Rușii își au influența lor în organizațiile islamiste. Încă din timpurile sovietice au avut și au mari legături cu diversele grupări teroriste, știu cum pot fi ele spirjinite și inspirate.
Rușii își au influența lor în organizațiile islamiste. Încă din timpurile sovietice au avut și au mari legături cu diversele grupări teroriste, știu cum pot fi ele spirjinite și inspirate.
Majoritatea candidaților au avut propuneri etatiste, intervenționiste, asistențialiste, protecționiste, populiste. Spirit antieuropean (ie antigerman) și antiamerican difuz, suveranism, naționalism.
Un stat care nu permite libera circulaţie a informaţiei şi accesul femeilor la informaţii care privesc sănătatea acestora, violează dreptul acestora la accesul la informaţii.
Nu cu mult timp în urmă, după atacul terorist de la Nisa în care au fost uciși 84 de nevinovați, Manuel Vals, primul ministru al Franței, a declarat într-un discurs public, adresându-se francezilor, că țara lor trebuie să accepte să învețe să traiască în teroare. Pur și simplu! Să accepte existența terorismului, ca și cum …
Încă de la lansarea publică a entității politico-religioase numită “Statul islamic”, discursul militanților extremiști făcea invariabil referire la “cruciați” și la atacarea Bisericii, preoți și credincioși. Asta e, printre altele, una din temele care apropie islamul, militant sau nu, de stânga politică. Care stângă și-a satisfăcut pornirea criminală cu asupra de măsură, ucigând încă de …
„Franța este într-o situație mult mai dificilă decât Polonia. Polonia nu s-ar fi găsit într-o astfel de situație dacă nu ar fi avut loc schimbarea de guvern. Deja am avea mii de imigranți din Orientul Mijlociu și Africa, pentru că așa hotărâse coaliția PO-PSL [liberali-socialiști n.e.]”, a spus Ministrul Afacerilor Interne și Administrației din Polonia, …
Pray for France. Războiul european civil este în plină derulare. Carnagiul de la Nissa scoate la iveală existența unui conflict ireductibil între o minoritate teroristă și o majoritate pașnică. Situația Franței a fost rezumată de filozoful Pierre Manent: „Cuvântul care se potrivește noii realități e război. Unul care ne-a fost declarat. Un război în care …
Cătălina Mihai publică pe Euractiv.ro un articol despre prietenii „populiști” ai Rusiei din Europa, un articol care exclude (arbitrar și nu neapărat profitabil) o parte esențială a strategiei de influențare a Europei de către Rusia – anume, îi ignoră pe ceilalți „populiști”, cei „progresiști”. Die Linke, în Germania, Podemos în Spania, Țipras în Grecia, și, păstrând proporțiile, #viezurelecubască permanent conectat …
Francezii au ales KGB. Le stătea hamburgerul american în gât și speră să se ducă cu vodkă.
Francezii au ales KGB. Le stătea hamburgerul american în gât și speră să se ducă cu vodkă.