FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Vasile Bănescu

HomeVasile Bănescu

... te cuprinde în încolăcirea ei constrictoare când, amputându-ți benevol organul solidarității și comuniunii cu ceilalți, declarându-ți trufaș fobia de multe feluri față de ei, te crezi a l e s u l situat dincolo de bine și rău, de unde privești sumbru, îmbătat de trufie sau crispat de furie spre cei ce au comis …

Creștinismul e mărturisire vie și curajoasă, prin fapte izvorâte din credință și pocăință, a Adevărului care ne eliberează din bolgii irespirabile ale păcatului, din tăceri vinovate, din complicități infamante, din cușca strâmtă a eu-ului care confundă captivitatea cu libertatea. „Cine stie că libertatea e bunul suprem înțelege ce poate însemna creștinismul.” (Nicolae Steinhardt)

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhei Române, a prezentat punctul de vedere față de presiunile făcute pentru introducerea unor ore de educație sexuală în școli fără acordul părinților. Astfel de ore sunt puternic susținute de liderul USR, Dan Barna, care a opus „viitorul copiilor”, la care s-ar gândi USR și cei care susține orele …

“Comisia Europeană nu decide și nu poate impune nimic” în privința “anulării sau transferării online a slujbelor de Căciun” spune Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, într-o poziție privind recomandarea Comisiei Europene (CE) ca slujbele de Crăciun să fie înlocuite cu inițiative online sau televizate. De asemenea, Vasile Bănescu a subliniat că “Biserica pledează …

ro_RORomanian