Cristian Câmpeanu: Cum conspiră Băsescu să spargă noul FSN

    Print Friendly, PDF & Email

    […]

    Spiritul lui Traian Băsescu bântuie neobosit conştiinţele adversarilor săi. Dacă se exprimă public, atunci este vinovat în ochii lor pentru amestec în treburile politice interne. Dacă tace, atunci cu siguranţă că, închis în bârlogul lui de la Cotroceni, cloceşte un plan mârşav şi diabolic de răzbunare pentru a recâştiga puterea pierdută prin manevre subterane de spargere a unităţii USL. Scenariul folosit de Voiculescu pentru a justifica o nouă suspendare a preşedintelui este suficient de atractiv încât să trezească speranţele sau temerile unora sau altora dintre actorii implicaţi, cu atât mai mult cu cât este fără îndoială,plauzibil. Drept bonus, are calitatea de a fi în acelaşi timp familiar şi învăluit într-o irezistibilă atmosferă conspirativă.

    Este deja un loc comun – nu neapărat adevărul, dar un loc comun – că miza alegerilor de anul acesta o constituie numărul voturilor pe care îl va obţine USL şi anume dacă va reuşi să obţină sau nu majoritatea constituţională care să îi permită să modifice Legea Fundamentală după voinţa (sau placul) liderilor săi. Un asemenea rezultat ar echivala cu o schimbare de regim politic, care, aşa cum argumentam săptămâna trecută reprezintă obiectivul principal dar nemărturisit în mod deschis al USL. Din acest punct de vedere USL funcţionează ca FSN-ul anului 1990: un monolit politic care are puterea să organizeze arhitectura constituţională a României după chipul, ideologia şi interesele celor care o conduc.

    Pentru a împiedica acest deznodământ Traian Băsescu nu se poate baza pe opoziţia de centru-dreapta regrupată în jurul PDL pentru că opoziţia a fost scoasă din jocurile de putere şi a devenit, sub acest aspect, irelevantă, la fel de irelevantă cum au fost PNŢCD şi PNL în construcţia constituţională după alegerile din mai 1990. În aceste condiţii, un power broker (sau maestru al combinaţiilor politice) cum este Traian Băsescu ar fi obligat să lucreze cu centrele de putere relevante, care pot face diferenţa în războiul constituţional care este pe cale să înceapă după alegeri. Cum aceste centre de putere se află în interiorul USL, Băsescu ar fi obligat să joace acest joc curtându-i pe nemulţumiţii de actuala stare de lucruri din USL.

    Şi nu există nicio îndoială că asemenea nemulţumiţi există. În PNL, gruparea Moisescu-Chiliman-Tăriceanu nu aşteaptă decât momentul potrivit pentru a se delimita de conducerea din ce în ce mai autoritară şi mai ineptă a lui Crin Antonescu.

    În buna tradiţie a partidului comunist, PSD a fost dintotdeauna un partid format din facţiuni care s-au luptat pentru putere în interior şi asemenea facţiuni există şi în prezent. Pe de o parte există destui în PSD nemulţumiţi de dominaţia clanului Sârbu, de aroganţa de parvenit cu care Ponta a impus în partid nişte nimeni precum Şova, Bănicioiu sau Negoiţă sau de influenţa pe care se pare că ar fi recâştigat-o Dan Ioan Popescu în partid. În PSD există oameni precum Miron Mitrea sau Viorel Hrebenciuc, trecuţi în linia a doua sau retraşi de bună voie în umbră în aşteptarea unor vremuri mai raţionale şi mai există şi rămăşiţele aşa-zisului grup de la Cluj care, chiar dacă şi-au pierdut influenţa, au, totuşi, mai multă credibilitate internaţională decât tot USL-ul la un loc. Şi, desigur, mai sunt baronii. Liderul lor, Liviu Dragnea a dovedit cu Geoană că poate ridica sau îngropa politic orice lider PSD şi acest lucru este suficient pentru a-l ţine pe Ponta în şah. Că Dragnea este o piesă grea în viitorul joc de şah o dovedeşte fuga ruşinoasă a lui Antonescu la Teleorman.

    Având aşadar de unde să aleagă, Băsescu ar urma să forţeze spargerea USL cam în aceeaşi manieră în care s-a spart FSN în martie 1992, un episod pe care Băsescu îl cunoaşte foarte bine şi la care a participat de partea lui grupării Petre Roman împotriva dinozaurilor PCR ai lui Ion Iliescu. Spărgând USL, Băsescu ar reuşi să schimbe raporturile de putere din parlament în favoarea PSD sau a unei combinaţii mai frecventabile pe plan european PSD-PNL-Tăriceanu, ce ar urma să devină principala forţă politică a ţării, ar salva credibilitatea internaţională a României, distrusă de Ponta&Antonescu şi ar oferi PDL şansa de a se reconstrui în opoziţie ca alternativă de dreapta.

    Problema cu acest scenariu este că, în cazul în care ar avea succes, ar nega însăşi raţiunea de a fi a USL – schimbarea sistemului constituţional în sensul instaurării unui regim oligarhic. Miza alegerilor nu este cât de mare va fi majoritatea USL ci de a preveni ceea ce doreşte USL să facă cu această majoritate: anularea statului de drept. Să observăm că asaltul asupra instituţiilor statului de drept şi, în special, a acelor instituţii care asigură separaţia puterilor în stat – CCR – şi apărarea societăţii împotriva abuzurilor oligarhiei – DNA şi ANI – a început încă de astă-vară şi că întreaga suflare USL s-a angajat cu entuziasm în acest efort distructiv.

    Promisiunea unui regim „constituţional” al impunităţii şi privilegiului este infinit mai atrăgătoare pentru USL (ca şi pentru o bună parte din PDL) decât orice ar putea promite Traian Băsescu ca alternativă şi, de aceea, există puţine şanse ca un grup semnificativ din USL să răspundă ofertei lui Băsescu.

    Pe de altă parte, există nenumărate obstacole practice, de natură politică dar şi personală care stau în calea unui astfel de scenariu, de la găsirea unui nume de prim-ministru care să obţină susţinerea unei majorităţi consistente până la neîncrederea funciară dintre liderii USL şi Băsescu. Un astfel de joc cu o miză atât de mare cum este anularea statului de drept, scoaterea României din familia europeană şi plasarea ei servil pe orbita Moscovei este mult prea periculos chiar şi pentru un jucător de talia lui Traian Băsescu.

    Cristian Câmpeanu

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.