FUNDATIA IOAN BARBUS

Hotnews este progresist; prin urmare, bloggerii antisemiți sînt experți în geopolitică

În cadrul rubricii “Dosarul nuclear iranian”, Hotnews publică următorul interviu: “Analistul Richard Silverstein: Sunt sanse mai mari de 50% ca Israelul va ataca Iranul. Regimul iranian nu este extremist, ci pragmatic si rational”.
Introducerea este perfectă, regulile apelului la autoritate sînt respectate: o instituție serioasă de presă, specializată în informare neutră (nu o publicație de opinie, cum ar fi, spre exemplu, Revista 22), construiește un Dosar iranian în care argumentele sînt prezentate de Analiști care au “contacte bine informate in armata israeliana”. Sîntem invitați să citim “in zilele urmatoare opiniile altor experti pe marginea dosarului nuclear iranian”.
Avem așadar privilegiul de a avea acces la “inside information”, vom vedea cum stau lucrurile cu adevărat. Ce aflăm?

  •  “Iranul nu este o amenintare pentru Israel, SUA sau tarile occidentale. Insa aceste state cred acest lucru.”
  • “regimul iranian este pragmatic si rational. Israelul este la fel de extremist precum este Iranul.”
  • “Iranienii spera sa aiba capacitatea de a crea una, fara sa produca insa bomba cu adevarat.”
  • “Cred ca exista o sansa mai mare de 50% ca Israelul va ataca. “
  • “Bibi Netanyahu si Ehud Barak dau dovada de o nevoie megalomana de a salva Israelul si poporul evreu de la distrugerea iminenta (asta e viziunea lor, nu a mea). Ei cred ca Iranul este o amenintare existentiala la adresa Israelui si ca mullahii din Iran sunt intr-un razboi religios sfant cu toti evreii.”
  • “Daca e necesar, Iranul e pregatit pentru un conflict armat cu oricine, inclusiv cu SUA. Iranul ar prefera sa nu intre intr-un astfel de razboi si va face mari eforturi pentru a-l evita.”

Impresionant. Facem o pauză de țigară pentru a ne reveni din șocul aflării unor informații grave care riscă să ne schimbe întreaga perspectivă asupra evenimentelor din Orientul Mijlociu.
Revenim la “Dosar”: care ar fi domeniul de “Expertiză” al “Analistului“? Citim textul cu litere mărunte din caseta de prezentare: Richard Silverstein este absolvent de filologie, blogger liberal și colaborator ocazional al Truthout, Haaretz și Al Jazeera. (Autorul Hotnews pare să prefere exprimările: “licențiat în literatura evreiască” și “vorbește evreiasca“; în general, în limba română, alții ar fi preferat termenul “ebraic“, dar nu e un capăt de țară). Oricum, se pare că vorbim despre un profil științific comparabil, păstrînd proporțiile desigur, cu al unor Vasile Ernu sau Costi Rogozanu. Ne declarăm mulțumiți și trecem la “Mapa” profesională.
Într-o postare din 9.12.2011 (https://www.richardsilverstein.com/tikun_olam/2011/12/09/barclays-risk-assessment-chance-of-iran-attack-tripled-in-2011/), expertul in blogging liberal spune așa:
“Conform Reuters, un analist de risc geopolitic din cadrul Barclays Bank susține că şansele unui atac asupra Iranului au crescut de trei ori in ultimul an. Deşi ei estimează că acum şansele iminenței unui atac sînt de 25-30%, personal eu cred că acestea sînt subestimate.”
Deci expertul nostru a citit în Chicago Tribune că Reuters zice că un analist dintr-o bancă zice că riscul luat de ei  în considerare în calcule e de 25-30%. Așa că expertul nostru zice că riscul de atac e de peste 50%. Ei da, în fața unui astfel de argument, orice replică ar fi de prisos.
Explorăm mai departe postările blogger-ului sionist, corespondent Al Jazeera:
“Orice persoană rezonabilă, din interiorul sau din afara Israelului, ştie ce va opri ploaia de rachete Qassam asupra sudului Israelului. Hamas a spus ce vrea: ridicarea asediului. Dacă Israelul este de acord să pună capăt politicii sale depravate de sufocare a Gazei, Hamas ar putea reînnoi tahdiya şi s-ar obține, dacă nu pacea, cel puţin liniste…”
“Uitați despre Israel ca fiind o “lumina între neamuri” așa cum gînditorul sionist Ahad Haam obişnuia să spună. Gîndiţi-vă mai degrabă la Germania nazistă şi la Războiul Civil Spaniol. Dincolo de afinitatea ideologică între fasciştii lui Franco şi Hitler, Fuhrer-ul a constatat că un conflict armat este un teren perfect de testare pentru noile arme ale Germaniei. In timpul Razboiului Civil, Luftwaffe și-a testat noua tehnica de bombardament aerian cu efecte devastatoare în locuri cum e Guernica. Hitler si Goering și-au testat astfel toate noile jucării de război, cum ar Messerschmitt, Junkers sau tunurile anti-tanc.
Israelul i-a folosit pe locuitorii Gazei în exact acelaşi mod de la invazia care a urmat răpirii lui Gilad Shalit. Arma pe care a testat-o, cunoscută prin acronimul DIME, are efecte îngrozitoare.”
https://www.richardsilverstein.com/tikun_olam/2006/10/10/israel-tests-new-lethal-weapon-in-gaza/
“Legăturile către surse cum ar fi Debka, LGF, CAMERA, MEMRI, Middle East Forum, Palestine Media Watch, Campus Watch, Stoptheism, Cactus48 sau alte site-uri de propagandă vor fi eliminate. Acest blog nu promovează site-uri de dreapta sau extremist anti-sioniste. “ (Din regulile pentru comentarii de pe blogul expertului)
“Eu nu ştiu dacă Faurisson a scris o carte în care neagă Holocaustul şi nu ştiu dacă Chomsky l-a susținut. Sincer, nu este un subiect care să mă intereseze prea mult. Iar faptul că dumneata susții asta nu înseamnă că așa s-ar fi întîmplat.”
https://www.richardsilverstein.com/tikun_olam/2008/04/26/israel-rejects-hamas-ceasefire-proposal/
Nu este tipic pentru dreapta pro-Israel să-i compare pe Hamas cu naziștii? Atît de previzibil. Poţi demonstra că Hamas lansează rachete în Israel? Nu, desigur că nu poţi, pentru că nu este așa.”
https://www.richardsilverstein.com/tikun_olam/2008/10/24/mort-klein-and-the-no-state-solution/
“Israelul a declarat razboi împotriva Hamas, amice. Hamas a tras rachete spre Israel, care nu au rănit aproape pe nimeni în ultimele câteva luni şi cu siguranta nu au ucis niciodata pe nimeni. Asta e ceea ce voi numiti război?”
https://www.richardsilverstein.com/tikun_olam/2008/12/28/gaza-the-horror/
“Nu am nici o idee despre ce vorbeşti în ceea ce priveşte rachetele Hamas şi asediu. Asediul a început imediat după ce Hamas a câştigat alegerile în Palestina. Asta s-a întîmplat cu destul timp în urmă. Nu am ținut socoteala dacă Hamas a lansat rachete înainte de asta sau nu. ”
https://www.richardsilverstein.com/tikun_olam/2008/12/25/meretz-and-the-bankruptcy-of-israeli-politics/
Pe lîngă astfel de analize competent argumentate, fapte fidel înfățișate și obiectivitate științifică specifică experților de talie internațională, Richard Silverstein este cunoscut în blogosferă și pentru războaiele deschise împotriva oricui ar avea îndoieli că rădăcina tuturor relelor din lume se află în Israel (și procese pierdute în instanțele americane care, se știe, se află, ca și Partidul Republican sau guvernul SUA, sub influența atotputernicului lobby evreiesc – “rich pro-Israel jewish friends”), pentru cenzurarea comentatorilor care îi atrag atenția asupra unor remarci rasiste sau antisemite și în general pentru șarjele suburbane în care se lansează oricînd este contrazis sau este chestionată veridicitatea “analizelor” sale.
Nu ne rămîne decît să așteptăm cu interes următoarele episoade din Dosarul Iranian al Hotnews, din care nu ne îndoim că nu vor lipsi opiniile unor experți de talie internațională în conflictul din Orientul Mijlociu cum sînt Corneliu Vadim Tudor, Ion Coja și Claude Karnoouh.
Nădăjduim că nu vor pierde din vedere nici Dosare pe teme stringente pentru cetățeanul român, cum ar fi Dosarul European unde așteptăm opiniile expertului George Becali, sau Dosarul Social care ar fi – nu-i așa? – incomplet fără o analiză de Dan Diaconescu.
Sau, dacă nu vor fi disponibili, măcar analizele unor bloggeri progresiști, susținători ai acestora, tot ar putea fi preluate și prezentate drept analize de specialitate.
P.S. Și România Liberă apelează cu încredere la serviciile expertului filolog din Seattle:
https://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/se-afla-mossadul-in-spatele-mortii-unui-general-iranian-244658.html

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liviu Crăciun

Liviu Crăciun

13 comentarii

  1. bogdan calehari
    10 decembrie 2011

    “Regimul iranian nu este extremist, ci pragmatic si rational”. Citind pe Hotnews elucubratiile lui Silverstein( unde l-au gasit?) am ramas intr-adevar blocat cand am citit caracterizarea facuta regimului iranian. Si atunci te intrebi: daca astia sunt rationali si nu sunt extremisti, cine sunt iresponsabilii si extremistii ?

  2. Costin A.
    10 decembrie 2011

    Ahmadinejad se lauda acum un an si jumatate, ca in fiecare an, ca Iranul detine deja bomba atomica
    În 2005 Ahmadinejad a spus că doreşte ştergerea Israelului de pe hartă.
    18 septembrie 2009, Mahmoud Ahmadinejad:

    Pretextul (Holocaustul) folosit pentru crearea unui regim sionist (Israel) este fals … Este o minciună bazată pe presupoziţii mistice şi de nedovedit.” Confruntarea regimului sionist este datoria noastră naţională şi religioasă.

    In Aprilie 2009 Ahmadinejad a mai declarat presei iraniene în aprilie că..

    Israelul este principala cauză a existenţei rasismului şi că Sionismul este pionierul terorismului.

    Ayatollahul Seyed Ali Khamenei, februarie 2010:

    “Sînt foarte optimist în ceea ce priveşte viitorul Palestinei şi cred că Israelul se îndreaptă tot mai rapid spre abisul destrămării şi cu voia lui Allah, anihilarea este un lucru sigur”

    Ahmadingadong, in iunie 2010, despre Holocaust şi Israel:

    Acum mai bine de 60 de ani, folosindu-se de un pretext artificial şi fals, fabricînd date şi inventînd poveşti, au adunat din toate colţurile lumii pe cei mai mizerabili şi mai criminali dintre oameni [evreii], ce doar par a fi oameni. I-au organizat şi i-au înarmat, le-au oferit suport media şi militar. Astfel, au ocupat teritorii palestiniene, şi au evacuat poporul palestinian.

    Ahmadingadong in sep, anul trecut:

    “Cu toate că Statele Unite şi aliaţii săi au exercitat presiuni politice şi propagandistice şi au emis rezoluţii împotriva Iranului privind programul său nuclear, toate eforturile lor au eşuat iar acum Iranul a devenit un stat nuclear.”

    George Weigel despre Iranul nuclear:

    Să ceri un nou NSC-68, care ar face pentru secolul 21 ce a facut documentul lui Acheson şi Nitze pentru sfîrşitul secololui 20, nu înseamnă să crezi că strategia de atunci de confruntare a Uniunii Sovietice – descurajarea – va funcţiona în confruntarea unei premejdii existenţiale ca cea pusă de jihadism. Din contră, există toate motivele să credem că, avînd în vederer “logica” care ghidează gîndirea jihadistă, strategiile de descurajare vor fi mai degrabă fără efect, parţial datorită naturii inamicului, parţial din cauza faptului că de obicei acest gen de strategii sînt percepute de ei [jihadişti] ca o formă de slăbiciune ce invită un atac.
    Acest lucru este poate cel mai vizibil în Iran, unde, cum spune Adam Garfinkle, manualele de clasa a XII-a învaţă că “în timpurile care vor veni-de sfîrşit al războiului împotriva infidelilor, musulmanii nu pot pierde: ‘Fie vom fi liberi cu toţii, fie vom ajunge spre o libertate şi mai mare, cea a martiriului. Fie vom da mîna la victoria islamului în lume, fie ne vom întoarce cu toţii la viaţa veşnică ca martiri. În ambele cazuri, succesul şi victoria sînt ale noastre’”. Garfinkle întreabă: “Cum poate cineva descuraja oamenii care cred, sînt dispuşi şi chiar dornici-cum se pare-să îşi transforme ţara şi întreaga sectă religioasă într-o bombă sinucigaşă?”

    despre toate aceste lucruri, “expertul” Silverstein pare ca nu vrea sa auda..
    Israelul are probleme cu Iranul nu pentru ca ar fi amenintat, ci pentru ca ii este amenintata hegemonia in Orientul Mijlociu

    Iranul ameninta puterea Israelului in regiune. O bomba iraniana (n.red. atomica) va forta Israelul sa imparta hegemonia cu Iran, lucrul pe care israelienii nu vor sa-l faca.

    Ne batem capul degeaba, Silverstein stie mai bine, Iranul nu va avea o bomba nucleara, chiar daca “spera” la una. nu va avea pentru ca asa zice el. sau pentru ca asa spera el?

    Iranul nu este o amenintare pentru Israel, SUA sau tarile occidentale.

    aici are aceeasi parere cu Chomsky, un alt nebun de legat, care spunea in mai, anul trecut:

    “Iranul este perceput ca o amenintare pentru ca nu s-a supus ordinelor Statelor Unite,”
    “Din punct de vedere militar, acest pericol este irelevant,” a adaugat acesta, precizand faptul ca Iranul nu a actionat agresiv impotriva nici unei alte tari in ultimele sute de ani.

    Ahmadinejad, iunie 2010:

    evreii doar par a fi oameni

    Stiu Siverstein si Chomsky ca Ahmadinejad crede despre ei ca “doar par a fi oameni”?
    Cred ca da, doar ca asta e o opinie “pragmatica si rationala”.

  3. Costin A.
    10 decembrie 2011

    cititi comentariile articolului de pe hotnews. este absolut firesc ce se intimpla acolo. un articol plin de falsuri si minciuni va atrage mustele cacacatul. cele mai demente elucubratii sint si cele mai apreciate, iar putinele comentarii rationale, au toate “minus”. fara exceptie.

    Degeaba ii critica pe evrei. (Sâmbătă, 10 decembrie 2011, 13:45) -5 (43 voturi)
    AlinN [anonim]
    Acum cativa ani iranienii au declarat ca scopul lor este “raderea Israelului de pe suprafata pamantului”. Ce se va intampla cand vor avea arma? Este greu de presupus ca in ura lor vor ataca? Israelul a avut o buna sansa sa opreasca totul in 2007 dar si-au irosit-o. Cea de acum este ultima sansa.

    iranienii au declarat? (Sâmbătă, 10 decembrie 2011, 15:37) +9 (23 voturi)
    agentul blond [anonim] i-a raspuns lui AlinN
    in cor sau pe rand? A fost sondaj sau referendum? Si-au dat CNPul?
    Daca nu, nu exista!

    bombardezi pe presupuneri? (Sâmbătă, 10 decembrie 2011, 15:13) +9 (25 voturi)
    supozitii [anonim] i-a raspuns lui AlinN
    Si Hitler presupunea ca evreii conduc lumea si germanii nu mai au loc de ei.
    Si a actionat pe baza presupunerii!

    … (Sâmbătă, 10 decembrie 2011, 14:26) +1 (21 voturi)
    CălinPîrlog1320836590271 [anonim]
    Ar fi cam ultima greseala a Israelului. Sunt iubiti peste tot ca o buba in fund, daca isi mai dau in petec si cu Iran, atunci s-ar putea sa aiba parte de o maaaare surpriza made in china, russia & India.

    Un exemplu de comentariu “cu minus”

    (Sâmbătă, 10 decembrie 2011, 15:32)
    zippo [anonim]

    legat de “Nu, regimul iranian este pragmatic si rational. Israelul este la fel de extremist precum este Iranul.”
    hai sa vedem starea de fapt prin declaratiile publice ale presedintelui iranian, alea ‘rationale, pragmatice”:
    depre holocaust, dintr-un interviu in 2005 “Although we don’t accept this claim..”
    despre israel “regime occupying Jerusalem must vanish from the page of time”
    prin 2006 “The Zionist regime will be wiped out soon the same way the Soviet Union was”
    prin 2008 “Today the reason for the Zionist regime’s existence is questioned, and this regime is on its way to annihilation”
    prin 2011 “.. like a cancer cell that spreads through the body… It must be removed from the body”
    acu sa facem asa: inlocuim pe iran cu rusia si inlocuim israel cu declaratii despre romania… ar suna la fel de rationale? cred ca ne-am inflama toti si am sustine ca 70% din pib sa se duca la armata.
    omul are un cui impotriva propriului guvern din israel. ca are dreptate sau nu, e alta poveste, dar in interviu avem o varuire a iranului in culori calde.

