FUNDATIA IOAN BARBUS

Regimul Maduro nu permite intrarea în țară a ajutoarelor umanitare trimise de SUA

Camioane pline de alimente și medicamente au ajuns la granița venezueleană, prilejuind o confruntare între președintele Nicolás Maduro și Juan Guaidó, liderul opoziției susținut de SUA și numeroase alte țări.

Convoiul de ajutor a sosit în orașul columbian de frontieră Cúcuta, raportează Associated Press, dar, la ordinul lui Maduro, militarii au blocat podul Tienditas și astfel camioanele nu pot intra în Venezuela.

„Statele Unite ale Americii au trimis ajutoare în Columbia – inclusiv produse alimentare, suplimente nutritive, truse de igienă si medicamente – pentru a ajunge la cei mai nevoiași în Venezuela, cât mai curând posibil“, a declarat un oficial SUA pentru agenția de presă Associated Press.

Maduro a respins oferta de ajutor și a declarat că țara sa “nu a fost niciodată și nici nu este o țară de cerșetori”, raportează BBC.

Venezuela se află într-o criză politică deoarece Guaidó, președintele Adunării Naționale, s-a declarat președinte interimar luna trecută. Maduro a refuzat să se retragă și acuză SUA și alte țări de tentativă de lovitură de stat. Economia și sistemul medical din Venezuela s-au prăbușit în ultimii ani, cauzând exodul a milioane de oameni, care fug din țara care a fost odată bogată și care deține cele mai mari rezerve de petrol din lume.

Între timp, biroul de migrație din Columbia a anulat peste 300 de permise de intrare zilnică folosite de politicieni venezueleni și de familiile susținătorilor lui Maduro.

“Nu are rost ca, în timp ce [poporul venezuelean] migrează datorită foametei și nevoilor, susținătorii dictaturii să se bucure de aceste beneficii și să intre în țara noastră, folosind acest permis, pentru a face cumpărături, printre altele” a declarat Christian Krüger Sarmiento, director general al agenției de migrație.

Mike Pompeo, Secretarul de Stat al SUA, a transmis prin Tweeter o fotografie a podului baricadat. “Poporul venezuelean are nevoie de ajutor umanitar cu disperare, iar SUA și alte țări încearcă să ajute, dar armata Venezuelei, în baza ordinelor lui Maduro, blochează ajutoarele cu camioane și cisterne de transport maritim. Regimul Maduro trebuie să permită ajutoarelor să ajungă la populația înfometată”.

Într-un alt tweet, Guaidó se referă și el la convoaiele de ajutor: “În timp ce noi lucrăm în fiecare zi pentru livrarea ajutorului umanitar, ei insistă să confiște medicamentele și alimentele adresate celor care au nevoie urgentă de acestea”.

“Prima fază continuă, prin stabilirea de centre de colectare în trei țări aliate”, a scris el, postând fotografii ale camioanelor.

Potrivit Reuters, Maduro a numit convoiul “un spectacol politic”.

Prezentăm, în contrast la refuzul lui Maduro de a permite intrarea în țară a convoiului umanitar, cina somptuoasă servită de acesta la Istanbul, în septembrie 2018, cu ocazia întoarcerii dintr-o vizită de stat în China. Aceasta în timp ce concetățenii săi mănâncă șobolani și câini vagabonzi.

SURSA   NPR

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

3 comentarii

  1. crs
    10 februarie 2019

    Are rezerve teoretic, pe hartie. In realitate, pana sa se-ajunga la ele acolo unde se presupune ca ar fi, vor mai trece mii de ani, la cum isi fac ordine-n casa.
    Altfel, baietii sunt nostimi: cersesc in urss si china dar nu cresesc in SUA, ca e de mauvais gout.
    Cersit placut !
    Deie-le Domnul sa cunoasca cizma asiatica, din plin. Nu faci omleta fara sa spargi oua.

  2. Dorin
    10 februarie 2019

    Cine a spus că istoria nu se repetă ???

    Ia uite că se repetă – înfometarea populației prin mafiotizarea comunistă a economiei și armatei unui stat / refuzul ajutoarelor americane, exact cum au făcut mafioții ruși și cozile lor de topor cu Planul Marshall pt. Europa de Est după război / cerșirea de ajutoare militare de la ruși , unde se parchează și tot ce s-a furat de către mafia locală…

    Cert este că băștinașii amerindieni sunt analfabeți politic – n-au habar de experiențele comuniste din Cuba, Brazilia, Chile, Uruguay, nu știu nimic despre mafiile conduse de ruși și chinezi în America Latină, în schimb „cunosc” tot ce le-a explicat chavez/maduro despre americani…

  3. avenirv
    10 februarie 2019

    maduro este terminat.
    in acelasi timp trebuie subliniat ca autostrada din poza si podul sunt inchise de mult mai mult timp.
    deci ceva nu este chiar kosher daca se umbla cu fake poze si news.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian