În 2016, Evo Morales, pășunist andin și tovarăș de bază în gașca marxistă latino-americană – Chavez, Maduro, Castro, Lula, Ortega etc. -, era la al treilea mandat de președinte al Boliviei și mai voia, deși Constituția nu-i permitea. A organizat un referendum pentru schimbarea legii, respins însă de populație. Prima soluție a lui Morales la …
Legende pioase În cursul vizitei sale în Bolivia, Papa Francisc a primit de la Evo Morales, președintele comunist-indigenist-păgânist-ecologist-anticreștin al acestei țări, un cadou reprezentându-l pe Hristos răstignit pe seceră și ciocan. Mai multor milioane de catolici nu le-a venit să-și creadă ochilor, văzând această scenă. Mulți sunt încă în etapa de negare. Așa se explică, …
Ziarul The Guardian anunţă noi cuceriri ale socialismului în America de Sud: Bolivia este pe cale să adopte prima lege din lume care va acorda naturii drepturi egale cu oamenii. Legea Mamei Terestre, asupra căreia au căzut de acord politicieni şi grupuri sociale grassroots, redefineste depozitele minerale ale ţării drept „binecuvântări” şi se anticipează că …
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.