Problema extrem de importantă a destinului Uniunii Europene a fost cvasi-ignorată în România, atât înainte de aderare, cât şi după. Mai recent, luptele interne, favorizate de corupţia şi incompetenţa din mediile politice şi jurnalistice ale naţiunii, au lăsat în afara dezbaterii publice Tratatul de la Lisabona şi consecinţele adoptării şi aplicării lui pentru ţările membre. Aşa se face că, deşi reprezentanţii statului român participă în mod activ la luarea deciziilor în interiorul Uniunii, subiectul este tratat cel mult marginal şi, de cele mai multe ori, într-om manieră ideologizată-naivă – aceea a Uniunii Europene ca sfârşit al istoriei şi materializare a celor mai înalte idealuri ale omului.
Pe 28 octombrie, am inaugurat seria de traduceri de pe The Brussels Journal dedicate UE cu Tratatul de la Lisabona: lovitură de stat în slow motion, un articol extrem de interesant semnat Soeren Kern în care erau descrise etapele instituţionale ale transformării – ascunse de ochii publicului – Uniunii Europene dintr-o asociaţie de state într-o federaţie europeană cu valenţe globale, suprastat de ale cărui puteri proprii cetăţeni abia devin conştienţi. Continuăm cu Leviathan is born: The annexation of Europe by Brussels al fondatorului The Brussels Journal, Paul Belien, autor al cărţii A Throne in Brussels.
La prima vedere, rândurile ce urmează conţin un articol „expirat” – a trecut mai mult de o lună de când Paul Belien îşi publica articolul pe Brussels Journal. Uniunea Europeană are şi preşedinte, şi ministru de externe, ba chiar şi Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare pe 1 decembrie. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi şi acordaţi-i timpul necesar – punctul central al articolului este natura Uniunii Europene, nu personajele vremelnice care se perindă la conducerea ei.
Leviatanul s-a născut: Anexarea Europei de către Bruxelles de Paul Belien
Pe 3 noiembrie 2009, la oră locală 15, Republica Cehă a încetat să mai existe ca stat suveran – în acel moment Vaclav Klaus, preşedintele ei, a adăugat propria semnătura la Tratatul de la Lisabona. Republica Cehă a fost cel de-al 27-lea stat al Uniunii Europene care a ratificat tratatul ce transformă UE într-un stat autentic căruia îi sunt aservite statele membre.
Klaus a întârziat semnarea documentului cât de mult a putut. Parlamentul ceh a aprobat tratatul în luna mai, anul trecut. În dimineaţa zilei de 3 noiembrie, Curtea Constituţională cehă a hotărât în unanimitate că Tratatul de la Lisabona nu contravine Constituţiei Cehiei. Preşedintele a acuzat Curtea de subiectivism şi a declarat public că este în dezacord cu decizia Curţii, cu conţinutul şi justificarea ei. „O dată intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, Republica Cehă va înceta să mai fie un stat suveran, în ciuda opiniei politice a Curţii Constituţionale”, a afirmat Klaus. Totuşi, ca preşedinte, a fost nevoit să respecte verdictul. În consecinţă, a semnat dispariţia independenţei a ţării lui, la numai 20 de ani de la eliberarea de sub imperiul sovietic.
Presiunea exercitată asupra lui Klaus a fost uriaşă. Pentru că tratatul nu putea intra în vigoare până la ratificarea cehă, autorităţile UE şi stabilimentul politic al celorlalte 26 de state au accentuat presiune asupra Pragăi. La începutul lui octombrie, cabinetul ceh, presat de Berlin şi Paris, s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a evalua cum ar putea fi completată ratificarea în eventualitatea unei continuate intransigenţe din partea lui Klaus. S-a luat în consideraţie chiar punerea sub acuzaţie a preşedintelui.
Bernard Kouchner, ministrul de externe francez, a fost foarte franc pe 15 octombrie: a ameninţat că „nu îi este permis unui singur om să se opună voinţei a 500 de milioane de europeni”. Cele 500 de milioane de europeni la care face trimitere sunt cetăţenii celor 27 de state membre ale ale Uniunii, iar „omul singur” este Vaclav Klaus. Totuşi, declaraţia lui Kouchner, a fost la fel de înşelătoare şi mincinoasă ca de altfel întregul proces de ratificare al Tratatului de la Lisabona. Cele 500 de milioane de cetăţeni nu au fost întrebate – în mod intenţionat – pentru că stabilimentul politic european s-a temut că i s-ar putea opune prin vot.
Într-adevăr, aşa-numitul Tratat de la Lisabona este a doua variantă a Constituţiei Europene, cea pe care electoratul Franţei şi al Olandei au respins-o energic în referendumurile din mai şi iunie 2005. Refuzând să accepte ca răspuns „nu”-ul popular, stabilimentul politic al Europei a reîmpachetat Constituţia într-un alt mod, dar fără a-i schimba conţinutul de bază. Această Constituţie.2 a fost numită Tratatul de la Lisabona, după locul unde a fost semnat noul document. În consecinţă, a fost trecută prin parlamentele statelor membre fără alte noi referendumuri. Numai Irlanda a fost obligată să supună Tratatul voinţei populare ca urmare a Constituţiei irlandeze. După ce irlandezii au respins tratatul în 2008, „nu”-ul lor a fost anulat. Irlandezii au fost obligaţi să voteze din nou. În octombrie trecut, au cedat, lăsându-l pe Vaclav Klaus ultimul om din Europa ce mai continua să reziste.
Acum, o dată cu semnătura domnului Klaus, jocul s-a apropiat de sfârşit şi tratatul, atât de dispreţuit de populaţie, încât nu a fost niciodată supus aprobării lor, a transformat 500 de milioane de europeni în cetăţeni ai unui autentic stat european supranaţional care este împuternicit pentru a acţiona ca stat în raport cu alte state şi cu proprii cetăţeni. UE va avea propriul preşedinte, ministru de externe, corp diplomatic şi procuror. De acum înainte, singura ţară din Europa care mai are o putere suverană demnă de luat în seamă este Rusia. În afara de Elveţia, Norvegia şi Island, leviatanul UE ţine strâns toate celelalte naţiuni ale căror parlamente sunt, în concordanţă cu Tratatul de la Lisabona, obligate să „contribuie activ la buna funcţionare a Uniunii”, i.e. să avanseze cu prioritate interesele noii Uniuni, în loc de cele ale propriului popor.
Totuşi, noul superstat european nu este o democraţie. Are un parlament ales, dar parlamentul european nu are puteri legislative, nici nu controlează corpurile executive ale UE. Ultimele, care au putere legislativă ce se impune legislaţiei naţinale, sunt alcătuite din „comisari”. Aceştia sunt numiţi de guvernele statelor membre (deşi s-a renunţat la un comisar per stat membru, numărul total a fost stabilit la două treimi din numărul de state membre). UE este practic un cartel compus din cele 27 de guverne ale statelor membre, executive care au concluzionat că este mai uşor să îşi treacă legile în cadrul întâlnirilor secrete cu colegii lor din UE decât în propriile parlamente naţionale aflate în vizorul criticii publice.
„Întotdeauna am considerat acest tratat un pas în direcţia greşită”, a spus luna trecută preşedintele ceh Vaclav Klaus. „Va adânci problemele cu care se confruntă UE în prezent, va mări deficitul ei democratic, înrăutăţi poziţia ţării noastre şi o va expune la noi riscuri”. Klaus numeşte noua doctrină UE „Europenism”. Într-un discurs din august, a definit „europeismul” ca „o doctrină neosocialistă care nu crede nici în libertate, nici în evoluţia sponantă a societăţii umane”. În concepţia lui Klaus, ar avea următoarele patru caracteristici:
(a) o viziune economică ce are la bază conceptul aşa-numitei economii sociale de piaţă, opusul economiei de piaţă;
(b) o viziune privind libertatea, democraţia şi societatea, întemeiată pe colectivism, parteneriat social şi corporatism, nu pe clasica democraţie parlamentară;
(c) o viziune privind integrarea europeană ce favorizează unificarea şi supranaţionalismul;
(d) o viziune în politica externă şi relaţiile internaţionale ce se axează pe internaţionalism, cosmopolitism, universalism abstract, multiculturalism şi deznaţionalizare.
„Spre marele meu regret”, a adăugat el, „Europa este din ce în ce mai mult dominată de acest mod de a gândi, în ciuda faptului că este un utopism extrem de naiv, impracticabil şi romantic ce nu este împărtăşit de majoritatea tăcută a Europei, fiind regăsit cu cu predominanţă la elitele europene.”
Aceste elite europene decid în prezent pe cine să numească primul Preşedinte al Uniunii şi primul Înalt Comisar (ministrul de externe comun al UE). Cele 27 de guverne au căzut deja de acord că primul trebuie să fie un creştin-democrat, iar cel din urmă un social-democrat. Sursele diplomatice spun că primul ministru al Belgiei Herman Van Rompuy are cele mai mari şanse de a deveni preşedinte, în timp ce secretarul de externe britanic, David Miliband, este dat ca sigur în funcţia de Înalt Comisar. Şi domnul Miliband are o legătură cu Belgia. Tatăl lui, ideologul marxist Ralph Miliband, s-a născut în Bruxelles şi şi-a petrecut primii 16 ani din viaţă în capitala belgiană.
Deşi creştin-democraţii belgieni sunt consideraţi conservatori, sunt foarte apropiaţi de social-democraţi, partenerii lor de guvernare preferaţi. Ambii domni Van Rompuy şi Miliband reprezintă „europenismul” pe care preşedintele ceh Vaclav Klaus îl abhoră.
Decizia formală privindu-i pe cei care vor deveni Preşedinte şi Înalt Comisar va fi luată la sfârşitul lui noiembrie. În timp ce negocierile continuă – totul în spatele uşilor închise ca oamenii să nu ştie ce se întâmplă – , nu este încă sigur că Herman Van Rompuy va sfârşi ca primul preşedinte ale Europei. Nu este însă o coincidenţă că Belgia pare a fi cel mai probabil candidat. Belgia este un stat supranaţional, construit de puterile europene în 1830, şi este alcătuită din două naţiuni diferite, Flandra vorbitoare de olandeză şi Valonia vorbitoare de franceză. Ca atare, Belgia, a cărui capitală, Bruxelles, se întâmplă să fie capitala UE, serveşte ca model pentru UE în tentativa ei de a construi, din diferitele naţiuni ale continentului, un stat supranaţional.
Asemenea politicii UE, politica belgiană este caracterizată prin lipsa transparenţei, lipsa asumării răspunderii, corporatism şi o voinţă de a forţa regulile democratice şi procedurile legale astfel încât să permită stabilimentului politic să îşi avanseze propriul lor proiect şi să asigure supravieţuiurea unui stat care nu este iubit de cetăţeni, dar care permite supravieţuirea elitelor conducătoare. Ceea ce Vaclav Klaus a numit „europenism” este aplicarea belgicismului, doctrina statului belgian, la nivel european.
Întregul proces de redactare a Constituţiei Europene şi schimbare a UE dintr-o organizaţie supranaţională într-un stat a fost iniţiat cu Declaraţia de la Laken din decembrie 2001, o iniţiativă a preşedinţiei belgiene a Consiliului European din acel an. Intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona marchează anexarea Europei de către Bruxelles şi expansiunea Belgiei asupra unui întreg continent.
Romanian
38 de comentarii
vlad
14 decembrie 2009UE si argumentul (a se citi: sămânța) dezbinarii:
Catalanii au votat pentru independenta provinciei
murfi
14 decembrie 2009imperialistu
este pe undeva vreo analiza punct cu punct a tratatului?
270 pagini modificarile, 480 pagini tratatul consolidat?!… astia s-au asigurat ca nu-l citeste nici dracu
zamolxis
14 decembrie 2009Eu ma consider libertarian. Totusi, cred ca drumul catre „universal gov” nu poate fi oprit.
Am citat the BJ intr-un articol mai vechi, dar multe din pozitiile luate de principalul autor, inclusiv cele din cartea sa, sunt usor extremiste si nu tocmai bine-gandite.
emil
14 decembrie 2009Pe o scara de la 1 la 5, in care atitudinea personala fata de un guvern global ar fi:
1. opozitie ireconciliabila
2. opozitie partiala
3. indiferenta
4. partial de acord
5. complet de acord
… tu cam pe unde te plasezi?
(2 si 4 nu sint echivalente; accentul cade diferit)
zamolxis
14 decembrie 2009am un articol in pipeline, scheduled sa apara in fix 5h. e raspunsul la 3 political quizes si prefer sa-ti raspund prin el, fiindca raspunsul la o astfel de intrebare este nitel mai complex decat o simpla cifra.
daca preferi raspunsuri numerice, e 2.
costin
14 decembrie 2009zamolxis, lasa te rog un link aici cind e gata raspunsul
emil
14 decembrie 2009Multam de raspuns. Eu sint la 1. Stiu ca detaliile sint detalii, dar ma interesa atitudinea ta in linii mari. Mai vorbim despre asta, daca vrei. Si pentru ca ai mentionat extremismul cartii lui Belien, ce-ar fi sa dai unul-doua exemple si sa-mi spui succint ce ti se pare extremist. Nu e un interogatoriu, la orice intrebare pe care ti-o adresez voi raspunde si eu.
zamolxis
14 decembrie 2009Am citat scurt tBJ la http://j.mp/belgped iar raspunsurile mele la cele 3 political quizes sunt la http://j.mp/polqz
Cred ca stiu dincotro bati si dezbaterile imi gadila aceeasi centri cerebrali pe care mi-i gadila cocaina (incerc sa nu le combin, dar nu intotdeauna reusesc). Ma voi gandi la o dezbatere mai interesanta insa, acu tre’ sa fug..
emil
14 decembrie 2009Faci urmatoarea afirmatie:
„Daca vrei libertati economice si te pisi pe cele individuale, esti conservator (de dreapta).”
Poti sa demonstrezi acest panseu? Incepe cu exemple: conservatori care se pisa pe libertatile individuale.
Nu uita si exemple de extremism la Paul Belien si Brussels Journal.
zamolxis
14 decembrie 2009Dac-ar fi sa sumarizez pozitia ta, dreptul de vot ar fi o libertate colectiva si ca urmare cineva care ii este opus o poate face sprijinind concomitent libertatile individuale. Discutia asta, dac-am nimerit-o bine, nu mi se pare asa interesanta. Articolul de pe ideiindialog imi va lua mai mult timp – de citit l-am citit, dar inca nu l-am digerat.
Panseul cu pricina incerca sa explice plasamentul de dreapta pe chart-urile de la Political Compass a unor puncte de referinta precum Hitler, Thatcher, Rush Limbaugh.
Mai degraba, as prefera sa discutam lipsa de speranta a demersului libertarian. Este aderenta la niste idealuri complet desprinse de realitatea cotidiana a majoritatii populatiei justificata? Oare n-ar fi mai intelept sa vopsim aceste idei in culori si gust de zacusca palatabila? Oare nu este refugiul in aceste idei de neinteles pentru omul de rand un mod de a respinge realitatea si de a justifica un elitism vid si lipsa de implicare in viata cetatii?
Zic si eu ????
emil
14 decembrie 2009Chestia asta ma depaseste. Habar nu am de unde pina unde iti veni ideea ca as avea aceasta „pozitie” si nici macar nu inteleg ce spui. Poate nu ti-au iesit liniile cum trebuie.
N-am studiat „chart-urile”, dar daca Hitler e plasat la conservatori (sau „dreapta”), probabil ca sint tiparite pe hirtie igienica. Thatcher si Rush Limbaugh se pisa pe libertatile individului? Asa scrie la „chart-uri”? Exemple, daca se poate.
Poate o fi si cum spui tu. Dar te-ai gindit ca poate ideile nu sint de neinteles… poate cel mult mesagerii ideilor.
euNuke
14 decembrie 2009eu am remarcat amuzat aceasta intrebare retorica: Este aderenta la niste idealuri complet desprinse de realitatea cotidiana a majoritatii populatiei justificata? pusa in imediata conexiune cu libertarianismul. Deduc ca autorul acestei baliverne memorabile are convingerea ca libertarienii lucreaza cu idealuri cam ca pasoptistii nostri, ca sunt un soi de secta ce ‘adera’ la o utopie bizara si ca s’ar putea pune in discutie daca este sau nu justificat ca acesti idealisti excentrici sa umble liberi cu asemenea ganduri in societate. Hilar. Ma intreb si eu daca se justifica ca o asemenea penurie ideatica sa fie expusa cu atata larghete in comentarii prolixe pe blogurile unor oameni civilizati si calmi si daca raspunsurile oferite cu rabdare de gazde reusesc sa produca o clarificare in mintile acestor zapaciti.
vlad
14 decembrie 2009zamolxis,
foarte bine spune euNuke: infiorator de prolix
iar emil pune punctul pe ”i”: mesagerii ideilor
la filosofie aveam un profesor care ne spunea asa, incercand sa ne fereasca de logoree inutila sau prolixa:
”cel ce nu poate reformula o idee intr-o forma simpla, nu prea a inteles ideea”
zamolxis
14 decembrie 2009@vlad: eu propuneam o dezbatere, care incepe cu prezentarea argumentata a unei idei spre a fi combatuta.
ma indoiesc ca spartanii aveau dezbateri, dar intr-adevar, erau laconici (well, DUH!)
@emil: am sumarizat pozitia ta astfel intrucat articolul la care m-ai trimis vorbeste despre votul cenzitar, Stnhrd etc
<>
<>
Uite, chestiile astea ma confuzeaza. Tu ma trimiti la un articol cu o gramada de referinte; eu te trimit la niste simple „chart-uri”, care, prin natura lor, sunt niste simplificari, niste vizualizari ale unor idei si care ne-ar permite un numitor comun pentru o eventuala discutie. Dar imi spui ca nu le-ai studiat. Si totusi, aproape toate sunt facute de libertarieni, din randul carora sustii ca faci parte, deci n-ar trebui sa implice un efort considerabil, un paradigm shift.
Mai departe, imi zici pe blogul meu „sa lasam bascalia”, dar ce-mi zici aici pare sa sugereze ca vrei s-o las numai eu. ????
Raman in continuare dispus sa dezbatem idei, dar este necesar in primul rand sa gasim o idee suficient de interesanta si controversata.
Genul asta de dezbatere necesita cel putin cateva propozitii. Dar n-are rost s-o incepem, daca apoi vei dori sa-mi spui apoi ca-i logoreica, intr-un comentariu el insusi prolix.
vlad
14 decembrie 2009zamolxis,
ce incerci tu sa faci imi pare mai mult o afisare a unui ego prea gonflat. e buna si efervescenta asta, pana la un punct.
Eliade: „Tineretea are intotdeauna dreptate”; de aici s-ar putea incepe o dezbatere… cu toate ca sper sa n-o faci
emil
14 decembrie 2009Zamolxis, avem ceva confuzii. Eu n-am lasat niciun comentariu pe blogul tau. N-am furnizat niciun link (linkuri sint in postarea propriu-zisa… trei, dintre care unul este catre o postare anterioara a autorului, unul catre piesa originala si unul catre o carte pe Amazon; practic, nu exista nicio „gramada de referinte”).
Eu imi dau seama ca un test online simplifica, dar a-l propune (vorbesc de autorii testului) pe Hitler drept reprezentant al „dreptei” este o aberatie pe acelasi plan cu afirmatia ca „Mama Tereza a fost fascista”. Nu am spus nicaieri ca ma consider libertarian, chiar daca simpatizez, pina la un punct, cu acest curent.
Sau poate nu te adresai catre mine, in care caz ignora tot ce-am zis mai sus. Ar fi atunci confuzia mea, cauzata de faptul ca remarcile respective urmeaza dupa „@emil” in comentariul tau.
costin
14 decembrie 2009emil, am lasat eu comentarii pe blugul lui zamolxis
Cosmin
14 decembrie 2009Bine v-am regasit!
Problemele Uniunii Europene nu sunt cvasi-ignorate in Romania ci sunt practic ignorate. Foarte greu subiectele de politica externa is gasesc locul pe primele pagini ale ziarelor din Romania sau in emisiunile de stiri. Romania nu are niciun cuvant de spus, mai ales ca euroscepticismul este la pamant.
Ce vrea sa demostreze articolul? Ca exista o lipsa a transparentei?
Da. Exista. Intr-adevar Herman Van Rompuy a fost ales intr-un mod dubios. Se poate compara cu modul in care erau alesi imparataii Sfantului Imperiu Romana German. Stiu ca aceasta comparatie e exagerata. Dar eu vad numai decosntructivism si nicio propunere.
Sa hotaram totul prin referendum? Sa schimbam constitutia? Am vazut ca un argument impotriva constitutiei este ca nu se poate citi. Daca pornim astfel atunci de ce mai discutam ceva ce nu putem citi?
Am observat ca se foloses argumente de tipul „copiii mostenesc pacatele parintilor”. „Şi domnul Miliband are o legătură cu Belgia. Tatăl lui, ideologul marxist Ralph Miliband, s-a născut în Bruxelles şi şi-a petrecut primii 16 ani din viaţă în capitala belgiană.” E vreo diferenta intre exlicatia asta si atacul care i s-a adus lui Tismaneanu, ca tatal sau a fost comunist?
costin
14 decembrie 2009Bine ai revenit,
Zici ca nu are rost sa discutam ceva ce nu poate citit. Asta e si motivul pentru care nu ti se pare ca articolul are vreun sens..
apoi…
Da, este o diferenta, toata lumea stie parerea lui Tismaneanu despre comunism.
reciteste-l.
???? Cosmin, iar citesti pe diagonala
Francesco
14 decembrie 2009Ne bucuram la fel de mult Cosmin! Incerc sa-ti raspund rapid la cateva din obiectiile tale, nu am o ordine prestabilta.
„Alegerea nefericita” Herman van Rompuyn era o personalitate de rang secund in Europa, alagerea sa facandu-se dupa principiul „cu cat mai sters si mai bleg, cu atat mai bine pentru Franta-Germania”. Cu cateva zile inainte de a fi numit, Herman van Rompuyn a rostit un discurs la reuniunea Clubului Bilderberg de la Castle of the Valley of the Duchess in care s-a pronuntat pentru modificarea modului in care statele membre ale UE contribuie la bugetul Uniunii. El a spus ca este nevoie de o noua taxa ecologica, idee care se poate intoarce contra cetatenilor. Pe urma, van Rompuyn s-a remarcat prin sprijinirea intrarii Turciei in UE, cu putine zile inainte ca aceasta tara profund nedemocratica sa interzica cel mai mare partid al kurzilor etc
Apoi sa nu uitam de decizia CEDO de scoatere a crucifixelor din scoli, document care va fi urmat de actiuni pline de avant in fiecare tara ale ateistilor pentru scoaterea din scoli a icoanelor si crucifixelor. Tot respectul pentru credinta sau ateismul fiecaruia, dar este inadmisibil pentru sute de milioane de oameni ca sa se impuna o lege deoarece O PERSOANA s-a plans ca o supara un crucifix intr-o clasa. Maine ce o sa facem, construim ziduri si obscuram clopotnitele cum facea Ceausescu cu bisericile in Bucuresti pentru ca unii nu suporta sa priveasca la cruci?
Relatia dintre Tismaneanu si Milliband este fortata, ca sa nu zic mai mult. Milliband este un socialist fioros care influenteaza politica europeana – inclusiv si pe noi – iar Tismaneanu este un ganditor de factura liberala cu merite foarte importante in condamnarea comunismului de la noi. Nimeni nu a invocat numele lui Milliband in relatie cu Tismaneanu cum a fac extremistii de la noi (Vadim &Co). Reintoarcerea la socialism este o nenorocire Cosmin, oricum ai denumi Uniunea in mod oficial.
Ma opresc aici din lipsa de timp.
euNuke
14 decembrie 2009in legatura cu acest fragment:
Dar eu vad numai decosntructivism si nicio propunere.
Sa hotaram totul prin referendum? Sa schimbam constitutia? Am vazut ca un argument impotriva constitutiei este ca nu se poate citi. Daca pornim astfel atunci de ce mai discutam ceva ce nu putem citi?
Orice lege trebuie sa fie inteligibila si previzibila ca aplicare pentru orice cetatean, este un principiu de baza al statului de drept referitor la norma juridica; orice societate ce’si propune sa adopte un text ilizibil, prolix, ambiguu risca sa fie cuprinsa de anomie, iar in conditiile unui stat federal in care aplicarea uniforma va fi extrem de dificila conflictele juridice vor fi inerente procesului de implementare. Deci, da: comprehensibilitatea normei constitutionale este mai mult decat un argument, este o conditie structurala pe care orice constitutionalist ti’o poate confirma.
Deocamdata nu exista propuneri pentru ca nu exista si nu a existat nicio dezbatere institutionala exterioara Comisiei, o remarca pe care o poate face orice cetatean european cat de cat interesat de procesul de federalizare a UE. Procedura de adoptare a TUE a fost una opaca, neinvitationala, in afara oricarei dezbateri publice, in pofida si cu incalcarea principiului de drept constitutional care obliga orice stat de drept ca revizuirea, modificarea sau abrogarea structurala a unei constitutii vechi urmata de adoptarea unui nou text fundamental sa se efectueze prin aceeasi metoda originara [principiul simetriei], adica prin infiintarea unei Adunari Constituante si, conform practicii constitutionale moderne in majoritatea tarilor europene, in subsidiar, supunerea proiectului constitutional vetoului democratic, adica referendumului. Repet, aceasta procedura -referendumul- tine de esenta democratiei atunci cand este vorba de legea fundamentala a statelor, lege ce consfinteste raportul intemeietor intre societate si stat. E adevarat, referendumul trebuie utilizat cu masura, rational, in statele foarte populate precum ue, dar nu se poate pune problema vreunui exces in situatia data, deoarece fara plebiscitare orice norma constitutionala ciobeste libertatea individului conferind noi puteri statului si aparatului guvernamental, iar fara un acord explicit, bazat pe cunoasterea prealabila a prevederilor sale si pe consimtamantul liber, noul proiect ce va guverna societatea este unul totalitar, prin definitie [se exclude complet cetateanul din mecanismele democratice ce contureaza, genereaza sau modifica contractul social].
In ceea ce priveste aria de plebiscitare, este un principiu foarte cunoscut al dreptului constitutional: limitele si procedura referendumului sunt stabilite chiar in Constitutie. Nu este o chestiune de politica sau de arbitrar tipic statelor totalitare, ci o prevedere exacta, punctuala, ce apare in orice constitutie a statelor democratice. Nu suntem deloc in pericolul de a avea o supra-uzare a acestui mecanism democratic, din contra, el a fost drastic limitat in ultimii ani.
euNuke
14 decembrie 2009partea a doua, apropo de:
Dar eu vad numai decosntructivism si nicio propunere.
iata, foarte pe scurt, ce propuneri as face daca as avea cui si unde sa le adresez:
Constitutia europeana asa cum a fost pe sest adoptata de UE prin ultimul Tratat este, din punctul meu de vedere, inaplicabila, ca sa nu mai vorbim despre caracterul ei nedemocratic. prin urmare propunerea mea, ca unionist eurofil care inca mai spera intr’o federatie democratica, este legata de demararea unui nou proiect constitutional care sa fie pus la dispozitia intregii populatii europene prin intermediul unui site dedicat si mediatizat la nivel guvernamental in fiecare tara. Proiectul trebuie redactat in afara structurilor executive ale UE, de catre un grup de constitutionalisti, juristi si politologi in care fiecare tara sa aiba cel putin 3 reprezentanti si supus imediat dezbaterilor unui public specializat in mod transparent, pe internet. O prima problematica stringenta se leaga de lamurirea raporturilor ce se stabilesc dintre institutiile UE: pe de o parte, data fiind complexitatea acestei uniuni, presedentia Uniunii ar trebui stabilita dupa mofelul republicilor parlamentare, pe baza unor candidaturi depuse in interiorul Parlamentului European; procedura de alegere a presedintelui Europei trebuie sa fie publica, transparenta si democratica altfel uniunea isi pierde orice urma de legitimitate democratica ; apoi, presedintele Europei ar trebui sa fie si seful viitorului Guvern si concomitent sa ocupe functia de ministru de externe, pentru ca este firesc ca baza unui stat federal sa fie tocmai politica externa comuna si coerenta, rezultanta a unui complicat proces de consultare a optiunilor majoritare, deci pe langa ideea centrala de politica externa comuna va trebui dezvoltat un organism cu unica atributie de a sonda permanent opinia publica in chestiuni de politica externa si securitate [este un aspect esential mai ales in conditiile actuale in care eurobirocratii au impus treptat o sinucigasa politica ce favorizeaza migratiile masive dinspre asia si africa, iar urmarea este ca europa este in pragul unui razboi civil religios]; apoi parlamentul ar trebui sa’si recapete functia fireasca de principal legislator al statului, stabilindu’se exact domeniile dreptului in care are competenta in raport cu parlamentele fiecarui stat si limitindu’se expres delegarea legislativa catre Executivul unional [care ar trebui sa inlocuiasca odioasa comisie].
emil
14 decembrie 2009Cosmin, euNuke… în primul rînd bine ai revenit, Cosmin. Pe scurt deocamdată… tradiţia istorică şi politică a Europei e diferită de cea americană, mult diferită (din păcate, Obamerica virează accelerat spre modelul european, dar sper că nu va fi decît o derivă temporară). Europa are tradiţii autocratice vechi şi bine înrădăcinate în mentalul şi practicile social-politice. America are tradiţia republicană a suveranităţii locale, a neîncrederii şi scepticismului faţă de structurile centralizate de putere. America este individualistă şi centrată pe responsabilitate personală şi serviciu public înţeles ca datorie civică tranzientă. Europa este colectivistă şi centrată pe delegarea responsabilităţii personale către un corp profesionist de politicieni, birocraţi şi experţi de toate soiurile care împreună formează o castă permanentă, a căror datorie, aşa cum şi-o înţeleg, este de a fi despoţi mai mult sau mai puţin benevolenţi. Mai hard, ca fasciştii sau comuniştii, sau mai soft, ca Uniunea Europeană. UE este un soviet suprem adaptat pe tradiţia aristocratică a Europei secolelor 15-18. America este, la scară istorică, un miracol: Europa epurată de diviziuni explozive şi de contra-reacţia la fel de puternică de coagulare forţată. În locul acestor tensiuni, a acestui pendul oscilînd între fărîmiţare antagonistă şi agregare impusă, exemplul american propune soluţia „middle of the road”: un corp cetăţenesc suveran care sprijină un stat viguros dar limitat ce controlează centrifuga statului prin limitări constituţionale, jocul de „checks and balances” şi practica rezolvării problemelor comunităţii la nivel local, fără omogenizare şi soluţii universale emanate de la centru.
Frînă la expunerea conceptuală: America a devenit din ce în ce mai etatistă pe parcursul secolului 20.
PS
Şi lămurire. Cred că UE poate fi înţeleasă mai bine în context istoric şi comparativ.
euNuke
14 decembrie 2009@Emil, sunt de acord cu prima parte a acestei afirmatii „Europa are tradiţii autocratice vechi şi bine înrădăcinate în mentalul şi practicile social-politice” dar nu sunt asa convins de inradacinarea de care vorbesti tu, si nu cred ca se poate generaliza, in fond gandirea politica a Europei rezida deopotriva dar nu in acelasi sens dogmatic si din istoria monarhiei constitutionale a Marii Britanii si din republicile prezidentiale ale Frantei [unde se poate specula cu temei asupra unei guvernari de mana-forte], dar si din democratiile consolidate si traditionale ale Elvetiei sau Norvegiei [nu intamplator ramase pe dinafara Uniunii]; este prea facil sa conjecturam asupra unui curent dominant al filosofiei politice europene doar pentru ca in aceasta parte a lumii au luat nastere ideologii distructive precum nazismul si comunismul; in fond, tot in acest mediu intelectual tulbure s’au nascut si liberalismul si contractualismul, parlamentarismul cu crestin-democratia si social-democratia [ca viabile alternative parlamentare de stanga la varul mai rebel, mai radical- socialismul marxist]; tot Europa este cea care a reusit sa creeze si anticorpii ideatici la doctrinele virale ce pietrificau societatea interbelica intr’un fascism belicos ce cuprinsese toate tarile sale [sa nu uitam ca niciun stat nu a scapat de tentatia fascizarii, de inregimentare si adoptare a uniformei ce le eroda identitatea] si sa coaguleze astfel puternicele forte democratice care au anihilat in cele din urma nazismul si comunismul sovietic.
Iata de ce gasesc oarecum deplasata si relativ inutila comparatia la nivel de arhitectura statala-psihologia maselor intre Europa actuala si US, pentru ca nu aduce in dezbatere vreo paradigma valida, functionala, ci pune in vedere niste defecte sistemice neaflate neaparat in legatura cauzala cu mentalul colectiv european; comparatia poate fi utila, constructiva, dar pe alt palier: al dreptului public federal, mai exact in sfera relatiilor ce intervin intre puterea federala si fiecare stat-membru, aici Europa are de invatat multe din experienta Americii; in schimb, la nivel de structuri executive, nu putem vorbi de vreo corespondenta intre statutul presedintelui US si cel al proaspetei functii de Presedinte al UE; iata de ce: in primul rand, reamintesc ca Presedintele US este seful executivului american si stabileste si conduce politicile guvernamentale ale federatiei, prin urmare detine puteri foarte mari, pericolul unei autocratii fiind inlaturat de existenta unui Congres foarte puternic la randul lui, o efectiva contrabalansare institutionala ce a functionat relativ bine de’a lungul istoriei; pe de cealalta parte a oceanului, presedintele NU este un sef de executiv, ci directorul [acesta este cuvantul cel mai adecvat] Consiliului European, institutie de linie politica a UE care, citez, ofera Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii acesteia si îi defineste orientarile si prioritatile politice generale. Acesta nu exercita functii legislative. , deci, activitatea Presedintelui UE se leaga, in principal, de contorizarea impulsurilor. Contrar opiniei raspandite in presa mainstream, Presedintele Uniunii nu are puteri reale, nu exercita nicio functie executiva si nici legislativa, nu este ales si nici nu are prin urmare macar vreo legitimitatea publica sub care sa adreseze mesaje ‘natiunii’ europene sau, in fine, pseudo-Parlamentului European. Cu riscul de a va plictisi o sa postez atributiile acestui marunt functionar de imagine [o paiata oribila care va trebui sa dea bine pe la sindrofiile internationale]:
art 15 (6) Presedintele Consiliului European:
(a) prezideaza si impulsioneaza lucrarile Consiliului European;
(b) asigura pregatirea si continuitatea lucrarilor Consiliului European, în cooperare cu presedintele Comisiei si pe baza lucrarilor Consiliului Afaceri Generale;
(c) actioneaza pentru facilitarea coeziunii si a consensului în cadrul Consiliului European;
(d) prezinta Parlamentului European un raport dupa fiecare reuniune a Consiliului European.
Presedintele Consiliului European asigura, la nivelul sau si în aceasta calitate, reprezentarea externa a Uniunii în probleme referitoare la politica externa si de securitate comuna, fara a aduce atingere atributiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate.
Presedintele Consiliului European nu poate exercita un mandat national.
Prin urmare, aceasta functie este echivalenta cu cea de secretar de cancelarie, sau de aprod-sef al divanului, sau de prim-strigator al ordinii de zi, nici macar externele Uniunii nu sunt competenta sa exclusiva de activitate pentru ca politica si securitatea va trebui sa le imparta cu Ministrul Afacerilor Straine, adica cu un comisar [vicepresedinte al Comisiei] ca va avea in fapt rolul activ in acest tandem burlesc.
[…][ma opresc aici deocamdata, deja mi se pare ca m’am intins prea mult, si totusi nu am apucat sa ajung nici macar la ‘in al doilea rand’… ????
Imperialistu'
14 decembrie 2009Am revenit. Ma uit la comentarii si nici nu stiu la ce sa raspund mai intai.
Poate ca ar fi bine sa ne aruncam ochii peste PoliticalCompass.org. Din motive care imi scapa (poate pentru ca are multe questions?), acest quiz politic trece ca fiind o evaluare corecta a preferintelor politice. In realitate, Political Compass este plin de aberatii: trage puternic spre stanga si este cu totul incapabil sa pozitioneze corect personaje politice ori curente ideologice. Sistemul opus anarhismului este fascismul? Neoliberalismul este antiteza comunismului? Barack Obama si Joe Biden, politicieni ai dreptei americane? ???? Absolut ridicol, nici nu merita sinchiseala. Amatorii de self-discovery ar face mai bine sa apeleze la o biblioteca politica si la introspectie decat sa isi iroseasca timpul cu Political Compass.
Imperialistu'
14 decembrie 2009In ceea ce priveste libertarianismul, as fi mai moderat in laudarea sa. Criticarea etatismului si a etatistilor este salutara pana la un punct, dar nu putem trece cu vederea exagerarile libertarianismului. Nefiind altceva decat o exacerbare a liberalismului, sufera de cam aceleasi defecte si nu de putine ori devine prea evident ca este doar o alta ideologie, cu o viziune la fel de gaunoasa asupra lumii si a omului. Luati-l pe nea’ Rothbard (de exemplu) la bani marunti si zau ca libertarianismul o sa va apara in cu totul alte culori.
E frumos sa injuram excesele statului, si eu o fac, dar uneori nu strica sa ne uitam si la restul discursului, discurs care – imi pare rau, euNuke ???? – este in buna masura SF. Conceperea omului in afara statului poate fi o teza interesanta pentru un demers intelectual, dar promovarea ei in vederea „evolutiei” umanitatii poate fi cel mult o gluma. Cumn va suna privatizarea armatei? Si ca sa vedeti pana unde merge nebunia, ganditi-va ca privatizarea armatei este pusa in contextul Razboiul Rece, o situatie fara precedent in istorie in care un sistem politic totalitar ultracentralizat este in plina ofensiva globala. Sa va mai spun ca pentru destui libertarieni (pretinul Ron Paul) SUA nu erau superioare moral adversarilor comunisti?
Alianta libertariana cu conservatorii este, din pacate, una care prezinta dificultati pentru ambele tabere implicate, intrucat elementele autentic libertariene nu pot coexista cu cele conservatoare – atomismul libertarian este cu totul opus comunitarismului conservator.
euNuke
14 decembrie 2009@imperialistu, nu’i bai, in mare parte sunt de acord cu critica ta la adresa libertarienilor radicali precum Rothbard; de altfel eu ma caracterizez ca un libertarian moderat, cred in servicii si asigurari sociale libere [contractualiste, in cadrul pietei libere], in educatia privata [dar reglementata minimal de catre stat, exclusiv prin lege], intr-un sistem mixt bazat pe parteneriat privat-public in domeniul sanatatii [de pilda medicina de urgenta mi se pare ca ar trebui sa ramana in aria de administrare etatista], in neobligativitatea stagiului militar [educatia militara promovata de stat mi se pare ca tine de un regim militarist] dar in acelasi timp sunt pentru o armata nationala, profesionalizata. Deci, orice remarca, chiar si acida, ce tinteste excesele acestor teoreticieni este ok, sper sa auda si ei criticile si sa revina cu picioarele pe pamant.
dr pepper
14 decembrie 2009si eu as putea spune ca am fost atras de catre libertanieni – insa.
m’au dezamagit izolationismul ( in opinia mea, statele unite trebuie sa promoveze libertatea, cum altfel ar fi cazut comunismul daca nu era ronald reagan?) si tendinta catre anarhie.
per total ma identific cu ceea ce inseamna libertianismul in mare parte insa nu sunt de acord cu unele idei.
cu atat mai mult cu cat am observat alunecarea lor catre legitimizarea teoriilor conspiratiei.
( am un prieten libertarian).
????
panseluta
14 decembrie 2009dr pepper:
Pardon??? „statele unite trebuie sa promoveze libertatea, cum altfel ar fi cazut comunismul daca nu era ronald reagan?) si tendinta catre anarhie.”
Tendinta catre anarhie? Sper ca e o greseala de tipar.
dr pepper
14 decembrie 2009nu panseluta.
poate ma insel, insa libertanienii sunt cu totul impotriva formei de guvernamant.
cel putin asa am inteles eu – daca gresesc – va rog sa ma corectati.
sunt pentru eradicarea fed.
ori eu cred pana si in limitarea fed – nu in eradicarea lui.
cu mult, enorm mai putin decat ce se intampla acum cand fed a ajuns sa dicteze tot.
asta ma atrage spre libetarieni – cand vad ce greseli enorme face fed-ul ajuns pe mana unor keynessieni.
acum, da -as eradica fed-ul din temelii.
dr pepper
14 decembrie 2009cu alte cuvinte – cum e posibil ca tu ca banca sa imprumuti bani de la federali fara dobanda si sa imi cresti mie dobanda la maxicm dupa ce guvernul te’a salvat din banii mei?
mai mult de atat – ti’ai platit bonusuri pentru tine si toti acolitii tai inclusiv europeni.
si acum imi cresti mie apr la cer ca sa declari profit?
sa vedeti la anul ce recesiune crunta o sa loveasca statele unite.
dr pepper
14 decembrie 2009panseluta: inca un exemplu:
la walmart se vinde vin negru shiraz la $2,97.
evident ca mi’am luat vreo 10 sticle sa ma bucur de el.
ei bine, la casa – the cashier called the manager
de ce? – erau interesati daca pot cumpara o cantitate asa „de mare”.
cand in alte dati daca cumparai o asa cantitate – trebuia sa primesti un discount, nu?
ar fi trebuit ca manager-ul sa vina, sa iti multumeasca pentru alegerea facuta si sa te invite din nou pe la ei.
sa te impulsioneze cumva sa cumperi mai mult de la ei nu sa te restrictioneze.
america se schimba sub ochii nostri intr’un vis urat.
dr pepper
14 decembrie 2009in visul ala urat cand stateai la coada juma de zi sa cumperi o cantitate regularizata de stat de doo kile de carne…
dr pepper
14 decembrie 2009si iti baga pe gat si juma’ de kil de bomboane cubaneze :).
panseluta
14 decembrie 2009Esti dulce, doctore; uitasem de bomboanele cubaneze. Erau cumva de ananas?
Mai vorbim de libertarieni miine. Nu e chiar cum spui.
Cu drag,
Panselutz.
Imperialistu'
14 decembrie 2009Nu stiu, euNuke, eu cand aud de „militarismul” statului tind sa imi cau dau ochii peste cap. ???? Izolationismul si pacifismul libertarian ma lasa absolut rece si imi starnesc reactii adverse. Pacea nu mi se pare un scop in sine, iar pentru mine razboiul nu sta automat sub semnul necuratului. Plus ca libertarianismul asta imi imi miroase prea tare a artificial, a ideologie.
Pe scurt – trebuie sa ma inham la munca patriotica printre nametii incalzirii globale a lu Gore -, nu inteleg defel atractia pe care o exercita libertarianismul, „aripa dreapta a social-democratiei” (Allan Bloom), asupra omului contemporan.
Interventie mai mica a statului – da, libertarianism – nu. Anarhismele nu-s de incurajat.
Radu Botta
14 decembrie 2009la o conferinta despre Europa care a avut loc in Amsterdam, am jucat rolul unui rus, provocat de discursurile care deshuchiate ale unora sau altora, relatarea intregii conferinte o gasiti pe blogul meu, la linkul:
http://radubotta.com/category/i-play-the-russian
Francesco
14 decembrie 2009Radu, multumim pentru link.