FUNDATIA IOAN BARBUS
Emil Borcean

Emil Borcean

Madison, capitala statului Wisconsin, este de o săptămînă scena unei bătălii politice cu miză naţională şi semnificaţii care eclipsează împrejurările locale. Detaliile specifice sunt reprezentative pentru criza terminală a statului asistenţial.

Morpheus: Aceasta este ultima ta şansă… Dacă înghiţi pilula roşie vei rămâne în Ţara Minunilor şi îţi voi arăta cât de adânc merge tunelul de la intrare. Ţine minte: tot ce îţi ofer este adevărul. Nimic mai mult.

Joi 10 februarie, a 17-a zi de proteste neîntrerupte în Egipt. Sentimentul anti-Mubarak s-a extins în ultimele zile dincolo de confruntările din străzi şi pieţe. Doctori, judecători, fermieri şi personal administrativ de stat au intrat în grevă. Cu câteva zile şi mai devreme, la prima reuniune de cabinet după începerea protestelor de stradă, regimul Mubarak …

Institutul Legatum este o organizaţie independentă ce se ocupă cu studiul şi promovarea principiilor care conduc la prosperitate economică şi creşterea libertăţii umane. O iniţiativă recentă este studiul anual intitulat Indexul Prosperităţii Globale. Acesta măsoară prosperitatea în numeroase ţări, sub formă de bogăţie materială, organizare instituţional-juridică şi satisfacţia de viaţă a cetăţenilor. A fost … …

Institutul Legatum este o organizaţie independentă ce se ocupă cu studiul şi promovarea principiilor care conduc la prosperitate economică şi creşterea libertăţii umane. O iniţiativă recentă este studiul anual intitulat Indexul Prosperităţii Globale. Acesta măsoară prosperitatea în numeroase ţări, sub formă de bogăţie materială, organizare instituţional-juridică şi satisfacţia de viaţă a cetăţenilor. A fost dată …

Fiecare catedrală goală din Europa este compensată de formarea unor noi comunităţi creştine în America Latină, Africa şi China. Philip Jenkins, profesor de istorie şi studii religioase la Pennsylvania State University, este unul dintre puţinii specialişti care urmăreşte evoluţia globală a creştinismului, iar transformările în curs de desfăşurare l-au determinat să afirme: „[Trecem prin] cea …

În 1981, când a început preşedinţia lui Ronald Reagan, economia americană trecea prin cea mai severă recesiune după al doilea război mondial

Există un curent de opinie puternic conform căruia Frăţia Musulmană de azi s-a maturizat şi nu mai reprezintă o forţă antidemocratică.

Scene de violenţa în oraşul Alexandria şi piaţa Tahrir din Cairo. Mii de suporteri ai preşedintelui Hosni Mubarak au ieşit astăzi în stradă. Piaţa Tahrir, ocupată anterior de masele de protestanţi antiguvernamentali, s-a transformat în câmp de bătaie. Sunt raportaţi cel puţin un mort şi sute de răniţi. Muzeul Egiptului este în pericol de incendiu, …

Graficul cu puncte fierbinţi de inflaţie-deflaţie din perioada 2007 – 2009. Fiecare cifră reprezintă inflaţia sau deflaţia în luna respectivă. România apare în poziţia penultimă, dar imaginea nu reprezintă un clasament. Am accentuat, pentru comparaţie, evoluţia inflaţiei în Iran, Venezuela, Egipt, Pakistan şi România. Click pe imagine pentru sursă şi aştept interpretările voastre! The following …