FUNDATIA IOAN BARBUS

America și proiectul Partidului Democrat

Harta din imagine reprezintă 10 din 50 de state americane. Ele însumează 40% din populația (oficială) a SUA. Cu toate acestea, cele 10 state contează în alegerile prezidențiale doar puțin peste o treime. De ce? Pentru că indiferent de cât de aglomerate și puternice economic devin aceste regiuni, ele nu au voie să dicteze asupra celorlalte regiuni într-un mod disproproționat, asta pentru a păstra unitatea și echilibrul pe întreg cuprinsul SUA. Acesta este doar unul dintre meritele colegiului electoral.

Însă aceste 10 state reprezintă și altceva. Respectiv implementarea pe termen lung a politicilor de stânga ale Partidului Democrat. Este, dacă vreți, punerea în practică a programului electoral propus de Biden-Harris și susținut de reprezentanții Democrați din Congres. În aceste state se vede cum funcționează politica stângii americane în mai toate aspectele vieții.

Iată câteva dintre elementele care definesc aceste state:

1. Aglomerări urbane gigant. 6 din 10 cele mai mari orașe americane se află în aceste state. (3 sunt în Texas). Orașe care se confruntă cu probleme profunde de la criminalitate, sărăcie, infrastructură precară etc. Cu toate acestea, aproape fără excepție, aceste orașe sunt conduse de primari democrați de zeci de ani și sunt reprezentate la Washington de membri ai congresului din partea partidului Democrat.

2. Educație precară, ideologizată. Deși reprezintă unele dintre cele mai mari state din SUA, niciuna dintre cele mai mari universități americane nu se află în aceste state. Ultima oară când o universitate dintr-unul dintre aceste state a ajuns în top 10 (pe baza numărului de studenți înscriși) a fost în 2016, (MSU pe locul 9). Și o să îmi spuneți că e mai importantă calitatea decât cantitatea. Da, aveți dreptate, într-o măsură. Cele mai bune universități se găsesc majoritar în aceste state. Bine, multe sunt acolo de sute de ani. Însă aici nu vorbim despre elite, ci despre educația populației votante. Însă la ce excelează aceste state? Prezența universităților puternic liberale (de stânga). Conform Niche.com 16 din top 20 cele mai liberale universități din SUA la ora actuală se află în cele 10 state. Coincidență?

3. Economie prosperă, imigrație ridicată. Majoritatea acestor state au populații semnificative de imigranți. Imigranți de elită via universități prestigioase sau giganți IT, dar și un număr enorm de imigranți ilegali sau imigranți săraci, dependenți de asistența socială.
Tot aceste state au economii bazate preponderent pe comerț și servicii în defavoarea manufacturii sau agriculturii. Și da, în teorie asta e de bine. Însă realitatea e că economia acestor state nu este rezultatul programelor de stânga. Dimpotrivă, taxarea agresivă a stângii care are nevoie de bani pentru acoperirea programelor sociale vaste alungă o mulțime de companii spre state mai potolite. În aproape orice top al taxelor, indiferent de profil, veți regăsi aceste state. Companii prospere pe de-o parte, taxe ridicate pentru a putea deservi numărul extrem de ridicat de asistați social pe de altă parte. 

4. Imigrație vs migrație. Migrația internă arată că aceste state, deși preferate de imigranții externi, sunt părăsite an de an de un număr tot mai mare de oameni. Anual 14% dintre americani (conform U.S. Census Bureau) își mută reședința. Anul trecut top 5 state din care s-a plecat cel mai mult conține doar state din lista celor 10. (IL, CA, NJ, MD, PA). Niciunul dintre cele 10 state nu este o destinație preferată de americani.

5. State elită, dar cu discrepanțe majore. Majoritatea dintre noi asociem aceste state cu Visul American. În ele găsim Hollywood-ul, giganții IT din California și Washington, elita financiară din NYC și elita academică de la MIT, UCLA, Harvard sau Columbia. Însă aceste elite, chiar dacă foarte influente, reprezintă doar o mică parte din populația americană. O mică parte foarte deconectată de restul societății și, implicit, cu altă agenda decât majoritatea celor care vor vota în 3 noiembrie. Dacă la următoarele alegeri s-a prezenta doar aceste elite, nu am niciun dubiu că stânga ar aduna peste 80% din voturi. Ca exemplu, 90% dintre donațiile venite din partea angajaților marilor companii IT s-au dus către Biden și Partidul Democrat. Doar că voturile elitelor duc aproape invariabil la ruinarea majorității. Majoritate care, nu de puține ori, este influențată în a vota împotriva propriilor interese. Și desi aceste state au o discrepanță enormă între elite și populația de rând, la vot tind să coloreze harta într-un singur fel.

Ar fi multe de spus pe acest subiect. Multe comparații, indicatori și realități incontestabile. Multe dintre acestea sunt vizibile cu ochiul liber, dar altele sunt bine camuflate în spatele bunelor intenții și a gălăgiei propagandistice. Însă un lucru este cert, măsurabil și verificabil. Aceste state, cu bunele, dar mai ales cu relele, reprezintă cartea de vizită a stângii americane, a liberalismului progresist, al politicilor Partidului Democrat.

Iar cine votează în 3 noiembrie ar trebui să știe că un vot pentru Biden-Harris este un pas mare în direcția implementării acestui program la scară națională.

Știu asta cu certitudine pentru că, de 30 de ani încoace, toate aceste state au un lucru clar în comun. Votează Partidul Democrat și candidații acestuia. Toți cei 20 de senatori care reprezintă aceste 10 state sunt din partea Partidului Democrat. Dar, mai important pentru scrutinul din 3 noiembrie este faptul că aceste 10 state care însumează 40% din populația SUA în ultimele 3 decenii și-au dat voturile candidatului Democrat în proporție dezarmantă.

Din 70 de scrutinuri (7 alegeri x 10 state) din ultimii 30 de ani doar în două ocazii a reușit un candidat republican să „smulgă” votul, respective Donald Trump în 2016 în Michigan și Pennsylvania. Restul continuă să parieze pe proiectul Democraților, în ciuda faptului că acesta le oferă în schimb taxe mai mari, sărăcie mai multă, violență și multă, multă indignare.

Astfel că, indiferent de ce promite Biden, de programele colorate care sunt fluturate de democrați, cred că e foarte simplu să ne dăm seama spre ce tinde America în viziunea Partidului Democrat, aruncând o privire atentă la ce se întâmplă în cele 10 state care votează D de zeci de ani.

via JaazTalks

P.S. Mulți insistă să transforme aceaste alegeri într-o bătălie electorală cu o singură temă, respectiv avortul. Și aici harta se prezintă foarte trist. Toate cele 10 state au o rată a sarcinilor care sfârșesc în avort de peste 15%. Unele dintre acestea o ridică chiar la 30% și peste, conform Guttmacher Institute.
– Maryland 29%
– New York 31%
– New Jersey 32%
– Washington D.C. 37%
Toate acestea deși 99%* dintre femeile active sexual din SUA au folosit sau folosesc metode contraceptive, lucru care infirmă ipoteaza sarcinilor din pricina lipsei de educație sau a accesului limitat la metode contraceptive.
*Daniels K, Mosher WD and Jones J, Contraceptive methods women have ever used: United States, 1982–2010, National Health Statistics Reports, 2013, No. 62

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Matei Blaj

Matei Blaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian