FUNDATIA IOAN BARBUS

La Gdansk, Lenin a scos capul din lada de gunoi a istoriei…

…dar i-a fost, în scurt timp, îndesat înapoi, să sperăm că nu-l mai scoate:

De câteva luni (mai precis din luna mai a.c.) Pawel Adamowicz, primarul liberal din Gdansk, a pus să fie re-instalată la intrarea în istoricul şantier naval, locul de naştere al Solidarităţii, o inscripţie cu numele lui V.I.Lenin.

Paranteză: Cam tot atunci a apărut în Grădina Icoanei bustul porcului Adrian Păunescu, şi tot cam pe atunci Rusia s-a umplut de stalinobuze, adică de autobuze cu mutra lui Stalin pe ele. Nu ştim sigur dacă această epidemie de revanşism istoric comunist este o chestiune coordonată „de la centru”, sau ţine, pur şi simplu, de globalizare, sau de încălzirea planetei la roşu.

Locuitorii din Gdansk, indignaţi de acest afront adus memoriei celor care au luptat acolo împotriva comunismului, s-au ocupat intens de „redecorarea” inscripţiei cu pricina.

Numele lui Lenin înscris pe frontispiciul şantierului naval a fost de atunci, pe rând, ţinta unor concursuri de aruncare de ouă, stropit cu vopsea roşie, acoperit cu steagul Solidarităţii. Desigur, autorităţile îndepărtau steagul, sau ştergeau vopseaua, dar a doua zi, ghinion, iar i se mai întâmpla câte ceva lui Lenin.

Iată însă că se apropia aniversarea istoricelor acorduri de la Gdansk – acorduri semnate la 31 august 1981, între greviştii reprezentaţi de sindicatul Solidaritatea şi guvernul comunist polonez, forţat să capituleze în faţa acestora.

VEZI ȘI Bronisław Wildstein:
Reflectând la Solidaritatea (I)
Reflectând la Solidaritatea (II)

În preajma acestei aniversări, conducătorii de astăzi ai Sindicatului „Solidaritatea” au decis să treacă la măsuri mai hotărâte.

Iată filmul:

Cântecul intonat de participanţii la această acţiune, cunoscut cititorilor noştri, nu este altul decât imnul Solidarităţii.

Aşa cum a declarat cu această ocazie Piotr Duda, unul dintre liderii sindicatului, Comisia Naţională a NSZZ „Solidarność” (Sindicatul Liber şi Independent „Solidaritatea”) a făcut ceea ce era de datoria ei.

Este un lucru normal, pentru că se apropie ceremoniile de la 31 august, şi, înainte de orice sărbătorire, se face curăţenie, noi am făcut curăţenie. Locul lui Lenin este la lada de gunoi a istoriei.

el a adăugat:

Nu mai puteam să ne uităm la el în fiecare zi şi să ne luăm la hârjoană cu autorităţile – ba îl acopeream, ba era descoperit – n-avea rost. După cum se vede, Lenin nu este veşnic, şi sper că nu se va mai întoarce aici niciodată.

(cf. wPolityce)

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

4 comentarii

  1. Daniel Francesco
    31 august 2012

    Tot in Polonia, acum un an si mai bine, consiliul unui sat a decis ca ar fi bine ca sa puna la locul ei o statuie a lui Lenin cu scopul de a atrage turisti. Se mentioneaza ca Lenin a stat in satul Poronin o perioada scurta de timp si tot acolo s-a tinut si prima intrunire a Comitetului Central al Partidului Comunist (bolsevic) Rus.

    Councillors in Poronin are desperate to attract more visitors and wheeling out the statue, which at one time proudly overlooked the sleepy village, is one idea currently being discussed.

    “There is not much going on here at the moment,” says councillor Anna Malacin. “Tourists are becoming increasingly rarer and rarer and Poronin has fallen deep into a winter slumber. We are seriously considering resurrecting Lenin to help us.”

    http://www.newpolandexpress.pl…..rected.php

  2. Anca Cernea
    31 august 2012

    Update: poliția a venit la sediul Solidarității (ca pe vremuri!) să-l recupereze pe „Lenin”, adică literele de tablă, și a luat amprente de pe ele.
    Solidaritatea a sugerat lui Adamowicz să-l agațe pe Lenin de clădirea primăriei, dar a avertizat că, în cazul în care își va face din nou apariția la poarta șantierului naval, literele vor fi mărunțite în bucăți mici și duse la fiare vechi.

  3. Riddick
    31 august 2012

    Adamowicz e din partidul lui Tusk ?

  4. Daniel Francesco
    31 august 2012

    Da, Pawel Adamowicz este din Platforma Civica al carui membru fondator a fost premierul Tusk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian