Irlandezii au spus nu Tratatului de la Lisabona la referendumul de joi, 12 iunie şi au transmis un mesaj cât se poate de clar reprezentanţilor naţiunilor europene ce se vor întruni săptămâna viitoare la summit-ul din Luxemburg. Mesajul irlandez vorbeşte despre refuzul de a accepta un proiect constituţional greu de înţeles pentru omul obişnuit şi este foarte important deoarece vine din partea unei naţiuni care a beneficiat enorm de pe urma aderării la UE în anul 1973.

Singurul stat dintre cei 27 de membri ai Uniunii Europene care a trebuit să ţină un referendum în concordanţă cu Constituţia ţării ce datează din anul 1936, Republica Irlanda a traversat o perioadă de avânt economic în cei 35 de ani de la aderare, cu precădere în ultimii 20 de ani, ca urmare a masivelor transferuri de fonduri europene. 40 de miliarde de euro au fost intrările nete de capital care au ajutat la crearea mitului Tigrului Celtic. Bilingv şi cam sucit, irlandezului nu-i place să-şi piardă libertatea sa de acţiune, mai exact nu doreşte să piardă ceva din suveranitatea ţării.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat că el crede că Tratatul de la Lisabona este încă în viaţă, lucru negat de un oficial cu o lungă activitate în Uniune, anume prim-ministrul luxemburghez, Jean-Claude Juncker, care a spus că Tratatul nu se va putea aplica de la 1 ianuarie 2009, aşa cum fusese stabilit.

Pentru a înţelege cauzele care au condus la acest rezultat negativ, trebuie să vedem si care au fost o parte din grupurile organizate care s-au opus. În primul rând a fost Sinn Fein, organizaţia politică naţionalistă ce urmăreşte realizarea unei Irlande unificate – Irlanda de Nord plus Republica Irlanda – organizaţie ce nu poate admite ca Europa să aibă prioritate în chestiunile legate de securitate. Apoi, au fost grupurile de stânga şi de extrema stânga ce refuză orice proiect de Tratat European, datorită opunerii faţă de orice proiect ce aduce a globalizare. Al treilea grup ce a militat împotrivă Tratatului a fost dreapta ultra-catolică ce a marşat pe o presupusă intenţie europeană de a oblige autorităţile irlandeze de a aprobă o politică pro-avort, posibilitate respinsă de reprezentanţii guvernului condus de Brian Cowen.

Argumentul forte al tuturor celor care s-au opus la referendum a fost că se tem că Uniunea Europeană ar putea să impună Irlandei o aliniere la politica fiscală a majorităţii ţărilor europene ce au un nivel mult mai ridicat al taxelor. Această posibilitate de creştere a taxelor este rău văzută nu numai de investitori, ci şi de mulţi cetateni ce îşi pot pierde locurile de muncă în cazul în care unele industrii ar începe să se mute în alte colţuri ale lumii. Se ştie ca Franţa, dar şi Germania au criticat nivelul inferior al taxelor din unele ţări europene – de menţionat aici România şi Bulgaria, cu 16, respectiv 12% impozit pe profit – printre care şi Irlanda.

Înainte de referendum, ministrul de externe francez, Bernard Kouchener a reamintit irlandezilor cât de mult – se referea la bani – au primit din partea UE şi că se aştepta la un rezultat pozitiv. Fostul stângist-trotzkist-castrist voia că votul să fie loial pro-Tratat, poate şi pentru că Franţa îşi doreşte să-şi păstreze poziţia de frunte într-o Europă lărgită. De partea cealaltă a Canalului Mânecii, ministrul de externe britanic, laburistul David Milliband, a declarat că votul irlandez trebuie să fie “respectat şi digerat”, adică înţeles.

Joan Bruton, o doamnă deputat din partea Partidului Laburist din Irlanda a spus că Tratatul este prea obscur şi că a creat confuzie în rândul alegătorilor irlandezi. Ea a declarat:

“Although there was a lot of misinformation by the no camp in this campaign, the message from this result is that whenever the EU draws up a treaty they should make it intelligible to ordinary people. That was of the biggest problems of this campaign – thousands and thousands of people couldn’t even understand what the treaty was about.”

Şi pentru că este vorba de Irlanda, cu U2 şi irish-pub-urile sale, o scenă oarecum hazlie s-a petrecut la o cuvântare a unui ministru ce a fost înconjurat de un grup de activişti anti-avort ce au început să repete refrenul adaptat al cântecului “No limit”:

“No, no, there’s no no no, there’s no Lisbon”.

