Petre M. Iancu: Se construiește o nouă Europă anglo-polono-est-europeană, greșelile de la Paris și Berlin au îngropat Europa franco-germană

5

Ce e nou după trei luni de război în toată Ucraina?

Vestul s-a schimbat și deșteptat, parțial. A priceput în fine că în Rusia nu se poate avea încredere și că Ucraina e capabilă să lupte și să reziste.

Dar o parte se teme că nu va putea rezista mult, iar alta că va rezista prea mult, exasperând o Rusie nucleară capabilă să recurgă la arme de distrugere în masă. Ori să forțeze al treilea război mondial.

A reapărut și o a treia parte, care s-a jenat să-și ițească hâda scăfârlie în primele săptămâni de război. Ea se teme că Ucraina ar putea învinge. Căci odată cu ea, ar triumfa valorile occidentale, democrația, de care le e sete luptătorilor ce-și apără țara în Donbas, eroii luați prizonieri la Azovstal, ori primii luptătorii care au înfrânt la Kiev o armată rusă, de când au bătut-o și alungat-o afganii, dovedind cât de falsă e legenda jusqu’au-boutism-ului (potrivit căreia ar merge mereu până în pânzele albe până obține victoria) – legenda invincibilității ei.

Extrema stângă occidentală detestă această democrație reală și libertatea care-i este așezată la temelie cu aceeași ură viscerală cu care naziștii și islamiștii reacționează la valorile apusene.

Pe față, sau în secret, îi țin pumnii lui Putin și comuniștii, și sclavagiștii chinezi, și fasciștii de orice nuanță și orientare, de la cea clericală, la cele naționaliste și ortodoxist-filetiste. Din toate aceste direcții se lansează tot mai stăruitoare apeluri adresat administrației din Washington și guvernelor vesteuropene, să reducă, să limiteze drastic, ori chiar să pună capăt ajutoarelor acordate Ucrainei, chipurile, ”ca să nu se prelungească războiul”, care n-ar putea să fie chipurile câștigat decât de ruși.

Ca atare, după cum împăciuitorist argumenta un imund editorial de la 19 mai publicat de ultraprogresistul New York Times, un ziar localizat tot mai hotărât la stânga extremă a spectrului politic american, SUA ar trebui să înțeleagă ”futilitatea” confruntării cu o Rusie prea puternică și ar trebui să pună capăt provocării Moscovei, convingând Kievul să cedeze, făcând concesii.

Nu mai puțin îngăduitor cu poftele și capriciile Moscovei s-a arătat și președintele Franței, Macron. Ori un grup de intelectuali germani de stânga și extrema stângă condus de mama feminismului nemțesc, Alice Schwarzer, precum și, în numele unei pseudopragmatism pe cât de fals, pe atât de abject, Nestorul compromiselor politice putrede și pernicioase pentru Vest care e Henry Kissinger.

Pozițiile lor defetiste reiau sau mimează critica la adresa regimului Putin sub masca prudenței și realismului, când de fapt nu reprezintă decât odioase ridicări ale mingii la fileul unui neofascism sinistru. Atrocitățile din Bucea, Borodianka, Mariupol, Irpin și aiurea dovedesc tot ce se știa, dar se cerea dovedit. Istoricul american Timothy Snyder a explicat persuasiv, în mai multe editoriale și interviuri, publicate între altele de publicații prestigioase ca Neue Zürcher Zeitung și Die Zeit, de ce Rusia, care pretinde a ”denazifica” Ucraina exterminând-o, e de fapt un stat fascist.

E clar că, a-i face reale concesiia o lăsa să învingă, ori chiar să nu fie înfrântă în Ucraina, ar însemna să se stimuleze noi agresiuni fasciste, noi împilări totalitare, noi compromiteri ale libertății în țările pe care armata rusă le va cotropi și controla într-un refăcut imperiu rusesc post-sovietic.

Nu mai puțin pernicios ar fi efectul unor astfel de cedări stupide și inutile asupra poftelor expansioniste ale Chinei genocidare, care nu-i extermină doar pe uiguri, ci jinduiește între altele, cum râvnea cândva la Hong Kong, la Taiwan, mica insulă democratică Chinei necomunizate.

Nu se poate bănui că autori ca Schwarzer, Kissinger et comp nu realizează adevăruri elementare. Rusia trebuie înfrântă, sau democrațiile și ordinea mondială bazată pe norme, legi și reguli nu mai fac doi bani, dreptul forței brute impunându-se definitiv în fața forței dreptului și dreptății. Or, fie le întunecă mințile spaima și lașitatea, fie ura pe libertate și civilizație a pus definitiv stăpânire pe ei.

Nihilismul e extrem de ispititor pentru intelectuali care, la senectute, descoperă că au mizat întreaga lor viață pe caii perdanți, umplând biblioteci întregi cu scrieri nule și neavenite.

Nu mai puțin tentantă e ispita – nouă la nemți – a descurcărelii și coțcăriei. Știm și spunem ce e de făcut, dar tergiversăm până la calendele grecești trecerea la fapte, doar doar vor pune capăt rușii ofensivei lor în timp util și nu va mai fi nevoie să se livreze ucrainenilor armele promise.

Or, cine ar trebui să conducă lumea civilizată dacă nu Germania? N-a făcut ea experiența unui Hitler? Nu știe ce înseamnă împăciuitorismul și cum îl încurajează pe dictatorul totalitar să treacă la crimele lui maxime, așa cum știe despre umbra, pata indelebilă și povara de care urmașii făptașilor unui genocid nu scapă nici după multe generații de asumare și de limpezire a trecutului?

Războiul din Ucraina n-a debutat acum trei luni, ci în 2014. În fapt, fascismul rusesc nu e de azi de ieri. E de la Ivan Ilyin citire și de la bolșevicul Stalin, cei doi mentori infecți ai unor emuli siniștri ca Dughin și Putin.

Franța și Germania ar fi avut tot timpul din lume să se adapteze situației și să conducă Europa eficient, în loc să facă sluj perpetuu în fața unui regim vădit fascist, compromițând independența energetică, economică și politică a Europei și a unor țări care au optat ferm, ca Ucraina, pentru valorile europene.

Prelungirea fatală atât la Paris cât și la Berlin a acestor greșeli grave, în ultimele trei luni, a îngropat definitiv Europa franco-germană. Se construiește în aceste zile și săptămâni sub ochii noștri o cu totul altă Europă. E una anglo-polono-est-europeană (dar, posibil, fără veșnic ezitanții români și moldoveni).

Liderii occidentali care nu pricep toate acestea își ocupă abuziv fotoliile. Ca și guvernanții de la București. Ar face in corpore foarte bine să le evacueze. Și să le predea unor dregători cu o înțelepciune, un curaj și o hotărâre similare celor manifestate de președintele Ucrainei, Zelenski. Sau măcar unor lideri mai înțelepți și politic mai adecvați, ca premierul britanic, Boris Johnson.

Petre M. Iancu

sursa: petreiancu.wordpress.com
articol publicat cu premisiunea autorului

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email

5 COMENTARII

  1. O mică precizare – Se construiește o nouă Europă anglo-polono-est-europeană, virgulă, din care România lipsește (din lipsă de dorință, de posibilitate sau, cel mai degrabă, din ignoranță).

  2. O idee nu-mi da pace:
    Statele care susțin concesii teritoriale făcute Rusiei de către alții pentru încheierea războiului ar trebui să cedeze din teritoriul lor bucăți de o mărime egală.
    Mutam granițele Ucrainei mai la vest, peste Polonia, ale Poloniei deasemenea, vest peste Germania și tot așa până se acoperă aria cedată Rusiei.
    Vreți cedări teritoriale Rusiei pentru a încheia războiul? Atunci cedați din teritoriul vostru. Cu ce drept cereți altora să facă sacrificii daca voi nu sunteți capabili sa le faceți, în primul rând?

  3. Precizare la precizare – România lipseste DEOCAMDATA! Nu trebuie sa lasam lucrurile asa! Nu cred ca e ignoranta, ci mai degraba lipsa unei directii clare. Navigam in bataia vantului, si cu unii, si cu altii. Deci e nevoie de un vant prielnic care sa ne duca acolo unde trebuie!

  4. Adevarul este ca UE, Germania si Franta sunt donorii principali europeni ai Ucrainei (atat in domeniul finaciar, umanitar cat si militar, direct si indirect).

    https://www.politico.eu/article/polish-president-accuses-germany-of-breaching-promises-on-ukraine-related-tank-deliveries/

    https://ziare.com/obuzier/obuzier-germania-armata-ucrainei-razboi-ucraina-rusia-1747376

    @Marius Buzatu
    Pe langa cele de mai sus, trebuie sa luati in considerare si faptul ca atat Polonia cat si Romania se numara printre principalii beneficiari-net la fondurile Europene si PNRR (unde Germania si Franta se numara printre cei mai mari contribuitori-net la bugetul UE). Aici doresc sa amintesc si faptul ca brexitierii au incetat sa contribuie la umplerea borcanului cu miere. In acest context (dar nu numai – vedeti si finantarea altor proiecte mari de infrastructura in cadrul celor 3Mari de pilda) Presidentia Romaniei a pozitionat tara de partea corecta, respectiv de partea NATO si UE, in egala masura. Nu in mod intamplator, Presedintele Iohannis a devenit si cel mai frecventabil lider din Estul-UE, este vizitat atat de inalti oficiali de la Washington cat si de cancelariile (precum si de casele regale) din Vestul UE. Vedeti si vizita recenta a Regelui Philippe al Belgiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here