    prima replica la comentariul de mai sus

    +11 (23 voturi) vorbeste bine engleza Ahmedinejad asta (Sâmbătă, 10 decembrie 2011, 15:45)
    javohl [anonim] i-a raspuns lui zippo
    ca vad ca face declaratii numai in engleza!
    Apropo, stii ce inseamna “Zionist regime”?

  4. Costin A.
    10 decembrie 2011

    asa. si sa vedem care sint de fapt problemele lui Silverstein, si anume, islamofobia!

    se agita degeaba, s-a decretat deja ca islamofobia e o ” crimă împotriva umanitatii”.

  5. Silvapro
    10 decembrie 2011

    Silverstein asta e de-a dreptul penibil. Ca si sustinatorii lui.
    Mai este si Chomsky, cu care se ia la intrecere Silverstein la titlul de penibil la patrat, de la care aflam ca:

    Din punct de vedere militar, acest pericol este irelevant,” a adaugat acesta, precizand faptul ca Iranul nu a actionat agresiv impotriva nici unei alte tari in ultimele sute de ani.

    O expertiza si ratiune clasa-ntii – cum a reusit sa uite de razboiul dintre Iran-Irac? Nici n-a trecut mult timp de-atunci!
    Experiza lor ce-a mare consta in a jongla cu realiatatea.
    De ex., “Regimul iranian nu este extremist, ci pragmatic si rational”.
    Really?! Se vedem ce spune acest documentar despre regimul “rational” din Iran:
    http://www.shoebat.com/videos/livingAyotallah.html

  6. dr pepper
    10 decembrie 2011

    ???? Costin, mai ti minte cand imi sarise mie tandara pe astia de la hotnews? Imi dai dreptate acum?

  7. bogdan calehari
    10 decembrie 2011

    Problema este Hotnews nu Richard Silverstein, asa cum daca cineva iti pulverizeaza in fata niste spray, nu te concentrezi pe marca si provenienta spray-ului, ci pe cel care ti-l baga-n ochi. Asa ca repet problema este Hotnews, mai degraba autorul interviului sau al articolului. Cine este persoana, pentru ca vad ca toti vorbim despre Silverstein sau Ah madinejad si nimeni nu vorbeste despre cel care i-a scos din cutie si-i foloseste.
    Deci cine este autorul interviului ? Cine este, daca nu agentul de influenta iranian, atunci simpatizantul si propagandistul involuntar si inconstient al acestora?
    N-an sa spun ca Hotnews este oficina regimului Iranian, dar pot sa spun , pentru ca este clar ca lumina zilei, ca la HotNews lucreaza un om de-al lor. Asta trebuie demascat si aratat cu degetul si nu RS sau Ahmadinejad, asta daca vrem sa fim eficienti in tratarea problemei. Deci, cine este “omul iranienilor” de la Hotnews?

  8. Costin A.
    10 decembrie 2011

    bogdan, autorul e Adrian Novac, si e cam hazardat sa spunem ca e omul iranului. arunca un ochi pe arhiva lui de pe hotnews, si vei vedea si articole bune http://www.hotnews.ro/articole_autor/Adrian%20Novac
    asta de de exemplu, e interesant http://www.hotnews.ro/stiri-international-10200279-daca-rebelii-libieni-pacalit-toti.htm
    nu cred ca e important sa vb de Adrian, cit despre aberatiile lui RS. Liviu cred ca a identificat bine pb.. faptul ca Adrian a adus interviul cu Silverstein pe hotnews are mai mult de aface cu reflexele gindirii progresiste, a obsesiei progresistilor pentru “obiectivitate” cu orice pret, decit are deaface cu persoana lui Adrian… mai exact are legatura cu o notiune deformata de obictivitate, asa cum este ea inteleasa in nihilismul relativist. daca de dragul unei obiectivitati pervertite alegi sa iei in considerare argumente mincinoase si dezinformari, nu inseamna ca esti obiectiv, inseamna ca esti derutat.
    un alt exemplu ar fi, si nu imi face deloc placere sa aduc din nou vorba de ei, criticatac, unde in numele “obiectivitatii”, intr-o discutie despre comunism, nu va lipsi niciodata un un apologet al comunismului. aici un comunist criticatac vine sa ne vorbeasca despre “povestea sovietelor“. ar fi acelasi lucru daca intr-o discutie despre nazism, am chema un nazist, care va incerca sa argumenteze exterminarea evreilor.
    daca relativizezi, de exemplu, comunismul si crimele lui, se ajunge ca pe criticatac (stiu, iar aduc vorba de ei), unde ceausistii se simt la ei acasa (Dor de colectivul sovietic).
    rezultatul cel mai daunator al publicarii falsurilor, sint reactiile din comentarii… flasitatile flagrante ale lui Silverstein devin frecventabile, si argumentele lui mincinoase sucesc mintile celor slabi de inger sau da apa la moara celor deja dusi cu pluta. antisemitii cei mai agresivi, obsedatii care spun ca evreii sint de vina pentru toate relele pamintului, ajung sa se simta ca pestele in apa in subsolul interviului publicat de Adrian Novac.

  9. euNuke
    10 decembrie 2011

    Deci cine este autorul interviului ? Cine este, daca nu agentul de influenta iranian, atunci simpatizantul si propagandistul involuntar si inconstient al acestora?

    calehari, e prea mult spus agent de influenţă, mai ales că HN nu are nicio influenţă asupra instituţiilor statului şi nici asupra unui public larg, sînt un agregator de ştiri şi părerişti, cu nimic mai mult decît o platformă de bloguri. Sintagma potrivită este propagandist mercenar, asta pentru că pe HN se desfăşoară indivizi plătiţi direct de centrala UE, prin diverse programe progresiste ce folosesc euro- drept prefix. HN nu este presă, ci un sereleu care împrăştie ştiri furgăsite pe net şi reziduri mentale împachetate in eseuri culegînd bani din publicitatea şi din propaganda etatistă prestate in folosul unor clienţi mai mult sau mai puţin obscuri. UE are o politică împăciuitoristă faţă de lumea islamică, in ultimul timp au finanţat direct sau indirect grupări islamiste din gaza, egipt, libia, au tolerat colaborarea propriilor corporaţii [de pildă siemens] cu regimuri teocratice precum iranul, au închis ochii la masacre cotidiene comise de islamişti, au ţinut partea extremiştilor din turcia in conflictul cu israelul, au atacat public proiectele de investiţii din ierusalim denumindu-le colonialism şi apartheid, aşa că nu trebuie să ne mire că un mîzgălitor local de pereţi virtuali a ajuns să le cînte in strună unor alţi propagandişti de duzină pro-iran, pro-islam…este o banală prestaţie de publicitate pentru un agitator mediocru, serviciu probabil achitat de către un terţ din UE. să nu uităm că aceeaşi entitate -ue- a finanţat şi diverse ongeuri din SUA care militau cică pentru drepturile omului şi pentru desfiinţarea pedepsei capitale, să nu uităm că Marea Adunare Europeană a admonestat recent America pentru gravele încălcări ale drepturilor omuleţilor terorişti, transformînd tribuna pseudoparlamentului in bară de avocaţi ai unor criminali. Deci in UE s-a dezvoltat un cuib cu simpatii islamofasciste şi sentimente antiamericane şi antiisraeliene care a reuşit să pună mîna pe nişte programe de căpuşare a bugetului uniunii şi să desfăşoară un desant propagandistic împotriva Americii şi Israelului. Terţul care plăteşte aceste interviuri fabricate -publicitate mascată- trebuie căutat chiar in centrala UE.
    Costin, dacă exista vreun dram de obiectivitate la HN v-ar fi invitat şi pe voi, ca specialişti in Orientul mijlociu şi islam, ca să vă daţi cu părerea, insă, vă garantez, in ochii lor voi sînteţi extremişti, la fel ca şi Israelul.

  10. bogdan calehari
    10 decembrie 2011

    Costin@8. euNuke@9 Sunt de acord cu tine ca Liviu a facut foarte bine aratand cum Hotnews, de fapt Adrian Novac, “spala” imaginea fundamentalistilor de la Teheran si ca eu am exagerat cand l-am numit pe AN agent de influenta. Eu unul nu cred ca AN incearca sa fie obiectiv si nici ca este cumva derutat. I-a luat interviul lui RS si l-a publicat cu un scop bine stabilit.Asa ca rectific ce-am scris: “Cine este, daca nu agentul de influenta iranian, atunci simpatizantul si propagandistul involuntar si inconstient al acestora?” si spun ca AN este, din punctul meu de vedere, un simpatizant si un propagandist VOLUNTAR si CONSTIENT al teroristilor de la Teheran ca si intervievatul sau. Cine se aseamana se aduna!
    Interventia lui euNuke este binevenita pentru ca a reusit sa-l caracterizeze extraordinar de bine “ un propagandist mercenar”
    Sunt de acord cu euNuke si cand spune: “Deci in UE s-a dezvoltat un cuib cu simpatii islamofasciste şi sentimente antiamericane şi antiisraeliene care a reuşit să pună mîna pe nişte programe de căpuşare a bugetului uniunii şi să desfăşoară un desant propagandistic împotriva Americii şi Israelului. Terţul care plăteşte aceste interviuri fabricate -publicitate mascată- trebuie căutat chiar in centrala UE.”
    Cu multi ani in urma, eu unul nu credeam ca voluntari wahhabiti din Arabia Saudita si Afganistan luptau in Bosnia- Hertegovina contra sarbilor. M-am inselat si cine s-a fript cu ciorba… Asa ca acum n-am sa cred, nici picat cu ceara, ca Adrian Novac face ce face dintr-o dorinta devoratoare pentru obiectivitate , sau dintr-o senila deruta.

  11. euNuke
    10 decembrie 2011

    @calehari, apropo de propaganda antiamericană prin HN, ieri, in cadrul unui serial dedicat persiflării candidaţilor republicani la preşedinţie, a fost atacat chiar Newt Gingrich pe motivul că ar fi îndrăznit să rostească un adevăr simplu despre poporul palestinian, anume că nu există aşa-ceva şi că este o invenţie modernă. Articolaşul cu pricina s-a transformat in pretext al efuziunilor resentimentare ale unei găşti de comentatori desprinsă parcă din interbelicul german. O ciurdină de conspiraţionişti antisionişti s-a aciuat acolo şi îşi deşartă complet nestînjeniţi tiradele antisemite, parcă luate cu copy-paste din stenogramele şedinţelor Tineretului hitlerist. Şi nu apariţia acestor scrîntiţi este problema, ci faptul că HN permite avalanşa de istericale rasiste şi chiar o încurajează tacit prin reproducerea sistematică a articolelor cu tuşă progandistică preluate din MSM socialistă, progresistă, arabă şi chiar din surse islamiste [am văzut chiar şi fragmente emise de organele de presă ale regimului iranian, citate cu aceeaşi pretenţie de obiectivitate].

  12. Silvapro
    10 decembrie 2011

    “Din punct de vedere militar, acest pericol este irelevant,” a adaugat acesta, precizand faptul ca Iranul nu a actionat agresiv impotriva nici unei alte
    tari in ultimele sute de ani.”

    “Regimul iranian nu este extremist, ci pragmatic si rational”.

    Afirmind aceste lucruri, oare Chomsky si Silverstein nu cunosc bancul:
    Se spune “Cateii care latra nu musca. Dar oare si cateii stiu acest lucru?”

  13. Vlad M.
    10 decembrie 2011

    euNuke

    vă garantez, in ochii lor voi sînteţi extremişti, la fel ca şi Israelul.

    Exact. Cred ca astia sunt absolut ingroziti si dezgustati de ce se gaseste pe ILD. Nu cred ca e nevoie de o declaratie oficiala in acest sens. Daca ma intrebati pe mine, nu este deloc intamplator ca Hotnews promoveaza la greu “personalitatile” de pe Critic Atac, in intalniri cu cititorii, interviuri si alte prostii numai bune pentru a sminti oamenii. Singura explicatie rationala e aceea ca oamenii se simt apropiati de radicalii rosii de pe Critic Atac.
    P.S. Am citit si eu minunatia de articol despre “pale(o)stinieni” (barbari demn de epoca de piatra, anti-rasistilor de salon) si Newt Gingrich. Ce sa zic, nivelul comentariilor este acelasi cu cel al articolului: articol prost, comentarii proaste. Mai rau e ca genul asta trece drept jurnalism in breasla si printre nenumaratii cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian