Adevăraţii sponsori ai terorii – ura jihadistă împotriva Americii

Print Friendly, PDF & Email

Articolul lui William F. Jasper din 2007 arată că terorismul islamic a fost şi este orchestrat de KGB şi succesorii săi de după desfiinţarea oficială a URSS. Desigur, islamul poartă în sine un potenţial important de violenţă, dar această violenţă, orientată cu grija de experţi, devine o armă antioccidentală şi mai periculoasă.

Fără a ne asuma întru totul punctele de vedere ale lui William F. Jasper (ca de exemplu opoziţia sa faţă de intervenţia SUA şi aliaţilor în Irak), considerăm că acest articol conţine informaţii si explicaţii deosebit de valoroase pentru înţelegerea funcţionării axelor răului în lumea de azi.

Partea I – Păpuşarii de la Moscova

Acum partea a doua a articolului – „Ura jihadistă împotriva Americii”

Adevăraţii sponsori ai terorii: KGB-ul a sponsorizat grupările musulmane fundamentaliste care au devenit acum o reţea globală a terorii care poartă revoluţia Marxist – Leninistă în numele Profetului.
de William F. Jasper, The New American, 3 septembrie 2007

Numirea lui Yevgeniy Primakov (în foto alături de Arafat) în 1996 ca Ministru de externe al Rusiei a fost un pas crucial în stimularea relaţiei dintre Hezbollah şi KGB. Cel mai experimentat KGBist în terorism în Orientul Mijlociu, el a fost alegerea perfectă pentru asigurarea unei tranziţii line de la KGB la FSB.

Este cu adevărat propaganda sovietică/rusească şi strategia sa teroristă la originea urii militanţilor jihadişti, îndreptată împotriva Statelor Unite? Dovezi copleşitoare par să răspundă afirmativ. La urma urmei, jihadiştii ar avea motive serioase să privească drept inamici regimurile de la Moscova, Beijing şi din Comunitatea Statelor Independente, care au ucis într-una musulmani. Într-adevăr, Uniunea Sovietică a ucis peste un milion de musulmani afgani şi a transformat în refugiaţi alte cinci milioane. Rusia post-sovietică a subjugat în mod brutal Cecenia musulmană, omorând zeci de mii de civili si lăsând sute de mii fără adăpost.  Uniunea Sovietică a persecutat (şi Rusia de astăzi continuă să persecute) zeci de milioane de musulmani din Kazakhstan, Tajikistan, Uzbekistan, Kyrgyzstan, Turkmenistan, şi Azerbaijan. Actualul guvern comunist pe faţă al lui Islam Karimov din Uzbekistan a executat masacrul de la Adijan din 2005, măcelărind mai bine de 5000 de civili musulmani, cu sustinerea publică a Moscovei şi a Beijingului faţă de acţiunea întreprinsă de Karimov. China comunistă a întreprins de-a lungul mai multor decenii persecuţii nemiloase faţă de minoritatea musulmană Uighar, aflată pe teritoriul ei.

Regimurile comuniste au interzis studierea Coranului, l-au ars în mod public, au închis şi torturat credincioşi musulmani si au bătut clericii musulmani. Comparaţi acestea cu situaţia din ţările occidentale, în care musulmanilor li se acordă drepturi depline politice si economice, îşi pot exercita liber cultul şi pot obţine un exemplar al Coranului la orice bibliotecă sau librărie.

Regimurile comuniste au interzis studierea Coranului, au ars în mod public un număr nesfârşit de exemplare din acest text sacru pentru musulmani, au închis şi torturat credincioşi musulmani si au bătut clericii musulmani, iar apoi i-au expus umilinţei publice. Comparaţi acestea cu situaţia din ţările occidentale, în care musulmanilor li se acordă drepturi depline politice si economice, îşi pot exercita liber cultul şi pot obţine un exemplar al Coranului la orice bibliotecă sau librărie. Da, jihadiştii  au folosit prezenţa noastră militară în Irak pentru a înteţi flăcările urii împotriva Statelor Unite, dar cum rămâne cu comuniştii?

Urăsc oare jihadiştii America mai mult decât statele comuniste ne-musulmane pentru că suntem decadenţi? Este adevărat, cultura occidentală post-creştină, în special aşa cum este văzută în moda populară şi prin lentila depravată şi omniprezentă a Hollywood-ului, este ofensatoare pentru musulmanii pioşi (aşa cum este pentru creştinii pioşi). Dar Rusia nu este nevinovată în comparaţie. Rusia lui Putin se laudă cu una din cele mai mari industrii pornografice din lume, prezentând cea mai explicită pornografie infantilă. Presa mainstream din Rusia este mult mai neruşinată decât omoloaga ei din Statele Unite. Rusia şi ţările cu populaţie musulmană (dar nu conduse de musulmani) din Comunitatea Statelor Independente (CSI) sunt de asemenea notorii pentru prostituţia forţată, jocurile de noroc şi producţia, consumul şi exportul de droguri şi alcool, toate acestea trebuind să le atragă condamnarea din partea militanţilor credincioşi musulmani. În schimb, conducătorii  Hamas, Hezbollah, al-Qaeda, al-Fatah, şi alţi „fundamentalişti islamici”, nu numai că ignoră abaterile sponsorilor lor necredincioşi din Rusia şi China şi strigătele fraţilor lor musulmani persecutaţi, dar şi împart pâinea în mod regulat cu persecutorii necredincioşi ai Islamului şi îi susţin public.

Conducătorii  Hamas, Hezbollah, al-Qaeda, al-Fatah, şi alţi „fundamentalişti islamici”, nu numai că ignoră abaterile sponsorilor lor necredincioşi din Rusia şi China şi strigătele fraţilor lor musulmani persecutaţi, dar şi împart pâinea în mod regulat cu persecutorii necredincioşi ai Islamului şi îi susţin public.

Noi, cei din Occidentul creştin, n-ar trebui să ne amăgim – aşa cum anumiţi “liberali” ar vrea s-o facem – în ceea ce priveşte acceptarea propoziţiei false că Islamul este perfect compatibil cu sistemul nostru social-politic. Nu este. Şi nu trebuie să cedăm argumentelor lor cum că ar trebui să acceptăm noi valuri de imigranţi musulmani. Dar nici nu ar trebui să ne mai lăsăm târâţi într-o “ciocnire militară a civilizaţiilor” (aşa cum suntem deja în Irak şi Afganistan) de către reprezentanţii “musulmani” ai aşa-numiţilor aliaţi ai nostri de la Moscova şi Beijing.

În conferinţa sa de presă din 11 octombrie 2001, preşedintele George W. Bush a caracterizat noul conflict global ca fiind „un război împotriva acelora care caută să exporte terorismul, şi un război împotriva acelor guverne care le susţin sau le oferă adăpost.” Abordând aceeaşi temă, dar cu o mai mare exactitate, jurnalistul William Kristol de la Weekly Standard a declarat în articolul din data de 21 iulie 2006 ” Islamul  radical înfruntă democraţia,” că „ar trebui să ne concentrăm mai puţin pe Hamas şi Hezbollah, şi mai mult pe susţinătorii financiari şi adevăraţii conducători – Siria  şi Iran.”

Dar de ce să ne oprim la intermediari? Adevăraţii finanţatori şi comandanţi nu se află la Damasc şi Teheran; ei se află la Moscova şi Beijing, aşa cum au fost de decenii. Aceşti finanţatori şi comandanţi sunt de asemenea strategi răbdători. Ei nu vor ataca în conflicte militare făţişe, dacă ne pot uza mult mai uşor, implicându-ne în multe coflicte „mlaştină” cu locţiitorii lor.

ARTICOL ÎNRUDIT : Who’s who în terorism?
De William F. Jasper

PLO/al-Fatah. De aproximativ patru decenii, PLO este cea mai mare, cea mai bogată şi cea mai conectată politic organizaţie teroristă din lume. În cea mai mare parte a acestui timp, s-a aflat sub strângerea fermă a pumnului de fier al lui Yasser Arafat. Dar Arafat nu era actorul fioros şi independent aşa cum poza; era în totalitate dependent de KGB-ul Sovietic şi de serviciile de informaţii ale ţărilor Pactului de la Varşovia în ceea ce priveşte armele, instrucţia, suportul logistic, fondurile şi îndrumarea. Printre şefii lui KGB-işti s-au numărat Vasali Samoylenko, Vladimir Buljakov, şi „ambasadorul” sovietic Alexander Soldatov. Prietenul cel mai bun al lui Arafat şi şeful serviciului de informaţii al OLP, Hani Hassan, era de fapt un agent DIE, sucursala româna a KGB-ului.

Fostul şef al DIE, Generalul Ion Pacepa, a relatat în 2003 într-un articol din Wall Street Journal:
Mi s-a dat „dosarul personal” al lui Arafat de la KGB. El era un burghez egiptean transformat în marxist devotat de către serviciile de informaţii externe ale KGB. KGB-ul l-a instruit la şcoala de operaţiuni speciale de la Balashikh, la est de Moscova şi pe la mijlocul anilor 1960 a decis să-l pregătească drept viitor lider al PLO. Mai întâi, KGB-ul a distrus documentele oficiale cu privire la naşterea lui Arafat la Cairo, înlocuindu-le cu documente false, care spuneau că s-a născut la Ierusalim şi că era, aşadar, palestinian prin naştere.

În anii 1960 şi 1970, Arafat şi PLO nu-şi ascundeau ideologia marxistă, şi își proclamau în mod deschis solidaritatea cu Uniunea Sovietică, China comunistă, Cuba comunistă şi toate dictaturile marxiste. Dar în ultimii ani, deoarece grupările „fundamentaliste islamice” sprijinite de comunişti, precum Hamas, au câştigat mai multă susţinere populară, conducerea OLP a încercat să se caracterizeze ca fiind autentic musulmană. A adoptat mai multă retorică religioasă şi a folosit nume şi simboluri musulmane, declarând chiar Islamul drept religia oficială şi exclusivă a Palestinei în Constituţia palestiniană din 2003. De la moartea lui Arafat în 2004, veteranul OLP Mahmoud Abbas a încercat fără success să-i calce pe urme.

Hamas a ajuns la putere în 2006 cu ocazia alegerilor parlamentare (câştigând 76 de locuri faţă de cele 43 ale Fatah) şi, în iunie 2007, forţele armate ale Hamas au preluat controlul în Fâşia Gaza, după o serie de lupte pe străzile oraşelor din Gaza, lupte care s-au soldat cu 120 de morţi şi mai multe sute de răniţi. Trei dintre cei patru aşa-numiţi mediatori de pace din Cvartetul Orientului Mijlociu – Statele Unite, Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană – şi-au anunţat sprijinul pentru Abbas şi OLP şi respingerea grupării Hamas. Rusia, al patrulea membru al Cvartetului, a fost duplicitară. În ultima săptămână din iulie, Mahmoud Abbas l-a vizitat pe Putin la Moscova, căutând să obţină susţinerea acestuia. Putin i-a oferit-o, dar nu a exclus continuarea negocierilor şi relaţiilor cu Hamas. „Vreau să vă asigur că vă vom susţine ca lider legitim al poporului palestinian,” i-a spus Putin lui Abbas la întâlnirea lor din 31 iulie.

Hamas. Acronimul arab pentru Harakat al-Muqawama al-Islamiyya, sau Mişcarea de Rezistenţă Islamică, Hamas-ul este o organizaţie teroristă palestiniană sunită, înfiinţată în 1987 de către Şeicul Ahmed Yassin. Unul din titlurile de infamie ale grupării Hamas este popularizarea atacurilor sinucigaşe cu bombe ca armă de terorism, ei fiind iniţiatorii recrutării femeilor şi a copiilor ca asasini sinucigaşi. Deşi pozează ca fiind întruchiparea supremă a fundamentalimului Islamic, ca şi al-Qaeda, are o relaţie ciudată cu KGB/FSB-ul lui Putin. Potrivit unui raport din martie 2006, elaborat de Axis Information and Analysis, “În prezent, cinci din cele şapte cele mai mari website-uri ale Hamas-ului funcţionează de pe teritoriul statelor membre ale CIS. Trei dintre aceste site-uri folosesc serviciile furnizorilor ruşi… Mai sunt încă două site-uri mai mici, dar destul de bine-cunoscute, care funcţionează de pe teritoriul Rusiei.” Acest lucru este deosebit de semnificativ, în condiţiile în care regimul lui Putin a luat măsuri stricte privind blocarea accesului la media şi internet al opoziţiei politice şi tuturor partidor neaprobate. Site-urile de internet ale Hamas, care au fost atât de importante în construirea dimensiunilor Hamas, recrutarea şi performanţele de propagandă la nivel mondial, în mod clar acţionează cu aprobarea lui Putin.

Rusia nu pune Hamas-ul pe lista sa de organizaţii teroriste. Deloc surprinzător, directorul politic al Hamas, Khaled Mashal, a afirmat în mod repetat prietenia strânsă a organizaţiei cu Moscova. Mashal este preşedintele Biroului Politic al Hamas, care este mult mai aliniat la gândirea marxist-leninistă în ceea ce priveşte numele, structura şi funcţia decât la gândirea islamică. Mashal  a condus delegaţiile Hamas la Moscova pentru discuţii cu Putin, şi s-a întâlnit cu Putin şi Yevgeniy Primakov, cel mai mare specialist KGB privind Orientul Mijlociu, la alte forumuri la Khartoum, Teheran şi Ankara. Deşi Hamas niciodată nu a oferit ajutor semnificativ fraţilor musulmani măcelăriţi de ruşi în Cecenia, totuşi, până în 2004, le-a oferit sprijin retoric. Însă din 2004, i-a îndemnat pe ceceni să „vindece rana” şi să se dea bătuţi, în interesul unei  „Rusii puternice şi integrate.”

Hezbollah. În limba arabă, Hezbollah înseamnă „Partidul lui Dumnezeu”. Dar puţine lucruri sunt dumnezeieşti la această grupare, care a explodat în ceea ce priveşte mărimea, puterea şi influenţa, de când a intrat pentru prima dată în atenţia Occidentului prin bombardarea barăcilor puşcaşilor marini ai Statelor Unite de la Beirut, Liban, omorând peste 300 de militari. Această grupare este susţinută în principal şi direct de către Iran şi a adoptat teologia şi ideologia revoluţionară a Ayatollah-ului Khomeini din Iran. De asemenea, primeşte ajutor militar direct şi indirect din partea Siriei şi a Rusiei, aşa cum s-a văzut din lăzile de armament abandonate de Hezbollah, după atacurile cu rachete asupra Israelului vara trecută. Containerele erau clar inscripţionate: „Beneficiar: Ministerul Apărării din Siria. Furnizor: KBR Tula, Rusia.”

Şeicul Hasan Nasrallah, care este secretarul general al Hezbollah-ului din 1992, păstrează legătura cu Moscova prin comunicări regulate cu ambasada Rusiei de la Beirut. Acest lucru a fost confirmat într-un interviu din 2006 cu Ambasadorul Rusiei în Israel, Mikhail Bogdanov. Acesta nu este singurul canal de comunicare prin care Moscova şi Beirutul păstrează legătura. Într-un raport detaliat al Axis Information and Analysis din 2005, intitulat “Legături periculoase: <<afacere amoroasă>> secretă între Hezbollah şi Rusia”, autorul Michel Ebaz relatează:

Emisarii unităţii de operaţiuni speciale a Hezbollah-ului („Muntamat al-Jihad al-Islami” –MJI sau „Organizaţia islamică Jihad „) au activat în Russia de la mijlocul anilor 90. Cu reşedinţa la Moscova, Imad Hadj Hassan Salame conduce această unitate de operaţiuni speciale. Oamenii lui erau o parte integrantă a reţelei internaţionale a Hezbollah-ului pentru contrabanda cu arme către Liban.

Numirea lui Yevgeniy Primakov în 1996, ca Ministru de externe al Rusiei, a fost un pas crucial în stimularea relaţiei dintre Hezbollah şi KGB în viitor. Ca cel mai experimentat KGB-ist în materie de terorism în Orientul Mijlociu, el a fost alegerea perfectă pentru asigurarea unei tranziţii line, când KGB-ul s-a transformat în FSB. Întâlnirile sale oficiale din anii 1990 cu liderii politici ai Liban-ului i-au oferit şi lui (şi asistentului său, Viktor Pasovaluk) oportunitatea de a se întâlni în secret cu reprezentanţii Hezbollah. În alegerile din 2005, Hezbollah şi aliaţii săi din Blocul Rezistenţei şi Dezvoltării au câstigat 35 de locuri (27 de procente) din parlamentul libanez.

The following two tabs change content below.
Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.