Europa cea batrînă a dat în mintea copiilor. S-a prostit atît de rău încît nu mai poate judeca bine. Și, bineînțeles, nici nu vede bine.
Dacă Ponta se asociază cu cei pe care el îi consideră a fi “elita de stânga”, ar pleca pe un drum fără întoarcere. S-ar discredita definitiv.
Un reprezentant al Guvernului Ponta a participat la o reuniune anti-NATO al cărei invitat special a fost Aleksandr Dughin.
Criticarea intervenției Israel în Gaza sfârșește adesea prin invocarea unor vechi prejudecăți: evreii își merită soarta, Israel nu are drept la existență.
Cateva intrebari pentru Dumitru Cornel Vilcu: 1. Cate rachete lansau pe zi/luna/an evreii din Auschwitz in capul civililor germani?
În societatea creată pe baza Decalogului, orice om e unic, fundamentele Lumii Libere nu pot fi disociate de principiile biblice.
De îndată ce declaraţia atribuită lui Rouhani prin care condamna Holocaustul, ntr-un interviu la CNN a început să stârnească valuri în media mondială, agenţia oficială iraniană “FARS” a considerat necesar să publice o clarificare. Agenţia susţine că ce s-a publicat provine dintr-o traducere greşită, aşa că ea publica textul original, ca să fie clar pentru …
Cu mai bine de un an în urmă, în marea sa grijă pentru nație și pentru bunul sau renume, USL-ul l-a numit în funcția de președintele al Camerei Deputaților din Parlamentul României pe domnul Valeriu Zgonea, politician PSD, inginer cu diplomă obținută la seral și cu studii post-universitare la Institutul Social-Democrat, cunoscut publicului din țară …