FUNDATIA IOAN BARBUS

Atentat terorist islamist pe muntele Nanga Parbat din Himalaya

În noaptea de sâmbată spre duminică, 23 iunie, tabăra de bază de la poalele lui Nanga Parbat – Muntele Ucigas – aflată la o altitudine de 4000 metri, a fost atacată de un comando islamist. Corturile care adăposteau pe alpiniştii ce îşi făceau aclimatizarea, pregătindu-se pentru ascensiunea celui de al 9-lea munte ca înălţime din Himalaya şi din lume, au fost mitraliate în jurul orei 22. Au fost ucişi 10 alpinişti: un chinez, un şerpaş pakistanez, cinci ucrainieni şi trei alpinişti ruşi.

Muntele Nanga Parbat (8126 metri) se află situat în districtul Diamer, din provincia pakistaneză Gilgit – Baltistan. Această provincie este singura regiunea a Pakistanului în care nu s-au înregistrat, pana acum, atentate teroriste. Şeful poliţiei din Diamer, Mohammed Naveed, a declarat că au fost trimise elicoptere care să aducă corpurile victimelor şi să-i localizeze pe membri comandoului islamist, punctele de intrare în regiune fiind închise.

Nanga Parbat
Nanga Parbat

Pakistanul, alături de Nepal şi China, este una din țările din care numeroase expediţii alpine pleacă în fiecare an la asaltul celor 12 opt-miari ce împodobesc coroana Himalayei. Acest atentat terorist a dat, fără îndoială, o puternică lovitură turismului himalayan şi ascensiunilor alpiniştilor profesionişti veniţi din întreaga lume, ce au ca bază de plecare Pakistanul.

Cu certitudine membri comandoului islamist au avut o foarte bună pregatire montană – posibil ca unii dintre ei sa fie chiar localnici – deoarece marșul de apropiere de tabăra de bază de pe Nanga Parbat durează multe zile, necesitând o foarte bună pregatire fizică în condiţii de altitudine mare.

Nanga Parbat este numit şi “Muntele Ucigaş” datorită numărului mare de alpinişti ce şi-au găsit sfârşitul încercând să-l cucerească. De data asta zece alpinişti au fost ucişi înainte de a-l escalada, şi asta în numele lui Allah.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

3 comentarii

  1. Bogdan Calehari
    23 iunie 2013

    Atentatele teroriste islamiste dovedesc ca nimeni nu este in siguranta nicaieri, nici chiar in Himalaya, si ca Obama, ca de obicei, s-a dovedit un vizionar cand a spus: „Schimbarea climatică e amenințarea timpurilor noastre”.

    http://inliniedreapta.net/ce-va-fi-doi-ani-de-acum-inainte/

  2. Silvapro
    23 iunie 2013

    Si ce-au avut cu alpinistii? Nu era o expeditie de evrei sau israeliana. Puteau fi numai in mod intimplator. E stiut se vine acolo din toate colturile lumii, inclusiv mahomedani si chiar pakistanezi.

    Intr-adevar, pericolele eminente sint atentatele teroriste islamiste si armele neconventionale cu bombe atomice cu tot, in miini iresponsabile cum ar fi islamistii si comunistii, ca de ex. Coreea de Nord.

  3. Bogdan Calehari
    23 iunie 2013

    Victimile au fost identificate: este vorba de un american de origine chineza, trei ucrainieni, doi chinezi, doi slovaci, un lituanian si un nepalez. Teroristii au fost imbracati in uniformele politiei montane si au fost insotiti pana la tabara de baza de catre 2 ghizi montani, pe care i-au facut prizonieri; unul dintre ghizi a murit in timpul atacului. Atacul a fost revendicat de Miscarea Talibanilor din Pakistan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian