70 de ani de la lovitura de stat de la 23 august 1944

Print Friendly, PDF & Email

Portalul În Linie Dreaptă va marca acest eveniment încercând să nu cedeze tentaţiei de a reveni asupra detaliilor istorice. Dorim să facem loc eroilor, mai ales lui Iuliu Maniu, care prin activitatea lui politică şi prin mărturia vieţii personale a reuşit să trezească în inimile românilor forţa de a rezista dictaturilor. Încă din timpul războiului, acţiunile lui au avut un impact care a depăşit limitele politicii partidului pe care l-a condus.

Prezentăm o sinteză a eforturilor realizate de Iuliu Maniu şi de colaboratorii săi pentru stabilirea unor contacte cu Aliaţii, în scopul pregătirii ieşirii României din războiul alături de Axa. Textul este scris de Cicerone Ioniţoiu şi l-am ales pentru datele istorice pe care le prezintă, pentru stilul alert şi direct al redactării  (titlurile şi subtitlurile aparţin ILD) şi, totodată, pentru autoritatea morală a autorului, care a trăit evenimentele şi a fost un discipol demn al preşedintelui PNŢ.

IULIU MANIU, CONDUCĂTORUL OPOZIŢIEI ÎMPOTRIVA ALIANŢEI CU AXA

În cataclismul dezlănţuit de Hitler pentru a distruge trecutul, a extermina indivizi şi popoare care-i stăteau stavilă planului său nebunesc de a stăpâni omenirea şi a instaura o nouă ordine, în această încleştare s-au folosit metode de informare şi stopare a surselor vitale de susţinere a maşinii de război naziste.

Astfel, de cum s-au văzut intenţiile criminale ale Führerului, când germanii au început să infiltreze agenţi, din ce în ce mai mulţi şi în România, pentru a o câştiga şi spiritualiceşte, nu numai ca masă de manevră, în realizarea obiectivelor propuse, de atunci, au început şi anglo-americanii să lucreze în ţara noastră, ca să împiedice şi chiar să anihileze acţiunile germane.

Situaţia României se înrăutăţeşte după vizita lui Carol al II-lea la Hitler

După întoarcerea Regelui Carol al II-lea de la Hitler, Clodius şi Fabricius deveniseră antene economice în România, străduindu-se să atragă ţara spre Germania, cu aprobarea guvernului român.

După căderea Dunkerque-ului, moralul în România a scăzut, iar propaganda în România, fie prin ziare, radio şi jurnalele de actualităţi, a intrat sub controlul german; propaganda britanică în România devenise inexistentă.

Şi totuşi, pe cont propriu se mai făcea, ici, colo. Exemplul de la Constanţa, unde Dennis Wright a reuşit să înlocuiască buletinul nemţesc din vitrina cinematografului, merită reliefat prin ingeniozitate şi simţul umorului britanic. Iată conţinutul COMUNICATULUI SPECIAL GERMAN:

„Război aerian:
Avioane germane au atacat sud-estul Angliei şi South Wales. Din cele 252 de avioane germane s-au întors numai 10 în Germania.
Război pe mare:
La 20 august, portavionul Ark Royal a fost scufundat pentru a patra oară de un submarin sub comanda Dr. Goebbels.
Viteazul It. Goebbels a mai scufundat 10 din cele 7 portavioane ale Angliei. Se aşteaptă ca până la sfârşitul săptămânii să fie scufundat şi restul flotei britanice.
Blocadă totală a insulelor britanice.
Ca rezultat al blocadei, Herr Hitler şi-a anulat proiectatul concediu de vară în Anglia; el îi aşteaptă pe dl Churchill şi pe dl Eden să-i facă o vizită la Berlin în 1942.”

(Alfred) Gardyne de Chastelain era directorul comercial al societăţii „Unirea” în timpul dictatului de la Viena şi lucra cu ing. Valeriu (Rică) Georgescu (ginerele lui Sever Bocu şi finul lui Maniu, ajuns pe post de director al sucursalei Româno-Americană).

Londra hotărâse că Maniu era omul ce trebuia susţinut în cazul ruperii relaţiilor dintre Anglia şi România.

După dictatul de la Viena, Chastelain s-a întâlnit cu Iuliu Maniu, care a căzut de acord să plece la Londra, unde să formeze un comitet Român Liber, împotriva nemţilor; în schimb, Marea Britanie să garanteze integritatea ţării şi restituirea nordului Transilvaniei.
Problema ajutoarelor englezeşti, în afară de Maniu, era cunoscută de Rică Georgescu, care primea banii prin intermediul unui comerciant grec din Istanbul, şi îi expedia lui Ionel Pop, domiciliat în Clujul ocupat de unguri.

Pe ziua de 25 septembrie 1940, câţiva cetăţeni englezi, funcţionari la societatea petrolieră, au fost ridicaţi de legionari şi bătuţi, fiind învinuiţi de sabotarea cisternelor cu petrol ce luau drumul Germaniei. Au mai continuat câteva arestări şi ciomăgeli de cetăţeni englezi şi, spre sfârşitul lui octombrie 1940, o parte din funcţionarii legaţiei engleze au părăsit România.

Pe 10 februarie 1941, Sir Reginald Hoare, ministrul Angliei la Bucureşti, i-a făcut cunoscut generalului Antonescu că, întrucât România devenise o bază militară a Germaniei, el şi personalul legaţiei engleze se vor retrage pe 15 februarie.

Gardyne de Chastelain era reprezentantul lui SOE (Special Operations Executive), o organizaţie care, în perioada de război, se ocupa cu misiuni operaţionale şi de spionaj, cu ţinerea legăturilor cu oamenii politici şi, mai ales, cu pregătirea continuităţii relaţiilor în cazul când oficialii englezi ar fi nevoiţi să se retragă din România. SOE, în timp, a devenit subordonat Foreign Office-ului.

Plecat în toamna lui 1940 la Ankara, de Chastelain a lucrat sub comanda colonelului Bill Bailey, care era reprezentantul SOE pentru Turcia şi de unde va reveni în timpul rebeliunii legionare cu misiunea de a aranja continuitate prin Valeriu (Rică) Georgescu şi Popovici, dar, mai ales, pentru a aranja scoaterea lui Iuliu Maniu. In această problemă a discutat cu prinţul Matei Ghica, posesorul unui avion.

Până la o eventuală plecare, Iuliu Maniu rămânea să aibă legătură directă cu guvernul britanic.

Primele contacte clandestine

iuliu_maniu_thumbPe la jumătatea lunii noiembrie 1940, Iuliu Maniu, care, desigur, se gândise mult la situaţia dramatică ce aştepta România şi studiase oamenii, l-a chemat la domiciliul său din Caragea Vodă pe avocatul-economist Augustin Vişa şi, după câteva cuvinte schimbate referitoare la situaţia internaţională, constatând o identi¬tate de convingeri, i-a spus direct:
„Sunt hotărât a face o legătură cu Aliaţii, cu Churchill, care să ne ajute a pune bazele unei colaborări politice şi care urmează să ne asigure, după terminarea războiului, reîntregirea hotarelor ţării şi restabilirea politicii democratice. In acest scop, ţara are nevoie şi de ajutorul dumneavoastră. Vă rog să-mi răspundeţi dacă acceptaţi a participa la această acţiune, plină de riscuri, poate chiar… „
Şi Sfinxul de la Bădăcin i-a predat cifrul.

Pe la jumătatea lui ianuarie 1941, tot Iuliu Maniu, întinzându-i o jumătate de coală de hârtie, i-a spus: „ Vă rog, scrieţi:
«Guvernul actual al Ungariei este în slujba lui Hitler. Ministrul Ungariei de la Washington, împreună cu întreg personalul, circa 300 de oameni, au rămas în Ame¬rica. Împreună cu noii veniţi, ei fac propagandă hitleristă, sub mască democratică. Vă rog, avizaţi pe cei în drept. In atenţiunea binevoitoare a domnului Churchill. Nu aşteptăm răspuns, ss Iuliu Maniu» „

După rebeliune, omul-cheie în această acţiune a mers la Iuliu Maniu care i-a spus:
„Dictatorii nu pot face casă împreună decât scurt timp. Aşa a fost în trecut şi, mai mult ca sigur, tot aşa va fi şi în viitor. Istoria şi răsturnările recente de la noi ne demonstrează cu evidenţă acest adevăr. Trupe germane, tot mai multe, sosesc pe teritoriul ţării. Generalul Antonescu s-a angajat prea mult faţă de Hitler. Părăsirea legionarilor de către nemţi s-a făcut cu preţul unor angajamente din partea generalului. Dar, să lăsăm aceste probleme… Acum vreau să aduc la cunoştinţa guvernului englez că fostul Rege Carol, care se află în prezent în America, duce o activitate dăunătoare ţării. Să scriem, deci: «In atenţia binevoitoare a domnului Churchill. Fostul Rege al României, Carol al II-lea, care se află în SUA, duce o activitate dăunătoare ţării şi Regelui Mihai. Vă rugăm a face cunoscut acest fapt celor în drept. Nu aşteptăm răspuns. I. Maniu»”

În luna aprilie, omul-cheie – Augustin Vişa – a fost chemat de Iuliu Maniu, care i-a spus:
„Situaţia din Iugoslavia este foarte grea. Am aflat că ungurii, pe lângă teritoriul ocupat cu învoirea lui Hitler, vor să se întindă mai mult, în josul Dunării, asupra teritoriului neîmpărţit de fascişti, la sud-vest de graniţa noastră. Cetăţenii din comunele vizate, români şi sârbi, aflând intenţiile ungurilor, au trimis un memoriu generalului Antonescu, cu rugămintea de a ocupa militar aceste comune şi cu învoirea ca ele să fie administrate de români, până la sfârşitul războiului. Deci, în mod provizoriu, ca să se evite ocupaţia ungurească, cunoscută prin barbaria ei. Se pare că generalul Antonescu este hotărât să accepte administraţia provizorie, sunt foarte îngrijorat de această mare greşeală politică pe care este gata s-o săvârşească Antonescu. Nu-i suficient că suntem presaţi de toţi duşmanii noştri, vrem să ne mai facem unul în plus, ocupându-i teritoriul naţional? Şi tocmai acum, când Iugoslavia se află în cea mai grea situaţie.”

Şi iarăşi i-a adresat un mesaj lui Churchill:
„Sârbii şi românii din teritoriul nord-estic al Iugoslaviei au cerut statului român să ocupe cu armata aceste localităţi, în mod provizoriu, până la terminarea războiu¬lui, ca să nu ajungă sub ocupaţia armatei maghiare. Binevoiţi a sesiza guvernul sârb, în refugiu, şi a ne comunica punctul de vedere în această problemă. Aşteptăm răspunsul lămuritor. I. Maniu.”

Guvernul sârb, din exil, de la Londra, a transmis:
„Guvernul sârb, prin ministrul său de externe, ne precizează că nu socoteşte binevenită ocupaţia românească. Totuşi, nu este împotrivă dacă se consultă şi con¬ducerea armatei de rezistenţă iugoslavă.”

După ce a citit răspunsul, Iuliu Maniu a subliniat:
„Mă aşteptam la aşa ceva. Era normal să nu se accepte. Cine poate admite una ca asta? Acum să încerc a-l opri pe domnul Antonescu de a face o greşeală. Este de datoria mea.”

