FUNDATIA IOAN BARBUS

Category: Jurnal

HomeJurnal

Cu ani în urmă localitatea Partizani de pe braţul Sulina din deltă a reuşit să mă impresioneze prin două mărturii, una adusă de o poveste, iar a două desprinsă din nişte fotografii. Fotografiile erau făcute la înmormântarea unui băiat din familie. Recunosc sentimentul de groază ce m-a copleşit la gândul de a dormi în camera …

Via Gates of Vienna. Viitorul verde al Marii Britanii devine tot mai evident, pe zi ce trece. Dar nu cumva sa îndrăzniţi a-i judeca pe „noii britanici”. Ar fi o dovada de intoleranţă, chiar de rasism, iar pe intoleranţi şi rasişti îi băgăm în închisoare. Cel puţin pe cei albi. Ceilalţi nu pot fi intoleranţi …

Realistic, şansele senatorului Hillary Clinton de o obţine nominalizarea Democraţilor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, sînt minime. Teoretic însă, ele există. Iar dacă teoria va deveni realitate — prin convingerea majorităţii superdelegatilor indecişi de a-i sprijini candidatura la nominalizare — senatorul de New York va reuşi să declanşeze război civil în rîndul susţinătorilor propriului partid. …

De la Costin. Uite ce am gasit. Din 1994: „A discussion on the controversy surrounding the PBS movie „Jihad in America” and its impact on America’s perception of Muslims. Panelists include Steve Emerson, the film’s executive producer, correspondent Anisa Abd El-Fattah, Chairwoman of the National Association of Muslim Women, Mohammad Mehdi, Secretary-General of the National …

Să lăsăm să vorbească pe unul din cei care au cunoscut-o, pe Nicolae Manolescu printr-un text apărut în România Literară, numărul din 25 aprilie 2008. Marea Doamnă ne-a părăsit Nicolae Manolescu Am văzut-o ultima oară pe Monica Lovinescu duminică 13 aprilie în clinica de lângă Paris, unde se afla internată. Deşi starea ei continua să …

Israel a împlinit 60 de ani de existenţă în această săptămînă. Efraim Karsh, istoric şi profesor la King’s College, Londra, a publicat în revista Commentary un articol despre formarea statului Israel. În introducere, profesorul Karsh reiterează atitudinea lumii arabe şi a unor segmente importante de opinie publică occidentală faţă de statul evreu si rezumă principalele …

…răpusă în floarea vieţii de maşina de război sionistă. Awad al-Qiq, profesor de fizică la o şcoală din Gaza finanţată de ONU, s-a stins tragic din vaţă la numai 33 de ani, în urma unui atac cu rachete israelian. … Qiq, a physics graduate with eight years’ experience of teaching at UNRWA [Agenţia ONU pentru …

Asa cum am promis, al doilea articol al lui Traian Ungureanu despre Olimpiadă (revista 22, numărul 946, 22 aprilie 2008 – 28 aprilie 2008). Primul poate fi găsit aici. Câteva cuvinte despre olimpismul antichităţii greceşti, rădăcinile pacifiste ale flăcării olimpice şi noua direcţie chinezo-rusească a Comitetului Olimpic Internaţional. Prin olimpism spre tembelism Traian Ungureanu Imediat …

Editura ANTET XX PRESS a avut lăudabila iniţiativă în anul 2007 de a aduce la cunoştinţa publicului românesc o lucrare cândva faimoasă apărută la mijlocul secolului XIX, este vorba despre Eseu asupra catolicismului, liberalismului şi socialismului de Juan Donoso Cortes în traducerea Ruxandrei Luca, ediţie îngrijită de Cristi Pantelimon. Acesta din urmă semnează şi cuvântul …

În ultimele săptămâni, revista 22 a publicat sub semnătura lui Traian Ungureanu două articole având ca subiect Olimpiada de la Beijing. Le vom publica la rândul nostru, considerând că în România nu a avut loc o dezbatere privind Jocurile Olimpice din 2008. Din nefericire, atât atleţii, cât şi o bună parte din comentatorii sportivi au …