Opoziția [poloneză] minte atunci când susține că Tribunalul Constituțional polonez (CT) ar fi declarat Tratatul Uniunii Europene (TUE) incompatibil cu Constituția și că asta ar însemna, chipurile, respingerea de către Polonia a acestui tratat și polexit. Nu a existat așa ceva. Tribunalul Constituțional nu a declarat incompatibilitatea cu Constituția a TUE ca atare sau a …
Tribunalul Constituțional din Polonia a declarat neconstituțional avortul eugenic, pe 22 octombrie 2020, în sărbătoarea sfântului Ioan-Paul al II-lea. Avortul eugenic, permis pe motiv de handicap sau boală incurabilă a fătului, a fost depenalizat în Polonia prin articolul 4a §1.2 din legea din 7 ianuarie 1993, referitoare la planing-ul familial, la protecția fătului uman și la …
De la Curtea Constituțională la Curtea Supremă În prima parte a acestei serii, unde am descris lupta din anii 2015-2016 dintre guvern și opoziție pentru Tribunalul Constituțional, am explicat în esență mecanismul și cauzele actualei dispute asupra Curții Supreme. Disputa privind Tribunalul Constituțional a fost începută, să reamintim încă o dată, de coaliția PO-PSL, între …
Disputa privind sistemul de justiție din Polonia a intrat într-o nouă fază. Ea început cu conflictul din jurul Tribunalului Constituțional, imediat după ce Andrzej Duda a fost ales în funcția de Președinte al Republicii Polone. Astăzi, ea se încheie cu confruntarea decisivă în centrul căreia se află disputa privind atribuțiile Curții Supreme (omologul Înaltei Curți de Casație …
Văd mare durere legată de politrucii de la Curtea Constituțională, că-s vreo cinci pesediști din nouă judecători ai Curții și fac blestemății. Și că și pe la Curtea de Apel, asemenea, sunt judecători de partid. Chiar și la Înalta Curte, că nu degeaba tot trage Dragnea loz după loz, doar de-o nimeri la ăia de …
Vineri 18 mai, Anca Cernea, medic și publicist la În Linie Dreaptă, președinte al Fundației Ioan Bărbuș, a primit la Varșovia, înmânat de mareșalul seimului polonez (echivalentul președintelui parlamentului), Marek Kuchciński, Medalia Curaj și Credibilitate.
Polonia a celebrat ieri, 3 mai, Ziua Constituției. Este cea de-a doua zi națională a polonezilor. Cealaltă zi națională este 11 noiembrie – Ziua Independenței. În noiembrie 1918, Polonia s-a refăcut după ce fusese mai bine de un secol împărțită între Rusia, Prusia și Austria. Europarlamentarul liberal belgian Guy Verhofstadt – șeful grupului la care …
„O națiune democratică nu poate accepta la nesfârșit ca una dintre puteri să fie la adăpost de sistemul checks&balances și să nu dea socoteală publicului.”
Adevărată amenințare la adresa democrației, valorilor europene și statului de drept din Polonia în ultimii 28 de ani a venit din partea structurilor post-comuniste ale sistemului de justiție petrificate, care nu a fost supus niciunui control democratic și nu a avut de dat socoteală nimănui în afara propriei corporații, care provenea direct din aparatul represiv …
În încheiere, pe principiul “nu era Volga, era bicicleta, si nu s-a dat, s-a luat”, aproape tot ce veți citi sau vedea în presă zilele astea despre Polonia nu va fi simplă minciuna, ci răsturnarea în cap a realității.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.