Şi, într-adevăr, Antonescu pornise trupele, dar după ce parcurseseră o bucată bună din distanţă, au fost oprite şi, prin alt ordin, au făcut calea întoarsă.

Descifrând un alt mesaj – „Domnul Maniu trebuie să grăbească venirea. Este necesar să formeze cât mai curând un guvern aici.” – i-a spus lui A. Vişa:
„Încă nu plec, mai sunt probleme de aranjat. Nu răspundem deocamdată. Vă rog, comunicaţi! Sunt semne vădite că se pregăteşte războiul contra Rusiei. Trupe germane masive se află pe teritoriul ţării.”

Au fost recepţionate aproximativ cinci comunicări în legătură cu plecarea din ţară, cerându-se lămuriri: cu ce tip de avion va zbura spre Turcia, la ce dată…

La începutul lui iunie 1941, s-a expediat un nou mesaj:
„In atenţiunea domnului W. Churchill. Nemţii sunt hotărâţi să atace Rusia. Nu am reuşit să-l conving pe generalul Antonescu să nu participe la această acţiune. Iuliu Maniu”.

După primirea răspunsului la mesaj, care formula părerea că trupele române nu trebuie să treacă Nistrul, Iuliu Maniu a dictat următoarea depeşă:
„Războiul contra URSS este iminent. El nu poate fi oprit. Poporul vrea Basarabia, care este pământ românesc. Iuliu Maniu”.

După declanşarea războiului i-a spus omului-cheie că „regretă angajarea lui Antonescu în acest conflict. Numai de n-ar trece Nistrul. Nu este o alianţă folositoare nouă. Militarii sunt prea mult impresionaţi de forţa armelor. Antonescu este mult prea încrezător în victoria lui Hitler. Democraţiile apusene vor folosi bine acest timp pentru a se întări. Ruşii se vor opune, sunt mulţi şi ţara este mare. Hitler pierde acest război. Păcat de jertfele noastre. Trebuiau păstrate trupele.”

Când doliul începuse să se aştearnă peste case văduvite, în iulie 1941 i-a dictat ultimul mesaj acestui OM de mare încredere, care l-a transmis imediat:
„Ce urmăreşte domnul Churchill în acest război? Distrugerea hitlerismului, distrugerea comunismului, ori distrugerea amândorura ? I. Maniu”.

La această întrebare, la sfârşitul războiului, secretarul lui W. Churchill mărturisea că „singura lui preocupare era nimicirea hitlerismului”. La comunism nu se gândea.

Deconspirarea primului canal de comunicare

La plecarea din România, englezii lăsaseră ceva aparatură de emisie-recepţie şi codul de transmisie. Prima verigă de legătură cu de Chastelain a rămas secundul lui de la societate, Ion Popovici. Acesta îşi crease o reţea de 15 persoane, printre care Iuliu Bălan şi Jean Beza (operatori radio). După cum am văzut, Augustin Vişa (pre¬şedintele tineretului PNŢ) făcea legătura, ducând mesajele de la Iuliu Maniu pentru transmitere şi invers. In perioada de la sfârşitul anului 1940 până în august 1941 s-au transmis circa 100 de telegrame cifrate, după declaraţiile lui Corneliu Coposu. Aces¬tea au fost recepţionate la baza de la Liverpool.

Dar Gestapoul din România, prin radiogoniometrie, a reuşit să descopere exis¬tenţa unei legături cu străinătatea şi s-a pus pe lucru.

O dansatoare româncă de la Istanbul, Stela Penciulescu, care întreţinea relaţii şi cu reprezentantul Gestapoului în Turcia şi cu un român, Mircea Constantin (în slujba SOE), a reuşit să afle unele indicii despre existenţa unei legături cu România prin radio. La insistenţele neamţului, Stela 1-a convins pe Mircea să se întoarcă în ţară şi la aeroport au fost arestaţi. în timpul anchetei, lui Mircea i s-a promis eliberarea Stelei dacă dă o declaraţie despre românii pe care-i cunoscuse în Anglia. Pe lista respectivă a apărut numele lui Ion Popovici, care lucra la o societate de petrol englezească, astfel ajungându-se la arestarea lui, la sfârşitul lunii august 1941.

Arestarea lui Ion Popovici, pe 15 august 1941, a dus la deconspirarea tuturor colaboratorilor: Valeriu (Rică) Georgescu, Augustin Vişa, ing. Ciupercescu, S. Simşa, Corneliu Radocea, Mihai Iaroslavici, Iuliu Bălan, Jean Beza, C. Ionescu…
Ultimul mesaj al lui Maniu către Churchill a fost şi ultimul mesaj transmis de Vişa, pentru că, pe 15 august 1941, arestat, a intrat în supliciul anchetei. Căpitanul magistrat Camil Bărbulescu (fiu de preot), asistat de maiorul neamţ Duplitzer, i s-a adresat pe un ton aspru: „Te rog să-mi răspunzi, altfel suntem nevoiţi să aplicăm măsuri mai drastice, îţi faci socoteli greşite. Să nu crezi că, dacă te opui, vei reuşi. Te fac eu să vorbeşti.”

Şi Augustin Vişa a vorbit, dar ce?
„Domnule căpitan, sunteţi ofiţer român. Eu sunt român. Vă rog să-mi spuneţi dacă România este ocupată, guvernată şi administrată de Germania. Dacă nu, cum de îngăduiţi ca un neamţ să asiste la anchetarea unui cetăţean român? Să plece neamţul!”

Pe 15 septembrie 1941 a fost arestat şi Rică Georgescu (nume de cod Jockey) şi a căzut reţeaua americană: Mihail Jaroslavici, Ştefan Cosmovici şi Alexandru Klamer. Şi a mai picat o reţea, zisă franco-engleză, cu Iosif Păsătoiu, Ion Andrei Deleanu şi un neserios, anume Amedeu Bădescu.

Deci, toată reţeaua ce ar fi lucrat pentru Aliaţi era căzută şi căpitanul Camil Bărbulescu le făcuse încadrarea de înaltă trădare, la pedeapsa capitală.
Nemţii cereau insistent să fie daţi pe mâna lor pentru a-i ancheta, însă s-au depus eforturi ca să rămână în ţară.

„Binevoitorul” de la care pornise trădarea era şi el prezent între „trădători”.

La arestarea lui Rică Georgescu şi anchetarea lui de către căpitanul Bărbulescu şi colonelul Velciu, s-a constatat că fusese implicat Iuliu Maniu, în calitate de condu¬cător. Cu mare greutate şi reuşind să-i convingă pe anchetatori că preşedintele PNŢ nu trebuie să apară, aceştia au acceptat să refacă declaraţiile, introducând numele lui Rică Georgescu în locul lui Iuliu Maniu. Anchetatorii au pus condiţia ca până a doua zi să se găsească în casa lui R. Georgescu suma de un milion de lei, ca probă materială a finanţării din exterior. Acceptând acest „joc”, anchetatorii l-au pus în legătură cu soţia, Ligia, care a alergat la Iuliu Maniu şi apoi la generalul Ion Manolescu, care i-a împrumutat banii necesari.

Şi tot Ligia Georgescu a fost aceea care a mers şi, prin insistenţă, a reuşit să intre la mareşalul Antonescu şi să aranjeze întrevederea din 6 septembrie 1941 cu Iuliu Maniu.
Referitor la acea întrevedere, Corneliu Coposu, care a fost de faţă, relatează în cartea lui, „Mărturisiri”, la pag. 69:
„I-a spus lui Antonescu că oamenii care au fost arestaţi nu sunt spioni, ci patrioţi români. Ei lucrează la ordinele lui şi cere să nu li se facă proces; dacă li se face proces, el, Maniu, va convoca presa străină şi va declara că aceştia lucrează sub auspiciile lui, în interesul României. Intimidat de această asumare de răspundere a lui Maniu, Antonescu, care nu voia să arate nemţilor existenţa unei opoziţii organizate, a dat dispoziţie să se ridice dosarul cercetărilor şi l-a închis în seiful lui de la preşedinţie. Dosarul l-am găsit noi, după 23 August ’44, intact.”

Noi încercări şi tatonări în lumea diplomatică, a oamenilor de afaceri şi a închisorilor

Gardyne de Chastelain, încercând să ia legătura cu Maniu, a reuşit să trimită un aparat de radio-recepţie printr-un turc, Tozan. Dar legătura nu s-a realizat.

Între timp, Rică Georgescu, cu numele conspirativ „Jockey”, era grav bolnav la închisoarea Malmaison, de pe Calea Plevnei. Soţia lui, Ligia, a reuşit, prin insistenţe, să ajungă la el cu un doctor, să-1 pună pe picioare şi să obţină de la directorul închisorii, col. Velciu, posibilitatea de a-1 vizita şi de a primi pe Alecu Ionescu, adjunctul său de la „Româno-Americană” pentru a lămuri probleme de serviciu. Paralel, Rică Georgescu căpătase încrederea conducerii închisorii, reuşind să şi-i apropie pe căpitanul anchetator Bărbulescu, pe coloneii Velciu şi Radu Ionescu, relaţiile transformându-se până la urmă în colaborare, după cum vom vedea.

Ligia reuşeşte să-1 convingă pe Stoicescu, preşedintele Creditului Minier (sin¬gura societate românească cu profil petrolier), ca să-1 viziteze pe Rică Georgescu. Acesta îi sugerează că ar fi bine să cumpere proprietăţile societăţii „Unirea”, ca acestea să nu cadă în mâinile nemţilor. Stoicescu s-a consultat cu mareşalul Antonescu şi s-a hotărât ca directorul general al Creditului Minier, Gheorghiu, să-l vadă şi să discute cu Rică posibilităţile. Rică Georgescu l-a sfătuit să meargă la Istanbul pentru a discuta cu Chastelain, totodată transmiţându-i şi parola „privighetoarea”. Cu încuviinţarea mareşalului şi instruirea lui de către Eugen Cristescu pentru a se feri de Gestapo, Gheorghiu a reuşit să intre în legătură şi să refacă un fir.

Cel de-al doilea fir era atunci Christu, şeful delegaţiei economice a României în Turcia.
Maniu, prin ei, a reuşit să comunice că o răsturnare a regimului se va face când numărul nemţilor va fi mai mic în ţara, el reuşind să-şi plaseze nişte oameni în locuri „cheie”, atât în armată, cât şi în alte ministere. După cum vom vedea, cel mai impor¬tant a fost la externe.

Cu această ocazie, de Chastelain i-a comunicat lui Rică Georgescu că i se vor trimite mesaje prin radio, la sfârşitul programului BBC pentru Austria. Cifrul BBC-ului i-a fost trimis prin curierul diplomatic elveţian. Descifrarea a început prin Alecu Ionescu, adjunctul lui, şi soţia acestuia, în acelaşi timp căutând şi Rică să prindă prin aparatul de radio ce-1 avea în închisoarea Malmaison. Astfel a reuşit să afle şi să-i comunice lui Maniu că se pregăteşte paraşutarea unui telegrafist ca să poată folosi aparatul trimis prin turcul Tozan.

Tot prin Gheorghiu, la a doua vizită făcută la Istanbul, Rică Georgescu i-a transmis să nu aibă încredere în Bursan, un om de afaceri al lui Tătărăscu, pentru că nu se poate avea bază în el.

Legăturile dintre Maniu şi lumea liberă s-au restabilit în continuare, dar cu eforturi din exterior.

Ted Masterson, şeful secţiei române de la Cairo, din SOE, împreună cu Chastelain şi Ivor Porter, era preocupat în rezolvarea problemei. A fost găsit un telegrafist, Nicolae Ţurcanu, pe care l-a cuplat cu David Russel, ofiţer de gardă, şi, după paraşutarea din 15 iunie 1943, la Homolje, în Iugoslavia, au reuşit să treacă Dunărea şi pe 12-13 august să transmită primele mesaje. La scurt timp, Russel a fost ucis de un tâlhar, lângă Vârciorova. Rămas singur, Nicolae Ţurcanu a fost dirijat la Bucu¬reşti, unde primea mesaje pe care le preda lui Alecu Ionescu, adjunctul lui Rică Georgescu de la „Româno-Americană”. După ce erau descifrate, erau predate, în vizita pe care i-o făcea şefului său la Malmaison şi de acolo le lua Ligia, soţia lui Rică Georgescu, şi le preda lui Iuliu Maniu, care îi era şi naş de cununie.

Pe altă linie de aranjamente, Gheorghiu, directorul „Creditului Minier”, sub pretextul tratativelor de cumpărare a proprietăţilor Aliaţilor de către statul român, mergea deseori la Malmaison şi a acceptat propunerea lui Rică Georgescu de a fi curierul lui Maniu în Orientul Mijlociu. Şi astfel, a plecat la Istanbul să ducă tratative cu de Chastelain. S-a aranjat, cu acea ocazie, să se transmită mesaje cifrate lui Jockey (adică Georgescu), la sfârşitul programului BBC pentru Austria, iar cifrul a fost trimis prin curierul diplomatic elveţian. Descifrarea o făcea Alecu Ionescu, cu soţia lui. care făcuse studii în SUA. Alecu Ionescu 1-a adus pe Ţurcanu Nicolae la Bucureşti şi a închiriat un apartament la căpitanul Radu Protopopescu, situat în apropierea transmiţătorului poştei centrale. Grupul se lărgise cu Virgil Tubacu, din poliţie, şi căpitanul Sandu Ion.

Colaboratorii lui Iuliu Maniu din Ministerul Afacerilor Străine

Iuliu Maniu reuşise să-şi planteze oameni de nădejde în posturi administrative de importanţă deosebită, şi civile şi militare. Când în septembrie 1943 Alexandru Cretzeanu a ajuns ambasador în Turcia, acesta a devenit omul de legătură a doi stăpâni: I. Antonescu şi I. Maniu, iar directorul cifrului din Ministerul Afacerilor Străine, Grigore Niculescu-Buzeşti, va menţine contactele cu oamenii lui Maniu aflaţi în misiuni în străinătate, prin canalele oficiale.

Şi cum un nou emisar urma să fie trimis de Iuliu Maniu, s-a hotărât ca operaţiunea „Autonomus” să debuteze la 21 decembrie 1943. Aceasta trebuia să îl pună la curent pe Iuliu Maniu că singura cale deschisă României era capitularea necondiţionată în faţa Armatei Roşii, deoarece, la conferinţa de la Moscova a miniştrilor de externe din octombrie 1943, Marea Britanie a pierdut orice teren de manevră politică în România, iar la Teheran, în noiembrie, acelaşi an 1943, se abandonase posibilitatea unei debarcări în Balcani.
La scurt timp după conferinţa de la Teheran, Roosevelt, referindu-se la Stalin, spunea că „ este un om accesibil, în ciuda tacticii brutale şi atitudinii cinice cu privire la probleme ca dreptul micilor naţiuni.”

Şi totuşi, la 20 noiembrie 1943, Moscova a trimis Foreign Office-ului următoarea telegramă:
„Guvernul sovietic este de acord ca Maniu să fie informat că poate să-şi trimită un reprezentant, dar numai pe baza înţelegerii că singura lui calitate constă în discutarea detaliilor operative în vederea răsturnării regimului actual din România şi înlocuirii lui cu un guvern gata să capituleze necondiţionat în faţa celor trei principali aliaţi.”

Prin intermediul BBC, Maniu a primit acest mesaj şi i s-a spus că delegatul este aşteptat la Nicosia, urmând să-l anunţe cu 24 de ore înainte.

Ceea ce se poate sublinia este încrederea „oarbă” a lui Maniu în Aliaţi şi, mai ales, în Churchill, iar pe de altă parte, implicarea lui în acţiuni „subversive”, ca să menţină legăturile cu aliaţii şi în situaţii de neimaginat, cum a fost cea din închisoarea de la Malmaison, unde se descifrau mesajele şi de unde se dădeau indicaţii şi chiar dirijarea pentru sosirea mesagerilor aliaţi din 21/22 decembrie 1943.

Cât despre soarta celor căzuţi în mâinile Siguranţei, s-a străduit şi până la urmă a reuşit să îi salveze prin tergiversarea procesului, prin opunerea ca să fie predaţi nemţilor, mergând până la ameninţarea că se va prezenta în sala tribunalului şi va declara că el este vinovat şi acei oameni au lucrat în numele lui şi în interesul salvării României.

Iar la insistenţele lui Maniu de a i se spune adevărul, dacă am fost vânduţi sferei de influenţă ruseşti, reprezentanţii Aliaţilor au negat, până când ambasadorul Clark Kerr i-a spus lui Rică Georgescu că „UNUL DIN CELE MAI NEPLĂCUTE LUCRURI CE I S-A CERUT SĂ LE FACĂ A FOST SĂ MINTĂ UN OM DE TALIA LUI MANIU”(…)

2 gânduri despre “70 de ani de la lovitura de stat de la 23 august 1944

  1. Felicitari http://www.inliniedreapta.net pentru toate articolele care m-au uns pe suflet. Sa nu va opriti in cursul d-voastra de a prezenta, pe cat posibil, adevarul istoric. Octombrie 1917 nu a consfiintit victoria celor asupriti de regalitate, ci a celor needucati, fara morala, mincinosi si turnatori, care traiau utopia conducerii statului de catre ei, „oamenii noi”. Produsul final s-a vazut: zeci de ani de agresiune fizica si intelectuala in foarte multe state ale globului, printre care si Romania, tocmai pentru a tine cu dintii de puterea luata cu forta. Cum mai poate spera Romania postdecembrista la o clasa intelectuala care sa o poata conduce spre o dezvoltare reala cand „noul om” doreste „moarte intelectualilor”, distribuie legea pe strazi nediferentiat si apoi in ipocrizia sa, se mira ca cei din frunte, care sunt de o teapa cu el, doar jefuiesc tara si sunt incompetenti? Adevarata falie in societatea romaneasca este intre „oamenii noi” si intelectuali: primii nu inteleg ce nu a decurs bine cand ei au fost (si inca mai sunt) la putere, iar ultimii sunt frustrati ca primii au creat un sistem potrivnic preceptelor morale, adevarului si a modestiei in care nu se mai poate face ceva concret. Si sa nu credeti ca eu confund „oamenii noi” cu paturile sociale inferioare si de mijloc – oameni de isprava sunt la toate nivelele sociale; pentru mine „oamenii noi” sunt gunoaiele din toate straturile.

  2. Multumesc.
    Dupa cum oamenii noi sunt din toate straturile, la fel si intelectualii pot fi de mai multe feluri. E drept ca unii au creierul impaslit si intra in ce numiti dvs un sistem potrivnic perceptelor morale, adevarului si smereniei. Nu sunt toti asa pentru ca sistemul respectiv nu e legat specific de intelectuali, ci de refuzul bazelor moralitatii.
    Alegerea nu e exclusiv intre intelectuali cu capul vraiste si oameni noi. Putem foarte bine sa alegem normalitatea si bunul simt.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.