Reagan și Thatcher în anii 1980 și Trump azi

1

Articol scris de Rafael Castro, analists politic educat la Yale – și Hebrew University din Ierusalim – stabilit la Berlin – poate fi contactat la rafaelcastro78@gmail.com;
tradus de Andreea Nistor


Nu toți avem peste patruzeci de ani, dar pentru cei care avem, sunt mari șanse să ne amintim ce efect polarizant au avut Ronald Reagan și Margaret Thatcher în calitate de lideri ai SUA și ai Marii Britanii. Venerați de dreapta și detestați de stânga, acești lideri au atras o dușmănie din partea intelectualilor și mass-mediei comparabilă doar cu cea rezervată astăzi lui Donald Trump.

Istoria i-a confirmat pe Reagan și pe Thatcher. Reformele lor economice și opoziția hotărâtă față de comunism au ajutat națiunile lor să înflorească și au ajutat la eliberarea a sute de milioane de oameni din jugul marxismului. Dacă nu au dobândit aura lui Mahatma Gandhi și Nelson Mandela (și nu au primit niciodată Premiul Nobel pentru Pace), acest lucru cu siguranță nu se datorează lipsei lor de realizări pe cale pașnică. Dimpotrivă, arată doar influența elitelor de stânga în a determina cine este sfânt in sala de judecată a istoriei omenirii.

Establishmentul de stânga i-a urât pe Reagan și Thatcher dintr-un singur motiv: au expus fățiș și fără echivoc comunismul și Uniunea Sovietică drept ceea ce erau cu adevărat: răul. Pentru intelectualii de stânga și jurnaliștii îndrăgostiți de Sartre și Foucault, asta era o blasfemie. În ochii lor, comunismul era un sistem benign ale cărui greșeli s-au datorat în principal hărțuirii din partea democrațiilor occidentale pro-fasciste.

Când Reagan și Thatcher au început să dereglementeze economia și să privatizeze companiile de stat, intelectualii și-au dat seama că visul lor de a construi acasă o utopie reglementată de stat se prăbușește. Pentru a-i discredita pe Reagan și pe Thatcher, stânga a recurs la cele mai viclene manevre: mass-media a acoperit zi de zi tragica soartă a asistaților social ale căror subvenții fuseseră tăiate sau a muncitorilor din industrii ineficiente care-și pierduseră locul de muncă. Suferința umană a fost reală, dar în loc să explice cum politicile guvernamentale au făcut parte dintr-un plan holistic de revigorare și reconstruire a Americii și a Marii Britanii, publicul a fost hrănit cu mitul că Reagan și Thatcher erau campioni nemiloși ai capitalismului lipsit de scrupule.

În retrospectivă, știm că reformele economice ale lui Reagan și Thatcher au deschis calea pentru înflorirea Americii și a Marii Britanii.

În zilele noastre, mulțumită acestor reforme, zeci de milioane de imigranți și muncitori cu venituri mici o duc mai bine decât în urmă cu patruzeci de ani. O privire rapidă asupra stagnării permanente a unei țări ca Italia, care nu a fost niciodată binecuvântată cu un lider ca Thatcher, dovedește cine a fost de partea bună a istoriei.

Chiar și față de comunism și Uniunea Sovietică politicile lui Reagan și ale lui Thatcher au fost magistrale. Departe de a precipita un conflict nuclear așa cum au profețit analiștii și academicienii, programul lui Reagan “Războiul Stelelor” și secarea finanțelor sovietice au deschis calea falimentului URSS și a sfârșitului pașnic al Războiului Rece.

Să facem un salt de patruzeci de ani și vedem că același dispreț și aceeași ură îndreptate împotriva lui Reagan și a lui Thatcher sunt acum îndreptate împotriva adversarilor amenințărilor contemporane la adresa libertății: China și islamul. Tactica confruntațională a lui Trump cu expansionismul Chinei și cu complicii violenței islamiste a fost condamnată unanim de intelighenția occidentală. Argumentele prezentate au fost cam aceleași pe care le-a auzit generația mea acum patruzeci de ani: retorica liderului nostru este provocatoare, insensibilă și prostească; este un diletant și un actor de mâna a treia; politicile lui ne izolează și ne fac mai slabi în lume.

Postura lui Reagan și a lui Thatcher a fost confirmată de istorie. Am puține îndoieli că istoricii vor aprecia, de asemenea, îndrăzneala strategiei lui Trump: sprijinul ferm pentru statul evreu a împins patru națiuni arabe strategice să facă pace cu Israelul; presiunea neîncetată asupra Iranului i-a adus pe ayatollahi în pragul falimentului; înfruntarea islamului radical în patria profetului islamului a constrâns Arabia Saudită să se modernizeze; denunțarea practicilor comerciale chinezești frauduloase a demascat rolul toxic al Chinei în comerțul internațional și pe piețele valutare. Pe plan intern, reducerea taxelor și secarea rezervoarelor de imigranți ilegali necalificați au stimulat ocuparea forței de muncă și creșterea salariilor pentru muncitorii americani.

Din aceste motive, chiar dacă Trump riscă să fie pus sub acuzare și a fost sancționat de establishmentul cultural, din mass-media și academic, locul său în panteonul marilor lideri occidentali este asigurat.

Rafael Castro

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. Bravo pentru acest articol care merge contra dogmei si Corectitudinii Politice.
    Inlocuitorul lui Trump nu duce America, cum cred unii, spre neo-marxism, ci spre un Vadimism-Dughinism american, sinteza perfecta intre Nazism si Comunism, intre Hitler si Mao.
    Cuplul Harris-Biden si partidul lor “Democrat” preia fundamentul lui Hitler, rasismul descreierat si antisemitismul exterminationist sprijinit pe Big Tech, echivalentul american al lui Thyssen si IG Farben din Reichul al 3-lea.
    De la Mao si Stalin ei au aduptat “revolutia culturala” si tehnicile scelerate de spalare a creierelor care tampesc pe americani si nu numai.
    Nu stiu si nu cred ca Trump ar trebui sa mai candideze in 2024.
    Faclia lui trebuie s-o preia cineva mai tanar.
    De aceea trebuie apreciata mostenirea pozitiva si realizarile fara precedent ale Presedintelui Trump.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here