FUNDATIA IOAN BARBUS

Caraghioșii la moțiune

16 martie 2011. Motiune de cenzura impotriva guvernului Boc (a n+1-a); in strada manifestanti, popor. Conform declaratiilor unui sindicalist: “Cei mai lenesi dintre lucratori au venit la greva. Cei care sunt mai harnici, au ramas sa munceasca”.

Cine se urca pe scena sa cante primul – Ducu Bertzi, bineinteles; al naibii dictatoru’ asta nene, cum a simtit el! Ca doar nu intamplator Bertzi a fost declarat turnator, cu acte si chitante doveditoare de CNSAS luna trecuta, nu?

Normal ca nu. Nimic nu-i intamplator cand avem un dictator, pam-pam, tra-la-la. De remarcat, de asemenea, nostalgia declarata pentru Ceausescu (dar ala oare nu ne punea la munca? parca ne punea, nu? pai, oameni buni, ati innebunit?), si ideea oarecum penibila ca “noul Cod al Muncii ne va transforma pe toti in sclavi”. Asta probabil pentru ca intervalul maxim in care angajatul poate fi tinut in perioada de proba a fost scurtat de la 6 luni la 40 de zile, sau pentru ca s-au introdus masuri foarte dure pentru combaterea muncii la negru, ca doar angajatul protestatar nu vrea, nene, sa aiba carte de munca, nu? Noooo, lui ii place, deh, sa nu plateasca nici CAS, nici somaj, dar sa beneficieze, ca d-aia s-a inventat statul, vorba lui Conu Leonida, nu, ca sa ne dea salar… si dupa ce rage si Hossu putin, dupa ce face si Sobaru putina psihanaliza in public, ca deh, are nevoie (cica ar fi fost prezentat ca un inger… pai normal, daca ii place sa zboare), ce sa vezi, Pontalacul: „Vă jur că [guvernanții] or să ajungă în închisoare!” Cine era, deci, fascisto-comunist? Nu de alta, dar e evident ca, daca vreodata, Doamne feri, ajunge la guvernare, Ponta va trebui chiar sa puna in practica tot ce zice acum. Unui protestatar i s-a facut rau, se pare ca de la caldura plus alcoolul consumat anterior… proteste grele, ce sa faci.

Dumitru Costin: „Acest guvern își urăște sincer cetățenii. Ar trebui să ne schimbăm saluturile în «Jos Guvernul Boc!»” Pai vere, cu asemenea texte cred si eu ca nu vin sindicalistii la greva: pai, Boc, saracul, cum il stim noi, e fizic incapabil de asemenea sentimente… Mai citez o lozinca, semnificativa pentru frustrarile sexuale ale celui care a inventat-o: „Doamna Udrea, noi nu love, ca să ne trataţi de above şi o să v-o dăm la bot când ne veţi chema la vot”. Patetic. Iti vine sa zici, in locul lui Boc “doar atata puteti, mai? halal!!”. S-au strans, bineinteles, semnaturi pentru greva generala. Enfin.

Dar in parlament ce-au facut baietii? Pai, ce sa faca, au dezbatut si ei acolo….ca de obicei, pe culmile penibilului, al dvs. etern si fascinant Crin Antonexu: “Mai devreme sau mai târziu, însă, veţi pleca şi veţi pleca definitiv pentru că înjosiţi, batjocoriţi această ţară”. Asta o spune, sa nu uitam, cel care i-a facut pe bietii Bratieni sa se invarta in mormant precum ventilatorul, care ii jigneste pe parintii si bunicii nostri morti prin inchisori de n ori pe zi, cand aminteste de “Basescu dictatorul”, care, profesor de istorie fiind, a facut gafe impardonabile cand a fost intrebat tocmai despre Bratieni.

