Cititorii ne-au semnalat câteva teme de actualitate care se pot citi în ultimul timp pe unele site-uri creştine, sau se aud pe la biserici în dicuţiile dintre credincioşi sau, mai …
Cititorii ne-au semnalat câteva teme de actualitate care se pot citi în ultimul timp pe unele site-uri creştine, sau se aud pe la biserici în dicuţiile dintre credincioşi sau, mai …
INTERVIU Traian Ungureanu | Suntem în Parlamentul European cu Traian Ungureanu. Aș vrea să începem cu sfârșitul. Ce vor ști cetățenii europeni, peste 2-300 de ani, despre civilizația libertății?
Sînt un mare apărător al minorităţilor. De pildă, nu am nimic împotriva căsătoriilor homosexuale, dacă ambii parteneri sînt fumători.
Omenirea nu e chiar o bijuterie. După anumite păreri, omul e supraestimat. Din păcate, fapte istorice colosale ilustrează periodic aplecarea umană spre rău și, tot din păcate, capacitatea de a …
Renașterea nebuniei (I) Crăciunul e o rușine pentru tot mai multe persoane din lumea occidentală. Nu chiar orice fel de persoane. În mare parte, rușinații sînt de găsit în Universități, …
Invazia militarilor ruși în Ucraina nu poate suprinde decât pe cineva care a refuzat să înțeleagă caracterul regimului de la Moscova.
Dreapta poate câștiga prezidențialele din România în 2014, dacă va avea un candidat potrivit dorit de electorat.
„Franţa, Europa, România. Eseu despre economie, politică şi libertate” reprezintă volumul de debut în limba română pentru Bogdan Călinescu.
„Franţa, Europa, România. Eseu despre economie, politică şi libertate” reprezintă volumul de debut în limba română pentru Bogdan Călinescu.
Alianța dintre PNL și PDL la care pare că se va ralia și Mihai Răzvan Ungureanu pare cel puțin deocamdată că va lăsa într-un con de umbră Mișcarea Populară condusă …