Monitorul Neoficial    preluat din  

Vladimir Tismaneanu – Cand tacerea devine complicitate: Scrisoare deschisa catre Mircea Toma

Draga Mircea,

Te rog sa citesti aceste randuri ca pe un cri de coeur. Ne cunoastem inca din 1990. Ne-am intalnit la New York, in apartamentul lui Dan Costescu, acolo unde se facea saptamanalul “Lumea Libera Romaneasca”. Am iesit seara in Manhattan, tu, Nicoleta, Liviu Cangeopol si cu mine. Cand s-a infiintat “Academia Catavencu”, la invitatia lui Ioan T. Morar si a ta, am devenit membru fondator. Ne leaga o lupta comuna pentru acele valori care au facut sa simtim din prima clipa, in acea seara, la New York, ca suntem prieteni. Ne-a legat convingerea ca a fi intelectual critic inseamna sa-ti ridici vocea impotriva infamiei, a tiraniei, a oricarei incalcari a demnitatii umane. La aproape un sfert de secol de la revolutiile din 1989, vei concede, Mircea, ca nimic nu a servit mai mult acelor dictaturi inepte decat tacerea celor tratati drept simpla masa de manevra pentru o propaganda imbecila si imbecilizanta. Nu vezi cum lucrurile tind sa se repete? Chiar nu te exaspereaza linsarea mediatica a unor respectati colegi de profesie? Chiar nu vezi distinctia dintre victima si faptas? Nu crezi, Mircea, ca rolul intelectualilor critici este sa le spuna celor “adormiti” ca risca, atunci cand se vor trezi, sa constate ca traiesc intr-un oras invadat de sobolanii purtatori ai ciumei? Nu va fi oare prea tarziu?

Iti scriu aceste randuri pentru ca am aflat ca organizatia pe care o conduci, “ActiveWatch”, de la care asteptam o riposta categorica la derapajele scandaloase ale “Antenelor” si altor voci ale coalitiei hegemonice din Romania, a evitat o atitudine transanta, preferand strania, indoielnica pozitie a unei presupuse echidistante. In “Teza”, un film despre ororile dictaturii lui Mengistu, am auzit un proverb etiopian, draga Mircea, despre cei care, in clipe de maxima confruntare, aleg sa stea la mijloc. Ei risca sa primeasca doua gloante, nu doar unul…

Pe scurt, din cate inteleg, pozitia ta si a organizatiei este: “În cazurile în care „ziariștii” care își asumă fățiș opinii politice partizane se încaieră între ei, opțiunea organizației este să semnaleze această categorie de situații în raportul anual.” La randul meu, nu am cum sa nu fiu intru totul de acord cu poetul si eseistul Radu Vancu atunci cand cand iti spune:”Ei bine, mie mi se pare că, în loc să răspundă întrebării legitime privitoare la tăcerea ActiveWatch în acest caz revoltător de imolare mediatică a unui jurnalist, textul lui Mircea Toma dă de fapt naștere altor întrebări.” Nu pot accepta ghilimelele folosite in raport cu oameni care au dovedit din plin ca gandesc cu capul lor si ca nu sunt argatii niciunui mogul. Aceste ghilimele mi se par halucinante, un recurs simbolic care trimite catre lumea lui Orwell.

Draga Mircea, nu trebuie sa gandim la fel despre multe lucruri, dar este limpede ca, daca iubim societatea deschisa, daca ne pasa de soarta unei democratii inca prea fragila pentru a-si ingadui alunecari precum acelea care se petrec incepand din vara anului 2012, este cazul sa ne mobilizam si sa reactionam. Este cazul ca, dincolo de firesti dezacorduri pe teme sa le zicem, in spiritul lui Ralf Dahrendorf, ale politicii normale, sa ripostam impreuna, fara ambiguitati, atunci cand se pun sub semnul intrebarii, in mod cinic si iresponsabil, fundamentele constitutionale ale acestei republici. Este cazul sa renuntam la pozitia de martori neutri si sa devenim, vorba lui Raymond Aron, spectatori angajati.

Cand se deruleaza campanii de o imunditie nemaiauzita impotriva celor desemnati drept “jagardele”, cand insultele la adresa Andreei Pora se situeaza intr-o zona clar penala, o organizatie de monitorizare a abaterilor de la etica jurnalistica nu poate, nu are dreptul sa taca. Ce asteptam, Mircea, sa ajungem la cazuri precum Galina Starovoitova si Anna Politkovskaia? Vrem ca Dan Tapalaga sa fie fortat sa plece din Romania precum Masha Gessen din Rusia lui Putin?

Atacurile impotriva statului de drept (notiune pe care unii au ajuns sa o ironizeze ca pe un fel de lozinca vida de sens) vin dintr-o directie usor identificabila. Stim cine sunt inamicii justitiei independente si ai presei neinregimentate. Stim ca au adus tara pe marginea abisului. Stim ca sunt piromani politici. Vei admite ca exista o limita a rabdarii si ca, atunci cand te intalnesti cu mostre socante de rea credinta, cand observi impertinenta noilor rinoceri, cnad ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitate publica face ravagii, este greu sa nu scrii precum Dragos Paul Aligica: “E o vreme care testeaza caractere si ne pune in lumina adevarata fata a catorva figuri publice de la care aveam niste asteptari. Te uiti la ele si iti vine sa le zici: Bine, stimabililor, nu va e voua rusine, nu va crapa obrazul sa va pretindeti echidistanti si neutri in toata povestea asta?! Cat de nesimtiti trebuie sa fiti, cat tupeu sa aveti sa puneti in aceeasi oala pe toti si sa va rupeti in figuri de independenti si echilibrati cand situatia in tara e cea care este?!”

Ma ocup de decenii de Europa de Est si Centrala, de comunism, post-comunism, nationalism, populism etc Cred ca vorbesc in cunostinta de cauza. Din păcate, mulţi nu înţeleg că li se poate întâmplă oricând şi lor, că iataganele mercenarilor îi pot lovi când le este lumea mai dragă. Aceşti oameni preferă să ignore faptul neliniştitor, dar pe deplin dovedit, că dacă dai drumul fiarei să se plimbe liberă prin Cetate, nimeni nu mai este protejat, devenim cu toţii vulnerabili, potenţiale victime. Este o lecţie a secolului XX pe care eu unul nu sunt dispus să o uit. Sper ca nici tu.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/cine-tace-consimte-despre-voluptatea-ticalosiei-1077608.html

http://www.lapunkt.ro/2014/01/18/ziaristi-murdaria-nu-e-buna/

[...]

2 comentarii la “Vladimir Tismaneanu – Cand tacerea devine complicitate: Scrisoare deschisa catre Mircea Toma”

Citeşte sau adaugă un comentariu...

  1. Razvan spune:
    19/01/2014 la 14:46
    De ceva vreme curge cu dezamagiri. E drept ca de la caz la caz apar alte detalii, alte trasaturi de caracter, alte criterii de judecata… dar eu ma gandesc ca e cumva gresit modul cum ne punem noi increderea in anumiti oameni… modul in care ne amagim pentru a ne dezamagi.
    Pe de o parte ma gandesc si ca poate omul a obosit. Stomacul plin indeamna la siesta nu la revolta. Si nici nu este normal sa fi revoltat non stop… desi motive ar fi in tara asta. Poate omul vrea sa isi vada de viata intr’un mod mai tihnit… si parca totusi e placut sa ramai in continuare in tot felul de pozitii vizibile.

    Dar asta e problema pozitiilor vizibile… cer o atutudine. Nu merge ca romanul impartial … asa caldut.

    Pe de cealalta parte insa… si modul nostru de a avea asteptari… aproape mesianice de la oameni… Nu pot sa nu observ si elanul unora de a propune solutii in persoana anumitor oameni… adica hai sa il votam pe cutare, sau hai sa il urmam pe cutare si atunci totul va fi mai bine si cei rai vor da inapoi. Cred ca amagirile noastre sunt tot atat de multe cat si dezamagirile noastre… si poate ar fi timpul sa ne potolim putin, sa tragem aer in piept si sa intelegem ca nu ne poate salva nimeni si ca solutia sta numai in noi insine. Elitismul asta lasciv este o pacoste, cu atat mai mult cu cat nu au existat elite sociale legitime dupa 1989. Toti au avut defecte de biografie, toti au fost in momentul nepotrivit la locul nepotrivit la un moment dat… pentru ca lumea din care ieseam era un iad care macula sufletele.

    (Pe vremea lui Heliade Radulescu era o vorba… ca Moise nu si’a dus poporul in Canaan ci in desert pentru patruseci de ani pentru ca cei o noua generatie sa vina, o generatie care sa merite pamantul fagaduintei. Ideia este ca sclavul este un netrebnic, un suflet maculat, un om ce nu poate fi moral pentru ca sclavia degradeaza. (Sunt oameni care prefera moartea degradarii) Poate ca suntem si noi in desert… si mai avem vre’o 20 de ani… poate ca inca suntem in epoca viteilor de aur… Nu stiu.)

    Ce mi’as dori este o atitudine ceva mai principiala din partea celor activi in spatiul public romanesc, o atitudine principiala care sa nu depinda de tabara/gasca politica din care provine. Avem si noi lichelele noastre slava Domnului, si nu merita a fi iertate pentru ca mai tarziu produc dezamagiri care demoralizeaza oamenii onesti. Stelian Tanase, Marius Oprea…

    Toti… dar toti au inceput fulminant… activi, critici, entuziasti, … te si intrebi de unde atata energie… apoi usurel, dupa ce si’au facut un capital simbolic cauta sa il rutinizeze, sa permanentizeze pozitiile si situatiile dobandite. Ideia ca “noi” citim Apel catre lichele (ca tot se tot vorbeste de lichele de ceva vreme) iar “ceilalti” nu citesc este complet falsa. Licheaua se poate folosit de absolut orice pentru a parveni… dauna-zi am vazut una la masa cu Regele… Nu mai este ca in anii ’90 cand monarhia era ca un adevarat turnesol pentru conlocutorul langa care sa intampla sa te afli. Asa si cu lichelele, asa cu multe altele…

    In ceea ce priveste asaltul presei propagandiste… cred ca cel mai bine este ignorarea lor pentru ca nu cred ca argumente rationale pot produce efecte benefice asupra publicului lor. Eu nu numai ca nu deschid televizorul dar nu vorbesc nici cu oamenii care “sunt vorbiti” de televizor. Singura iesire din mlastina asta nu este alta decat educatia… si educatia nu se poate face cu articole de presa, cred eu.

  2. 2DanCanada

    Mircea Toma e un exemplu practic la cum banul e ochiul dracului.

Comentează

*

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.