Mai zice el: “[Domnule Boc] Despre populism aţi deprins repede şi bine să vorbiţi mai recent. Eu cred că are dreptul să vorbească despre populism şi să îl acuze o persoană care nu a minţit în campaniile electorale, cineva care nu conduce un Guvern sau un partid ai cărui membri se îmbuibă fără reţinere din banii publici”. Asta spune sotul dnei Valean, care a primit 200.000 euro in 2009 pe Conventia Civila, ca ultima femeie de servici de-a lui Vantu, ca sa eludeze taxele….o spune fericitul proprietar, din vara 2010, al unui BMW ultimul racnet… in sfarsit, o spune recordmanul absolut al minciunilor in campanie electorala, cel care a reusit sa treaca doar in cateva zile de la “doooomnuleee Geoaaaana, sunteti un mincinoooos si un demagoooog, ce ati cautat in Rusiaaaaa? nu puteeeeem reusiiiii cu dvs impreuuuunaaaaaa!!!” la “dl Geoana are intregul meu suport, acum si in viitor! ii sfatuiesc pe cei care m-au votat, in turul 1, sa il voteze in turul 2 pe dl Geoana!” cu geci rosii ca focul etcaetera.

Cum ar zice nenea Costache (apropo, ati observat ca nea Costache nu-l mai sprijina de la o vreme pe Crinutz? si nici viceversa?), eu scriu asta pentru ca am ceva personal cu Crinutz: am votat PNL-ul dintotdeauna si sunt inca (din pacate, pt ca n-am avut inca timp sa-mi dau demisia) membru in varza lui de partid. Dar sa trecem.

Mai zice Crinuletzul: „Despre populism trebuie să vorbească critic cineva care are o minimă sensibilitate, care într-o ţară de oameni din ce în ce mai trişti nu râde întruna ca prostul. Şi nu îl am în vedere aici doar pe primul-ministru Traian Băsescu, ci şi pe primul-ministru Emil Boc. Chiar nu au nici un dram de solidaritate,sau de milă pentru compatrioţii lor? În numele cui veniţi aici atât de vesel?”. Asta o spune, din nou, un ins deosebit de sensibil si solidar cu semenii sai indurerati (de atata munca, sclavageala, etc). Si care, din asa multa solidaritate ce-i sparge pieptul delicat, se jeneaza sa vina prea des pe la locul de munca. Cam asta era, inseamna, motivul pentru care nu vine: probabil ca micul Crin face greva pe muteste, stand acasa. Pe muteste pentru ca nu spune la nimeni lucrul asta. Pai, zi domnule, sa intelegem si noi!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Liv St. Omer

Liv St. Omer

13 comentarii

  1. Daniel Francesco
    17 martie 2011

    De observat „gingasia” expresiilor si „suculentza” declaratiilor lui Crin Antonescu, modelul fantelui de mahala, a „canaliei de uliti”, cum spunea Eminescu definind un anume tip de liberal.
    Asta spre deosebire de vorba masurata ardeleneste, cumpanita a lui Boc. Cand s-a referit la Alianta Socialista, am crezut ca greseste, dar nu gresea ci aplica o ironie pe care Crinuletz Alliantz Feliks n-o simte. Din lipsa organului.

  2. GMT
    17 martie 2011

    E limpede ca i-a secat expresia „Alianta socialista” repetata de Boc. Miercuri a fost o zi neagra pentru alianta socialista, poate cea mai neagra si mai penibila zi. Inceputa cu alta tentativa de revolutie (dupa esecul marii revolutii socialiste din octombrie de la ultima motiune) si incheiata cu o diversiune vadimista care a incercat sa abata atentia de la fâsâirea miscarii socialist-antisclavagiste.

  3. Liv St Omer
    17 martie 2011

    Da, adevarat, diversiunea lui Hasotti a fost alta tampenie crasa liberala; nu-mi dau seama, se prinsesera ca nu aveau voturi suficiente si au incercat brusc sa mai amane motiunea, sau era „prostie in stare pura”. Oricum, dupa ce dezbati 3 ore propria motiune, sa schimbi ordinea de zi ca sa dezbati altceva, orice altceva, stiind in mod evident ca astfel nu mai ai timp sa mai si votezi motiunea respectiva, in orice limbaj al pamantului tot tampenie se cheama. Nu cunosc foarte multe despre Hasotti, aveam insa impresia, pana acum, ca e om serios. N-o mai am.
    Despre Crin Antonescu, nimic din ce nu stiam deja: golanie iremediabila si irecuperabila. Si Crin si Ponta sunt doua papusi manevrate din spate cu sute de fire, din locuri, vai noua, diferite, dar de catre persoane pe care le cunoastem. Vai noua daca ajung la putere, vreau sa spun.

  4. George Daniel
    17 martie 2011

    E interesant cum starurile A 3 si RTV mai aveau putin si injurau telespectatorii pentru faptul ca n-au iesit in strada. Adica vorba aia, bai nesimtitilor, v-am dat microbuze, v-am dat diurna, v-am dat bautura, am facut circ cu revolutia sclavilor, am dat premii de sute de mii de euro, si voi tot nu veniti? Bai tampitilor, ce dracu sa mai facem?

    Acum serios, daca abia s-au strans 8000 de oameni, dintre care probabil ca o mie erau gura-casca si jurnalisti, cateva sute platiti sa faca atmosfera (gen fanfara), cateva mii erau pensionari (inclusiv militari), probabil ca raman maxim 4.000 de muncitori care intr-adevar au fost in piata. Dintre astia, probabil ca destui erau someri. In concluzie, forta sindicatelor e undeva la nivelul unei peluze a stadionului Ghencea la un meci Steaua-Dinamo.

  5. Aaramis
    17 martie 2011

    Esti un penibil. EBA are Range Rover la 29 de ani posete de firma fara numar si nu poate justifica nici macar a zecea parte din ce detine.
    Gandeste-te ca aceasta analfabeta a fost angajata la LUXTEN. Io cred ca Adina Valean e de 1000 000 ori mai capabila decat parashuta prezidentiala. Compari 2 oameni la 50 de ani (Crin si Adina Valean) care impreuna sunt categoric mai saraci decat o pitzipoanca de 29?
    Asta e PDL: tu daca esti baiat destept, de ce nu esti tu in locul ei la PE? Sau un tanar cu doctorat la Oxford sau la Cambridge sau la Sorbonne sau oriunde in alta parte. In schimb, Base si-a trimis primogenitura din Bamboo, care a absolvit celebra Universitate ROmano-Americana. Esti intrigat ca ii spune Dictatorul?? Pai seamana perfect : nepotism, distrugere a pensionarior prin micsorarea pensiilor si micsorarea plafonurilor pentru eliberarea de medicamente, scaderea dramatica a nivelului de trai (intreaba parintii tai intre similitudinea declaratiilor bombastice ale lui Boc si celebrul _ in romania, a crescut nivelul de trai).

  6. George Daniel
    17 martie 2011

    Aaramis, o să încerc să-ţi răspund cu liniuţă, să fiu sigur că înţelegi:
    – EBA are Range Rover la 29 de ani, Zuckenberg e miliardar la 26. Ce demonstrează asta?
    – Dacă ai fi în stare să citeşti 3 declaraţii de avere ai vedea că atât Crin, cât şi Vălean, separat, au o avere mai mare decât EBA. Nu că realitatea ar conta, dar ziceam şi eu aşa ????
    – Problema la Crin şi la Vălean este una morală, nu de legalitate. Amândoi au câştigat, în ultimii ani, zeci de mii de de euro lunar, pentru consultanţă realizată pentru firmele lui Dinu Patriciu. Consultanţă care nu s-a realizat niciodată, însă nu deţinem probe, aşa că rămânem la problema morală.
    Pe de altă parte, Crin câştigă salariul de parlamentar integral, cu toate că are o prezenţă la muncă de sub 2%. Problema aici e că vorbim de bani publici. Dar na, probabil EBA e de vină că Crin nu ajunge la muncă decât o dată la patru luni.
    – Dacţă aţi şti cum funcţionează o economie liberă, aţi realiza că nivelul salariilor bugetarilor şi a pensiilor este dependent de starea economiei. Salariile şi pensiile se plătesc dintr-un coş, unde se adună taxele plătite către stat de angajaţi, angajatori, mediul de afaceri, s.a. Dacă veniturile adunate în acel coş scad, e evident că şi bugetul pentru pensii, salarii, s.a. e mai mic. Simt însă că discuţia nu are nicun rost, însă vă mai aşteptăm pe la noi, ducem lipsă de păreri de stânga, fie ele şi neavizate.

  7. Aaramis
    17 martie 2011

    amice george daniel, sunt departe de a fi de stanga…
    alaturarea dintre mark zuckerberg si EBA e cel putin din punctul de vedere al IQului (inclusiv al celui care o face) hilara.Eu am spus ca EBA are RR la 29 si NU il poate justifica (pe atunci nu era europarlamentar)
    Daca esti ataqt de cr etin sa crezi ca EBA n-are bijuterii si posete de zeci de mii de euro doar pt ca le vezi in pozele din revistele mondene, dar nu sunt in decl. de avere e problema ta.
    Consultanta alora nu s-a realizat niciodata pt Patriciu,dar EBA sa fii sigur ca a tras serios pentru luxten si a facut ca cifra de afaceri sa creasca considerabil de cand a venit ea dintr-un motiv simplu dar pe care nu sunt sigur ca il ghicesti.
    Apoi, daca ai fi in stare sa citesti legea ai afla ca nu e vorba de un salariu ci de o indemnizatie de parlamentar. Diferenta dintre cele 2 este ca indemnizatia este fixa si nu depinde de pontajul cu numarul de ore lucrate sau daca ai semnat sau nu condica.

    PS din ce deriva superioritatea afisata de tine, mult-prea-avizatule in ale macroeconomiei?

  8. Vlad M.
    17 martie 2011

    Asta e problema Romaniei, ma: EBA! Nu situatia economica, nu Codul Muncii, nu Legea Educatiei, nu coruptia din partide, nu chiulul marelui liberal Antonescu, nu revolutiile lui Victor Guevara Ponta – EBA! As plange daca nu as rade asa tare! ????

    Ce pavlovieni sunt astia, cat de tristi sunt cu problemele lor legate de posetute. EBA e imorala, dom’le, ca o da prin Bamboo, dar playboy-ul Mazare nu deranjeaza pe nimeni. Cristian Anghel e doar un liberal onest, dar EBA e de tot rahatul, dom’le. Negoita-pesedistul da „orale” cu fete de liceu, impreuna cu alti libidinosi, da’ pe amarastenii gen Aramis ii deranjeaza EBA si posetutele ei.

    Paine si circ. Da-le asta prostilor si ii vei tine ocupati un mandat intreg.

  9. Aaramis
    17 martie 2011

    imi pierd vremea p-aici. Da, EBA este dovada cea mai vie a sistemului cangrenat condus de tatal sau. Din moment ce tineri foarte bine pregatiti isi iau talpasita din tara pentru ca nu sunt promovati pe masura valorii lor, aceasta analfabeta te reprezinta in Parlamentul European. Poate tu te simti bine, pt ca e la fel ca tine, dar eu ma simt jignit.

    EBA este contraexemplul meu la idioteniile autorului acestei postari pe seama averii colosale :)) a lui Antonescu si a Adinei Valean.

    Exemplele tale din tabara opozitiei sunt perfect intemeiate si sunt de acord cu toate.
    EBA poate fi doar un inceput, doar stii ca e plina ograda PDL. Stii insa care e cea mai mare grozavie dintre toate lichelele din partide???? Iti amintesti de un secretar de stat PDL care a tinut in lanturi pe un om in pielea goala si i-a pus o placuta de gat pe care scria ca e un nenorocit care l-a suparat pe dom Costel???? Costel Iancu se numeste si de fapt se numeste PDL. Da-mi tu un exemplu de demnitar din tabara opozitiei care sa se apropie de asa ceva.

  10. Vlad M.
    17 martie 2011

    Ha. In Parlamentul european, Romania mai e reprezentata de Vadim si Becali, asa ca ma scuzi daca nu-s impresionat de dezastrul produs de Elena Basescu. Asta ar trebui sa te faca sa te simti jignit – daca ai avea un minim de inteligenta – ca un demagog sinistru precum WC Tudor isi reprezinta tarisoara in PE. Tudor care si-a creat cariera politica pe insulte, minciuni, dezinformare. In 1999 ii instiga pe mineri sa ocupe Parlamentul – e liber si acum. Iliescu a omorat oameni la Lovilutie, dar pe tine te doare EBA. Normal, atat ai vazut pe Antena si Irealitatea.

    Cat despre aia mai mare lichea, o sa te rog sa ma ierti, dar nu ma pot hotari: sunt prea multe optiuni si nu doresc sa-mi pierd vremea aiurea. Ma bucur ca pentru tine lucrurile sunt multa mai simple (EBA, cancerul din Romania), dar nu ma face sa-ti respect reactiile pavloviene.

  11. Vlad M.
    17 martie 2011

    Mai schimbati si voi placa. Nu EBA chiuleste din Parlament si nu EBA ii instiga pe compatrioti la violenta.

  12. George Daniel
    17 martie 2011

    Aaramis.
    Daca va face placere, o sa va spun foarte sincer ca personal consider ca nivelul de competenta demonstrat de EBA este identic cu cel al domnului Antonescu. Pana la urma, au atatea in comun: posetutele, aranjatul parului, lipsa unui mesaj clar atunci cand vorbesc. EBA reuseste sa ajunga si la PE si in Bamboo, Crin ajunge si la RTV si la A3. Seamana dom`le!
    Apropo, EBA este in PE din acelasi motiv pentru care Crin se afla in P Romaniei. I-ati ales dumneavoastra.
    PS: Ati scapat un „cr etin”. Poate totusi nu se mai intampla, daca am chef de analize elevate merg in Ferentari sau mut pe A3 cand este Crin invitat. Inteleg ca sustineti Alianta Socialista, insa putina decenta nu strica niciodata, chiar daca va deranjeaza unele opinii de dreapta.

  13. Aaramis
    17 martie 2011

    e bine george daniel. e perfect pentru ca dupa ce ai comparat-o pe EBA cu mark zuckerberg in comparatia cu Antonescu ar fi trebuit sa iasa in avantaj clar.
    Problema e cand ia cuvantul in PE (da pe youtube) si citeste cu greu de pe o foaie scrisa IN LIMBA ROMANA. Poti spune orice despre Antonescu numai ca nu e prieten cu gramatica nu.
    Te inseli amarnic, eu nu am ales pe analfabeta asta in PE si nici romanii nu au facut-o. Votul a fost fraudat in mod evident pt ca nu are cum imbe cila asta sa ia 4%.
    PS. Alianta Socialista e doar o intoxicare a PDL, ca si multe altele. Ea se numeste Uniunea Social Liberala – stiu ca e greu de retinut si pt dvs. A fost de altfel si pt ditamai prim ministrul si prof. univ. dr.
    retrag termenul cr etin si introduc rauvoitor. din moment ce tu calculezi ca Antonescu si sotia sunt mai bogati decat EBA pt ca au potrivit declaratiei de avere mai multe bunuri decat EBA, nu mai am ce sa mai zic esti doar un postac platit.

    Pentru VLad. M.
    Da, prezenta lui Becali ma face sa ma simt profund jignit.
    Dar a lui Vadim, la modul cel mai sincer, nu… Gandeste-te ca LePen a fost neintrerupt p-acolo iar fica-sa este pe locul 1 in sondaje in Franta. Electorat nationalist este pretutindeni in Europa si e logic sa fie si la noi. In olanda guvernul e minoritar dar e sustinut de Wilders, Vadim al lor, ala cu filmul Fitna si antiislamist virulent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian