FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: PSD

HomePSD

„Tu realizezi k geoana putea fi preşedintele României?!?!?!” mi-a transmis un amic apropiat prin  SMS. Mi+am amintit că în 2004 trebuia să devină Prim Ministru.  Chiar aşa, abia doi ani au trecut de la ţopăiala ridicolă a lui Geoană, de la mărturisirea prieteniei și datoriei de suflet pe care urma să i-o poarte Geoană toată …

Ion Iliescu și Adrian Năstase și-ar fi dorit probabil să pună batista pe țambal în scandalul dintre Geoană și Ponta. Practic, reușiseră ce și-au propus: i-au arătat încă o dată lui Ponta cine conduce cu adevărat partidul. ”Cârlanul tânăr” ar fi trebuit să înțeleagă de aici că trebuie să înghită în sec și să meargă …

Victor Ponta a declarat că păcatele turnătorilor şi securiştilor, oricare vor fi fiind ele, „pot fi iertate‘‘, spre deosebire de „slugile lui Băsescu‘‘, care merg direct în iad. Ulterior, Crin Antonescu a declarat că „Ion Iliescu şi PSD s-au despărţit definitiv de trecutul comunist‘‘. Dar cine Dumnezeu l-a numit Papă pe Crin Antonescu (sau pe …

Ideea că prin comasarea alegerilor s-ar distorsiona procesul democratic pentru că alegătorii n-ar mai putea să discearnă între mizele locale şi naţionale presupune în mod fraudulos că românii sunt o grămadă de copii semi-idioţi incapabili să gândească complex şi au nevoie de grijă perpetuă şi îndrumare din partea politicienilor. Cum şi când au devenit românii …

Ce a vrut Adrian Năstase când a postat pe blogul său “documentul secret” prin care FMI obliga, chipurile, guvernul să ia măsuri economice, până în 2013, mult mai dure decât cele făcute publice? Dacă a ţinut, cu tot dinadinsul, să se facă de râs a reuşit cu brio. Deoarece, chiar dacă e adevarat, e un …

Severin a gândit şi formulat miezul doctrinar al fundamentalismului USLamic, ale cărui manifestări clinice sunt acum atât de uşor de depista

De când este membru al Parlamentului European, Adrian Severin, fost ministru de externe, fost ministru al reformei, fost preşedinte al Adunării Parlamentare a OSCE, membu al preşedinţiei socialiştilor europeni, primul pe lista PSD la europarlamentare etc., etc., s-a remarcat prin două mari acţiuni şi atitudini politice: – prima este un suport constant, solid şi coerent …

[pullquote]Nu are nicio importanţă că în acest discurs nu există vreo urmă de adevăr, după cum nu contează nici circumstanţa că UDMR a guvernat cu toate partidele româneşti şi Ardealul a rămas la locul lui. Ceea ce contează pentru Ponta&Antonescu este demonizarea lui Băsescu şi exploatarea spaimelor iraţionale ale publicului, bine aţâţat de retorica „Revoluţiei …

Trustul Intact l-a transformat pe Sobaru, un om cu evidente probleme la cap, într-un erou naţional, un martir al cauzei sindicalisto-socialiste din minunata noastră Românie. În interpretarea simbriştilor lui Voiculescu, gestul său nebunesc, acela de a plonja în gol de la etajul I al Parlamentului, a devenit dovada vie a unui crez politic şi social …

Lozincile zbierate sinistru de la tribună mi-au amintit de parodierea discursului lui Hitler de către Chaplin. O explozie de ură şi iraţionalitate, împănată cu melodiile Corului Armatei, reluate obsesiv. La un moment dat, sindicaliştii au părăsit tribuna, iar ostilităţile cred că au fost preluate de un “revoluţionar” care dikta lozincile. Mă gândesc cu oroare că …

ro_RORomanian