Guvernul American, sub conducerea lui Obama, a co-sponsorizat cu Egiptul o rezoluţie a ONU ce limitează libertatea de exprimare pentru a nu încălca legea islamică, sharia. Drepturile Omului Islamului. Această rezoluţie va duce la implementarea în Occident a legilor ce criminalizează blasfemia, mai exact, insultele aduse islamului. Lista FBI-ului cu cei mai căutaţi terorişti este …
Publicăm traducerea articolului scris de Michal Wisniewski pentru AmericanThinker.com, Did America betray us? Or it was just Obama? (20 septembrie 2009), tradus într-o primă formă de dr. Pepper căruia îi mulţumim pentru efortul depus şi aducerea articolului în atenţia noastră. Contextul în care a fost scris îl cunoaşteţi cu toţii: Barack Obama a renunţat … …
Acum cîteva zile vorbeam despre Directorul Comunicaţiilor de la Casa Albă, Anita Dunn, care a ţinut un discurs în faţa unor elevi americani cu ocazia festivităţilor de absolvire a liceului, în care le vorbea despre filozofii ei preferaţi: Maica Tereza şi Mao Ţe-Tung. …un alt fel de a spune că „intelectualii mei preferaţi sînt … …
Presedintele Traian Basescu a avut un discurs excelent la deschiderea celui mai mare forum international de IT&C, „Global Forum 2009″, care s-a desfasurat la Bucuresti. El a vorbit despre experienta recenta a est-europenilor care au vazut cum statele s-au folosit de progresele tehnologiei pentru a-si înrobi cetatenii: „Experienta noastra recenta, a est-europenilor, ne permite sa …
Preşedintele ceh Vaclav Klaus a avertizat în mod repetat că democraţia pierde teren în Europa asemuind Uniunea Europeană cu un bloc federativ condus de elite care se aleg între ele şi care nu pot fi trase la răspundere. Acesta rămăsese singurul lider european care nu semnase încă tratatul de la Lisabona. Vaclav Klaus a declarat …
Colonelul forţelor britanice din Afganistan, Richard Kemp, a ţinut un discurs în cadrul sesiunii speciale despre a Raportului Goldstione, vorbind din partea organizaţiei nonguvernamentale UN Watch. Domnule Preşedinte, bazîndu-mă pe experienţa şi cunoştinţele mele, vă pot spune următoarele lucruri: în timpul Operaţiunii Plumb Topit [Operation Cast Lead], Forţele de Apărare Israeliene [Israeli Defence Forces, IDF] …
Pe 1 septembrie 2007, Gates of Vienna a publicat versiunea contemporană a The Squirrel and the Grasshopper, un echivalent englezesc al povestioarei româneşti – şi nu numai – cu greierele şi furnica. Textul a fost preluat de pe un blog olandez , are autor necunoscut şi apare, într-un târziu, şi în limba română pe … …
Analiza preluata de pe blogul lui Mihai Neamtu Înjumatatirea numarului de agentii guvernamentale — veritabile capuse bugetivore — si-a gasit un adversar neasteptat: PNL. Partidul care-si clameaza vocatia reformista a depus o neasteptata sesizare la Curtea Constitutionala împotriva Legii de restructurare a agentiilor din subordinea Guvernului. Sa ne gândim putin la gloria traditiei liberale românesti: …
The following two tabs change content below.BioLatest Posts Dreapta.net Latest posts by Dreapta.net (see all) Capitalismul i-a salvat pe mineri (Daniel Henninger, WSJ) – 16 octombrie 2010 Polonia, noul cal troian al Gazprom în Europa – 14 octombrie 2010 Vladimir Tismăneanu: “Strigoii trecutului totalitar” – 11 octombrie 2010 Neagu Djuvara: “Europa, constient sau inconstient, se …
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.