Fie că cifrele sunt exacte sau pe lângă*, fie că sunteţi sau nu de acord cu mesajul acestui videoclip, nu puteţi nega că aceasta este tendinţa europeană în materie de demografie: dacă imigraţia islamică nu este oprită sau măcar limitată şi dacă europenii nu se trezesc din letargia ’68-istă, Europa anului 2050 va avea o …
Cealaltă bombă islamică
Etichete:

Fie că cifrele sunt exacte sau pe lângă*, fie că sunteţi sau nu de acord cu mesajul acestui videoclip, nu puteţi nega că aceasta este tendinţa europeană în materie de demografie: dacă imigraţia islamică nu este oprită sau măcar limitată şi dacă europenii nu se trezesc din letargia ’68-istă, Europa anului 2050 va avea o cu totul altă faţă. Alarmism de „extremă dreaptă”? Nu, o simplă problemă de matematică. Rata natalităţii este cea mai scăzută din istorie, naţiunile europene se află într-un accentuat proces de îmbătrânire, iar imigranţii extra-europeni – proveniţi în proporţie covărşitoare din nordul Africii şi Orient şi fiind, implicit, de religie islamică – vin în număr tot mai mare şi aduc cu ei bunele obiceiuri de acasă, printre care şi formarea unor familii foarte numeroase. Asimilarea nu funcţionează, noii veniţi auto-izolându-se în ghetouri şi refuzând din start orice legătură cu restul societăţii. Cum poate fi altul deznodământul?
Libanizarea bătrânului continent abia a început; adevărata bombă islamică nu a explodat încă.

* Unele erori sunt într-adevăr greu de scuzat – cele 31 de ţări ale Uniunii Europene, ca şi confuzia care se face între UE şi continentul Europa -, dar observaţia rămâne însă valabilă: natalitatea sinucigaşă a europenilor, combinată cu natalitatea explozivă a valului islamic, va rezulta într-un cocktail exploziv.
Comentarii
Imperialistu'Spune:
Observatie Brussels Journal:
Mirela MustataSpune:
Pai baieti puneti-va pe treaba sa-i intreceti. Ce va tine sa faceti si voi 4-5 copii? ????
Imperialistu'Spune:
O reactie cat se poate de previzibila. Daca n-as imparti lumea cu voi, zau ca m-as distra teribil privindu-va negociind feminismul cu adoratorii profetului. Am asa o banuiala ca intr-un meci intre lesbiana misandra Andrea Dworkin si sabia profetului metalul Religiei Pacii e mai tare.
E oare atat de greu sa tratezi problema intr-un mod care sa nu dea impresia ca abia ai ajuns sa inveti despre sexualitate si te amuza orice are legatura cu subiectul?
costinSpune:
imperialistule, nu e nevoie sa sari asa ca ars. mie mi s-a parut o gluma inocenta. ( sau doar mi s-a parut… ???? )
dr. jonesSpune:
pe cine ati paria intr-un catfight dintre o feminista si un fluturas?
costinSpune:
un articol despre clipul pe care l-ai postat de la tipul care scrie pe islamineurope.blogspot.com
Am tendinta sa il iau in serios pe gagiu. De citiva ani de zile citeste ziare din tot nordul europei si in primul rind scandinavia, si traduce articole. Tipul stie probabil cam toate limbile nordice.
http://islamineurope.blogspot.com/2009/05/muslim-demographics-fact-vs-fiction.html
Clipul ar trebui luat deci with a grain of salt…
Imperialistu'Spune:
Hai ca imi vine sa rad. Liderul libian, luat drept expert in demografia islamica? Cumva ne-am uitat la clipuri diferite? Aici nu este vorba de expertiza liderului libian, ci de sentimentul comun multor musulmani veniti in Occident, carora le este foarte clar ca sunt un soi de colonizatori. Am vazut atatea scene cu Islam will conquer Europe ca nu inteleg ce i se pare asa ciudat autorului citat de tine. L-au luat pe conducatorul Libiei pentru ca el e mai vocal si mai important decat Mahomed din piata, nu pentru ca este un expert in imigratie si demogragie.
Nu am scris nicaieri ca videoclipul trebuie luat ad literram. Poate trebuie sa fi fost mai explicit in acest sens, dar am considerat ca nu are rost sa imi bag capul prea tare din moment ce important este mesajul si oricum nici un om nu trebuie sa renunte la spiritul critic.