Off topic: pentru amatorii de statistici, cântecul “No Limit” al grupului 2 Unlimited, are cuvântul No (nu) repetat de 72 de ori. Sper că doar din motive de compoziţie şi nu datorită numărului magic de virgine care îi aşteaptă în paradis pe anumiţi atentatori sinucigaşi ce îşi promovează Religia Păcii…

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email

16 COMENTARII

  1. Mi se pare ca Irlandezii au facut un lucru de bun simt, un lucru pe care au incercat sa il faca si francezii si olandezii in 2005. Celor din urma nu le-a reusit, votul lor a dus doar la rescrierea aceluiasi tratat intr-o forma mai greu inteligibila si mai lunga, dar aparent scurtata prin manevra perversa a birocratilor de la Brussel de a micsora spatiul dintre rinduri in textul tratatului. Tratatul de la Lisabona, acel act laudat drept simplificare a Constitutiei Europene este in proportie de 99% acelasi document dar cu o exprimare mai buruienoasa.

    Iar, cum zice si Francesco, referendumul a fost posibil doar pentru ca ratificarea fara vot popular nu era permisa de constitutia Irlandei. Acest act care a fost ratificat prin elitele “Europene” (ati observat ca din ce in ce mai des nu se mai vorbeste de “Uniunea Europeana” ci de “Europa”?) in toate celelalte state membre ale Uniunii nu ar fi avut nici o sansa daca ar fi fost supus votului. Acesta este si motivul pentru care tinerea unui referendumul a fost respinsa de europarlamentari iar cei ce protestau au fost tratati ca delicventi sau bolnavi mintal.

    Sint foarte curios care va fi miscarea urmatoare a UE, ce iesire vor gasi din aceasta situatie. Oare vor avea tupeul sa mai scoata din buzunar un alt tratat? (poate se va numi Conventia de la Bucuresti si va fi 98% din ce este acuma Tratatul de la Lisabona)
    Francesco, fain articol.

  2. emil, acuma citeva saptamini era o optine pe blogul tau, de a modifica comentarii deja postate. Acuma nu o mai vad si de multe ori pica bine sa. Ce s-a intimplat cu ea?

  3. Francesco… nici nu stiu ce sa zic. Un mare semn de exclamare. Habar nu am avut ca si tu ai postat despre votul irlandez. Gind la gind cu bucurie!

  4. Francesco, superba postare. Eu nu am acoperit deloc perspectiva oferita de tine. Ma bucur ca ai revenit. Ok, si pentru ca vorbim despre ce inseamna Tratatul de la Lisabona si toata suita de kilometri anteriori de documentatie de disolutie nationala la care adera mai toate statele europene, o sa revin curind cu un un exemplu pe puncte. Marea Britanie din 2009. Printre altele, cel mai vechi parlament european, cel carui lumea ii datoreaza o traditie de libertate, liberalism si democratie, va deveni din 2009 o institutie subordonata eurocomisarilor sovietici de la Bruxelles. Asta in cel mai bun caz. Conform puterii pe care o vor detine, eurocomisarii vor putea suspenda parlamentul britanic. Sigur, nu vor abuza. Aparentele trebuie pastrate.

    Costin, uitasem de asta. O sa (re)introduc acea optiune.

  5. A vazut careva “Angela merge mai departe”? E un film din 81. Se potriveste perfect cu ultima stire:

    EU foreign ministers have agreed to keep the Lisbon reform treaty alive despite its rejection by Irish voters.

    The ministers said those EU members who have not yet ratified the treaty should carry on and do so.

    EU vows to pursue Lisbon treaty

    “UE merge mai departe” de studiourile cinematografice Bruxelles, dupa o idee Buftea. Secventa cu schimbarea rotii dezumflate se potriveste numai bine.

  6. emil:
    Am vazut filmul. Plin de sabloane si optimsm socialist naiv, adica nerealist. Pe vremea aia, insa, a fost un triumf al unui “mic realism” intr-o tema pe care putini o abordau: relatiile dintre barbati si femei in Romania comunista, presupus armonioase, o minciuna enorma, ca si relatiile cu minoritatile nationale sau relatiile dintre tarani si intelectuali etc. Filmul oscila bezmetic intre felii de realitate nuda cotidiana, cu dialog pe alocuri cu vina si autenticitate, si comanda ideologica in care era imbracat si care a facut posibil sa fie difuzat.
    Actrita, al carei nume nu mi-l amintesc, era grozava.

    Sa nu-mi iei in nume de rau, dar analogia filmuletului asta cu ce se intimpla cu Irlanda si EU e aiurea. Nuca-n perete.

  7. Panseluta, mea culpa. Am fost superficial. M-a atras paralela din clipul cu a sa muzica edulcolorata si secventa a schimbarii cauciucului dezumflat cu reactia previzibila a UE. Uniunea merge mai departe si mecanicii de la Bruxelles repara hardughia din mers.
    Acuma, gindindu-ma mai atent la film, parca exista o analogie putin mai semnificativa. Sarada UE seamana cu conflictele caznite si potrivite sa incapa in sablonul foii de parcurs a lumii de carton romanesti dinainte de 89. Ma rog, e tot o analogie cam vaga. Asta e, n-am putut sa rezist titlului. 🙂

  8. emil:
    Te inteleg bine acum.
    EU “merge inainte” nu din optimism doctrinar, dictat de sus dar mincinos, asa cum a fost realismul socialist in arta conceput de Stalin si Jdanov, si conform caruia artistii aveau sarcina sa oglindeasca viata realist dar si optimist in acelasi timp (o contradictie in termeni evidenta, adica sabotorul burghez e intotdeauna invins, si eroul primeste Steaua Lenin, sau Agela merge mai departe, in ciuda mizeriei evidente si a depresiei pe care Angela o alina inghitind salam si gogosi cu nemiluita, realitate lasata in afara povestii…)
    EU merge inainte din interesele politice si economice ale unei clase de politicieni de elita care dispretuiesc interesele celor “nespalati” si insuficient de luminati ca sa inteleaga marile curente ale istoriei.
    EU nu poate impune–inca–o doctrina universala a “europenismului”, dar se va stradui.
    Cum spune clar, si cinic, hei-rupistul Will Hutton de la Al-Guardian/Observer, EU a esuat la capitolul propaganda/Public Relations. Irlandezii n-au judecat cu mintea lor, n-au fost suficient de “constientizati” ideologic. Mai trebuie “lucrat” la ei:

    “Europe must not be derailed by lies and disinformationAll comments (520) Will Hutton The Observer, Sunday June 15 2008

    Eurosceptics celebrate a triumph of the little people against the Euro juggernaut. Ireland’s ‘no’ vote against the treaty on the European constitution is, in such minds, the brave assertion of democracy against bureaucracy. The European elite in Brussels, with its dark plans to hobble Europeans everywhere, deserves a good kicking for producing an unloved, incomprehensible set of reforms. It has got it. Ireland has stood up for Europe.

    This is nonsense from top to bottom, a farrago of lies and disinformation. The European Union is a painfully constructed and fragile skein of compromises that allows 27 democratic states on our shared continent to come together and drive forward areas of common interest to further their citizens’ well-being. The elite that plots this is a nonexistent phantom invented by populist demagogues. The beleaguered, unloved treaty would have improved Europe’s effectiveness and tried to address its much talked about democratic weaknesses.

    The reality is that Ireland’s ‘no’ voters have trashed an EU that is precious but weak. Most ‘no’ voters, grabbing on to the worst fear rather than reasoned fact, have unknowingly set in train a political dynamic that, unless carefully handled, could lead not just to Ireland but Britain leaving the EU. Everybody will be the poorer.

    Sometimes, fatalistically, I think this may have to happen. Eurosceptics, such as Ireland’s leading ‘no’ vote campaigner Declan Ganley, like to position their fierce and unjustified attacks on the actual Europe we have as being pro-European because today’s EU does not correspond to some impossible notion of Europe that meets their own very particular prejudices. Such is the flaw of referendums as a means to practise reasoned democratic decision-making that the only way voters will come to realise that the sceptics are wrong is to be forced to live through the consequences of their vote.

    For although the first reaction in Ireland, Brussels and the rest of the European Union has been to say that the will of Ireland’s voters must be respected, the wider political logic is that Irish voters are in effect saying no to the European Union, a will that can only be respected by other states freezing their ambitions. Ireland’s voters have primed a bomb.

    Thinking through the options shows just how big the bomb is. Eighteen states have already ratified the treaty, some for the second time. The first reaction of José Manuel Barroso, the president of the European Commission, was to ask the last eight member states, Britain included, to proceed with ratification. Gordon Brown has agreed; the final reading is on Wednesday and to stop the process because of the Irish vote would be unreasonable. The European Council of heads of state meets this week and will surely re-endorse that collective view. So the EU on 1 January 2009 will have a treaty that 26 states have ratified – but not the Irish. A new commission is to be appointed, supposedly on a new basis, as well as a new president, along with a strengthened foreign policy chief. So what is to happen?

    What can’t happen is that the treaty is scrapped, rewritten to accommodate changes to meet the will of Ireland’s voters and then re-ratified in 27 countries. There are the practical questions of time and expense and there is no political readiness in the other 26 capitals to go through the whole interminable process again.

    On top of these there is the political problem that the treaty can’t be rewritten to accommodate specific Irish concerns because it already does; Ireland’s ‘no’ campaigners told lies. The voters’ great concerns had been met. There is a specific protocol that guarantees Ireland’s neutrality and excuses it from membership of any joint European defence effort, if any surfaces. There is no possibility of Ireland being told to enforce abortion. And all states have autonomy over tax policy.

    Crucially, the treaty contains a clause that states that do not agree to its provisions are required to leave the European Union. The existing treaty can certainly be made more obviously Ireland-friendly within its existing provisions, but beyond that, the EU will have to get tough and invoke the clause. It will have to ask Ireland to resubmit essentially the same treaty for a second referendum early in 2009, rather as Ireland held a second referendum over the Nice treaty in 2002.

    If Ireland votes similarly again, then it will have to accept associate status in the EU and not be a member of its governing structures. The EU will proceed without Ireland.

    Nobody wants this outcome and the language at this week’s European Council will be carefully diplomatic. Senior British government sources have told me that the EU has to be ‘respectful’ of the Irish vote and not be portrayed in any way as a bully that disregards the popular will. This may be possible for a few months, but the clock is ticking. Decisions cannot be deferred. Sometime during the autumn, the President of the European Commission or the Irish Prime Minister must spell out Ireland’s choices.

    Irish and British Eurosceptics, in close alliance, will react in fury. I can see it now. This will be proof-positive of the Brussels elite’s malevolence and anti-democratic intent. David Cameron’s Tory party will say that Ireland is being treated disgracefully. I don’t see how Cameron will be able to avoid a pledge to give British voters the same chance for a referendum on the treaty as the Irish, not least to strengthen the hand of the Irish ‘no’ campaigners in their second referendum. One of Europe’s big states will be on Ireland’s side when the Tories win power. They can take on Brussels bullies etc.

    Battle is going to be joined in earnest because it must. Pro-Europeans everywhere must engage. We need this Europe – to fight climate change, to ensure security of energy and food, to underwrite our prosperity and to fight for our common interests.

    The world needs it too. The EU is the citizens’ friend. If it did not exist, Europe would have to invent something similar. Over the next few months, Europe’s leaders are going to have to develop concrete initiatives to support these points and to present what they are doing as European and only possible because of the EU.

    Maybe pro-Europeans can win Ireland’s second referendum and then, in 2010 or 2011, our own. But referendums work best for the demagogue, the dissimulator and scaremonger, as Hitler and Mussolini, lovers of referendums, proved. Increasingly, Ireland and Britain are heading for the European exit and that could portend further break-up of the Union. Pro-Europeans look out.”

    Atrag atentia la expresiile staliniste:
    “Battle is going to be joined in earnest because it must. Pro-Europeans everywhere must engage. We need this Europe – to fight climate change, to ensure security of energy and food, to underwrite our prosperity and to fight for our common interests.”

    Atentie mare la telul neo-comunist, un substitut al vechii luptei de clasa, la loc de cinste: lupta impotriva “schimbarii climei”, cea mai mare inselatorie politica si stiintifica a zilelor noastre.

    “Battle”, “must engage”, “we need this Europe” (Daca voi nu ne vreti…)

  9. Panseluta:
    Grozav articolul! Daca ar fi fost in Scanteia, mai intelegeam, dar sa fie scris in limba urmasilor lui Shakespeare, what a disgrace!
    Batalii, teorii, referendum dupa referendum pana la victoria finala…
    Este trist totusi ca ne intalnim cu noii comisari din West.

  10. Noii comisari nu mai fug dupa tine cu pistolul in spate. Nu, s-au mai cizelat si ei, doar europenii nu-s sovietici, iar Comisia Europeana nu este tocmai Sovietul Suprem. Ei iti spala creierele mai usor, fara doza aferenta de teroare caracteristica sistemului sovietic nasit de Vladimiri Ilici Ulianov zis Lenin si Iosif Dsugasvili zis Stalin. Cu un Euronews, cu o intreaga elita creata prin sistemele de invatamant national din fiece tara, cu politicieni inconstienti, pas cu pas.

    Autorul articolului spune ca UE nu va interveni in afacerile interne. Asa este, la inceput nu va interveni in afacerile interne. Nu isi poate permite asa ceva, doar eurocratii nu sunt prosti pentru a se da de gol. Ei o vor lua incet-incet, proiectul european fiind o inginerie sociala pe termen lung.

    Asta imi aduce aminte de metafora folosita de Bukovski pentru a explica lupta dusa de socialisti si cea dusa de comunisti: seamana cu fiertul racilor. Diferenta e data de intensitatea focului: socialistii fierb racii la foc mai mic, comunistii la foc mai mare. La sfarsit insa, deznodamantul va fi acelasi: racii vor fi fiert – societatea comunista.

    Cam asa si cu europenii: la foc mai mic, dar numai un naiv ar mai putea sa aiba indoieli cu privire la rezultat: Uniunea Europeana, un mega-stat socialist european, de la Atlantic si cel putin pana in Ucraina.

  11. Francesco, Imperialistu’:

    Exact. Metodele sunt mai rafinate acum decit pe vremea lui Lenin si Stalin. La urma urmei, “nespalatii” au, majoritatea, o educatie cel putin la nivel de liceu, au o oarecare independenta economica, ceea ce aduce dupa sine o independenta de spirit, au un acces la informatie cum n-a existat in istorie.

    Dar dispretul fata de masa asta de oameni departe de a fi idioti si dezinformati dar care persista sa gindeasca independent in fibra mandarinilor eurocrati.
    Si nu ma mira ca apare si in Romania, mai ales la un ‘telectual scolit la BBC:

    Din Evenimentul Zilei de ieri:

    “CHRISTIAN MITITELU: Europa dezorientată

    Christian Mititelu
    Miercuri, 18 Iunie 2008

    UE nu trebuie să depună armele după verdictul Irlandei.

    Votul irlandezilor a demonstrat cât de riscant e să alegi calea referendumului pentru ratificarea unui tratat de 300 de pagini, pe care mulţi dintre ei nu l-au citit. Tratatul nu putea fi transpus în idei simple, iar campania a fost deturnată de obiecţii irelevante.

    Ce pot face liderii europeni? Majoritatea, în frunte cu dna Merkel şi dl Sarkozy, vor ca tratatul, ratificat deja de 18 state, să fie aprobat şi de cele opt restanţiere (există reticenţă în Cehia, unde Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe asupra compatibilităţii cu legea fundamentală a ţării).

    Se consideră că, din punct de vedere moral, dacă nu legal, un vot favorabil în 26 de ţări ar obliga guvernul irlandez să reia referendumul. Precedent există: cu derogări sau garanţii, irlandezii au votat tratatul de la Nisa abia la a doua încercare. Ideea reluării votului este însă – dacă nu compromisă – oricum riscantă. În loc să-i îndemne spre raţiune, i-ar putea îndârji pe irlandezi.

    Alternativa greu de digerat ar fi ca liderii UE să constate moartea clinică a tratatului şi să nu mai încerce reanimarea. Uniunea ar funcţiona la foc mic pe baza celui aflat în vigoare (Nisa). Unde va fi posibil, va împinge lucrurile până la limita constituţională, urmând ca planul de reformare să fie reluat după o pauză decentă. Aderarea Croaţiei va trebui amânată, ca şi orice discuţie despre extinderea în Balcani.

    La fel de neatrăgătoare ar fi opţiunea de a nesocoti votul ingrat al irlandezilor. S-ar relansa astfel ideea constituirii unei Europe cu două viteze. Actualul tratat permite asocierea unui minim de opt ţări membre care ar dori adâncirea integrării în anumite domenii. Există precedentul zonei euro. Cine nu vrea, sau nu poate, nu se asociază.

    O integrare diferenţiată nu va permite însă UE să vorbească cu un singur glas. Se va îngreuna coordonarea, şi aşa insuficientă, a unor poziţii europene în faţa noile pericole internaţionale. Politica externă riscă să fie renaţionalizată. Nu e interesul ţărilor mici, ca Irlanda, nici în interesul celor mijlocii, ca România.”

    Citeva observatii:
    1. “Europa dezorientata”, titlul articolului:
    Mititelu foloseste sinecdoca “Europa” pentru a se referi la un continent multinational, multietnic, multicultural si cu experiente diferite ale istoriei nu fabricate prin inginerie sociala ci rezultate din complexitatea evenimentelor istorice, cind, de fapt, el se gindeste la o anumita parte a Europei, cea care a tarilor care au aderat la EU, multe dintre care s-au aratat, de nenumarate ori, rezistente la ideea “europeana” sau care s-au vazut in fata unui fapt implinit, prin dictat guvernamental. De fapt, cind zice “Europa”, tipul se gindeste la o sub-categorie de indivizi care au “emanat” ideea de “Europa” al caror vis superb e amenintat, recte totul e un atentat la pre-eminenta lor ‘telectual-morala-politica.

    2.” Votul irlandezilor a demonstrat cât de riscant e să alegi calea referendumului pentru ratificarea unui tratat de 300 de pagini, pe care mulţi dintre ei nu l-au citit. Tratatul nu putea fi transpus în idei simple, iar campania a fost deturnată de obiecţii irelevante.”

    Nu stiu ce mai absurd si mai gretos in paragraful asta:
    Faptul ca tipul spune ca un referendum e invalid pentru ca multi n-au citit ce trebuia?

    Implicatia ca stufosenia tratatului (300 de pagini) e semn de gindire complexa si validitate politica si ca cei care nu au putut sau n-au vrut sa citeasca operele complete ale EU n-au dreptul sa-si exprime opinia? Cite pagini au Declaratia de Independenta si Constitutia SUA? Nu stiu exact, dar incap in buzunarul meu de la jacheta si, cu toate elaborarile ulterioare, cu toate rafinarile juridice si filozofice, fiecare rind imi vorbeste, puternic, rational si emotional si mie, o romanca pripasita aici in secolul XX.

    Faptul ca Mititelu sugereaza ca trebuia sa se treaca peste capetele votantilor pentru ca e “riscant” sa depinzi de ei?

    Faptul ca-i face pe votanti ignoranti ca n-au citit un tratat imposibil de digerat si-i scuza, implicit, pe cei care au scris maculatura mastodonta, probabil exact pentru a oculta, sub verbiaj, adevaratele intentii? Am citit Tratatul, si multe alte documente ale EU. Sunt absolut indigerabile (ma intreb daca nu programat echivoce, ca sa nu fie intelese de cei fara “expertiza”?) Cum am spus mai sus, textele fundamentale ale democratiei din SUA sunt imens de literate (au in spatele lor secole de filozofie si teologie si gindire, in fiecare articulare si propozitie) si sunt, in acelasi timp, pe intelesul omului obisnuit.

    Faptul ca pleaca de la premiza, dubioasa, ca “Europa” trebuie sa se exprime cu un “singur glas” in fata “noilor pericole internationale”, pe care, convenabil, nu le numeste, in timp ce “Europa” lui de la virf fac afaceri cu tiraniile cele mai abjecte din lume?

  12. Panseluta:
    Observatiile facute de tine la articolul d-lui Mititelu reprezinta idei la care subscriu fara discutie. Am devenit eurosceptic din momentul in care comisarii si politicienii reprezentati de ei au inceput sa-mi vorbeasca acea pasareasca de care razi si tu. Idei putine, multa propaganda, dispret pentru democratie directa.
    Europa propune o multicapitala, o difuzie a responsabilitatii, daca nu chiar o lipsa a ei, o multiplicare a birocratiei si o neluare in considerare a caracteristicilor nationale.

  13. Francesco:

    Am vrut sa mai spun ceva aseara, dar se facuse prea tirziu.
    Ideea Mititelului ca un referendum e riscant si, deci, gresit, intr-o situatie in care e in joc suveranitatea nationala, m-a lasat fara piuit. Asta e exact scenariul in care un referendum se impune. Nici un guvern reprezentativ, democratic ales, nu supune unui referendum national introducerea invatamintului obligatoriu de 12 clase, sa zicem, sau privatizarea unui sector economic, sau modul de administrare si folosire a parcurilor nationale, sau liberalizarea prostitutiei. Pentru toate astea exista un Parlament in alegerea caruia se merge la urne local, si daca proiectul de lege are sprijin majoritar in Parlament, proiectul devine legea tarii.

    Referendumul national e un instrument politic intr-adevar grav, de ultima instanta, si nu vad o “ultima instanta” mai serioasa ca suveranitatea nationala. Pentru elitele post- si trans-nationale ca Mititelu suveranitatea nationala e de domeniul trecutului, o prejudecata care se cere depasita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here