Unii strîmbă din nas cînd aud de Sidney Bechet: vechituri, sirop, prea comercial… Voi ce credeți?
Seria de jazz – Sidney Bechet
Etichete:
Bechet to me was the very epitome of jazz … everything he played in his whole life was completely original. I honestly think he was the most unique man to ever be in this music. — Duke Ellington.
Leisure
by William Henry DaviesWhat is this life if, full of care,
We have no time to stand and stare.
No time to stand beneath the boughs
And stare as long as sheep or cows.
No time to see, when woods we pass,
Where squirrels hide their nuts in grass.
No time to see, in broad daylight,
Streams full of stars, like skies at night.
No time to turn at Beauty’s glance,
And watch her feet, how they can dance.
No time to wait till her mouth can
Enrich that smile her eyes began.
A poor life this if, full of care,
We have no time to stand and stare.
E mult mai ușor să-l asculți pe Sidney Bechet decît să scrii despre el. Unii strîmbă din nas cînd îi aud numele: vechituri, sirop, prea comercial… Voi ce credeți?
A trăit exact 62 de ani: s-a născut pe 14 mai 1897 în New Orleans dintr-o familie creolă, a fost răpus de cancer pulmonar la Paris pe 14 mai 1959. Mulți îl consideră, alături de Louis Armstrong, cel mai talentat instrumentist de jazz din toate timpurile. Ultimii zece ani ai vieții i-a petrecut în Franța, după ce în 1929 fusese condamnat la 11 luni de închisoare apoi expulzat. Reîntoarcerea a fost triumfală, a fost adorat de publicul francez, existențialiștii l-au poreclit chiar „le Dieu”, poreclă care a fost rapid adoptată de presă și fani!
A fost un muzician mult prea indisciplinat ca să accepte rigorile unui big band, a preferat întotdeauna să stea în față și să „povestească” în stilul său melodia. Cu inflexiuni unice, vibrato-ul celebru al clarinetului său l-a transmis și saxofonului soprano (influențînd decisiv o lungă serie de saxofoniști începînd cu Ben Webster). A cîntat cu mulți giganți ai jazz-ului, de la Clarence Williams și Duke Ellington la „Mezz” Mezzrow, Jelly Roll Morton, Earl Hines. Mi-a fost greu să aleg cele cîteva exemplificări și mai ales să le pun în ordine (în nici un caz cronologică):
1. Petite Fleur (soprano sax) – Concert la Olympia, Paris, 8 Decembrie 1954, cu acompaniamentul la trombon al lui Benny Vasseur. Acesta este probabil „șlagărul” său cu cel mai mare succes comercial.
2. Summertime (1939) & Egyptian Fantasy (1941), cu imagini din New Orleans-ul natal.
3. Really the Blues (New York 1938), cu Tommy Ladnier (trompetă) și orchestra sa.
4. St.Louis Blues, cu una din faimoasele sale note interminabil de lungi (min 4:05-4:30).
5. Sweet Georgia Brown (Festivalul de jazz Cannes, iulie 1958), mai puțin de un an înaintea morții sale.
Comentarii
Cristina R.Spune:
Pataphyl:
Superb! Multzam din suflet.
Cam banuiesc cine strimba din nas la muzica asta: impatimitii jazz-ului modern, alergici la „melodie”–daca nu spargi o melodie /tema in mii de bucatzele pina cind n-o m-ai recunosti, esti „vechi”–dar impatimiti ai solo-urilor de virtuozitate extravagante, baroce, la instrument.
Sunetul jazz-ului din New Orleans e unic. Are un tempo sincopat extrem de simplu–2/2 sau 4/4, cu percutia, basul si chitarele/bajoul tinind ritmul de baza–in timp ce „suflatoarele” avanseaza melodia. E o muzica pe care o auzi la Mardi Gras si la inmormintari pina azi in New Orleans, mai jubilant sau mai trist, dupa ocazie.
Petite Fleur e capodopera „sentimentala”, si nu ma jenez s-o spun.
Pataphyl (Andrei R.)Spune:
Panseluța, apropo de ritm uite o piesă unde Franța l-a corupt, făcîndu-l să penduleze între vals și 4/4 ???? A moi de payer (tot de la Cannes J.F.)
Cristina R.Spune:
Pataphyl:
Ce oroare muzicala! Am oprit videoul la 1:01.
Panseluta
Pataphyl (Andrei R.)Spune:
Ceea ce trebuia (cumva) demonstrat! ????
Pataphyl (Andrei R.)Spune:
… Și o consolare: Sidney Bechet & His New Orleans Feetwarmers – Sweetie Dear (1932)
Costin A.Spune:
prin si pentru emil ????
Cristina R.Spune:
Costache,
Ai vrut sa ne cotrariezi, pe mine si Pata, cu bi-bopul asta desantat?
Ai reusit. Mi-ai dat dureri de cap. Ma duc la culcare.
Intre timp, vezi un jazz si mai desantat la o inmormintare de jazzist din New Orleans:
New Orleans Jazz Funeral for tuba player Kerwin James
Cristina R.Spune:
Si inca, tot din New Orleans, ca nu ma satur:
New Orleans Funeral
euNukeSpune:
Cristina, eu sînt un împătimit al jazzului modern, şi tocmai de aceea nu-l pot restrînge la un anume stil, la jazzul de avangardă sau la cel experimental. şi oricum îmi place şi Bechet. şi Goodman.
Apropo de mişcările, schimbările de percepţie bizare şi retrospecţia continuă din lumea jazzului iată un clarinetist modern care nu încearcă să revoluţioneze tehnicile de interpretare ale bătrînilor sau răposaţilor maeştri, Peplowski îi zice şi e nordist, practic o replică a eastcoastjazzului la aroganţa sudiştilor in materie de ragtime şi dixie.
Pataphyl (Andrei R.)Spune:
euNuke
Păi hai să comparăm! A, și în legătură cu
eu cred că-i mai bine să zicem mîndria părinților pentru odraslele lor, nu? ????
China Boy – Bechet-Spanier – Big Four 1940
Bechet on soprano sax, Muggsy Spanier on trumpet, Carmen Mastren guitar and Wellman Braud bass.
78rpm: Tiger Rag – Sidney Bechet and his Blue Note Jazz Men, 1949
Sidney Bechet – soprano sax, Wild Bill Davison – trumpet, Art Hodes – piano, Walter Page – bass, Fred Moore – drums
Cristina R.Spune:
euNuke:
Ne certam degeaba. Chestie de gust si evolutie a gustului. Si mie imi placea jazzul de avantgarda practicat la noi, in subsolul de la Arhitectura din Bucuresti, la festivalul de jazz de la Sibiu, la radio, si cine mai stie unde. Blues, dixie, ragtime, big band, swing, erau ca si inexistente, ca nu aveau cum sa existe, autentic, in regimul de la noi, decit in traduceri minimaliste de avatgarda. Eram, si eu, o impatimita a lui Johnny Raducanu–si sunt inca..
Ajunsa la sursa jazzului, inevitabil preferintele mi s-au schimbat. Washington are printre cele mai bune si mai diverse cluburi de jazz din lume. Aici s-au format Duke Ellington, Shirley Horn si Billy Taylor, mai tirziu Thelonius Monk, Marvin Gaye, Dizzie Gillespie. Orice seara petrecuta la unul din cluburile de blues din DC te vindeca de abstractiile avantgardiste.
Tocmai am descoperit grupul asta din Romania, care practica un jazz zis „tiganesc” sau „manouche” dar care, cel putin in videoul asta, sunt in traditie pura New Orleans/Sidney Bechet.
Asa ca prefer, acum, un rag viguros, la pian sau cu alamuri, unuia la clarinet si mandolina.
Georgiana de la IaşiSpune:
Excelent!! Multumesc frumos!
Sa’ti aduca Mos Neculai tot ce’ti doresti!
Pupaciuni si’o piesa pe care tre’ s’o asculti cu ochii inchisi …. gandeste’te ca esti in drum spre casa. Stii tu la care casa ma refer ????
Last Train Home – Pat Metheny Group
euNukeSpune:
eu pomeneam rivalitatea colocvială între zonele jazzului american ca element ilustrativ al unei epoci de glorie. nu mă certam. modern este doar un atribut.
rag-net modern. pian şi voce. rudimentar, dar savuros…
Pugsley Buzzard I’m Gonna Write You a Letter With My Chicago Typewriter
Pataphyl (Andrei R.)Spune:
Mulțumesc Jorji pentru vizită și aprecieri, mai treci pe la noi! Că și eu… poate la vară, cine știe…
Pataphyl (Andrei R.)Spune:
Cristina
Un răspuns tardiv la #1, ultimul rînd (cu care sînt de acord!):
In a sentimental mood – Duke Ellington and John Coltrane
Costin A.Spune:
nu stiu daca se potriveste, dar ce ati pus mai sus mi-a adus aminte de asta:
Cristina R.Spune:
Georgiana:
Nu ma ascund: mi-au dat lacrimile. Mosu’ nu mai venise de peste doua decenii, ca nu are jurisdictie aici–‘geaba mi-am lasat pantofiorii la usa citiva ani in sir–da’ uite ca l-ai impins tu sa ma viziteze in noaptea asta.
Sa-ti dea si tie si celor dragi numai bine.
Si tie, euNuke, dragule.
Cristina
Cristina R.Spune:
Pataphyl @ 15:
Multzam de mica asta capodopera.
Ce frumos si senzual picura melodia simpla, resemnata, a pianului, pe fondul nostalgic putin nebun, ca orice amintire care nu se lasa, al sax-ului si al percutiei, pina cind totul se vestejeste ca o frunza in toamna, cu un suspin minor.
Pataphyl (Andrei R.)Spune:
Cristina
…ca o frunză în toamnă… capodoperă…
Un răspuns (pentru mine unicul pe care-l pot da):
Autumn Leaves, Miles Davis & Cannonball Adderley
Mă leagă atîtea amintiri de această interpretare! Voi reveni. Poate…
Cristina R.Spune:
Costin:
Waits e unul din preferatii mei. Ca Dylan, tipul e proteic, un fel de ventriloc care imprumuta de la toate genurile si stilurile de muzica, dar reuseste sa ramina el insusi.
Cu „Down in the Hole” ai nimerit pe absolutul metafizic al lui Waits …
Cristina R.Spune:
Costin @ 16:
When you walk through the garden
you gotta watch your back
well I beg your pardon
walk the straight and narrow track
if you walk with Jesus
he’s gonna save your soul
you gotta keep the devil
way down in the hole
he’s got the fire and the fury
at his command
well you don’t have to worry
if you hold on to Jesus hand
we’ll all be safe from Satan
when the thunder rolls
just gotta help me keep the devil
way down in the hole
All the angels sing about Jesus’ mighty sword
and they’ll shield you with their wings
and keep you close to the lord
don’t pay heed to temptation
for his hands are so cold
you gotta help me keep the devil
way down in the hole
Georgiana de la IaşiSpune:
Cristina R.,
cu tot dragul si din toată inima (şi crede-mă că-i mare tare)! Moşul ştiindu-mă blogăriţă, m-a rugat să-ţi pun într-o gheată piesa asta:
Béla Fleck and the Flecktones – Lover’s Leap
Vă pup şi vă iubesc! Să auzim numai de bine!
Costin A.Spune:
Da Cristina, e una dintre preferatele mele de la Tom Waits. Sint prea multe, prea faine de insirat aici. aa.. si eu ii asociez pe Tom Waits si Bob Dylan. I ascult mereu impreuna
Cristina R.Spune:
Si uite asa am facut o noapte „alba”, ascultind si reascultind fiecare piesa magnifica postata de voi, ca mi-a fost lehamite sa ma scol si sa ma duc la petrecerea de Craciun a organizatiei mele. Nici o pierdere: oameni faini, unii destepti dar cu conversatie minima, restrinsa la fotbalul american, baseball, basketball, si TV. Mincarea promitea sa fie buna (restaurant italian), dar am mincat bine la petrecerile din anii din urma si totusi am inghitit cu noduri de plictis.
Miine ma duc la un banchet Tea Party, unde macar se vor discuta idei politice, nu LeBron James sau Brett Favre sau Donovan McNabb (daca nu stiti cine sunt astia, nici o pierdere…)
FrancescoSpune:
Cristina R., am sa-ti scriu un mesaj pe Parole-parole…