Videoclipul se refera la intreaga Europa si chiar daca cifrele nu ar fi cele reale, ceea ce se prea poate in aceste vremuri de surse ciudate, nu e nevoie sa fi geniu al statisticii pentru a-ti da seama de tendinta generala si aceea ne cam doare. Mi se pare absolut ridicol sa ii bagi in ecuatia imigratiei europene pe polonezi, ucrainieni, rusi, noi si altii si sa spui ca nu-s probleme. Noi nu imigram in Europa (continentul Europa), ci in entitatea politica UE, ori problema se pune la nivelul intregului continent. Arabul din Maghreb imigreaza in continentul Europa, de cele mai multe ori cu tot cu familionul lui.
Pentru mine e de ajuns ca Mahomed este cel mai popular nume de copil din Marea Britanie, o tara cu peste 50 de milioane de locuitori. Daca asta nu este un semnal de alarma, atunci putem continua politica sinucigasa in materie de imigratie si demografie si sa ne consolam cu ideea ca nu o sa dureze X ani islamizarea continentului, ci X*2.
Si apoi, uite ce gasesc pe site-ul Islam in Europe, acelasi de pe care ai citat si tu.
12% din Copenhaga e musulmana, dar nu avem de ce sa ne alarmam?!
P.S. Nu stiu daca armata rusa va fi islamica in 15 ani, dar daca proportia din armata se schimba sensibil in favoarea musulmanilor din Federatie, acest lucru nu se va datora patriotismului musulmanilor, cum naiv crede autorul articolului, ci firii razboinice a adoratorilor profetului.
costinSpune:
imperialistule, ti-am mai zis eu… sari prea repede si prea sus. Nu am pus articolul asta ca sa iti dau peste nas, cum ai inteles tu.
Pe tipul asta nu il intereseaza sa desfiinteze clipul ci sa ia la puricat ce se spune in el. Tu ai vazut cum se chiama situl lui?
Imperialistu'Spune:
Nu am sarit in nici un fel din moment ce nu m-am considerat „lovit”, numai ca articolul de mai sus, desi aduce unele clarificari poate necesare, o da in bara destul de serios. „Scaremongering” zice? Hai, dom’le, sa fim seriosi. Adica europenii isi mutileaza limba sub imperiul corectitudinii politice si isi cer scuze ingroziti pentru niste amarate de caricaturi, in conditiile in care musulmanii sunt inca o mica minoritate, si nenea asta imi zice ca Eurabia este o simpla inventie a unor „doomsayers”? Nici nu e nevoie ca majoritatea populatiei sa fie islamice. Daca musulmanii pot astazi sa ii sperie pe toti, probabil ca atunci cand or trece peste pragul de 25% din populatie, nimeni nu le va mai putea sta in cale.
Sigur, putem cita diverse studii optimiste despre cum vezi Doamne imigrantii islamici se adapteaza la noul mediu european, mai renunta la proastele obiceiuri de acasa, bla bla bla, dar adevarul e ca nu prea o fac si mai intalnit e fenomenul invers: imigrantul de a doua generatie tinde sa revina la the roots. Asa se explica de ce atatia born and bred brits de religie mahomedana au atata ura fata de Marea Britanie; asa se explica de ce in banlieu-ri maghrebienii isi fac de cap; asa se explica de ce turcii nu se integreaza in Germania si se enclavizeaza cu inversunare. etc.
Nenea asta de la Islam in Europe imi pare ca e la cativa pasi de CJ de Europa.
P.S.
raverSpune:
Da, da, imi aduc aminte cum acum nici 5-6 ani umbla aceeasi discutie prin multe colturi ale tarisoarei noastre, insa nu se discuta despre musulmani, ci despre Tzigani ????
Revenind la subiect, ia sa vedem ce gasim daca ne documentam un pic pe hInternet ????
costinSpune:
Raver, iar genul de echivalari trase de par, de data asta intre evrei si musulmani.
De ce exagerarea nu se bazeaza pe realitate? pentru ca:
* Denmark: 55% of Muslims think criticizing religion should be forbidden, 64% support curtailing freedom of speech
* Denmark: Close to 90% of Muslims would vote for the Left
* Denmark: 18% of Muslims want to see Sharia law implemented
* Denmark: Muslim attitudes towards terrorism, terrorist groups and the Iraq/Afghanistan Wars
( http://islamineurope.blogspot.com/2009/05/denmark-young-muslims-share-parents.html )
pentru ca:
pentru ca:
http://observers.france24.com/en/content/20090408-paris-night-bus-assault-caught-cctv
pentru ca:
http://patrupedbun.net/un-citat-uitat-din-marx/
pentru ca:
http://patrupedbun.net/lovitura-de-stat-in-marea-britanie-pe-intelesul-tuturor/
si iti pot da foarte multe alte exemple.
ei bine, astea sint motivele pentru care cred ca ce se intimpla acum este ingrijorator. Chestia cu jew york city e o gluma proasta si punerea ei incercind explicarea a ceea ce cred unii este o gluma si mai proasta.
si asta: ” These terms’ use is a good marker for some sort of highly exclusionary racism.” nu are nici o legatura cu realitatea, pentru ca islamul nu e o rasa, dar nu cred ca este nevoie sa iti explic asta.
„numarul de femei/barbati ce se casatoresc in afara “speciei”,” in afara religiei, nu speciei… este apropo in scadere.
ah, si inca un exemplu, de zilele astea. In Malmo, Suedia, politia a declarat oficial ca nu mai are ce face pentru a stapini situatia din cartierul Rosengard:
Nu am timp sa iti raspund mai pe larg acum cu cuvintele mele, te rog sa imi spui din exemplele care ti le-am dat, unde mai este loc de „Cognitive bias skews”?
costinSpune:
Raver: si pt ca citatele tale se refereau la musulmanii din Franta, uite ce spune un fost ambasador al Frantei in Indonezia:
Te rog sa il citesti pe tot si sa imi spui unde si ce greseste. E rasism? (e islamul o religie?) este alarmism? cu ce greseste? Ce parere ai despre lumea in care traim in care devine penal sa spui adevarul… anumite adevaruri? (blogeri arestati, batuti, dati in judecata) spune-mi daca mai ai nevoie de exemple concrete.
Transsylvania PhoenixSpune:
Costin,
A Missed Anniversary: „Vous les Americains Sont Pires que les Francais.”
http://sipseystreetirregulars.blogspot.com/2009/05/missed-anniversary-vous-les-americains.html
Confesiunea unui fost communist American despre greselile tineretii revolutionare, ura fata de propria-i tara si consecintele actiunilor sale care in mod indirect au dus la moartea a milioane de oameni si care inca ii apasa constiinta.
Imperialistu'Spune:
Hehe, Rave, matale faci parte din aia cu imagine all the people. Dragut, poate chiar nobil, dar SF. Ce se vede astazi in multe orase europene era de neimaginat acum 30 de ani si asta nu o poti nega nici macar tu. Ca ti se pare normal sau nedemn de luat in considerare, este opinia si dreptul dumitale, dar nu afecteaza in nici un fel problema: peisajul demografic european se schimba si nu in avantajul europenilor.
Observ ca ai dat-o in problema tiganeasca, in dulcele stil clasic al anti-rasistilor de salon. Asa fac toti astia ca tine: cum critica cine vreo minoritate cu apucaturi „deosebite” sau trage vreun semnal de alarma, cum se trezeste cate un destept sa insinueze ca de fapt totul se reduce la rasism si astia care au ceva de criticat sunt de fapt niste mici hitleristi*. Ma, baieti, fiecare intelege cat poate, dar daca tot vrei sa discutam despre tigani, sper ca iti dai seama ca numarul de tigani este un fals de toata splendoarea. E de ajuns sa te uiti pe strada ca sa iti dai seama de asta.
P.S. Paralela musulmani-evrei e simpatica, dar nu-mi amintesc ca evreii sa se fi aruncat in aer in metroul londonez. In schimb, imi aduc aminte de musulmanii care urlau pe strazile Londrei „Papa sa arda in iad” si „Europe you will pay/ Bin Laden on his way”.
* Ceva-ceva ati mirosit voi, dar cum ganditi in clisee, nu puteti trece dincolo de ele. Diversitatea artificiala nu este un castig decat in mintea deconstructivistilor de dambovita. Natiunile europene au dreptul la propria lor existenta, dragi tovarasi si pretini. Franta nu trebuie sa devina Africa 2.
raverSpune:
@costin. Am citit ce ai postat aici, inca nu am intrat pe link ca mai am multe ore de munca in fata, insa (din ce am citit aici) discursul acelui ambasador este doar atat. Un speech bine facut, dar care nu aduce nimic concret pe masa. Preziceri se gasesc la orice colt de strada.
