FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Traian Băsescu

HomeTraian Băsescu

Senatorul Mircea Banias, anchetat de DNA pentru corupţie, a trecut de la PDL la partidul lui Dan Voiculescu, anulând majoritatea fragilă a coaliţiei la Senat. Vom asista, în perioada următoare, la un proces de albire televizată a lui Banias la Antene şi de transformare a lui într-o victimă politică a lui Băsescu. În acelaşi timp, …

Declaraţia de adeziune a tovarăşului Voronin întregeşte peisajul circului securisto-comunist la care la care asistăm de câteva zile. Nimic mai firesc ca un bolşevic ce activeayă la vedere în Europa să-şi declare sprijinul pentru revoluţia uslaşă. Susținem protestatarii din România și vrem ca acest regim și acest președinte al României să plece, a declarat astăzi …

Un prieten apropiat, specializat în fotbal şi bun cunoscător al galeriilor (a stat vreo patru ani la o peluză celebră, dar i-a trecut:)), tocmai mi-a dat telefon să-mi spună indignat că la TV e cea mai grosolană manipulare de la “pumnul lui Băsescu” încoace. Că orice om care a stat vreodată în vreo galerie înţelege …

Comisia pentru stabilirea ereziilor s-a pus iar în mișcare. De data, asta pericolul e Viktor Orban, Primul Ministru maghiar. O avalanșă mediatică a îngropat Ungaria în denunțuri și avertismente urgente privitoare la iminenta ruptură de democrație. Imediat după eșecul catastrofal al socialiștilor la alegerile de anul trecut, opinia publică internațională a stabilit că Ungaria e …

În această dimineata, Antena 3 a continuat mai vechea sa campanie publică împotriva unuia dintre fondatorii blogului Madame Blogary, Mirel Valentin Axinte, mai cunoscut sub nick-ul Bleen. Dacă înainte l-au atacat în calitatea de consilier al lui Sebastian Lăzăroiu, acum au făcut-o în calitatea lui de adversar ideologic. Ore la rând, în cadrul știrilor Antenei …

Traian Băsescu şi Emil Boc au fost huiduiţi de (o parte din) mulţime de Ziua Naţională, eveniment care a fost relatat cu delicii de televiziuni şi primit cu satisfacţie nedisimulată de adversarii politici. Incidentele spun însă mai multe despre calitatea şi caracterul huiduitorilor decât despre ţintele acestora. Să presupunem că armata de huiduitori se află …

[pullquote]E plină presa românească de diatribe vitriolante împotriva americanilor şi de reverenţe delicate în direcţia Moscovei. Ceea ce este improbabil să găsiţi în presa noastră este o explicaţie a conflictului dintre Bucureşti şi Moscova precum şi o apărare a punctului de vedere românesc.[/pullquote] Dacă ne uităm la modul cum a fost reflectat în presă Consiliul …

Ancheta prezinta marturii ale unora din cei implicati in actiunile provocatoare ale oamenilor faradelegii. Cu doua zile inaintea mitingului, la sediul organizatiei lui Bebe Ivanovici a avut loc o intâlnire a organizatiilor de revolutionari pro-Iliescu cu scopul „de a pune la cale actiuni radicale în timpul protestelor sindicalistilor”. Potrivit României libere, Organizatorii acestor „actiuni radicale” …

ro_RORomanian