schimbat, ei însă nu.

Din păcate nostalgia dictaturii este încă vie în memoria lor, ceea ce îi face să caute soluția la propriile lor probleme întorcând-se spre trecut. Ideea partidului stat controlat de un lider autoritar ce deține de fapt întreaga putere este văzută că fiind o soluție viabilă, în această privință Turcia lui Erdogan fiind un exemplu pe care mulți dintre cei aflați la putere ar dori să îl copieze.

În încercarea lor de a acapara întreaga putere în stat ei se bazează și pe o bună parte a propriului electorat, folosită fără scrupule ca masă de manevră pentru atingerea scopului lor. Din păcate acea masă de oameni este ținută prizonieră, fiind prinsă între pomeni bugetare nesustenabile și îndoctrinări sistematice făcute cu ajutorul televiziunilor controlate de actuala majoritate parlamentară.

Pe de altă parte este evident că au venit și foștii exilați, atât ca oameni de afaceri cât și cu ambiții politice, dar, ei fiind minoritari și orișicum, nefiind lăsați, nu au reușit să imprime o altă direcție elitei noastre. De asemenea, cu timpul, s-a ridicat o altă pătură de oameni înstăriți ce nu au făcut parte din nomenclatură, dar ei nu au avut și nici acum nu dețin o poziție dominantă în cadrul elitei noastre.

Dacă privim atunci, per ansamblu, originile actualei noastre elite, atât financiare cât și politice nu trebuie să ne mire că sunt imuni la cerințele unei anumite părți ale populației, populație ce a dezvoltat treptat un spirit civic, o anumită etică a muncii.

Multinaționalele au avut din acest punct de vedere un rol hotărâtor. De asemenea revoluția informatică a ajutat enorm, astfel informarea și mobilizarea au devenit posibile la un nivel de neimaginat în trecut. Majoritatea celor ce ne conduc nu dorește să priceapă nimic din ceea ce vrea strada, nu înțelege prezentul, nu se poate schimba în profunzime ci doar cosmetiza, nu pricepe că acum nu mai poți aplica soluții ce au funcționat în trecut.

Nu de puține ori avem impresia că se înfruntă viitorul cu trecutul, activul cu pasivul, doar că acum, pentru prima dată în istoria noastră, rolul activ îl au nu elitele ci masele (ca să fim mai exacți, doar o anumită parte a maselor). Conducătorii, în marea lor majoritatea, lasă impresia că nu mai au nici o legătură cu realitatea celor pe care îi conduc, iar aceștia din urmă au evoluat și s-au adaptat mai rapid decât conducătorii lor.

Marea problemă a acestei mase este că, pe moment, nu are cine să o conducă. Momentan mai multe forțe se luptă pentru preluarea acestui control. Să sperăm că nu se va repeta povestea din anii 90. De cine anume va reuși să preia acest control poate depinde viitorul acestei țări.

Ca societate suntem la o răscruce de drumuri. Avem marea șansă istorică să ne reformăm clasa conducătoare sau putem să ne întoarcem din nou la o dictatură, orice cale de mijloc, orice compromis acum nu mai este cu putință. Sper că de această dată va decide masa (partea sănătoasă și activă din cadrul ei) și nu elitele actuale… doar atunci rănile lăsate de perioada comunistă se vor fi vindecat.

Silviu Buzan