Tema educației sexuale este readusă la răstimpuri în atenția publică, la noi în tara, de câteva organizații nonguvernamentale care încearcă să o impună în școli și grădinițe insistând că este vorba despre o necesitate, o urgență, așa cum se afirmă în recomandările unei instituții internaționale de prestigiu, Organizația Mondială a Sănătății. Mai departe, se pretinde că în cazul în care se va adopta educația sexuală pentru copii, lipsesc motivele îngrijorărilor, pentru că se vor urma indicațiile din documentul pe care Centrul Federal German de Educație pentru Sănătate (BzgA) l-a elaborat pentru Organizația Mondială a Sănătății, biroul pentru Europa.
Având acum deja 9 ani, documentul produs de Centrul Federal German de Educație pentru Sănătate (BzgA) rămâne unul dintre cele mai stranii planuri de pervertire a educației, apărut cam în același timp cu campania de impunere a educației sexuale din Brazilia condusă de socialiștii din PT (Partidul Muncitorilor). Numai că în țara latinoamericană a apărut o reacție foarte puternică din partea societății, reacție care a întărit mișcarea conservatoare braziliană cu numărul mare de părinți alarmați de ce li se pregătea copiilor în școli. Fiind vorba de îndoctrinarea sexuală copiilor de de la 7 la 12 ani, scandalul care a ieșit a fost imens. Jair Bolsonaro, actualul președinte al Braziliei, membru al parlamentului la acea vreme, a explicat repetat atunci în congres și în presă că materialele prezentate copiilor sunt absolut nepotrivite, indecente, făcute pentru a-i atrage să experimenteze homosexualitatea și nu pentru a cunoaște și înțelege viața sexuală. În fața valului public de indignare, programul de introducere a educației sexuale în Brazilia a fost până la urmă sistat.
Documentul biroului european al Organizației Mondiale a Sănătății, pretinde că abordează „holistic” sexualitatea și face referire la prevenirea bolilor cu transmitere sexuală și prevenirea sarcinilor la adolescente doar ca ținte secundare ale educației sexuale, cel mai important obiectiv fiind „îmbunătățirea calității vieții” prin informarea și dezvoltarea atitudinilor și abilităților pentru a se ajunge la o viață de o calitate mai bună. Iar aceste abilități sunt descrise destul de explicit în documentul european produs de echipe de specialiști care pretind să abordeze științific problema educației sexuale urmând fazele, etapele dezvoltării umane, începând de la naștere. Termeni ai teoriilor de mult contestate ale lui Freud sunt folosiți alături de cei incontestabili ai teoriilor fazelor dezvoltării ale lui Piaget.
În document se spune că „în mod intenționat, s-a decis promovarea unei abordări în care educația sexuală începe de la naștere. Bebelușii învață încă de la naștere valoarea și plăcerea contactului fizic, a căldurii și intimității”. Enormitatea asta ce pare produsul minții unui pervers aflat într-o criză în care rațiunea și bunul simt i-au dispărut cu totul este de concepție freudiană. Freud a produs teoria stadiilor dezvoltării psihosexuale care încep de la naștere. Primul stadiu al dezvoltării psihosexuale este de la naștere la 2 ani, când copilul obține plăcerea sexuală atunci când suge la sânul mamei, când mușcă și când înghite, așadar gura copilului este în acea perioadă o zona erogenă activă. Cea de a două faza este cea anală, între 2 și 4 ani, când plăcerea sexuală e produsă în zona anala, urmează faza falică între 4 și 5 ani, apoi e o perioada de latentă și apoi e faza genitală începând de la pubertate. Orice frustrare produsă copilului, începând de la naștere, în oricare din aceste etape, va conduce la nevrozele adultului. Astfel, neglijarea sugarului, spune Freud, sau grija excesivă față de acesta vor produce efecte pentru cea mai parte a vieții, efecte identificate punctual – plăcerea excesivă de a mânca care duce la obezitate, obsesia pentru mestecat, obsesia pentru practicarea sexului oral, fumatul, alcoolismul. Deși mare parte a teoriilor psihologului austriac au fost contestate încă de la momentul apariției lor, ele au circulat chiar dacă a fost din ce în ce mai clar că sunt lipsite de valoare științifică. Spre lămurire, un studiu din 2003 a arătat că la 87% dintre participanți nu există legătură între fumat și perioada alăptării.
Documentul Organizației Mondiale a Sănătății reia tema freudiană a sexualității copilului și merge mai departe, pretinzând că educația sexuală trebuie să înceapă încă de la naștere, deoarece „formarea comportamentului sexual … începe în uter și continuă toată viață”! Se pare că pentru perioada intrauterină nu au găsit nimic de făcut deocamdată. Oricum, „un copil este privit ca ființă sexuală chiar de la început” spun specialiștii în document (pag.34).
Educația sexuală poate fi predată inițial de părinți, apoi va fi predată de educatoare, de învățătoare și de profesori ai diferitelor discipline, între care, important de observat, sunt menționați și profesorii de educație sportivă. Fiind o disciplină importantă, trebuie să fie promovată prin examen, se spune în documentul OMS. Mai mult, „implementarea educației sexuale trebuie asigurată de diferite organe, de exemplu și de către instituții de supra-veghere.” (pag.29)
Reperele concrete după care ar trebui să se predea educația sexuală sunt stabilite și enumerate începând de la naștere. Astfel, în tabelul prezentat în raport, pe grupa de vârstă 0-4 ani, trebuie predat despre masturbarea timpurie, despre bucuria și plăcerea atingerii propriului corp, iar la abilitățile de dezvoltat intră și exprimarea propriilor necesități ale copiilor, dorințe și limite, în contextul jocului de-a medicul…
Între 4-6 ani, copilul trebuie informat iar despre masturbarea timpurie și despre bucuria și plăcerea atingerii propriului corp, dar și despre sentimentele sexuale apropiere, plăcere și excitare. Trebuie informat și despre relațiile de familie și relațiile dintre persoane de același sex, pentru acceptarea diversității și respectul față de diferitele stiluri de viață.
Între 6-9 ani copilul trebuie informat în continuare despre masturbare și auto-stimulare, dar și despre actul sexual. Trebuie predat și despre prietenie și dragoste față de persoanele de același sex.
Pentru intervalul 9-12 ani este iar menționată masturbarea, alături de orientarea sexuală și prima experiență sexuală. La abilități trebuie învățat despre luarea deciziilor conștiente dacă să aibă relații sexuale sau nu, să le refuze pe cele nedorite.
Între 12-15 ani este, previzibil, nevoie de predat despre masturbare și orgasm, despre modul în care adolescentul trebuie să se bucure de actul sexual, fără grabă.
După 15 ani trebuie dezvoltată abilitatea adolescenților de a lua decizii informate cu privire la sarcinile nedorite și contracepție, să facă o alegere conștientă a contraceptivelor și să le utilizeze eficient.
Preocuparea pentru sexualizarea vieții copiilor se vede clar din textul documentului. Chiar dacă nu sunt menționate sursele, spiritul și datele concepțiilor unor infractori că Wilhelm Reich și Alfred Kinsey sunt prezente si usor observabile în materialul Organizației Mondiale a Sănătății, alături de viziunea sexuală freudiană. Asta în condițiile în care au fost demonstrate manipularea și falsificarea practicate de pedofilul Kinsey pentru a-și justifica teoriile, la fel cum fantasmagoriile lui Reich nu pot fi luate în serios de nici o persoană minimal școlarizată. Se încearcă relansarea revoluției sexuale care a avut primul stadiu după 1917 in URSS, sub conducerea cadrelor lui Lenin (https://inliniedreapta.net/amintiri-despre-viitorul-lgbt) care a fost apoi exportata în Occident, în anii 60, obiectivul fiind tinerii (https://inliniedreapta.net/amintiri-despre-viitorul-lgbt-istoria-unuidezastru), iar acum este îndreptată acum împotriva copiilor încă de la naștere.
La începutul anului acesta presa a prezentat o serie de revolte ale părinților din Marea Britanie, îngroziți de ce li se preda copiilor în scoli, revolte prezentate ca fiind ale celor ce aparțin exclusiv comunităților islamice, deși participa și creștini și evrei intre cei care vor oprirea educației sexuale în forma actuala în scoli. Părintii vorbesc despre exploatarea inocentei copiilor, despre indoctrinarea si încercarea de pervertire a lor de către profesorii de educație sexuala. Izzi Montague din Londra, creștina, care a refuzat ca fiul ei de 4 ani sa participe la o parada gay, a dat în judecata școala la care învață copilul ei si a făcut o plângere oficiala la guvern „împotriva prozelitismului sistematic făcut cu copiii vulnerabili”
Mariam Ahmed, o mama de 31 de ani din Birmingham care are o fetita de 4 ani a declarat pentru presa ca școala încearcă sa radicalizeze copiii, predând ca dacă nu susții homosexualitatea ești homofob.
https://www.thesun.co.uk/news/8582797/birmingham-parkfield-school-lgbt-lesson-protests/
Razina Mahmood, o mama în vârsta de 40 de ani a declarat ca educația sexuala din școala nu este altceva decat indoctrinarea copiilor care sunt folositi in experimentul social.
https://www.birminghammail.co.uk/news/midlands-news/furious-muslim-parents-withdraw-600-15909858
In momentul de fata peste 80% din copiii care învață la Parkfield Community School din Birmingham unde a început revolta părinților, au fost retrași de la cursuri pe durata nelimitata, pana când se va sista predarea educației sexuale, cel puțin în forma în care s-a făcut pana acum.
Situația ar fi comparabila cu cea din Brazilia dacă ar fi de partea părinților și politicieni de calitatea lui Jair Bolsonaro ori oameni de cultura și formatori de opinie de prima mana ca Olavo de Carvalho, care au făcut posibila victoria părinților din tara latino-americana.
Dar sa ne gândim și la noi, la situația din tara noastră. Nu mai e asa mult pana la alegeri, când va fi numit un guvern nou, foarte posibil cu oameni orientați către respectarea tuturor recomandărilor forurilor europene. Iar „standardele pentru educatie sexuala in Europa” prezentate aici reprezinta exact „cadrul pentru factorii de decizie politica”…
Surse de informare:
Standarde pentru educația sexuală în Europa (Biroul Regional OMS pentru Europa)
ACP
8 Comments
Andrei CRISTEA
28 March 2019https://www.gatestoneinstitute.org/10306/childless-europe
https://www.heraldsun.com.au/blogs/andrew-bolt/dying-europes-leaders-have-no-children/news-story/9e0106b5ea1a6d05e39a57caf883db5d?nk=b9db306939027658b5634bcc724bf56e-1553767247
Poate sunt simple coincidente.
mihai
28 March 2019„formarea comportamentului sexual … începe în uter și continuă toată viața…. oricum, un copil este privit ca ființă sexuală chiar de la început, spun specialiștii în document”.
Vad ca astia sunt gata sa accepte ca inca din uter incepe comportamentul sexual. Insa despre faptul daca cei din uter sunt copii, oameni, fiinte umane, daca pot fi ucisi sau nu… in legatura cu astea au indoieli. De fapt le-au si depasit.
Pervertirea copiilor ambalată drept educație sexuală: “Între 0-4 ani, trebuie predat despre masturbarea timpurie” – BLOG CREŞTIN viorel 2019
28 March 2019[…] Continue reading I L D […]
Stefan
28 March 2019N-am inteles.
Pe de-o parte „liberalismul” sustine ca fatul nenascut are sexualitate, pe de alta parte sustine ca nu este om in devenire, ca poate fi ucis (avortat) pina cand incep contractiile uterine.
Pruncuciderea de la conceptie pina la nastere a devenit o doctrina de baza a „liberalismului”.
Cum se impaca negarea umanitatii fatului cu pretentia sexualitatii?
Mari si adanci sunt tainele marxismului si socialismului.
.
28 March 2019Comunismul de început de sec. 20 a fost uitat cam prea repede.Dacă n-a mers cu Stalin, să încercăm cu Troțki, tovarăși! Ca și cancerul și HIV, comunismul, ideologia tâlharilor, dezvoltă o apărare cameleonică pentru care dreapta anchilozată și temătoare n-are, deocamdată, ckntramăsură.După ce a cedat mult pea ușor, puțin câte puțin din teritoriul moral, de dragul jnui compromis iluzoriu, dreapta azi, este mult prea slăbită ca să recupereze superioritatea morală în epoca”post-adevărului declarat triumfător de boaitele marxiste.
Dorin
28 March 2019Perverșii ăștia, care s-au manifestat începând cu sec. XIX, sunt „vechi de secole” – doar că prin ideologia de extremă stânga și-au găsit un loc călduț pentru mințile lor bolnave !
Un nou aliat, deși mai umbrit, este populația asiatică (uneori musulmană) care practică această „pedagogie” de milenii (vezi și țiganii ajunși în Europa, care-și căsătoresc copiii de la 9 ani, etc…)
Chiar pe site-ul ILD am citit grozăviile petrecute în multe comunități musulmane (între Iraq și India), unde pedofilia este oficială, cam ca în Grecia antică… Ca să nu mai amintim cauza pentru care bărbații ruși din multe comunități erau scopiți după ce aveau primii 2-3 copii (incestul secular din aceste familii) – vezi secta birjarilor din vechiul București.
În aceste condiții, brasajul mondialist este un mare handicap pentru oamenii normali, cu familii normale.
Anca Cernea
28 March 2019Ștefan, importantă observație.
Și se mai pune și problema „identității de gen – construct cultural”.
Parcă era vorba că societatea patriarhală opresivă impune micuților, din fragedă puncie, „stereotipurile de roluri”, prin aceea că le îmbracă pe fetițe în roz și pe băieței în bleu, le învață pe fetițe să se joace cu păpuși, iar pe băieți cu mașini, iar poveștile retrograde sunt pline de prințese grațioase care sunt salvate din tot felul de pericole de prinți puternici și curajoși.
Cum s-o fi împăcând chestia cu comportamentul sexual început încă din viața intrauterină cu „constructul cultural” al „identității de gen”? Oare bebelușul nenăscut, auzind că părinții i-au luat deja leagăn cu fundiță roz/cu ursuleț bleu, vine pe lume cu prejudecățile patriarhale gata instalate?
Vorba poetului: „nu cerceta aceste legi, că ești nebun când le-înțelegi”…
Sergiu Simion
28 March 2019” Trebuie să acţionaţi până când fiecare profesor de psihologie, în mod conştient sau inconştient, va ajunge să predea, sub masca psihologiei, numai doctrina comunistă. Trebuie să acţionaţi până când fiecare medic şi psihiatru va deveni un psihopolitician sau un pion ce lucrează, fără să-şi dea seama, în slujba noastră.
Trebuie să acţionaţi până când vom ajunge să punem stăpânire pe mintea şi trupul tuturor personalităţilor importante din naţiunea voastră. Trebuie să puneţi o astfel de pecete asupra stării de dezechilibru mental şi să ajungeţi să vă bucuraţi de o autoritate atât de mare în afirmarea acesteia, încât nici unui om de stat, astfel etichetat, să nu i se mai acorde vreo credibilitate din partea propriului popor. Trebuie să acţionaţi până când sinuciderea provocată de dezechilibrul mental va deveni un fapt obişnuit şi nu va mai genera investigaţii şi comentarii.
In instituţiile pentru cei dezechilibraţi mental dispuneţi, în ţara voastră, de locuri unde pot fi închise până la un milion de persoane ce sunt lipsite de drepturi civile şi de orice speranţă de libertate. Asupra acestor oameni se pot practica şocuri electrice şi intervenţii chirurgicale care să-i facă să-şi piardă pentru totdeauna orice luciditate. Trebuie să faceţi ca aceste tratamente să devină comune şi să fie acceptate. Trebuie să eliminaţi orice alt fel de tratament şi orice grup de persoane care ar încerca să intervină prin mijloace eficiente.
Trebuie să dominaţi, ca oameni cu autoritate, domeniul psihiatriei şi al psihologiei. Trebuie să dominaţi spitalele şi universităţile. Trebuie să răspândiţi mitul că numai un medic european poate fi competent în domeniul bolilor mentale, justificând în acest fel faptul că în mijlocul vostru există un mare număr de oameni născuţi şi instruiţi în străinătate. Dacă şi când vom pune stăpânire pe Viena, veţi avea un loc unde vă veţi putea întâlni şi de unde veţi putea primi instrucţiuni ca admiratori ai lui Freud şi ai altor psihiatri.
Psihopolitica presupune sarcini înalte. Prin ea îi puteţi elimina duşmani ca pe nişte insecte. Puteţi submina eficienţa liderilor introducând insanitatea în familiile lor cu ajutorul drogurilor. îi puteti elimina prezentând dovezi în favoarea susţinerii tezei că ar fi dezechilibraţi mental. Când par să fie foarte rezistenţi, le puteţi provoca starea de insanitate folosind tehnologiile noastre.
Prin Psihopolitica le puteţi schimba credinţele. Prin contactul, chiar de scurtă durată, cu un psihopolitician, puteţi nimici pentru totdeauna loialitatea unui soldat ori a unui om de stat faţă de propria-i ţară sau îi puteţi distruge raţiunea.
Dar veţi avea de înfruntat şi unele primejdii. Se poate întâmpla să se descopere remedii împotriva tratamentelor noastre. Se poate întâmpla ca poporul să-şi ridice glasul împotriva acestei „însănătoşiri mentale”. Se poate întâmpla ca problema însănătoşirii mentale să fie dată în seama miniştrilor şi, în acest fel, să fie îndepărtată de psihiatrii şi psihologii noştri. Dar setea capitalistă de control, caracterul inuman al capitalismului şi groaza oamenilor faţă de boală pot fi folosite în aşa fel încât să ne protejeze de asemenea lucruri. Dacă totuşi ele se întâmplă şi dacă unii cercetători independenţi reuşesc să descopere mijloace de contracarare a procedurilor psihopolitice, nu trebuie să rămâneţi pasivi; necruţându-vă nici într-un fel odihna şi banii, trebuie să luptaţi împotriva lor pentru a-i discredita, a-i distruge şi a-i anihila. Căci, prin mijloace eficiente, toate acţiunile şi cercetările noastre pot fi contracarate.
Intr-un stat capitalist sunteţi ajutaţi de existenţa unei filosofii corupte despre om şi vremuri. Veţi vedea că totul vă va ajuta în lupta voastră de a pune stăpânire, a controla şi a folosi toate mijloacele de „însănătoşire mentală”, în scopul răspândirii doctrinei noastre şi pentru a scăpa de duşmanii noştri dintre alte frontiere.
Pentru realizarea ţelurilor noastre, folosiţi tribunalele, folosiţi-i pe judecători, folosiţi Constituţia ţării, folosiţi societăţile medicale si legile. Nu precupeţiţi nici un efort pe care l-aţi putea face în această direcţie. Iar când munca voastră va fi încununată de succes că puteţi aplica propriile voastre legi după cum doriţi şi că, organizând cu atenţie societăţile medicale, ducând o continuă campanie pe tema relelor din societate şi pretinzând că acţiunile voastre sunt eficiente, puteţi face în aşa fel încât înşişi capitaliştii din ţara voastră să finanţeze, din propriile lor fonduri, o mare parte din această paşnică cucerire comunistă a naţiunii.
Creaţi haos prin Psihopolitică! Lăsaţi naţiunea fără conducător! Ucideţi-i pe duşmanii noştri! Şi aduceţi pe pământ, prin Comunism, cea mai grandioasă pace pe care Omul a cunoscut-o vreodată!”
Cuvantarea lui Lavrentii Pavlovici Beria la inaugurarea cursului de Psihopolitica
Moscova, 1936
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/spcreier/docs/cuvberia.htm
” Importanţa unei organizaţii de însănătoşire mentală cu o mare rază de acţiune devine evidentă când se constată că orice guvern poate fi forţat să acorde agenţilor psihopolitici tot felul de facilităţi, înfiinţând pavilioane de psihiatrie în toate spitalele şi institutele naţionale aflate în mâinile agenţilor psihopolitici şi deschizând clinici în care tinerii pot fi contactaţi şi reeducaţi în conformitate cu scopurile Psihopoliticii.
Grupurile noastre de însănătoşire mentală reprezintă o forţă politică însemnată care poate să impună orice lege sau autoritate dorită de agentul psihopolitic. Întărirea autorităţii agenţilor psihopolitici asupra organizaţiilor de însănătoşire mentală se face, în primul rând, prin apelul la educaţie. Agentul psihopolitic trebuie să se asigure că psihiatrii pe care îi controlează şi psihologii pe care îi are sub ordinele sale au fost formaţi într-un foarte lung şir de ani. Cu cât timpul de pregătire e mai lung, cu atât programul psihopolitic este mai în siguranţă, deoarece se reduce primejdia apariţiei unor noi practicieni care ar putea să dezvăluie unele lucruri şi să ne pună piedici în realizarea programului nostru psihopolitic. Mai mult, înşişi membrii grupurilor noastre nu pot spera că vor ajunge să cunoască bine toate problemele legate de însănătoşirea mentală decât după ce vor avea în urmă foarte mulţi ani de pregătire intensivă.
Sediul general al Psihopoliticii este menţinut la Viena, pentru ca acest oraş este locul de naştere al psihanalizei. Deşi activităţile noastre au epuizat demult tot ceea ce acumulaseră grupările freudiene, depăşindu-le, apropierea dintre Rusia şi Viena, unde psihopolitica îşi are cartierul ei general în străinătate, şi necesitatea ca agenţii psihopolitici „să-şi perfecţioneze mereu studiile” în oraşul de baştină al psihanalizei fac ca, periodic, principalele noastre grupuri de lucru să se poată întâlni aici. în discuţiile pe care le purtăm trebuie să avem grijă să subliniem, tot timpul, cuvântul „psihanaliză”, pretinzând că studiul psihanalizei reprezintă o parte foarte importantă a pregătirii profesionale a psihiatrilor noştri.
Psihanaliza se află în posesia unui vocabular foarte preţios şi are o acţiune suficient de redusă pentru a se evita revenirea în memorie a implantărilor psihanalitice. Ea poate fi modernizată prin intermediul organizaţiilor noastre de însănătoşire mentală; învăţându-i teoriile şi crezând că-i înţeleg unele dintre fenomenele de bază, membrii grupărilor de însănătoşire mentală pot să ajungă să se considere specialişti în acest domeniu. Pentru că pune accentul pe sex, psihanaliza este, prin ea însăşi, o armă adecvată de calomniere a reputaţiei unui om, şi poate fi folosită din plin la atingerea scopurilor noastre de degradare a fiinţei umane. De aceea, atunci când se organizează grupuri de însănătoşire mentală, trebuie să avem grijă ca literatura de specialitate, pusă la îndemâna membrilor lor, să fie axată pe psihanaliză.
Dacă în fiecare oraş mai mare din ţara pe care vrem s-o cucerim izbutim să formăm un grup de persoane interesate în suprimarea delincventei juvenile, în promovarea mijloacelor de tratare a oamenilor cu dezechilibre mentale, în promovarea agenţilor psihopolitici şi a acţiunilor lor, succesul programului psihopolitic este asigurat, pentru că aceste grupuri reprezintă un mare segment din populaţie. Făcând o propagandă continuă pe tema consumului de droguri, a homosexualităţii şi a comportamentului depravat al tinerilor, îi putem determina până şi pe judecătorii din acea ţară să-şi schimbe părerea şi să reacţioneze violent împotriva tineretului; este momentul când, atrăgându-i pe tineri, ne putem asigura de sprijinul lor.
Dacă organizaţiile de însănătoşire mentală sunt bine constituite şi plasate, se pot stabili linii de comunicare în folosul Psihopoliticii, pornind de la cei mai de seamă cetăţeni ai ţării şi până la guvern. în această situaţie, putem spera ca, prin influenţa pe care o exercită aceste grupuri, să se ajungă să se înfiinţeze câte o secţie de psihiatrie în fiecare spital din ţară şi să se plaseze câte un psihiatru în fiecare companie şi regiment din armată; de asemenea, prin acţiunea grupurilor noastre de însănătoşire mentală, se poate ajunge ca agenţii psihopolitici să conducă toate instituţiile guvernamentale, în care pot fi plasaţi, spre avantajul psihopoliticianului, funcţionarii guvernamentali ce dau dovadă de o orientare greşită.”
Organizarea campaniilor de insanatosire mentala
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/spcreier/