FUNDATIA IOAN BARBUS

De la rezoluțiile anti-Israel ale ONU, la cuceririle lui David și Iosua

Am observat pe Facebook cum discuțiile în contradictoriu pe care le-am avut în legătură cu ultimul conflict dintre Israel și organizația teroristă Hamas sfârșesc cel mai adesea prin invocarea unor grave, istorice prejudecăți la adresa Israelului și evreilor. Nu acuz de antisemitism. Dar constat cel mai adesea o aversiune irațională, rod al unei propagande care a fost și este dusă de antisemiți, în lipsa oricărei argumentații logice bazată pe fapte, pe înțelegerea și studierea contextului și păstrarea proporțiilor.

Reacțiile anti-Israel sunt motivate inițial de rațiuni „umanitare”, fără nicio altă documentare în afara unor frânturi de propagandă îngurgitată en passant, de la televizor cel mai adesea sau de pe internet. Fotografii teribile sunt plimbate de la un conflict la altul ca „dovezi” ale cruzimii armatei israeliene. Multe înfățișează victime ale conflictului desfășurat în Siria între teroriștii islamici și trupele dictatorului Assad – sursă inepuizabilă de fotografii- conflict care a făcut în numai trei ani cu o treime mai multe victime decât toate conflictele dintre Israel și arabi în ultimul veac, după cum arată Matti Friedman, fost corespondent și editor AP în Israel și teritoriile palestiniene.

La conflictul anterior cu Hamas, din 2009, au fost chiar situații de pur cretinism jurnalistic sau manipulare cinică și criminală. Îmi amintesc cum televiziunea publică din Franța a înfățișat un palestinian având în brațe un copil ciopârțit în piața din Gaza drept mărturie a atrocității israeliene, când de fapt copilul fusese ucis cu ani buni înainte, în mod accidental, chiar de Hamas într-o explozie accidentală la o tabără de refugiați a unui camion cu care teroriștii transportau rachetele menite să-i ucidă pe israelieni.

Dacă reacțiile de acuzare a armatei Israelului sunt motivate la început de rațiuni umanitare, firul discuției continuă

– cu comparații ilogice, sinistre, între numărul de victime, de parcă s-ar liniști cu un scor egal la numărul de victime în absența Iron Dome; aici merită amintit succesul propagandei inoculate de sovietici încă de pe vremea lui Reagan (și acum de ruși) împotriva sistemelor de apărare ale Vestului: scutul antirachetă, inițiativa de apărare strategică – „războiul stelelor”,

– cu rămășițe de ideologie marxistă -gen „Israel le-a luat teritoriile palestinienilor, îi ține în mizerie și îi asuprește” (ar fi așadar un soi de cotropitori capitaliști ai unui vechi și brav popor) – slogane preluate la a doua ori a treia generație de tineri școliți în Vest, în fapt propagandă comunistă rudimentară à la Scornicești via Paris, Berlin, Zurich ori Londra; grație generalului Pacepa știm de multă vreme că Ceaușescu a jucat rolul de îndrumător ideologic pe lângă Arafat, și că această strategie de a prezenta în termenii asupriți-asupritori lupta pentru distrugerea statului Israel sau delegitimare acestuia a fost gândită de KGB,

și sfârșește apocaliptic cu invocarea unor lucruri care nu au nicio legătură factuală cu discuția inițială, cea despre ultima intervenție a Israel contra infrastructurii terorii din Gaza, din 2014.

Faptele, realitățile de pe teren sunt abandonate pe drum ca un balast, fie din vădită necunoaștere, fie din motivație ideologică.

Se pleacă, așadar, de la invocarea problemelor umanitare la ultimul conflict, și se sfârșește aproape de fiecare dată cu expunerea unor grave prejudecăți la adresa Israel și a evreilor:

– cu citate din Biblie – Matei, 27: „sângele Lui asupra noastră și copiilor noștri” este în top, dar și Vechiul Testament e chemat mărturie a cruzimii armatei Israelului – cucerirea Ierihonului de către Iosua de acum mai bine de trei milenii, luptele lui David cu filistenii și iebusiții, duse, bineînțeles, fără acordul Consiliului de Securitate ONU,

– cu proclamări profetice – gen „pacea nu va veni niciodată de la acest popor însetat de sânge”,

– cu fraze de-ți dau fiori de genul „evreii nu au învățat nimic din cel de-al doilea război mondial” (eu cred, tocmai, că au învățat, și că ceea ce deranjează este exact această determinare și construire a capacității de a se apăra singuri așa cum ar face orice națiune care vrea să dăinuie, înconjurată de state care nu-i recunosc dreptul la existență).

Haniyah2

Nu contează numărul de rachete trase bezmetic de Hamas pentru uciderea israelienilor (sau, de fapt, contează că nu și-au atins ținta, fiind interceptate de scutul antirachetă Iron Dome). Nu contează toate încălcările Hamas a acordurilor de încetare a focului. Nu contează tunelurile săpate din Gaza, cu intrări din moschei și case, pentru infiltrarea teroriștilor în Israel. Nu contează răpirea și uciderea cu sânge rece a trei puști israelieni  chiar înaintea ultimei incursiuni în Gaza. Nu contează că Ariel Sharon a decis, împotriva voinței propriului popor, retragerea cu forța a coloniștilor din Gaza lăsându-i pe bunii arabi palestinieni să se administreze singuri. Nu contează nici măcar că Hamas plănuiește răsturnarea prin forță a Autorității Palestiniene din Cisiordania (pentru că acest complot a fost dejucat de serviciile secrete israeline). Nu contează că armata Israelului anunță în prealabil populația privind bombardarea unor obiective civile folosite de Hamas. Nu contează motivația antisemită și genocidară expusă cât se poate de oficial și transparent de Hamas în documentul său fondator. Nu contează că Hamas îi folosește pe civilii din Gaza pe post de scuturi umane, deși acestea sunt, limpede, crime de război. Nu contează că Hamas trage de lângă școli și spitale ONU. Nu contează că Hamas își depozitează rachete menite să ucidă civili israelieni în școli ONU, că a pus explozibili în zidurile unei clinici ONU pe care a aruncat-o în aer pe când era inspectată de soldați israelieni. Nu contează că Hamas își are birourile în spitale ONU și interoghează jurnaliști care scriu pentru publicații occidentale la câțiva metri de intrarea în camera de gardă a celui mai important spital din Gaza. Nu contează însăși perversitatea ideii de a te raporta „echidistant” față de un stat de drept, cu economie liberă și democrație funcțională și față de acțiunile ale unei organizații teroriste care a impus o dictatură atroce în Gaza.

La finalul unor astfel de discuții în care se decolează din realitate, cel mai adesea vei constata că, din păcate, contează numai invocarea trufașă și ignorantă a unor vechi prejudecăți cu două concluzii: evreii își merită soarta, Israel nu are drept la existență. Iar asta rimează iresponsabil cu obiectivul fundamental al Hamas – distrugerea Israel și uciderea evreilor.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

3 comentarii

  1. Daniel Francesco
    2 septembrie 2014

    Organizatia pentru Eliberarea Palestinei nu a fost implicata direct in ultima confruntare din Gaza, dar fiind parte a guvernarii PLO-Hamas a devenit o portavoce a teroristilor islamisti. Astfel, reprezentantul PLO Hanan Ashrawi a declarat marti 2 septembrie in cadrul Natiunilor Unite ca in maximum 3 ani organizatia sa va aduce „crimele de razboi israeliene” in fata unui tribunal international.

    Doamna Ashrawi este membru al Biroului Executiv al PLO, organizatie care isi coordoneaza activitatea cu Liga Araba. PLO va sesiza ori Tribunalul International de Justitie ori Tribunalul International pentru Crime de razboi. Cea mai importanta declaratie a lui Hanan Ashrawi este aceasta:

    “We want to be an active member of this international community and we will pursue accountability for Israel,”

    http://www.jpost.com/Arab-Israeli-Conflict/PLOs-Ashrawi-tells-UN-it-will-take-Israel-to-ICC-within-3-years-374280

  2. Lenilena
    2 septembrie 2014

    Excelent articol domnule Trandafir. L-am share-uit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian