FUNDATIA IOAN BARBUS

Prostia, oricum ar fi ambalată, oricât de cool este, tot prostie rămâne

Au apărut mai multe comentarii la articolul despre dreptul la prostie ( https://inliniedreapta.net/insemnare/dreptul-la-prostie-e-inalineabil/ ) de la diferiți inși care se pișă pe vot. Răspund aici. Aceștia par să nu înteleagă că pișându-se pe vot, mai ales acum cand majoritatea în parlament o deține cea mai coruptă coalitie din ultimii 20 de ani, și cu o Rusie redevenită imperialistă aproape de graniță, nu fac altceva decât sa dauneze democrației pe care o clamează atât, să deschide calea spre tiranie. Lehamitea și strigăte de „toți aceeași mizerie” puseseră stăpânire și pe Germania anilor 30, când au ajuns naziștii la putere, la fel în Cechia, cu comuniștii (pentru că în restul europei, „democrația reală” a fost adusă cu tancurile).

Există alternative, nu toate partidele sunt aceeași mizerie, nu toți politicienii sunt la fel, nu toti oamenii, înafară de voi, sunt corupți sau proști. România a făcut progrese în independența justiției, progrese care ar fi părut incredibile pentru oricine cu 2 ani urmă, progrese care au fost remarcate și pentru care România a fost felicitată de toate țările în care regulile statului de drept sunt respectate de sute de ani. Repet, reforma în justiție din România a fost lăudată de toate statele civilizate, și responsabili de aceste reforme sunt unii politicieni, care nu sunt aceeași mizerie cu grupul infracțional organizat.

Pișatul pe vot, lehamitea superioară (de fapt prostie țanțosă) și sloganurile de „toți aceeasi mizerie” au fost inventate de oameni precum Claudiu Crăciun (personaj făcut vedetă acum 2 ani de antenele celui mai corupt personaj din Romania, Voiculescu https://inliniedreapta.net/democratia-originala-reala-de-la-ion-iliescu-la-claudiu-craciun/ ). Sunt sloganuri pe care le repetă aproape ritualic, incantații șamanice care ar trebui să facă din prostie opusul ei, din ignoranță și găunoșenie, „spirit civic” și „greve cetățenești”.
O prostie, oricât de bine este ambalată și rostită cu orcâte degete mici ridicate în sus, oricât de cool ar fi la un moment dat, rămâne o prostie.

Toate poziționările unitisalvam/occupy, de la apariția lui în toamna 2011 (vedeți Organizatorul Occupy Bucharest: “Dacă vă intreabă cineva de cerinţele voastre, vorbiţi-le de declinul socio-politico-economico… nebuloase d-astea”), au avut mereu, fără excepție, un singur efect tangibil: au fost sprijin pentru corupti si coruptie, o garanție a regresului, ca orice altă prostie din lume, un pas spre tiranie. „Democrația reală” pe care o aud clamată atât de des de acești oameni este același lucru cu „democrația originală” a lui iliescu.

Nu degeaba unitisalvam a refuzat sa protesteze împotriva abuzurilor USL asupra justiției, au confirmat doar că există fire groase cât funia care ancora Titanicul între unitisalvam și marea corupție.

Vedeți imaginile de mai jos. Numărați câți dintre cei aprinși în focul „dezbaterii cetățenești” (oooh, dulce limbaj de lemn cu miros de ceaușism!) sunt comuniști, câți dintre ei sunt consilieri ai USL, câți sunt filoruși declarați, câți sunt anticapitaliști, câți au fost făcuți vedete de antena3 etc, etc.

Rogozanu, a tinut cu iliescu si minerii https://inliniedreapta.net/fascisti-peste-tot-sa-chemam-minerii-berkutii-si-mana-de-lucru-sa-ne-aduca-linistea/

Marina Stefan (al treilea rand, in culoare deschisa), activist central in Pungestiul masiv infiltrat cu agenti de influenta filo-rusi https://inliniedreapta.net/insemnare/din-fauna-gazprom-de-la-pungesti-azi-lucian-timofticiuc/

Florin Iaru…iaru.

Mircea Toma, presedinte Agentia de Monitorizare a Intereselor USL https://inliniedreapta.net/despre-mircea-toma-si-echidistanta-dintre-victima-si-agresor-a-facut-o-alegere-sa-i-dam-pace/ .

Claudiu Craciun, vedeta Antena3 https://inliniedreapta.net/democratia-originala-reala-de-la-ion-iliescu-la-claudiu-craciun/

Vasile Ernu, filo-sovieticul, filo-national-bolsevicul, filorusul https://inliniedreapta.net/the-missing-link-vasile-ernu-si-infratirea-dementelor-ideologice/

Florin Petre Manole, consilier al lui Mareean Vangheleee

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

44 de comentarii

  1. radu d
    29 mai 2014

    Foarte frumoase cuvinte numai ca am constatat ca fix aceleasi argumente si lamentatie pro vot s-a derulat constant si la televiziunile mogulului Voiculescu, ceva e putred in Danemarca cand oameni atat de diferiti se dau de ceasul mortii ca nu mai vrea omul sa voteze, ceea ce ma face sa cred ca, dincolo de diferente, faceti parte din acelasi sistem ticalosit pe care il aparati cu disperare in fata oricarei incercari de discreditare populara.

  2. anonim@yahoo.com
    29 mai 2014

    cred ca stii ca fata din poza este Alina Dumitriu. Lucreaza la ONg -ul „Sens pozitiv”, pro gay. Este atee. Are peste 30 si o fiica pe care a scos-o de la ora de religie. O gasesti pe facebook.

  3. Vlad M.
    29 mai 2014

    Da’ sa-i lasam dracului sa nu voteze, oricum sunt doar niste imbecili! Nu-s destui tampiti care voteaza, mai trebuie sa voteze si comunistii astia? Maine-poimaine baga PAS in Parlament sau alte grupulete bolsevice. Sa nu voteze, da-i naibii. :) Daca atat ii duce capul, nu pot decat sa fiu multumit ca se tin departe.

  4. markwilliams
    29 mai 2014

    Explicatiile sunt multiple,dar toate au un numitor comun:propaganda socialist comunista continuua finantata de sponsori globali cum este de ex.Fundatia Friederic Ebert din Germania sau Fundatia pentru o societate deschisa a lui Soros..
    accesati acest link
    http://www.fisd.ro/act.html
    iar de aici urmariti ONG-urile care deja traduc invatamintele in practica..Sistemul nu a lasat nimic la voia intimplarii:si-a pregatit,inca din 1990 urmasii preluarii Puterii si asigurarea continuitatii

  5. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    lasase radu un comentariu despre cum a auzit la antene fix aceleasi argumente pro-vot (am sters originalul din greseala, jur!).

