„Acum, că sunteți în NATO și în UE, nici nu mai realizați cât de mult noroc aveți să fiți mai departe de Rusia și mai aproape de Vest”, mi-a spus recent un prieten din Tbilisi.

Cele aproape două decenii de implicare în lupta pro­-in­dependență și prodemocrație, războiul din vară cu Rusia și, mai ales, reacția Vestului îi domoliseră mult op­ti­mismul (și-așa bine-temperat) de odinioară. Era con­vins ca Georgia nu va avea de ales decât între a accepta necondiționat cererile Moscovei, ceea ce presupune renunțarea de fapt la orice aspirații de independență și sta­talitate, sau un lung șir de incidente comerciale și ar­mate cu Rusia.

Când conflictul cu Rusia era la apogeu, iar trupele ru­sesti ajunseseră la aproape 20 km de Tbilisi, un amic comun fran­cez reușise să-i trasmită prietenului meu georgian, prin e-mail, un mesaj de solidaritate. Cuvinte frumoase, de îmbărbătare, încheiate, insă, cu o frază ruptă de reali­ta­te. De la Paris, prietenul georgian era sfătuit sa nu o ia în tragic, căci, la urma urmei, acțiunea Rusiei echilibra „ra­portul de forțe”: invadarea Georgiei contrabalansa in­fluența americană crescândă din zonă. Tradus din franceză suna așa: chiar dacă pentru moment și pentru georgieni si­tuația era dramatică, pe termen lung și la scară pla­ne­ta­ră, lucrurile mergeau spre bine, un sacrificiu național pen­tru un echilibru mondial.

Desigur, în Vest, lucrurile s-au mai cernut în ultimele două luni și tot mai mulți sunt cei care nu mai văd lu­cru­ri­le prin lentilele propagandei rusești din Occident. Per­sis­tă totuși o îndoială privind acțiunea lui Saakașvili, privind înțelepciunea deciziei sale de atacare a Osetiei de Sud.

Conflictul fusese deja declanșat, mi-a explicat, la Tbi­li­si, prietenul georgian, care nu este nicidecum un sus­ți­nă­tor necondiționat al lui Saakașvili. Toate acțiunile rusești, de la comasarea de trupe la granița cu Georgia până la evacuarea populației civile din Osetia de Sud, con­du­ceau spre acest deznodământ. Ce s-a întâmplat în Ose­tia de Sud în iulie și la începutul lui august nu mai intra nicicum în evoluția clasică a incidentelor de graniță din ul­timii 15 ani. Își amintește că le-a spus soției și copiilor că va fi război cu o săptămână înainte ca armata Geor­giei să intre în Osetia de Sud.

„Pare să fi fost singura decizie posibilă, care a sal­vat de fapt independența și statalitatea Georgiei”, a declarat pentru EUObserver Andrei Ilarionov, fost con­si­lier al lui Vladimir Putin. Ilarionov, care a demisionat dupa declanșarea „Războiului gazelor”, acuzând in­fec­ta­rea Kremlinului cu „sindromul Venezuela”, crede că, „dacă Saakașvili nu ar fi contraatacat”, Rusia ar fi pu­tut instala la Tbilisi, „în numai câteva ore”, o altă ad­mi­nis­trație:

„Se pare că Planul A presupunea dezor­ga­ni­za­rea guvernului georgian și a societății printr-un soi de război civil, lovitură de stat sau revoluție. Dar fap­­tul că trupele georgiene au intrat în Tinvali și au reușit să oprească, timp de câteva zile, intrarea ar­ma­tei ruse în Georgia a dat timp suficient relocării res­tului armatei georgiene din vestul țării în jurul ca­pi­talei Tbilisi, atragerii atenției opiniei publice mon­dia­le, trezirii politicienilor și mobilizării sprijinului inter­na­țio­nal”.

Dacă punem sub semnul îndoielii înțelepciunea de­ci­ziei lui Saakașvili de a intra în Osetia de Sud, ar fi corect să ne gândim și ce ar fi fost dacă Planul A ar fi reușit. Dacă Rusia, care-și masase zeci de mii de soldați și adusese 240 de tancuri în Osetia de Sud, ar fi instalat peste noapte, la Tbilisi, un oponent al președintelui ales. De­sigur, noul regim impus cu forța nu ar fi fost recu­noscut. S-ar fi discutat la nesfârșit despre sancțiuni. Ar fi fost suspendate discuțiile privind parteneriatul strategic UE-Rusia, cum, de altfel, au mai fost și sunt sus­pen­date. Și cam atât. Noua administrație americană și Eu­ro­pa Occidentală ar fi fost puse în fața unui fapt împlinit și, cel mai probabil, cu timpul s-ar fi acomodat cu noile rea­li­tăți de pe teren. Sacrificarea aspirațiilor de inde­pen­den­ță ale unei națiuni poate fi posibilă, bineînțeles, la o balanță a puterii mult mai echilibrată. Vedem acum cum decizia de amânare a acordării MAP-ului pentru Georgia și Ucraina la Summit-ul NATO de la București nu a făcut decât sa vulnerabilizeze și mai mult aceste țări.

Acest conflict a obligat, însă, Vestul să se confrunte cu o realitate a Rusiei revanșarde, pe care, până acum, re­fuza sa o vadă. Uniunea Europeană are echipe de mo­ni­torizare la fața locului, de-acum trimișii europeni se chinuiesc să deslușească hărțile georgiene, să afle în care sat a avut loc cel din urmă incident. Poate că la Uni­ver­sitatea din Gori vor da și peste drapelele Uniunii Euro­pene ciuruite de gloantele soldaților ruși (incident de­spre care a relatat recent EUObserver) și cu sigu­ranțăa că vor înțelege adevărata natură a conflictului din această vară.

Legendă foto: Miting de solidaritate la Tbilisi: Lech Kaczyski (Polonia), Iușcenco (Ucraina), Adamkus (Lituania), Ilves (Estonia), Saakașvili (Georgia)

Democrația din Georgia și Ucraina amenință modelul Putin
„Modelul integrării, al modernizării, al societății deschise, al unei administrații care să dea socoteală este total diferit de modelul clădit acum la Moscova. Când vine vorba despre țări cu tradiții religioase diferite, precum Polonia sau Estonia, care au ales democrația adevărată, guvernarea responsabilă și integrarea in Occident, unii comentatori ruși sunt gata să spună că acestea sunt complet diferite. Dar Georgia și Ucraina sunt țări ortodoxe, care au făcut mult timp parte din Imperiul Rus și Uniunea Sovietică. Ele joacă un rol aparte în dezbaterea internă din Rusia deoarece au același background cultural.”
– Andrei Ilarionov, (CATO Institute, fost consilier al lui Vladimir Putin)

Articol publicat pentru prima oară în Revista 22

Print Friendly, PDF & Email
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentTrecutul şi prieteniile comuniste ale lui Obama
Articolul următorEşecul în a proteja
Gelu Trandafir
Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here