FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: PNL

HomePNL

Puciul din lunile iulie și august a arătat lumii că România poate deveni o feudă a imposturii și a bunului plac al politicienilor penali USL fără ca majoritatea populației să reacționeze neapărat negativ la astfel de acțiuni.

Pare-se că lovitura de stat s-a încheiat pe atât de repede pe cât a apărut. Ne-am întors la situația de dinainte de suspendare. Tonul l-a dat Vasile Blaga, președinte Partidului Democrat Liberal, o organizație politică atât de anti-USL că am putea să o numim de acum înainte Blajinii.

Varianta ocupării funcției de ministru Acționând la comanda liderilor USL Crin Antonescu și Victor Ponta, Mona Pivniceru și-a dat demisia din magistratură, eliminând în acest fel ultima piedică din fața numirii sale în regim de urgență la Ministerul Justiției. Nu trebuie să ne mire că pentru fosta judecătoare a fost mai imprtant să renunțe la …

România s-a transformat dintr-o țară la limita Europei unite într-o limită a rațiunii cu perspectiva trecerii în absurd, alunecând de la halucinația personală a lui Victor Ponta în halucinație vinovată a USL-ului, cu perspectiva declarării stării de halucinație colectivă a unui popor.

Operaţiunea „Izolarea României” declanşată de USL în ultimele două luni continuă cu numirea la Externe a lui Titus Corlatean şi cu atacurile lui Crin Antonescu şi ale parlamentarilor USL împotriva Serviciului de Informaţii Externe. SIE deranjează pentru că este un serviciu profesionist, care nu cedează presiunilor politice pentru a servi agenda USL în străinătate. Reputaţia …

Motto (posibil) Când Victor Ponta declară că este zi, ia-ți din casă lanterna ca să poți merge unde ți-ai propus. Foarte mulți au crezut că Victor Ponta se va ține de cuvânt și nu va mai declanșa un recensământ în vederea subțierii listelor electorale. Chiar el le-a spus miniștrilor: „Vă rog doar să verificaţi cât …

ro_RORomanian