Simbolurile loialității naționale nu sunt nici militante, nici ideologice, ci constau în imagini pașnice ale patriei. Prin urmare, loialitățile naționale ajută reconcilierea între clase, interese și credințe și formează fondul unui proces politic bazat pe consens mai degrabă decât pe forță.
Este o lume a desființării, fără speranță, credință, sau iubire, de vreme ce nici un „text” nu ar putea avea drept înțeles aceste lucruri transcendentale. E o lume unde negația a fost dotată cu instrumentele supreme – puterea și intelectul – pentru a transforma absența în prezență atotcuprinzătoare.
Vă propun să analizăm cu atenţie un exemplu interesant: deconstructivismul, filosofia – dacă filosofie este – asociată cu Jacques Derrida, ultimul membru al generaţiei ‘68 care şi-a prezentat repertoriul de scamator în universităţle anglo-americane.
Feministele, activiștii gay, noii istoriciști, cripto-marxiștii, adepții lui Foucault și deconstructiviștii care prosperă în departamentele de umanioare nu prea sunt interesați, de regulă, de vederile politice ale studenților lor.
Generația ‘68 pariziană a pretins că l-a așezat pe Gramsci pe tronul lui Lenin. Dar Gramsci i-a atras doar pentru că era o viziune dezinfectată a lui Lenin, el oferind aceeași viziune despre partid privit ca un club exclusiiv de intelectuali.
Orice lectură coerentă a mesajului creştin regăseşte în iertarea duşmanilor un punct central al crezului. Cristos ne-a sfătuit chiar să întoarcem şi celălalt obraz atunci când suntem loviţi. Pacifiştii, consideră, de exemplu, că această remarcă ar însemna că nu ar trebui să ne apărăm, ci să depăşim
Situaţia în care ne aflăm în prezent este nouă sub multe aspecte. Poate că cel mai interesant dintre ele este enormul efort care este depus acum pentru înfrângerea sau abolirea ruşinii.
Dacă aţi fi întrebat o persoană educată, oricând între 1750 şi 1930, care este scopul poeziei, artei sau al muzicii, răspunsul ar fi fost „frumuseţea”.
Dezbinătorul, insultătorul şi tulburătorul sunt sărbătorite de arta vremii noastre, frumuseţea fiind adeseori privită drept ceva prea dulceag, prea escapist şi prea departe de realitate pentru a merita întreaga noastră atenţie.
Spre uimirea mea mea, guvernul australian a luat poziţie împotriva televiziunii. Este adevărat, însă, că raportul se mărgineşte la efectele televizorului asupra copiilor mici şi ia forma unor reguli de conduită opţionale: raportul afirmă că nici un copil sub vârsta de 2 ani nu trebuie lăsat să se uite la televizor. Dar nici o altă …