@Imperialistu’ – Nu te grabi sa sari cu concluziile. Chestia cu tiganii a fost doar o mica anecdota.
Pentru ca intr-adevar imi aduc aminte ca auzeam ca la cum se inmultesc ei si noi nu prea, Romania va deveni RRomania in ceva ani. Nu am vrut sa exprim nici mai mult, nici mai putin ????
Critici 90% din post-ul meu bazandu-te pe primele doua propozitii, ce nu au deloc semnificatia a ceea ce a urmat ????
costinSpune:
Bine raver, m-ai facut curios.
Apoi, discursul ambasadorului francez, este un discurs al unui ambasador francez intr-o tara islamica si in curs de radicalizare, care a avut ocazia de a discerne dinamica evenimentelor de aproape. Amanuntul „ambasador” este important pentru ca astfel scoate ceea ce spune din banal si palavrageala irelevanta care se poate „gasi la orice colt de strada”. Deci, poate chiar este ceva acolo…
FrancescoSpune:
Vrea cineva sa-l ajute pe calatorul din imagine sa ajunga la destinatie? Poate Raver?
costinSpune:
TP, mersi. O sa ma uit, dar nu am timp zilele astea…. si asa mai am ceva restante pe la tine, parca.
Mirela MustataSpune:
Am vazut ca problema se punea astfel si in America, pe timpul lui Bush, referitor la mexicani. Atata timp cat e nevoie de mana de lucru ieftina si usor de manevrat, imigrantii vor fi lasati sa intre in acea tara. Cred ca preferati ca pensia sa fie platita din taxele luate de la un mexican / arab decat sa nu se dea din lipsa de fonduri.
Singura optiune in cazul in care am dori sa blocam accesul imigrantilor ar fi sporirea natalitatii, dar Imperialistu’ mi-a zis ca aceasta propunere e „puerila”. Alte idei?
Mirela MustataSpune:
referitor la dilema imigrantilor mexicani:
http://truthalliance.net/Portals/0/Archive/Gallery/27/immigrationgraph.gif
FrancescoSpune:
Mirela, despre afirmaţiile din comentariile 19 şi 20: cred că s-au scris deja biblioteci întregi în care se arată contrariul. Vorbeşti serios când afirmi că sistemul de pensii în UE depinde de contribuţiile emigranţilor arabi?
Imperialistu'Spune:
Da, exista o problema asemanatoare si in Statele Unite: milioane de mexicani au intrat legal, dar mai ales ilegal, in Statele Unite ultimilor 40 de ani, mult prea multi pentru a mai putea fi asimilati de populatia americana.
Mexican Immigrants in the United States, 2008 (PEW Research Center)
Dar problema mexicana, oricat de grava ar fi ea, paleste in comparatie cu imigratia islamica din Europa.
Nu, eu prefer ca mexicanul si arabul sa mai stea pe acasa, iar domnul american, respectiv european sa se ridice din fotoliu si sa munceasca asa cum au muncit stramosii lui. Pensia nu va fi platita de maghrebieni sau pakistanezi. Din contra, astia vor manca si mai mult ajutor social, asa cum se si vede in Germania, Franta si Anglia unde comunitatile islamice sunt mari consumatori de resurse de la buget.
– incurajarea natalitatii europene (europenii au mai multi catei decat copii);
– schimbarea filosofiei politicilor sociale (renuntarea la acest welfare state absolut distrugator care premiaza pe neproductiv, penalizeaza pe cel productiv si invita hoarde extraeuropene, chipurile pentru „plata pensiei”);
– securizarea granitelor si expulzarea imigrantilor ilegali „de oriunde ar fi ei” (ca tot le place musulmanilor fraza asta coranica, cel putin atunci cand e legata de lupta impotriva necredinciosilor);
– renuntarea la multiculturalism si la corectitudine politica.
Ce altceva mai poti face?
dr. jonesSpune:
Cred ca preferati ca pensia sa fie platita din taxele luate de la un mexican / arab decat sa nu se dea din lipsa de fonduri.
pai daca mexicanii sunt ilegali, ce pensie sa primesc eu pe baza lor?
pai mexicanii nu isi platesc impozite, nu platesc health insurance ( dar nici n spital nu are voie sa te refuze – iti trimite factura acasa – pe care o platesti sau nu, nu au voie sa te dea nici la collectible, singurul lucru pe care ti-l pot face este sa iti afecteze credit history – pe care mexicanii ilegali nu il au).
asa s-au umplut spitalele de datorii.
pe langa asta f. multi ilegali de toate natiile, si-au facut credit carduri ( cei care au obtinut social security si deci au putut sa isi construiasca ch) apoi le-au goit cumparand marfuri, trimitandu-le acasa si plecand dupa ele ( dupa marfuri, evident.
si bancile au ramas iar cu datorii de pe urma ilegalilor.
in california chiar dadeau carti de credit emigrantilor ilegali care nu aveau nici macar social security!
si terminati odata cu stereotipul asta ca americanii nu muncesc.
muncesc peste tot – la mcdonalds, in constructii, in restaurante pe taxi, pe camioane samd.
dr. jonesSpune:
But wait! There’s more…and it’s even more disturbing. Bank of America is now issuing credit cards to Hispanic immigrants, many of whom are in the United States illegally, and who have no Social Security numbers, no federal income tax IDs, and no credit card history. As congressman Tom Tancredo (R-Colorado) put it, Bank of America views the 12 million illegal immigrants in this country as customers, not as lawbreakers.
Most of Bank of America’s business is in California, home for thousands of Latinos who are in this country illegally. By obtaining credit cards, these illegal immigrants now have access to other forms of credit, helping to make amnesty a fait accompli, according to the Center for Immigration Studies in Washington, D.C.
http://www.bloggernews.net/15133
ia sa facem un calcul: 12,000,000 x $1,000…
si nici nu are de unde sa ii ia, in cazul in care nu mai plateste si pleaca!
iar pe americani – ca sa primeasca un credit card ii verifica la sange de income, credit history, social security number samd.
emilSpune:
California e paradisul socialist al Americii. Una din cele mai neperformante economii dintre statele americane, impozitare pe tot ce misca, buget adinc pe rosu (datorii masive), intra cine vrea de unde vrea si face ce vrea, iar cei care s-au saturat pleaca pe capete in alte state americane… si sint din ce in ce mai multi (si unii si altii). Pleaca din ce in ce mai multi rezidenti talentati si muncitori si intra din ce in ce mai multi ilegali si slab calificati.
Imperialistu'Spune:
Iar dintre orase SAN FRANCISCO.
emilSpune:
If you’re going to San Francisco
Be sure to wear some flowers in your hair
If you’re going to San Francisco
You’re gonna meet some gentle people there…
sau asa…
Versurile – din 1967 – sint profetice in felul lor:
All across the nation such a strange vibration
People in motion
There’s a whole generation with a new explanation
People in motion people in motion
emilSpune:
Mirela (de fapt oricine), iata citeva materiale interesante la confluenta subiectelor imigratie/demografie – stat asistential – economie – islam:
Heirs to Fortuyn?
DUTCH WELFARE STATE: „THE TIMES” PRAISES; THE DUTCH FLEE
The World’s New Numbers
Re: Population Data – Mark Steyn
Transsylvania PhoenixSpune:
costinSpune:
emil ce greu e sa lucrezi ca oamenii normali. Pusesem ochii pe articolul despre Fortuyn si am uitat ????
Transsylvania PhoenixSpune:
Am uitat sa mentionez…cu mine pleaca si businessul meu, si taxele mele.
Las’ ca vine Pedro, Juanita, cei zece copii ai lor si bunicii lor din Mexico ca sa imi ia locul. Numai ca in loc sa plateasca taxe, familia lui Pedo or sa ia un bani de la stat. Unemployment, medical care, food stamps, munca la negru…
Sa va traiasca si infloresca… si sa va spalati pe cap cu ei madam Feistein, Pelosi si Herr Schwartzenneger!
emilSpune:
Transsylvania, pe de o parte imi pare rau – m-am mutat cu catel si purcel de citeva ori si nu e usor – dar pe de alta parte ma bucur ca ai vointa de realiza ceva mai bun pentru tine si familie. Succes!
Imperialistu'Spune: