România se află la graniţa dintre acea parte a Europei, în care schimbările de guvern se realizează prin proceduri democratice, şi aceea în care lucrurile nu se petrec așa. Prin preluarea puterii de către Ponta şi Antonescu, această graniță s-a deplasat spre vest.
Prin prezenta, subsemnații ne solidarizăm cu cei denunțați, recunoscând că, la rândul nostru, consideram adevărate afirmațiile ce fac obiectul plângerii penale a USL. Ne autodenunțăm.
Un prieten ne-a amintit recent un text pe care l-am scris anul trecut, la începutul lunii februarie, cu titlul „Spre ce duce alianţa Ponta, Crin&Voiculescu”: http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/spre-ce-duce-alianta-ponta-crin-voiculescu-215682.html . Ne amintim cu melancolie controversele pe care le-am avut atunci cu colegii cărora ipoteza noastră li se părea forţată şi uşor lipsită de onestitate. Astăzi, tot mai mulţi …
Ideea că prin comasarea alegerilor s-ar distorsiona procesul democratic pentru că alegătorii n-ar mai putea să discearnă între mizele locale şi naţionale presupune în mod fraudulos că românii sunt o grămadă de copii semi-idioţi incapabili să gândească complex şi au nevoie de grijă perpetuă şi îndrumare din partea politicienilor. Cum şi când au devenit românii …
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.