Sacrul şi sacrilegiul

Etichete:

Ultima ambiţie a dinastiilor roşii a fost sacralizarea. De la Nicolae Ceauşescu la Kim Ir Sen, prin Fidel Castro şi alţi nenumăraţi discipoli, familiile proletare revoluţionare ajunse la pârghiile conducerii supreme au creat câte un munte Olimp în ţările lor şi au cerut supuşilor să fie veneraţi şi divinizaţi. În România schimbarea din ’89 a …

Ultima ambiţie a dinastiilor roşii a fost sacralizarea. De la Nicolae Ceauşescu la Kim Ir Sen, prin Fidel Castro şi alţi nenumăraţi discipoli, familiile proletare revoluţionare ajunse la pârghiile conducerii supreme au creat câte un munte Olimp în ţările lor şi au cerut supuşilor să fie veneraţi şi divinizaţi. În România schimbarea din ’89 a înlocuit o familie cu o puzderie de clanuri semidivine aflate în luptă pentru putere. La noi se poate ajunge sus pe căi diverse, dar sistemul a fost făcut ca să împiedice osmoza inversă.

Familia Adrian şi Dana Năstase este cel mai bun exemplu că iluzia egalitaristă izvorâtă din acel nefericit „nimeni nu este mai presus de lege” constituţional este asemenea unui val care se sparge la primul obstacol. Adrian Năstase a trecut din Dacia roşie lăbărţată a regnului adulatorilor ceauşişti încuscriţi cu nume cu origine sănătoasă în limuzina curcubeu a celor care-şi caută superioritatea kitsch în orice ating. Dar a rămas cu mentalitatea de divin roşu. Are şi de ce să se simtă mai tare şi mai inteligent decât majoritatea conaţionalilor. Dacă regimul comunist a fost înlocuit cu democraţia în care cele trei puteri se află în echilibru, Adrian Năstase a reuşit performanţa să le reprezinte pe toate chiar şi atunci când a fost reprezentativ doar în nuanţa negativă. A fost şi este membru al parlamentului, al acelui for legislativ care se străduieşte de ani şi ani de zile că mizeria unor termopane să fie disjunsă de aura sa de semizeu la care aspiră şi alţii. A fost prim-ministru, perioadă în care executivul s-a făcut vinovat de semnarea unor contracte înrobitoare pentru ţară. Culpă trădării nu se aplică primului olimpian pe care l-a dat România, aşa a fost să fie, după cum sună tragic înţelepciunea unui popor care primeşte cornul şi laptele. Alegându-şi cariera de avocat şi având şi o prosperă firmă de avocatură, Adrian Năstase n-a putut să fie şi primul judecător al ţării, dar, prin nenumăratele relaţii de tip ţarigrădean din justiţie, clanul exercită presiuni şi manevrează cu succes. Excepţii de constituţionalitate, probe contestate, proteste tip Bivolaru, nu totul sau nimic, mereu totul. Dacă mai exista o breşă, acea a patra putere în stat, s-a dus, a fost şi ea anihilată. Pe vremea când era prim-ministru, jurnaliştii noştri – există un CTP? – scriau despre orice subiect posibil, dar nu despre caracatiţa Năstase. Afacerea Armageddon a descris avant-la-lettre cum se va comportă clanul cu internauţii buclucaşi, iar o postare pe blog a lui Adrian Năstase reia ofensiva contra libertăţii de expresie. Nevoit să se retragă de pe poziţia de preşedinte al Senatului, Adrian Năstase a ocupat un meritoriu loc de editorialist la Jurnalul Naţional, ziarul roşu cât de roşu permite naţia în acest moment. Blogger cu veleităţi obamice, Adrian Năstase dă lecţii de moralitate unei naţii care i-a refuzat la un procent şi ceva cireaşa de pe tort: Palatul Cotroceni.

Aşchia rămâne la trunchi, aşa şi-au zis Dana şi Adrian Năstase când l-au îndrumat pe fiul lor Andrei să conteste în justiţie raportul organelor de poliţie care l-au surprins conducând pe Kiseleff cu peste 140km/h. Neputând sa fie îndeajuns de bărbat ca să se comporte ca o persoană normală, care trebuie să plătească atunci când greşeşte, Andrei Năstase se imaginează în postură de prinţesă Diana urmărită de paparazzi. Regia aparţine tatălui sub privirea sfredelitoare a fostei prime-doamne a ţării. Când te atingi de unşii divini, te alegi cu pedepse, fulgerul fiind arma ecologică. Sacrilegiul este uşor de demonstrat în justiţia manevrată de marionetele care-şi hotărăsc singure salariile şi beneficiile mai presus de lege. Vor fi aduşi martori mincinoşi, jurnalişti năimiţi vor declara că au vrut să-l fotografieze pe prinţul Andrei-Diana, aparatul radar va fi demontat-demolat şi se va demonstra că nu era omologat sau că i se topiseră bateriile. Şi până la urmă de ce n-ar fi de mutat disciplinar la Caracal nişte poliţai care nu-şi cunosc lungul nasului şi care au semnat un raport răuvoitor?

România nu va fi a mea după cum nu va fi a voastră, România e a lor, a celor din Olimpul roşu, a celor unşi şi a ungătorilor de meserie, a fiarelor bipede, a mătuşilor nonagenare şi a trepăduşilor în uniformă care beau cu infractorii, a tartorilor în robă şi a slugoilor care fac sa dispară acte. Iar noi? Învăţaţi să pierdem la nesfârşit ne-am pierdut şi ultimele libertăţi: aceea de a ne cutremura de dezgust şi de a protesta. Totul e normal pentru noi dacă este acoperit de hârtii. De aceea ei, sacrii urcă mai sus, iar orice ieşire din ordinea firească este tratată drept sacrilegiu. Cum, lui îi iei carnetul? Lui Andrei Năstase? Să fim serioşi, mai bine te ceri singur la Caracal.

Sau în Congo.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

Comentarii

  1. gabhry_elSpune:

    Răspunde
    august 19, 2009

    Un articol excelent!
    Felicitări!

  2. andreanumSpune:

    Răspunde
    august 19, 2009

    Amin!

  3. TurnofftheglorySpune:

    Răspunde
    august 19, 2009

    Nu e un articol bun, e realitate frusta. Dar nu ma voi supune acestui Olimp Rosu. Chit ca numai prin vot si scuipati internautici, nu ma voi supune marimilor. Pentru ca atunci, toata chestia cu democratia, justitie si stat de drept e gargara cu pioneze.
    Ironic sau nu, in mass-media e aceiasi atmosfera de acum 5 ani.

  4. DanSpune:

    Răspunde
    august 19, 2009

    dureros de adevarat . felicitari pentru articol !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *