FUNDATIA IOAN BARBUS

Putin şi-a găsit aliaţi noi: libertarienii români. Despre ilegalitatea prezentei ruse în Crimeea

ron paul

Grupurile de discuţii ce aparţin libertarienilor români sunt invadate de câteva zile de o declaraţie a fostului congressmen american, Ron Paul, ce susţine nici mai mult nici mai puţin decât că Vladimir Putin ar avea de partea sa legea, şi că ocuparea Crimeii este legală. Nu ne putem certa cu Ron Paul, un domn cunoscut în ultimul timp mai degrabă pentru susţinerea tiraniilor din Orientul Mijlociu. Putem însă încerca să-i educăm pe prietenii noştri libertarieni, aceşti hipsteri ce se cred de dreapta, şi care ţin parcă tot mai des să demonstreze că habarnismul nu e apanajul socialiştilor.

Pe scurt, în momentul în care trupele ruseşti au intrat în Ucraina, au încălcat cel puţin 2 tratate internaţionale şi 2 tratate bilaterale cu Ucraina. Trebuie spus că intrarea unei armate străine pe teritoriul altei ţări, fără acceptul acesteia, este considerat un act de război în orice conveţie din ultimele două milenii.

1. În primul rând, Rusia a încălcat Carta ONU, unde se arată că război pe Terra se poate face doar în două condiţii: fie dacă eşti atacat (deci război de apărare) fie în urma unei rezoluţii exprese a Consiliului de Securitate ONU, sub capitolul VII. Nu e cazul.
2. Actul Final de la Helsinki, semnat în 1975, în plin război rece, care arată că graniţele europene nu se pot schimba decât în urma unor negocieri paşnice la care participă toate părţile implicate. Nu e cazul.

Acum, să vedem şi care sunt cele două tratate bilaterale încălcate de Vladimir Putin:
1. Tratatul de la Budapesta, semnat în 1994, prin care Rusia se angaja nu doar să respecte ci chiar să apere integritatea teritorială a Ucrainei. Putin nu doar că nu respectă integritatea teritorială, ci chiar anexează bucăţi din această ţară.
2. Acordul dintre Ucraina şi Rusia, extins în urmă cu 3 ani, şi care stabileşte modul în care Rusia poate utiliza baza navală de la Sevastopol. Acesta stabileşte clar rutele terestre şi maritime pe care armata sovie rusă le poate utiliza.

Din nefericire, pare tot mai evident că întreaga lume se întoarce către o nouă perioadă ce seamănă mai degrabă cu cea a războiului rece decât cu relativul calm pe care l-am trăit în ultimele două decenii. Mi-e teamă însă că, la fel ca şi data trecută, atât hipioţii politici de stânga cât şi ăştia care se cred de dreapta vor sta tot de partea greşită. Căci da, dacă ne uităm puţin în trecut, vedem că de idioţi utili, Kremlinul n-a dus lipsă niciodată.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

13 comentarii

  1. Nicolae
    15 martie 2014

    Unde sunt „Grupurile de discuţii ce aparţin libertarienilor români”? banuiesc ca nu ar strica un link sa aruncam si noi o privire ???? . Unii dintre noi ne permitem sa fim reticenti atunci cand vine vorba de un grup destul de restrans , ca cel al „libertarienilor romani ” cum ca ar fi atat de „patrati” incat sa dea curs unui tip de ideologie ,( in speta de mai sus* cea promovata de Putin) ,total diferita de ceea ce ar trebui sa fie libertarianismul .

    De unde si pana unde grupurile liberariene romanesti ar „susţine nici mai mult nici mai puţin decât că Vladimir Putin ar avea de partea sa legea” ?

    Ori grupurile respective nu sunt libertariene ori articolul acesta se afla cumva intr-o „eroare”!!!

    Toata stima

  2. Anca Cernea
    15 martie 2014

    Și nu e de mirare că Ron Paul a ieșit din closet. În ziua de azi, putinofilia nu e considerată o perversiune morală. Nu e de rușine, dimpotrivă, e o chestie de pride.
    http://www.usasurvival.org/doc…..luence.pdf

  3. Costin Andrieş
    15 martie 2014

    Ron Paul: US has no right to lecture on Ukraine because of Afghanistan, Iraq, Libya

  4. George Daniel
    15 martie 2014

    Diferenţa este că SUA au intervenit împotriva unor dictaturi, în urma unui mandat al Consiliului de Securitate, adică în conformitate cu dreptul internaţional. Acţiunea a fost, deci, legală. Rusia, din contra, dispreţuieşte legea şi intervine unilateral, în dispreţ faţă de lege. A compara Afganistanul sau Irakul cu Ucraina e o dovadă clară că habar nu ai pe ce lume trăieşti.

  5. Theo Hahn
    15 martie 2014

    Articolul încheie spunând că situația amintește de anii războiului rece. Mie mi se pare că situația amintește, mai degrabă, de anii ’20-’40 ai secolului trecut. Umanitatea n-a învățat absolut nimic. Repetăm aceeași situație. Numai că, de data asta, există arme nucleare.

  6. Alex
    15 martie 2014

    Ron Paul este cunoscut pentru politica sa de neimixtiune internationala a Statelor Unite gen „aduceti soldatii acasa”, „nu va mai apucati de razboaie lungi si costisitoare”. Asa ca pozitia lui fata de Crimeea nu e o surpriza si nici „putinofilie”. Dar as vrea sa stiu si eu unde sunt cercurile alea de libertarieni care sustin acelasi lucru.

    Libertarianismul este o teorie eminamente ECONOMICA. Daca incerci sa o aplici si in alte domenii cum sunt religia sau politica cam dai rateuri sau lasa loc la interpretari. Asa ca mai usor cu generalizarile doar pentru ca UN libertarian are o opinie despre altceva decat economie.

  7. John Galt
    15 martie 2014

    Alex, eu inteleg ce spui tu cu faptul ca e o teorie strict economica, insa nu uita ca atunci cand Galileo Galilei se uita pe cer, miscarile astrelor si legile astrofizicii nu erau diferite absolut deloc de teoria lui Pitagora, de pe hartie. Daca vrei sa vezi masura in care o „teorie” e adevarata, vezi daca se aplica si in „viata reala”. Cum ar fi fost de exemplu ca pe hartie, orbita planetelor sa nu fi format o elipsa ci un patrat? Crezi ca mai descoperea cineva ce e gravitatia? Nu poti sa zici ca e „teorie” si ca poate exista asa, rupta de orice, si ca nu e cazul sa aplici teorii din matematica (sau geologie, chimie) „in alte domenii” (astrofizica), pentru ca „dau rateuri” si „lasa loc de interpretari”.

    Nu merge treaba asta – inseamna ca teoria nu a fost buna in the first place. „Interpretarile” si discutiile sunt ok, ba chiar necesare (asa evolueaza stiinta de mii de ani) insa nu uita ca Universul asta in care traim e omogen, non-contradictoriu si izotrop (are aceleasi proprietati peste tot, in orice dimensiune – inclusiv temporala), adica o teorie trebuie sa se verifice si aici, si pe Sirius, si pe Neptun, si in Moscova. Altfel nu e teorie valida (*nu poate fi validata).

    Ok, mai sunt unii spun ca nu e omogen, ca regulile se schimba de la caz la caz. Problema lor. Daca ei au impresia ca daca sar pe geam in Moscova ar cadea cumva diferit fata de New York, atunci eu n-am ce sa le fac. N-au decat sa incerce.

    Cam asa e si cu Ron Paul. Daca el crede ca libertarianismul a aparut din senin, de la sine putere, si ca o economie se poate sustine singura fara sa se bazeze pe nimic altceva (ca Munchausen) si fara sa tina cont sau sa fie compatibila cu alte teorii din alte domenii ale cunoasterii (chiar istorie, cultura samd – deloc intamplator, libertarianismul si recunoasterea suveranitatii individului au aparut NUMAI in vest, nu in alte societati sau culturi – insa Ron Paul si majoritatea libertarienilor nu se intreaba de ce), atunci evident ca discutam discutii, pentru ca vorbim de realitati si universuri paralele, rupte de Realitate, fara nici o corespondenta intre ele si ceea ce vedem pe cer.

    Ron Paul vorbeste de schimburi comerciale, non agresiune si free trade, toate bune si frumoase insa nu tine cont de faptul ca atunci cand nu ai stat de drept nu mai poti vorbi de comert. La fel cum nu stie ca tot ce numim civilizatie occidentala se bazeaza pe ceea ce numim „rule of law”, care la randul ei se bazeaza pe conceptul numit „bona fides”, mai exact buna intentie, cinste, onoare, bune moravuri. Nu e suficient „non agression principle” si atat. Mai trebuie sa fii si proprietari legitim pe bunurile si serviciile schimbate, piata libera nu functioneaza intre hoti.

    Pentru ca daca s-ar pleca numai de la principiul non agresiunii, foarte curand vei ajunge sa ajungi intr-o situatie in care pierzi fix dreptul de a nu fi agresat. Sa-ti dau un exemplu. Sa zicem ca ai un magazin de arme. Ai vinde arme unor criminali dezaxati? Unor drogati ce ar veni la tine ca sa cumpere gloante pentru a jefui si impusca pe cineva? Ai putea sa zici ca din moment ce nu te-au agresat cu nimic, ei sunt simpli clienti ca oricare altul, si ca tu iti vezi de interesul tau personal de a creste vanzarile. Ok, mai departe, sa zicem ca vezi cum indivizii aia impusca pe cineva, trag cu kalasnicoavele in aer ameninta lumea, fura tot ce prind, si apoi vin iar la tine ca sa le mai vinzi niste munitie, ca au ramas fara incarcatoare si vor sa fure mai mult. Ce faci? Le vinzi?

    Tu nu ai dat in cap la nimeni, nu esti tu cel care face jaful, insa uite ca fara automatele tale ei n-ar mai fi in stare sa fure atat de usor. Ok, nu inseamna acum ca ar trebui sa existe o lege care sa iti interzica tie sa vinzi arme si munitie unuia care „pare” drogat. Asa pot parea multi, probabil majoritatea. Tu ar trebui sa ai libertatea de a face ce vrei (oricum poti sa faci asta, indiferent daca e legal sau nu). Insa la fel ar trebui sa ai si libertatea de a REFUZA un client, nu? Poti sa le spui ca nu vrei sa le vinzi gloante, pentru ca n-ai tu chef.

    Si uite cum alegerea ramane la tine fara sa te forteze nimeni cu vro lege, uite cum poti sa NU fii indiferent la injustitie si nedreptate, mai exact sa NU fii partas la ea. De ce spun ca esti partas? Pentru ca atunci cand VEZI nedreptatea, a o tolera si a inchide ochii ca si cand nu ai vazut este echivalent cu a fi COMPLICE. A vinde gloante unora care impusca si jefuiesc batrane pe strada ca apoi sa vina la tine si sa cumpere gloante cu acei bani, din punct de vedere moral te face complicele lor. Si nu e nevoie sa ai vro lege scrisa pentru asta, nu e nevoie de regulamente, decrete si comisii care sa decida daca tu ai tu ai fost de partea lor sau nu. Pur si simplu ori stii lucrul asta singur, ori te vei preface ca nu intelegi aceste lucruri deloc (doar pentru a vinde mai mult, prin ORICE mijloace), si nici o lege pe lumea asta nu te va putea obliga sau opri sa nu vinzi (btw, analogia merge si in cazul sutelor de carne stricata puse la vanzare – e acelasi scop care scuza mijloacele).

    De ce spun ca e imoral? Foarte simplu: conform criteriului kantian, daca mergi cu rationamentul mai departe vei vedea ca daca tu si ceilalti „vanzatori de arme” NU aveti acest cod moral in interiorul vostru care sa va ajute in decizia de a vinde gloante cuiva sau nu, uite ca nu trebuie sa treaca multa vreme si dispar batranicile care pot fi jefuite in plina strada, sub ochii vostri, dispar si cei care se opun, si apoi ramaneti doar voi, drogatii si criminalii. Sa va luati gaturile intre voi. Si dupa aceea nu stiu in ce masura vei mai putea tu folosi argumentul non agresiunii, neimplicarii in problemele altora samd, nu stiu in ce masura vei putea intoarce privirea si trece mai departe ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic atunci cand vezi o batranica care a fost jefuita si sta sa moara langa drum.

    US tocmai a anuntat ca NU va recunoaste rezultatul referendumului din Crimeea, si nu va oferi recunoastere eventualului stat. La fel ca in cazul Transnistriei. Franta, pe de alta parte, a anuntat ca nu va stopa livrarile de armament Rusiei. Tu ce parere ai, Ron Paul de care parte crezi ca e? Poate exista „teoria economica” de sine statator, fara sa tina cont de nici un principiu moral? Rezolva ea toate problemele de la sine si aduce pacea pe glob doar prin intensificarea schimburilor comerciale? Cu orice pret? Prin orice mijloace?

    Eu nu cred.

  8. Costin Andrieş
    15 martie 2014

    Daniel McAdams Ron Paul, presedintele unui institul al lui Ron Paul, e autor pe Russia Today, un propagandist rus.

    RPI executive director Daniel McAdams acts as Russian Propagandist/Troll

    Daniel McAdams (@DanielLMcAdams) of the ‘Ron Paul Institute for Peace and Prosperity’ is profiling himself on Twitter and it turns out he has a profound proRussian attitude that looks exactly like those of Russian Trolls.

    On the website of the Ron Paul Institute, Daniel McAdams features as the executive Director:

    Clicking on the twitter-symbol in the top right corner of the website brings you the twitter account of the institute at https://twitter.com/RonPaulInstitut.

    The Twitter-profile @DanielLMcAdams looks like this:

    It seems to be the Daniel McAdams of the Ron Paul Institute.

    A search on twitter on both @RonPaulInstitut and ADanielLMcAdams gives results like this:

    This clearly connects these accounts and it means @DanielLMcAdams is not a fake account impersonating the real McAdams, but it is indeed the executive director of the institute.

    Daniel McAdams can be found as an author on the Russia Today website:

    The first three articles in which he is featuring, already blow his cover: he operates as an extension of Russian Propaganda.
    These are some things he says:

    • „Ukrainian authorities are carrying out ethnic cleansing.”
    • Ukrainian „election in such a climate … result of ‘wonderfully democratic’ vote”
    • „Imposing sanctions on Russia is an act of war.”
    • „Stalemate can only be resolved by returning to February 21 agreement between Yanukovich and the opposition.”

    McAdams came to my attention because of his extremely rude remarks towards a Ukrainian citizen reporting live from Novoazovsk while it was being shelled, under attack and being taken over by Russian forces:

    I jumped in to his defense, but no mercy for him… which is ridiculous in such circumstances. This made McAdams a suspect to me.

    So I looked at some of his tweets and found things like this:

    Besides being straight out rude here, he defends the Russian Propaganda theme: all shelling is on Ukraine to blame. So I send him the link: http://ukraineatwar.blogspot.n…..lages.html

    Some  typical retweets from Russian Trolls:

    He ridicules:

    He even takes on Carl Bildt in a rude way, who is the foreign minister of Sweden and who really supports Ukraine:

    Ok, seen enough of this guy…

    Conclusion
    Daniel McAdams, the executive director of the Ron Paul Institute is a Russian Propagandist. Very likely he must be paid, bribed or who knows what to do this kind of thing.
    My advice: ignore him and block him.

    Whether the Ron Paul Institute itself is a cover up for Russian Propaganda or whether they happen to have the wrong director is something I did not bother to investigate yet. Yet they clearly seem to have a US-criticizing attitude.

     

  9. Ion Ionescu
    15 martie 2014

    @Alex

    „Ron Paul este cunoscut pentru politica sa de neimixtiune internationala a Statelor Unite gen “aduceti soldatii acasa”, “nu va mai apucati de razboaie lungi si costisitoare”. Asa ca pozitia lui fata de Crimeea nu e o surpriza si nici “putinofilie”–”

    Exact.Pozitia asta a lui e cunoscuta de multi ani, e ceva principial si nu ceva oportunist, nu d ceva legat in mod particular de ce se intampla acum in Ucraina/Putin.
    Ron Paul e binecunoscut pentru ca e un strict constitutionalist si un non-interventionist/Jeffersonian in materie de politica externa : „Peace, commerce, and honest friendship with all nations-entangling alliances with none.”…Bineinteles, situatia in care a ajuns acum USA e exact opusul.USA e bagata intr-un numar mare de „entangling alliances” ce pot sa o duca in razboi.Ron Paul vrea retragerea din aceste aliante, retragerea ajutoarelor economice (‘aid’) ce USA le ofera la tot felul de state pentru a le altera politica externa, retragerea bazelor americane ce sunt imprastiate pe tot globul (asa zisul „imperiu” global american).

    Toate astea au insa legatura si cu libertarianismul.O asemenea politica externa prespune cheltuieli enorme militare si deci un stat supradimensionat, razboiale insasi duc in mod necesar la cresterea importantei si marimii statului.Adica exact ce un libertarian are vrea sa reduca la minimum.

    Cata dreptate, cat poate fi evitat asa ceva, ar fi alta discutie, dar Ron Paul e principial nu putinofil.

  10. Costin Andrieş
    15 martie 2014

    Ron Paul e prost, sau ‘incremenit in proiect’, sau mai rau. Nu de altfel e vedeta pe Russia Today. Prefera sa fie de partea tiraniilor (stii probabil declaratiile lui despre iran, ‘palestinieni’, rusia) decat sa nu fie ‘principial’ in sectarismul lui.

    Ce fel de ‘principii’ sunt alea care ajuta inamicii directi ai tarii tale? Ce el de ‘principii’ sunt alea care te fac iubit de criminali?

  11. Wow, Ron Paul. Pfuai, m-ai dat gata. Nici eu si nici altii nu suntem fani Ron Paul, dar daca scrie acolo sus ca noi suntem aliati rusi, atunci om fi aliati rusi. Dracu’ stie, poate o-i fi eu somnambul.

  12. Costin Andrieş
    15 martie 2014

    Catalin, linisteste-te, convinge-i pe baietii astia, nu pe mine https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1048538791827785&id=618786884802980

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian