Extaz jurnalistic, un interviu cu Hitler

Doamnă sau domnişoară,

V-am citit comentariul din Cotidianul, cel în care aduceţi o ofrandă de sinceritate pe altarul nobilei profesii de jurnalist înainte de a trece Styxul pentru a face un interviu cu Hitler. Quelle courage!

Mini-jurnalist la un mini-interviu cu Hitler

Recunosc că m-aţi pus pe gînduri, atît cît îmi pot permite acest lux. În paranteză fie spus, apreciez faptul că redacţia de externe a ziarului dumneavoastră gîndeşte cu generozitate şi mai ales cu altruism. Grija pentru cititori este de maximă importanţă. Dar să revin. Mă gîndeam la declaraţia de sîmbătă a domnului John Coatsworth, decanul Şcolii de Relaţii Publice şi Internaţionale din cadrul Universităţii Columbia:

. . . if Hitler were in the United States and . . . if he were willing to engage in a debate and a discussion to be challenged by Columbia students and faculty, we would certainly invite him.

Columbia’s Conceit
Wall Street Journal

Probabil că discreţia sau limitările spaţiului tipografic v-au împiedicat să menţionaţi declaraţia decanului de la Columbia, însă cred că nu exagerez dacă trag concluzia că subscrieţi fără rezerve. Încă un amănunt. Facultatea domnului decan este specializată într-o serie de discipline progresiste cuprinzînd Centrul Internaţional pentru Rezolvarea Conflictelor, Centrul Studiilor Drepturilor Omului şi Institutul Saltzman de Studii ale Războiului şi Păcii. Precizarea are relevanţă, întrucît furnizează context – numit generic peace studies – profesiunii de credinţă pe care o exprimaţi la unison cu domnul Coatsworth.

Cooperativa păcii şi a dialogului are un capital nelimitat de înţelegere pentru dictatori. Îndrăznesc să vă împrospătez memoria. Europa a capitulat în faţa lui Hitler cu mult înainte de blitzkrieg. Un deceniu de impotenţă drapată în pacifism, raţionamente şi concesii n-a reuşit altceva decît să excite vanitatea elitelor hotărîte să-l rezolve intelectual pe Hitler. Hitler a fost tratat ca un rebus dificil şi la rîndu-i n-a contrazis grila de gîndire europeană, pînă la momentul cînd punerea în mişcare a diviziilor de blindate a devenit o formalitate turistică.

Nu vă încearcă o senzaţie de deja vu? Din regretul exprimat de a nu-l fi prins pe Ahmadinejad la Columbia, înţeleg că da. Lumea bună are iarăşi norocul istoric de a dialoga franc cu un nebun bîntuit de viziuni apocaliptice şi dumneavoastra aveţi iarăşi ghinion. Nu puteţi participa direct nici la această afirmare exemplară a libertăţii de expresie. Pentru Hitler v-aţi născut prea tîrziu, iar pentru Ahmadinejad prea departe. Însă distanţa vă poate ajuta să realizaţi altceva. Dacă nu, vă ajut eu.

Libertatea de expresie nu este prosopul de picioare al dictatorilor şi psihopaţilor cu renume. Pentru ei, acest drept ar trebui aplicat conform principiului reciprocităţii. Atîta timp cît Ahmadinejad neagă libertatea propriilor cetăţeni, ar fi normal ca platforma lui oratorică în New York să fie limitată la sediul ONU şi cel mult o piatră în Central Park. Într-o lume ideală, presa ar fi trebuit să-l ignore, iar Columbia să evite penibilul de a-i oferi o tribună pentru propagandă. În lumea reală, a doua alternativă e obligatorie şi perfect realizabilă. Nu e nevoie decît de puţin caracter şi integritate morală, din păcate prea mult pentru cooperativa păcii şi dialogului.

Nu au intrat zilele în sac, însă n-ar strica să vă grăbiţi puţin pentru interviul cu Ahmadinejad. În doi-trei ani Mahmoud devine nuclear şi nu va mai avea timp să participe la libertatea de expresie a Universităţii Columbia. Sau a dumneavoastră.

Update

Mahmoud in love

Cox & Forkum

7 gânduri despre “Extaz jurnalistic, un interviu cu Hitler

  1. The Spanish newspaper El Mundo (25 April) reports that Spain’s governing Socialists are submitting a bill to grant human rights to four species of animals. The species are chimpanzees, bonobos, gorillas and orang-utans: the so-called ‘great apes’ or ‘pongids’ (grandes simios in Spanish).

    O să te strîngă. Sînt prea mici pentru grandes simios.

  2. asta a fost anul trecut. hai cu ceva nou, daca vrei sa intri pe piata ideilor.
    daca faci propaganda, la glumele de mai sus nu iei mai mult de 1 dolar (canadian) pe postare.

  3. Uh, Vax, poti mai mult de atat sau asta este maximul pe care il poti „produce”? Pana una alta, singurul de aici care trebuie sa vina cu ceva nou esti tu. De ex. cu un punct de vedere, altul decat „ala rau pistolul esti tu?” . Spune-ne daca iti place Ahmadinejad sau nu, daca esti de acord sau nu cu madam Popescu, daca amenintarea Iranului e reala sau este doar propaganda neoconservatoare a tiranului de Bush… Uimeste-ne.

  4. Intr-un excelent articol din editia de 1 Octombrie a ziarului Romania Libera, d-l Gelu Trandafir face un comentariu excelent asupra vizitei lui Ahmadinejad la Columbia University in care arata ca elita liberala americana l-a aplaudat frenetic pe dezlantuitul presedinte iranian. In afara de dezaprobarea provocata de afirmatia ca in Iran nu sunt homosexuali, “distinsul” negationist al Holocaustului a fost impulsionat de entuziasmul audientei.
    Paragraful final al articolului merita toata atentia prin caracterul sau de generalitate:
    Prezenta lui Ahmadinejad la Columbia University arata fascinatia pe care dusmanii Statelor Unite o exercita asupra elitei liberale din SUA, precum si dispretul acesteia fata de aliatii Americii. Studiind astfel de exemple, intelegem si de ce America nu poate pierde razboaie pe campul de lupta, in confruntare directa cu inamicul, ci doar acasa, in spatele liniei intai.
    Faptul ca d-na/d-ra Oana Popescu vrea sa ne impuna idei de matrice stangist-liberala nu poate mira in contextul decadente si a lipsei de valori promovate de cei care se simt bine furand ideile (tema interviului cu Hitler) altora vrand sa fie pozati alaturi de “crema” antioccidentalismului.

  5. Ahmadinejad conferenţiarul seduce elita liberală
    Articolul meriă citit în întregime. Acum îmi aduc aminte că România Liberă a fost singurul ziar românesc care a avut curajul să publice una din caricaturile daneze, împreună cu un editorial fără echivoc sau justificări călduţe. Cotidianul s-a autocenzurat. Sînt momente care despart apele, cînd claritatea morală nu poate fi substituită de nici o raţionalizare sau rahat intelectualizant.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.