    Foarte frumoase cuvinte numai ca am constatat ca fix aceleasi argumente si lamentat ie pro vot s-a derulat constant si la televiziunile mogulului Voiculescu, ceva e putred in Danemarca cand oameni atat de diferiti se dau de ceasul mortii ca nu mai vrea omul sa voteze, ceea ce ma face sa cred ca, dincolo de diferente, faceti parte din acelasi sistem ticalosit pe care il aparati cu disperare in fata oricarei incercari de discreditare populara.

    evident, radu a citit prima parte a primului paragraf si a trecut la comentat. un sustinator al lui vanghelie si platit de PSD este cumva dinafara „sistemului ticalosit”, radu?
    a auzit el „fix aceleasi argumente despre vot” in care arestarile lui nastase/voiculescu sa fie laudate?

    acelasi limbaj gaunos, aceeasi limba de lemn, acelasi autism si lipsa de curiozitate, toti unitisalvam = aceeasi prostie :D

  6. Theo Hahn
    29 mai 2014

    @3
    Vlad, evident că ne place ca tâmpiții și bolșevicii să nu voteze. Dar articolul nu le este adresat lor, ci acelora care ar putea să se lase influențați de ei.

  7. markwilliams
    29 mai 2014

    daca intram un pik la SNSPA vedem cum colcaie de profesori,conferentiari,lectori care ce credeti ca predau ? si unde?
    Facultatea de stiinte politice Claudiu Craciun..dar colaboreaza si la cea de jurnalism..
    Facultatea de comunicare si relatii publice Bogdan Teodorescu
    s.a.m.d.http://www.fjsc.unibuc.ro/cadre-didactice
    oare ce preda Adrian Nastase la Facultatea de Drept?? Cite licente plagiate o fi lansat- el fiind coordonatorul de proiect plagiat Ponta
    Domnul Profesor Voiculescu mai preda??In ce stil si invatatura?
    Cristian Pirvulescu si Victor Alistar doi onegisti de marca ce le spun studentilor?

  8. Vlad M.
    29 mai 2014

    Theo, cred ca numai tampitii si bolsevicii s-ar lasa influentati de adunatura asta de prostovani. N-am inteles deloc marea lupta de a-i convinge pe astia sa voteze, dupa cum nu inteleg de ce mai continua. Avem destui socialisti in tara asta, chiar nu ne mai trebuie si voturile astora. :)

  9. Vlad M.
    29 mai 2014

    Sa-ti mai spun si despre socialistii care se cred „de dreapta”?

  10. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    @Vlad, crezi gresit. Zecile de mii care dadeau din pet in toamna in ritm de claudiucraciun, nu sunt toti tampiti sau bolsevici. neatenti, imaturi, poate caraghiosi, cu siguranta manipulati de personaje cum sunt consiglierul lui vanghelee si iubitori de ma-sa rusie. in 90, peste 90% dintre romani au votat cu iliescu senior nu pt ca erau bolsevici sau tampiti, ci pentru ca erau manipulati.

  11. Vlad M.
    29 mai 2014

    Daca dai din pet cu Claudiu Craciun, esti tampit si de votul unui tampit nu e nevoie – sunt destui tampiti care voteaza oricum. In 2014, cand nu au stat cu Partidul deasupra lor zeci de ani, nu mai poate fi invocata apararea asta. Decat sa voteze PAS sau alte porcarii, mai bine sa stea naibii acasa si sa se pise, daca atat ii duce capul. Mare pierdere, nu voteaza hipsterii, fanfaronii care habar n-au pe ce lume traiesc. Ar trebui sa zicem „merci!”.

  12. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    Problema lui CC cu voturile celor care dau din pet este ca cei mai multi ei ar fi votat probabil cu Monica Macovei, nu cu cei care l-au facut star. Din fericire, nu prea l-au bagat in seama, prezenta la vot a fost mai mare ca in 2009 iar la „boicotul cetatenesc” au venit cam 10 oameni, ceilalti 20 fiind chiar organizatorii unitisalvam.

  13. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    nu voteaza nimeni PAS, cel mult rogozanu, ernu si inca 2.

  14. Theo Hahn
    29 mai 2014

    Vlad, știu că e exasperant să trebuiască să stai de vorbă cu o grămadă de rătăciți – experiența mea este la fel de dramatică în privința asta ca oricăruia dintre cei de aici. Dar ideea este că fiind, totuși, oameni, nu dobitoace, poate se mai trezește vreo scânteie de luciditate în unii dintre ei. Nu e bine să tai oricând și în orice condiții orice punte cu cei care sunt de partea cealaltă. Nu stăm față-n față cu antihrist în carne și oase. Socialismul azi se respiră zi de zi. E în atmosferă. E greu pentru mulți dintre cei formați în mireasma lui să-i mai sesizeze fragranța.

    În plus, ce rost mai are, atunci, ÎLD? Să ne admirăm, să ne edificăm și să ne felicităm unii pe ceilalți?

  15. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    sunt de acord cu TH.

  16. Vlad M.
    29 mai 2014

    Costin

    Problema lui CC cu voturile celor care dau din pet este ca cei mai multi ei ar fi votat probabil cu Monica Macovei, nu cu cei care l-au facut star. Din fericire, nu prea l-au bagat in seama, prezenta la vot a fost mai mare ca in 2009 iar la “boicotul cetatenesc” au venit cam 10 oameni, ceilalti 20 fiind chiar organizatorii unitisalvam.

    Problema lui CC este mai multe. In primul rand, este un stangist. In al doilea rand, este un idiot. In al treilea rand, e un hipster. Cei care se uita in gura lui ii seamana intru totul. Chiar crede cineva ca ar fi votat cu Monica Macovei? Si apoi de ce sa voteze cu Monica Macovei? Ca sa aiba Blaga ocazia sa se laude cu marele partid al dreptei, PDL? Lasa ca PDL a luat si-asa prea multe voturi. Uite ce face acum cu ele: marea aleanta de dreapta cu PeNeLe. Care PeNeLe? Partidul ala care sub Tariceanu s-a imprietenit cu PSD, iar sub Antonescu s-a aliat pe fata cu socialistii.

    Theo
    Scanteie de luciditate la hipsteri? Pesemne te tii de glume, domnule. Hipsterimea, cand se va face mare, fie va deveni parte a votantilor PSD, fie se va indrepta spre partide inca si mai radicale de genul celor care umbla in dinti cu gay marriage si cotele de gen. Ce vreti sa faceti cu materialul uman prost se cheama doar wishful thinking. Una este sa vorbesti cu oameni capabili de judecata, alta este sa arunci margaritare in fata porcilor si sa te mai si astepti sa fie apreciate. Daca aveti vreo indoiala, discutati cu fanii lui Rogozanu. Ma anuntati cand ati reusit sa ii aduceti pe calea cea buna. :)

    Repet: e foarte bine ca astia care se pisa pe vot nu participa in alegeri. Sa ne fereasca Dumnezeu sa o faca prea curand. O sa vedeti voi in vreo 5-10 ani, va veti razgandi cand o sa apara forta politica pe care sa o poata incuraja astia. Dupa lansarea unui Palikot local, care imbina avortul cu legalizarea marijuanei si „casatoria gay”, va veti fi dorit sa nu-si mai fi dat cu parerea.

  17. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    Vlad, eu vorbeam de altceva.

  18. Vlad M.
    29 mai 2014

    Despre ce? :)

  19. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    La fel ca femeile care ii asteptau pe mineri cu flori si zambete ca sa aduca „linistea” lui iliescu, Alina cea fericita este manipulata de oportunisti cinici, uneori/in general antidemocratici, unii dintre ei in imaginile de mai sus. Poate ar fi exagerat sa credem ca Alina mai poate fi „recuperata”, dar randurile pe care le-am scris mai sus si care tu incerci sa ma convingi ca sunt o pierdere de vreme, incearca sa explice de ce ideea de pe tricoul ei e o greseala si care sunt personajele principale ale manipularii. Am inteles ca tu crezi ca e inutil si ca ai o parere foarte proasta despre ei, dar nu am inteles ce legatura are asta cu scopul articolului. there :)

  20. Toiu
    29 mai 2014

    Sunt perfect de acord cu Vlad M.
    Din toate punctele de vedere, cel mai bine pentru Romania si pentru romani ar fi ca, atunci cand sunt alegeri, acesti(e) indivizi(de) sa aiba probleme cu vezica urinara. Probleme suficient de stresante incat sa-i tina acasa, inchisi la toaleta, de dimineata pana seara.
    Daca ajungem sa ne bazam pe voturile unor specimene de genul celor exemplificate aici atunci putem linistiti sa ne taiem venele de pe acum.
    Votul este o chestie prea complicata pentru acesti oameni si nu merita efortul sa incerci sa le explici cum sta treaba cu alegerile si cu votarile.
    Ce sa-i faci. Unii sunt in stare sa termine o facultate, ,un liceu, altii sunt ca si trenul-doua clase jumate-, iar cativa din pacate raman analfabeti pe viata. Nu-i vina lor, asa-i viata, dura cu unii.
    Noi nu ne suparam pe ei, suntem intelegatori, mai ales cu cei care au probleme fiziologice.

  21. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    In sfarsit, am inteles. O sa sterg articolul, m-ati convins ca e lipsit de orice importanta ca Vanghele/ PSD trimite oameni sa promoveze boicotul alegerilor printre tineri, in universitati si ONG-uri, ca nu conteaza ca o face alaturi de neocomunisti si lobisti gazprom. Cat despre aia carora le umplu capul de gunoi stangist in universitati, cui ii pasa? Oricum sunt prosti, nu inteligenti si nemanipulabili ca noi.

  22. Liviu Crăciun
    29 mai 2014

    nu mai bine ne ocupam noi de dreapta si-l lasam pe cernea sa aleaga intre stingisti/anarhisti/ultrademocrati/ocupisti/ultraprogresisti si alti oportunisti? ca pina una alta astia, recuperatii, is prin balarii si ride ernu de noi…

  23. markwilliams
    29 mai 2014

    In ruptul capului nu pot crede ca ratiunea celor care indeamna la boicotul votarilor este atit de nesemnificativa sa nu realizeze ca nu vor reusi ,NICIODATA sa mobilizeze pe toti cei cu drept de vot ,de aceeasi parte.Daca ,ipotetic,s-ar putea reusi acest indemn ar trebui sa existe antecedente de revolte populare,cu o mare participare a populatiei.
    Absenteismul nu este decit consecinta inradacinarii conceptului de a nu avea pe cine sa alegem.

    Sloganul:PSD-PDL – aceeasi mizerie..ii apartine lui Claudiu Craciun. Si n u poate fi decit in avantajul obtinerii victoriei de catre acele partide care se bazeaza pe electoratul fidelizat.Absenteismul devine un bumerang care se intoarce impotriva celor care refuza sa vina la vot.Automat acestia bifeaza accesul la putere a celei mai mari mizerii dintre toate mizeriile.

    Necesitatea demontarii falsei argumentatii ce pledeaza pentru o razbunare a nevotantului devine de maxima urgenta.Nu exista o pledoarie mai toxica,mai nociva,mai perfida cu privire la democratie ,la drepturile si libertatile omului decit aceea prin care sa il determini sa renunte in a decide propriul sau viiitor.Doi promotori in pronuntare au fost Ion Iliescu si Pro Democratia..a aparut de curind Ioana lupea..

  24. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    in urma cu vreun an, 2, imi amintesc ca Mircea Toma se lauda la TVR ca el a inventat slogaul cu ‘aceeasi mizerie’. Nu ca ar exista diferente vizibile intre el si Craciun.

  25. Bogdan Calehari
    29 mai 2014

    „Socialismul azi se respiră zi de zi. E în atmosferă.” – Felicitari pentru aforism! Super spus, super adevarat!

    Acum, tinand cont de intelepciunea acestor vorbe, nu cred ca cineva i-ar putea convinge pe cei despre care vorbiti, ca e mai bine sa moara sufocati. :)

  26. DanCanada
    29 mai 2014

    Ca veni vorba de socialism, am intrebat si eu la o masa mai extinsa (de romani, bineinteles): spuneti-mi si mie o tara unde socialismul/comunismul a facut ceva bun. Ca a avansat economia, ca a crescut nivelul de trai etc. Unul la vreo 50-55 de ani dealtfel ok, muncitor dar nu cu foarte multe cunostinte, un alegator middle-class tipic: ‘China’. I-am zis – nu, nene, China merge pentru ca economia Chinei e mai capitalista decit cea a Americii. ‘Pai au PC Chinez, conducere comunista’. Bine, dar aia e la nivel politic, conducerea lor de partid e plina de milionari in dolari, nu confunda politicul cu economicul.
    Deci cam asta e masa de votanti: fara notiuni clare despre puterile intr-un stat normal, fara sa le fie prea clar de ce stinga e in esenta dracu’ gol si degraba coboratori in eternul drob de sare al lui ‘mai bine era pe vremea lu’ Ceasca’. :)

  27. Theo Hahn
    29 mai 2014

    @16
    Nu era vorba de hipsteri. Hipsterii sunt ca țuica de pufoaică – transparenți și fermentați puturos. Vorbeam de oameni de bună voință care sunt ademeniți prin propagandă în rândurile uniți-salvăm, milițiilor spirituale, anti-RMGC etc.. Nu pentru că nu ar putea deosebi binele de rău atunci când realizează cu ceea ce au a face, ci pentru că sunt lipsiți de experiență și dezinformați.

    @25
    D-le Calehari, dacă socialismul intoxică tinerii de azi și noi știm asta și renunțăm să îi tragem de mânecuță măcar pe câți apucăm pentru că ar fi cu toții cauze pierdute, nu avem dreptul să ne mai plângem mai târziu. Nu e necesar să-i punem sub clopot de sticlă și să-i sufocăm, dar o idee de dreapta spusă unor oameni care s-au trezit prinși în această atmosferă fără să cunoască alternative se poate transforma într-o mască de gaze. Cunosc cazuri. Un amic oarecare era stalinist când l-am cunoscut. Azi, după niște discuții, e socialist soft. Și are și răbdare să asculte argumentele. Nu e încă destul de convins de dreapta pentru că n-a văzut-o la lucru. Dar vă asigur că n-o votează nimeni dacă tragem obloanele.

    Să vă mai spun că manualele de economie de liceu, ca să vă dau doar un singur exemplu, sunt croite după manualul lui Samuelson care scria în anii ’50 că economia URSS o s-o ajungă dacă nu cumva o s-o depășească pe cea a SUA? Adică în școli copiii învață doctrină keynesiană fără să li se spună, practic, absolut nimic despre adevăratele resorturi ale acestui domeniu? Sau că disciplinele precum cultura civică sunt infestate de idei politic corecte și soft fascistoido-bolșevice?

    Cineva trebuie să strige că împăratul e în pielea goală. Sau să tăcem pentru că nu are rost să mai sperăm la o oarecare audiență?

    D-l Țoiu spune că trebuie să ne concentrăm pe electoratul de dreapta. Păi, o grămadă dintre cei care înclină către dreapta nu fac distincție între capitalismul de stat și piața liberă. Să nu mai vorbim de o grămadă de membri de partide și de candidați „de dreapta”. Motiv pentru care mulți votează dreapta din cu totul alte considerente decât statul minimal, privatizarea, economia liberă, justiție pur și simplu și nu justiție socială etc.. Atunci când, dezamăgiți de dreapta, nu se întorc, brusc, spre stânga pentru că sunt dezinformați să creadă că nu mai există deosebire între ele.

    Cunosc anti-USL-iști care erau împotriva Chevron sau RMGC. Pentru că au fost dezinformați. Electoratul nostru de dreapta veritabilă este foarte puțin numeros. Ca și clasa antreprenorilor care nu fac afaceri cu statul. Electoratul de dreapta în sens larg, în schimb, nu e foarte convins de dreapta. Și se codește adesea să meargă la vot. Asta s-a văzut tocmai în rezultatele de la europarlamentare. Oamenii sunt împărțiți între PNL (care numai politică de dreapta nu a avut în ultimii ani), PDL (care are o politică de dreapta-stânga), PMP (care încă nu se știe ce e) și FC și PNR care sunt la debut.

    În astfel de circumstanțe cred că e cazul să ne concentrăm asupra celor care sunt în acest tip de confuzie dreapta-stânga. Fie că nu reușesc să înțeleagă doctrinele. Fie că sunt dezamăgiți de „dreapta” și nu mai merg la vot.

  28. Toiu
    29 mai 2014

    @Costin, Theo Hahn
    In principiu aveti dreptate.
    Articolul nu trebuie sters, este bine scris, mesajul este corect, este foarte bine ca se leaga de „liderii” astia de doi bani, gaunosi si perversi.
    Este indmisibil ca oameni care fac pe profesorii la SNSPA sau conferentiaza prin diferite aule sa sustina inutilitatea votului.

    Da’ sa nu uitam de unde am plecat.

    La un moment dat „unitisalvam”, dupa o matura chibzuinta, face un apel catre tara si indeamna lumea la boicotarea alegerilor.
    Avand in vedere cui se adreseaza imi pare ca este singurul lucru bun care l-a facut de cand s-a nascut. Nu zic ca n-au fost cativa de dreapta care ar fi votat antiPsd si au fost intorsi din drum de „unitisalvam”. Dar majoritatea covarsitoare care este sensibila la aceasta organizatie are un profil clar, antidreapta, pro PSD,etc. Din fericire, (in cazul nostru punctual,din pacate) liderasii astia au o audienta care tinde asimptotic spre zero.
    Macar daca ar fi fost vreo doua trei procente care sa-i bage in seama si sa fi boicotat alegerile. Poate scadea PSD-ul sub 35%. In schim am avut o crestere de 3% prezenta la vot fata de ultimele alegeri europarlamentare! :)

    In contra-partida de asta, dupa comunicatul „untisalvam” s-a produs un fel de isterie. In ziare, pe facebook, -ba dom’ Sorin Ionita si-a tinut de datorie sa organizeze tot felul de sezatoare, cu alde Lupea (brr)- toata lumea buna a fost cuprinsa de indignare si care mai de care desfiinta mesajul.

    Nu facem teoria chibritului cu o zi inainte de alegeri si nu ingrasam porcul in Ajun. Ba, din contra, in functie de realitatile din teren se pot specula tampeniile adversarului.

    Este foarte frumoasa si adevarata teoria cu utilitatea votului, cu implicarea a cat mai multor cetateni in alegeri, cu legitimitatea, etc. Dar in cazul nostru particular comunicatul „unitisalvam” a fost unul din putinele lucruri bune care s-au intamplat la aceste alegeri. Pentru ca majoritatea care este sensibila la elucubratiile „unitisalvam” seamana cu fata aia cu probleme la vezica.

    Si daca tot suntem la teoria democratiei, va spun eu de pe acum ca pentru democratie, asa, in general, este foarte bine ca aceste personaje de desene animate sa nu participe la alegeri. Asa cum ar fi excelent sa nu participe la alegeri nici indivizi care isi dau votul pentru un kg. de ulei. Pe de-o parte ar fi extrem de nociv sa le limitezi dreptul la vot, pe de alta parte votul acestor oameni este un simulacru si o bataie de joc. Asta este, solutia cea mai putin rea este sa acorzi tuturor dreptul la vot si in acelasi timp sa speri ca acesti oameni nu vor participa la vot.

    Dupa vot, asa, in timp, pe indelete, luati cu binisorul si cu scheme simple de genul regula de trei simpla este ok aceasta activitate de constientizare. Da’ nu heirupisme care nu au alta consecinta decat niste autogoluri de toata frumusetea.

    Dar ca de obicei oamenii civilizati ai dreptei si-au dat cu stangu-n-dreptu. S-au dat de ceasu’ mortii si si-au concentrat energiile spre lamurirea maselor de stangisti-socialisti ce gresit este sa nu mearga la vot si astfel sa diminueze sansele unor partide vrednice ca PSD si PC.

  29. Paul Kinis
    29 mai 2014

    Da’ cand ei, politicienii, se pisa pe votul nostru, asa cum fac nu de ieri de azi, cum e?! Pai abia asta e foarte rau, caci nu e o fata cu tricou, ci o casta institutionalizata care a ajuns sa nu dea doi bani pe cei pe care cica-i reprezinta. Iar ce s-a intamplat in ultima perioada si a culminat cu manevrele politice din ultima perioada arata clar ca se pisa pe noi, cei care votam. Asa ca si mie imi vine sa ma pis pe ei de politicieni si pe jocurile lor politice de cacat pe care le fac pe spatele nostru si pe banii nostri. Dar n-o s-o fac, ca-s om civilizat, si nici nu o sa arunc in ei nici macar cu un scuipat. Deocamdata, ca sunt sanatos la cap, da’ cine stie, o data ne crapa vreun neuron si-o luam razna. Profit ca am inca toate doagele la locul lor si zic, ca singura solutie sa mai asanam o țâră clasa asta de profitori, sa reducem gradul de manipulare si cheltuielile uriase de bani negrii in campanie si in spatiul politic, in general, este votul obligatoriu!

  30. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    Paul, ai citit articolul? La care politicieni te referi? Da niste nume. Exista exceptii, sau daca ai fi cu o doaga sarita, asa cum ne asiguri de 2 ori ca nu esti, te-ai „pisa” pe toti la gramada? Si ce crezi ca ai face cand iti crapa neuronul ala? E atat de fragil?

  31. gogu
    29 mai 2014

    de ce sint oamenii… ma rog…, asa cum sint?
    http://i1269.photobucket.com/a…..5a332c.jpg
    radacina raului e in scoala organizata si finantata de stat.
    de peste douazeci de ani ne plingem de „prostia” romanului generic si nimeni nu a inteles ca „il ai asa cum il cresti”.

    atacati, sabotati, distrugeti invatamintul organizat de stat daca vreti ca copiii vostri sa traiasca mai bine. scoateti-i de sub influenta statului. homeschooling, invatamint confesional, orice, numai invatamint de stat nu.

  32. Theo Hahn
    29 mai 2014

    Eu tot nu reușesc să înțeleg pentru ce se plâng o grămadă de români de faptul că-i fură politicienii și că s-au organizat ca o castă de tâlhari bugetari atâta vreme cât tocmai cei care se plâng, luați la bani mărunți, îți spun imediat că vor de la stat e un salariu pleașcă, o pensie babană, o locuință și un loc de muncă? Și că „ce bine era pe vremea lui Ceașcă că ți se dădeau toate astea, nene!”

    Pentru toți cei care se pișă mai mult sau mai puțin pe propriul lor vot „pentru că politicienii”: dacă vreți mereu ca statul să vă dea și sănătate „gratuită”, și învățământ „gratuit”, și pensii, și salarii, și indemnizații, și ajutoare, și asistență socială, și servicii poștale, și transport aerian, și transport feroviar, și locuințe, și salariu minim, și drumuri și poduri etc. – puteți să vă pișați liniștiți pe vot pentru că vă lipsește minima rațiune care să vă facă să înțelegeți că politicienii fac exact ceea ce le cereți. Dacă vreți ca statul să aibă grijă de voi, statul „va avea grijă de voi”. Adică are să vă stoarcă de bani pentru a vă oferi servicii proaste pentru sume exorbitante. Vezi cazul autostrăzii Transilvania, cel mai probabil, cea mai scumpă din istoria Europei.

    Dacă vreți ca statul să vă ofere una și alta, el nu va pregeta să adune o grămadă de bani la buget prin infernul fiscal pe care-l știm cu toții, sugrumând economia. Și, dacă tot s-au strâns banii acolo – ce credeți că o să se întâmple? Evident că la miere se strâng muștele. Iar la buget, tâlharii. La ce naiba vă așteptați?

    Deci nu politicienii sunt de vină. Scoateți-vă asta din cap. Voi sunteți de vină fie pentru că cereți guvernări socialiste care, prin definiție, sărăcesc pe toată lumea; fie pentru că vă pișați pe el de vot lăsându-i pe asistați și pe cei din clientela de partid, pe pleșcari să hotărască pentru voi ce politică să ducă statul.

    Spuneți tâmpenii când vă lamentați atâta cu privire la „clasa politică”. A se slăbi. Aveți exact clasa politică pe care v-o doriți, cu exact genul de guvernare pe care l-ați cerut. Nici mai mult, nici mai puțin. Așa că pișându-vă eroic, martirogen și patetic pe propriul vostru vot afișați un puțoism de paradă care nu face decât să confirme exact ceea ce incriminați, bașca titlul articolului de mai sus.

  33. Theo Hahn
    29 mai 2014

    Și mai adaug: când spuneți că politicienii se pișă pe votul vostru, ei se pișă pe vot tocmai cu ajutorul votului pe care l-ați dat. Pișându-vă și voi pe vot, arătați că vreți să fiți nici mai mult, nici mai puțin decât cutia de rezonanță a jetului incontinent pe care-l împroașcă politicienii după ce tocmai voi le-ați dat de băut.

  34. Bogdan Calehari
    29 mai 2014

    Andrei Plesu spunea in urma cu ani ca, in alte vremuri demult apuse, „romanii votau deosebirea, in timp ce azi ei voteaza asemanarea”.
    S-ar putea sa fi avut dreptate iar. Asta poate fi o explicatie de ce atunci Romania a avut o clasa politica cu defectele ei, dar, oricum, mult superioara celei de azi.

    Am cunoscut recent un om de dreapta , care se cunostea si era prieten cu alti oameni de dreapta foarte respectabili. In timpul discutiei dumnealui mi-a laudat, foarte convins, vorbind despre campania electorala a lui Dan Diaconescu din urma cu doi ani, platforma program in 100 de puncte a PPDD, numind-o „un adevarat program de dreapta’ !!! L-am contrazis, dar nu l-am convins. :)
    Cand la un asemenea nivel auzi astfel de ineptii, este o utopie sa-ti mai doresti o dreapta adevarata. Vom avea insa mereu o „dreapta” care se pisa pe votul nostru in timp ce ne asigura ca afara ploua …cu soare :)

  35. radu rd
    29 mai 2014

    @26DanCanada
    Va inselati, zone importante din economia Chinei sunt controlate de stat, cum ar fi sistemul bancar, industria grea, etc. De asemenea din 2007 statul chinez a redevenit principalul investitor din economie, tot pamantul este conform constitutiei proprietatea statului chinez. Asa ca nu e chiar capitalismul total de care vorbiti dumneavoastra. Au dat drumul economiei de piata dar controland foarte clar anumite domenii cheie.

  36. Alin Dumitrescu
    29 mai 2014

    Salut Costin,
    n-o sa scriu mult, ca nu stiu daca ma publici, sunt scos de pe lista ILD.
    Citesc aici despre Macovei. Despre Craciun. Despre unitisalvam. Despre pisat pe vot. Dar mai ales, ca de asta m-am hotarat sa scriu din nou, despre mana intinsa catre „ceilalti” (Theo, 14). Asta a fost si off-ul meu de la inceputul contactului cu ILD. Adica eu il urasc pe Craciun. Il urasc pe Rogozanu. Il urasc pe Ernu. Am votat Macovei. Am scris impotriva boicotului. Nu consider ca-s toti la fel. Dar am iesit si as mai iesi anti RMGC. Am fost alaturi de peste 30 de prieteni care sunt cu totii anti PSD si care, in mare proportie, voteaza. Aici nu pricep, de ce trebuie sa fim toti la fel de „de dreapta”? M-a uns pe suflet mesajul nr 14 pentru ca eu cred ca ILD se poate transforma in ceva extrem de util. Da, sigur o sa vina careva sa lege „idiot” de cuvantul „util”. Dar pana la urma de ce e asa de greu sa intelegeti ca dreapta nu este ceva desenat cu rigla? Nici macar stanga nu e, exemplu este aceasta fata cu pisatul. Da, mesajul este gresit. Da, recunoaste si ea (nu ar avea cum sa nege) ca mesajul de pe tricou este un citat dintr-un tampit. Dar, pe de alta parte, prefer un om de stanga care sa se dedice impecabil societatii (femeia asta face voluntariat real la greu), decat unul de dreapta caruia sa-i puta tot. Si nu, nu caut sa-i iau apararea, dimpotriva, dar nuantele sunt ceea ce fac diferenta dintre oameni si roboti.

  37. Vlad M.
    29 mai 2014

    Alin Dumitrescu, ai fost scos pentru unitsalvatism fara speranta, daca-mi aduc bine aminte.

    Te intrebi de ce trebuie sa fim toti de dreapta. Nu „trebuie” – fiecare n-are decat sa fie dupa cat il duce capul. Unii nu pot fi decat comunisti, altii nu pot fi ecologisti, iar altii nu pot fi decat de dreapta. Nu e nici o problema in asta, dar a cere un respect pe care nu il meriti mi se pare deplasat. In cele din urma, care e ideea? „Ba, e adevarat ca mancati rahatul pe care il produc niste mizerabili si ca deveniti, la randul vostru, niste propagandisti de duzina pentru cauza stangismului mondial, dar lasa, ba, oameni suntem, de ce sa ne certam?”

    Theo Hahn

    Nu era vorba de hipsteri. Hipsterii sunt ca țuica de pufoaică – transparenți și fermentați puturos. Vorbeam de oameni de bună voință care sunt ademeniți prin propagandă în rândurile uniți-salvăm, milițiilor spirituale, anti-RMGC etc.. Nu pentru că nu ar putea deosebi binele de rău atunci când realizează cu ceea ce au a face, ci pentru că sunt lipsiți de experiență și dezinformați.

    Oameni care nu doresc sa se informeze, care inghit pe nemestate orice propaganda de doi bani, se raliaza tuturor mizerabililor, dar sunt, vezi Doamne, bine intentionati. Sa-ti aduc aminte ca secolul trecut e secolul bunelor intentii? Ce are face a buna lor intentie cu realitatea ca sunt tovarasi de drum care incurajeaza ignoranta si extremismul? Nimic.

    Un amic oarecare era stalinist când l-am cunoscut. Azi, după niște discuții, e socialist soft. Și are și răbdare să asculte argumentele.

    De la Stanga turbata la Stanga misto. Adica de la lagarele lui Stalin la Stanga oamenilor faini. Halal evolutie? :D Merita efortul?

  38. Alin Dumitrescu
    29 mai 2014

    Vlad M, o mica rectificare. Eu am intrebat de ce trebuie sa fim toti LA FEL DE „de dreapta”. Nu de ce sa fim de dreapta. Aia e clar. Vorbeam doar de nuante si de faptul ca mi se pare nedrept ca un om sa fie catalogat „de stanga” pentru 2 teme (aur si gaze) cand in absolut toate celelalte puncte de vedere impartaseste in totalitate opiniile ILD.

  39. Vlad M.
    29 mai 2014

    Alin Dumitrescu, cum poate cineva sa fie de dreapta cand repeta propaganda ecologismului, cea mai chic religie politica de la comunism incoace?

  40. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    Alin, eu cred ca salvatirosiamontana este mai degraba o campanie folosita ca sa mobilizeze lumea pentru o miza mult mai mare: gazele de sist. Asta, chiar daca ignor in totalitate avalansa de minciuni vehiculate de campania salvatirosiamontana, pentru ca in campania contra gaze de sist sunt exclusiv minciuni. Si nu putem face in nici un caz abstractie de personajele, multe cu mentalitati totalitare, care sunt in centrul coordonarii protestelor, ambele.

    Un articol mai pe larg despre asta e aici: http://www.inliniedreapta.net/…..-american/

  41. Mihaela Bărbuş
    29 mai 2014

    Pe langa ce s-a spus, problema este ca dreapta are o anumita viziune despre ce se poate face cu natura, despre resurse, despre cine si cum ia deciziile politice ref. la folosirea lor, despre importanta acestor decizii fata de independenta tarii in definitiv. Implicatiile sunt foarte clare in cazul gazelor de sist, ca si intentia de influentare a deciziei. Asa ca nu as spune ca e vorba doar de 2 puncte izolate intr-o gandire predominat de dreapta.
    Evident, nimeni nu e impotriva deosebirilor de puncte de vedere. Dar si aici sunt nuante. Daca pentru acele 2 puncte izolate – care nu sunt detalii – iesi pentru RMGC alaturi de Rogozanu, Ernu, etc., pe care ii urasti, eu nu te inteleg. Inseamna ca acele 2 puncte izolate sunt mai fundamentale pentru tine decat toata viziunea ta de dreapta.
    Ai iesi in strada la chemarea lui Kim Jong Un, la o manifestatie demagogica si propagandistica in favoarea libertatilor cetatenesti? Nu. Nu pentru ca nu sprijini libertatile cetatenesti, ci pentru ca sa nu participi la o manipulare de doi bani.

  42. Costin Andrieş
    29 mai 2014

    adica, evident, putem face abstractie, dar am gresi. uite cum se face treaba la case mai mari. Pungestiul si antigazii colcaie de astfel de personaje. Ii vezi mereu la toate prostele, cum se muta dintr-un oras in altul.

    Faux Activism: Recruiting Anti-Chevron Protesters for $85 a Head

    In March, a federal judge in New York ruled that the 20-year-long legal campaign against Chevron (CVX) over oil pollution in Ecuador was actually a bribe-fueled fraud. This week in Texas, anti-Chevron activists recruited phony paid protesters to picket the company’s annual shareholder meeting.

    Some people apparently don’t learn from experience.

    Several dozen demonstrators gathered outside the Permian Basin Petroleum Museum in Midland to condemn Chevron, which held its annual meeting on Wednesday at the historic site in the west Texas oil patch. Humberto Piaguaje, one of the indigenous Ecuadorian leaders involved in a massive lawsuit against the oil company, helped lead the sign-waving, slogan-chanting cohort. To fill out the ranks of the demonstration, a Los Angeles-based production company offered local residents $85 apiece to serve as what the firm described in a recruiting e-mail as “extras/background people.”

    STORY: Chevron Dims the Lights on Green Power
    Julieta Gilbert, executive producer of DFLA Films, said in the e-mail that the company “need to get a group of people to help us document this event. … We will pay each one of them $85. They will be there for a couple of hours (8am to 12 pm). We need ethically [sic] diverse people.”

    She obviously meant “ethnically diverse,” but the typo seems illuminating in a Freudian sense. In case anyone missed her point, Gilbert listed the following: “Caucasian, Hispanic, African American and Asian.” Native Americans and Pacific Islanders apparently needn’t have applied for the job.

    Television station NewsWest 9 reported the faux protest on its website, noting that viewers “took to our Facebook page this morning saying they received e-mails bribing them with $85 to join this protest.” When I called Gilbert in Los Angeles, she said she “didn’t organize” the protest but only “helped with it.” She professed confusion as to who exactly had commissioned the event and whose idea it was to pay $85 a person for “extras.” She didn’t dispute the authenticity of the recruiting e-mail and she said she’d been in Texas for the May 28 protest and had just returned to California.

    STORY: Patton Partners Tainted by Chevron Pollution Case Won’t Stay With New Firm
    I next contacted Karen Hinton, the public-relations person for Steven Donziger, the lead plaintiffs’ lawyer in the lawsuit against Chevron and the mastermind of a long-running media crusade against the oil company. Donziger won a $19 billion judgment against Chevron in Ecuador in 2011. In March, U.S. District Judge Lewis Kaplan in New York ruled that Donziger’s victory was based on fabricated evidence, bribery, and extortion—findings that Donziger has denied and appealed. Of the Midland protest, Hinton said via e-mail: “We were not involved at all. Call MCSquared. They handled.”

    MCSquared, based in Brooklyn, N.Y., bills itself as “a public relations firm with a team of multi-cultured, multi-generational, highly skilled professionals with more than 20 years of experience in cultural adaptation processes, cross-border business, large-scale and private/intimate event planning.” According to Hinton, MCSquared works for the Republic of Ecuador. The Ecuadorian government has publicly allied itself with Donziger and his clients in attacking Chevron and seeking to get the company to pay up on the (fraudulent) Ecuadorian judgment.

    Ecuador has been sponsoring protests around the world against Chevron—events promoted by MCSquared. In her Texas recruiting e-mail, Gilbert said, “We have done many of these events all across the U.S. and abroad.” She directed recipients to a Facebook page called “Chevroffnow.” The Facebook page features prominently an image of Michelle Obama manipulated so that it appears as if she is holding a sign that reads, “#AskChevron about environmental disaster.”

    STORY: Chevron Oil Pollution Case Could Destroy a Major Corporate Law Firm Merger
    I called Jean-Paul Borja, the contact person identified on a press release MCSquared posted online about the protest at the Chevron shareholders’ meeting in Midland. Borja did not return my call. The press release noted that signs at the demonstration “read, ‘Chevron, you can run but you can’t hide,’ alluding to the company’s decision to hold the annual meeting in Midland, a remote city located in the oil-rich region of the Permian Basin, instead of its San Ramon, Calif., headquarters, allegedly to avoid protesters.”

    Or, it turned out, fake protesters.

    Chevron spokesman Morgan Crinklaw told me that Chevron was not “hiding” in Midland. Periodically, he said, the company holds its meeting outside of San Ramon. It chose Midland this year because of the city’s historical significance to the oil industry.

    STORY: In Ecuador Pollution Case, Chevron Follows Plaintiffs’ Money to Gibraltar
    So what to make of these developments? Litigation that evolves into racketeering. Protests populated by paid extras. Facebook palaver that resembles Soviet-era agitprop. Whatever one thinks of how the oil industry operates, none of this morally empty activism serves the interests of the poor people in the rain forest.

    KWES NewsWest 9 / Midland, Odessa, Big Spring, TX: newswest9.com |

    banuiesc ca stii seria asta http://inliniedreapta.net/impl…..-pungesti/

  43. Theo Hahn
    29 mai 2014

    @41 Mihaela Bărbuș – subscriu. Excelent comentariu.

  44. Theo Hahn
    29 mai 2014

    @37

    Oameni care nu doresc sa se informeze, care inghit pe nemestate orice propaganda de doi bani, se raliaza tuturor mizerabililor, dar sunt, vezi Doamne, bine intentionati. Sa-ti aduc aminte ca secolul trecut e secolul bunelor intentii? Ce are face a buna lor intentie cu realitatea ca sunt tovarasi de drum care incurajeaza ignoranta si extremismul? Nimic.

    Vorbim aici despre majoritate, dragă Vlad. Da, baza statistică a unui popor e plină de mediocrități. Care se informează puțin crezând că nu le folosește la nimic să știe mai mult. Care sunt de multe ori creduli sau confuzi din cauza unei formări personale precare. Care pot fi înșelați de atâtea și atâtea ori să sprijine diverse cauze pe care nu le-ar sprijini dacă ar ști ce stă în spatele lor cu adevărat.

    Crezi că vei reuși să transformi această majoritate mediocră în elite de dreapta? E clar că nu crezi asta. Dar atunci ce crezi? Că ar trebui să-i mânăm cu biciul ca pe dobitoace? Să-i tratăm disprețuitor, ca pe niște imbecili? Să știi că nu sunt chiar atât de imbecili și mediocri încât să nu se prindă când cineva îi tratează așa. Ce vrei să faci cu ei? Să faci o revoluție prin care să-i programezi să scoată din ei toată prostia și să dea la iveală „omul nou” al dreptei autentice? Nu cred că ai vrea să pășești în direcția aia.

    Vând-nevrând, nu e nevoie de observații teribil de subtile ca să ne dăm seama că cine îi câștigă de partea sa pe acești majoritari mediocri, ajunge să dețină puterea în stat. O să spui, poate, că oamenii ăștia se lasă cumpărați de promisiuni socialiste și că nu merită să ne răcim gura cu ei. Dar, Vlad, dragă, socialiștii reușesc să-i convingă să voteze, cu sau fără promisiuni (de regulă, cu). De ce să nu încercăm să schimbăm lucrurile și să le arătăm acestor majoritari mediocri că există alternativă la sistemul pe care-l cunosc? Dar, atunci, cum am putea să le sugerăm asta dacă nu am mai sta deloc la discuții cu ei? Dacă nu tocmai ei sunt ținta conceptualizărilor și dezvoltărilor noastre de dreapta, atunci cine e? Spune-mi, te rog, cui te adresezi tu atunci când scrii pe site-ul acesta? Celorlalți colegi de pe ÎLD? Simpatizanților ÎLD? Crezi că mai e nevoie să-i convingi de justețea dreptei?

    Perspectiva pe care o deschizi asupra poporanilor e destul de „gnostică”. Nu ar trebui să uităm că România a intrat în secolul XX cu peste 90% populație rurală. După care această populație rurală a trecut printr-un experiment extrem de dur care i-a alterat țesutul societal și i-a distorsionat perspectiva asupra lucrurilor. La mulți, aproape ireversibil. (Aveam, de Paști, o polemică cu un unchi de al meu care întreba condamnator „Unde mi-s banii de pensie pe care i-am plătit toată viața?! Ce a făcut Boc cu ei?!” Da, avem a face cu oameni care nu sunt în stare să afle cum funcționează chiar sistemul de pensii care le plătește drepturile lună de lună. Și asta, după o viață de om… Ce aș fi rezolvat dacă-i spuneam unchiului meu că e un imbecil și un inconștient și aș fi renunțat să îi explic că pensia lui e plătită de un sistem redistributiv care n-a avut nici un fel de capitalizare? Sau că adevăratul responsabil de scăderea punctului de pensie e Iliescu pe timpul căruia au fost pensionați o grămadă de angajați de la stat care ar fi urmat să intre în șomaj, altfel?)

    Ceea ce vreau să spun e următorul lucru: ca să schimbăm România, trebuie să convingem omul mediu, de pe stradă, că alternativa de dreapta e mai bună decât cea de stânga. Pentru că omul mediu de pe stradă este miza jocului în toată afacerea asta, și nu doar la nivel electoral. Tocmai el trebuie să fie schimbat în interioritatea lui. Pe el îl avem ca subiect al reformei de care are nevoie țara asta. Între dreapta și stânga, tocmai el este cel care stă la mijloc și e tras dintr-o parte și din cealaltă să-i voteze pe cei care îi oferă cea mai bună variantă.

    Or, tu acum ce vrei? Să-l abandonezi pentru că „nu mai merită” să-ți bați capul cu el? Pentru că e un prost care și așa „devine tovarăș de drum care sprijină ignoranța și extremismul”? Păi, atunci ce mai facem noi aici? Nu mai bine ar fi să ne retragem undeva în pustie sau pe la mănăstiri și să așteptăm Apocalipsa? După mine, Potopul? Dacă electorul nostru deja votează predominant stânga pentru că mesajul dreptei a fost foarte confuz pentru că a impus măsuri de stânga; oare cum are să voteze dacă-l lăsăm la dracu-n praznic pe motiv de imbecilitate și îi aruncăm că e un penibil și idiot tovarăș de drum?

    De la Stanga turbata la Stanga misto. Adica de la lagarele lui Stalin la Stanga oamenilor faini. Halal evolutie? :D Merita efortul?

    Eu de unde să știu ce vrea Cel-de-Sus cu el? Eu știu doar că am încercat. Și, în orice caz, între un bolșevic cu Naganul în mână și un socialist care, cât de tâmpit e el, măcar acceptă discuții și nu se ridică brusc de la masă după ce a pierdut polemica spunându-ți că trebuie să ajungi într-un lagăr – tu ce ai prefera? Știu – ai prefera un om normal. Și eu aș prefera la fel. Dar uită-te în jur și numără oamenii normali. Dacă nu-ți convine rezultatul, repet sugestia cu mănăstirea și anahoretul. Este și asta o opțiune. Chiar soluția sublimă. Doar că pentru așa ceva trebuie să ai vocația sfințeniei. Or, cum să ne angajăm către vocația sfințeniei când nu suportăm în jurul nostru nici măcar niște bieți idioți mai mult sau mai puțin utili care au fost spălați pe creier de decenii, imediat un secol, de propagandă și minciună scelerată? Vezi să nu ceri prea mult, nu de la semenii tăi, ci de la tine însuți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian