Igor Cașu: Revenirea Basarabiei în Europa, acum 95 de ani

La 27 martie 1918, parlamentul local al Basarabiei, convocat în sediul de astăzi al Academiei de Arte de pe strada Alexe Mateevici din Chişinău, adopta o decizie istorică. Cea de unire a provinciei dintre Nistru şi Prut cu România, potrivit dreptului popoarelor la autodeterminare, proclamat şi de Lenin în noiembrie 1917. Sfatul Ţării era un organ ales pe baze democratice, reprezentând cele mai importante grupuri etnice, curente politice sau grupuri socio-profesionale.

Până şi Lenin va fi tentat să-i recunoască legitimitatea, trimiţând pe adresa Sfatului Ţării o telegramă în care îşi manifesta interesul de a colabora cu această instituţie, ceea ce echivalează cu o recunoaştere de facto. Decizia Sfatului Ţării din 27 martie 1918 va fi însă contestată de Rusia sovietică pe motiv că instituţia respectivă ar fi reprezentat doar interesele claselor exploatatoare, nu şi cele ale oamenilor muncii. În realitate, majoritatea zdrobitoare a membrilor Sfatului Ţării proveneau anume din rândurile ţăranilor.

Cu câteva decenii mai devreme, Moldova se unise cu Muntenia, creând Principatele Unite (1859) şi apoi România (1866). Astfel, la 1918 Basarabia îşi reface unitatea seculară nu numai cu teritoriul dintre Carpaţi şi Prut al vechiului principat medieval al Moldovei, de la care a fost desprinsă în 1812 de către Imperiul ţarist, dar şi cu spaţiul românesc în ansamblu. Prin extensie, Basarabia revine la 1918 şi la spaţiul european de la care fusese ruptă un secol mai devreme. Aceasta însemnând pentru românii basarabeni recâştigarea libertăţii de a obţine educaţie în limba română, de a-şi recăpăta conştiinţa naţională contestată şi persecutată anterior sub regimul rusesc. Libertăţi similare sau lărgite au obţinut şi minorităţile etnice din Basarabia: ucrainenii, ruşii, evreii, bulgarii, găgăuzii, germanii (aceştia din urmă fiind evacuaţi în Germania în toamna lui 1940, imediat după ocupaţia sovietică).

Şi nu numai în domeniul educaţional şi cultural, dar şi în plan economic şi politic. Mulţi basarabeni au avut posibilitatea să-şi urmeze studiile în universităţi celebre din România şi Europa şi apoi să revină acasă şi să-şi deschidă afaceri proprii. Au învăţat astfel să fie oameni liberi, participând şi la exerciţiul democratic – cu toate limitările caracteristice epocii – de numeroase ori când s-au desfăşurat alegeri naţionale cu participarea mai multor partide politice. Aceasta prin comparaţie cu românii transnistreni, izolaţi nu numai de confraţii săi din Basarabia şi România, dar şi de lumea civilizată europeană. În aceeaşi perioadă, în stânga Nistrului s-au întâmplat lucruri groaznice, printre care se evidenţiază deportările şi foametea în masă din 1930-1933, precum şi Marea Teroare din anii 1937-1938, în urma cărora au fost exterminaţi sau supuşi represiunilor zeci de mii de persoane inocente.

Astăzi, la 95 de ani de la evenimentele din 1918, Republica Moldova este într-o situaţie – păstrând proporţiile – oarecum similară. Este în faţa unei ocazii istorice ce nu se oferă prea des. Partea basarabeană are şansa de a reveni la spaţiul european şi românesc în acelaşi timp, într-un spaţiu ce garantează securitate, democraţie şi prosperitate. Prin comparaţie, regiunea transnistreană se prezintă ca un teritoriu căruia Rusia, prin intermediul armatei sale staţionate acolo, nici măcar nu-i oferă posibilitatea de a alege, între Est şi Vest. Ceea ce va afecta în timp nu numai respectarea drepturilor omului în Transnistria, dar şi nivelul de viaţă.

[…]

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.