Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în R. Moldova: Neutralitatea e identică cu politica struțului. Ucraina este stat neutru, dar asta nu l-a oprit pe Putin sa-i atace

0

În atenția susținătorilor agresivi ai neutralității noastre tradiționale! Majoritatea dintre voi habar n-aveți ce înseamnă neutralitatea, care sunt costurile și riscurile. O țară neutră cheltuie pentru apărare de 4-5 ori mai mult decât una membră a unei organizații precum e NATO, are o armată profesionistă, bine instruită și bine dotată, capabilă să facă față potențialilor adversari.

Elveția este tara la care fac trimitere toți adepții neutralității, uitând să menționeze că neutralitatea unei țări trebuie recunoscută International, fiindcă neutralitatea este un drept pe care noi vrem sa-l câștigam. RM este un stat neutru doar in Constituție, nu și in actele internaționale. De exemplu, statutul de neutralitate al Turkmenistanului a fost aprobat de către ONU și este recunoscut de către toți, deși nu cred că asta îi va proteja împotriva talibanilor sau a Rusiei. În al doilea rând, neutralitatea noastră este incompatibilă cu prezența armatei ruse, declarată de ocupație, pe teritoriul Republicii Moldova.

Nicio țară și nicio institutie internațională nu ne va recunoaște neutralitatea până când ultimul ocupant rus nu va părăsi teritoriul nostru. Și Ucraina este stat neutru, dar asta nu l-a oprit pe Putin sa-i atace. Unii strigă in gura mare că in caz de agresiune rusă România trebuie sa-și apere cei un milion de cetățeni din RM, uitând să spună că nu există niciun document International care i-ar permite să facă asta și, cel mai important, afișându-ne neutralitatea renunțam din start la orice alianță militară. Multe țări și-au declarat neutralitatea in ajunul celui de-al doilea război mondial, dar asta nu l-a împiedicat pe Hitler să le ocupe. Neutralitatea noastră este identică cu politica struțului și in niciun caz nu presupune că trebuie să fii și idiot, mai ales după ce Rusia și-a făcut publică intenția de a ocupa Republica Moldova.

Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în R. Moldova

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here