FUNDATIA IOAN BARBUS

Blogosfera internaţională despre canditatura lui Traian Ungureanu la Parlementul European

Gates of Vienna este un blog american întreţinut de Baron Bodissey şi Dymphna. Aceştia, soţ şi soţie, scriu sub pseudonim din 2004. În blog este documentată creşterea influenţei islamice în Europa zilelor noastre şi modul în care acest lucru este întîmpinat de europeni şi în special de elitele progresiste, care par să se fi aliat cu islamiştii. Astfel, pentru a fi la curent cu toate evenimentele importante în ce priveşte interacţiunea islamului cu Europa, recomand cu multă căldură Gates of Vienna. Blogul are o reţea de sute de colaboratori voluntari din întreaga lume care oferă traduceri, comentarii, eseuri şi oferă ponturi cu evenimente relevante pentru subiectul blogului. În cei 5 ani de existenţă, Gates of Vienna a reuşit să devină o arhivă în care este documentată expansiunea islamică în Europei şi este unicul loc în care se pot găsi traduceri în limba engleză a articolelor relevante ascensiunii islamului din presa suedeză, olandeză, daneză, norvegiană, germană, franceză, etc.

Dar cel mai bine o spune motto-ul blogului:

În asediul Vienei din 1683 islamul părea hotărît să cucerească Europa creştină. Sîntem acum într-o nouă fază a unui război foarte vechi.

Duminica trecută Baron Bodissey a publicat un articol (Yet Another Candidate for the EU Parliament) în care este introdus Traian Ungureanu drept unul dintre candidaţii cei mai importanţi la alegerile europene în ce priveşte efortul de conştientizare asupa pericolului reprezentat de islamism pentru civilizaţia europeană. O contribuţie majoră în acest sens este cartea Războiul Timpurilor, apărută în 2006 la editura Humanitas. Traian Ungureanu este un cititor frecvent al Porţilor Vienei din moment ce blogul său personal face trimitere spre el.
Baron Bodissey, care spune că l-a cunoscut pe Traian Ungureanu personal, bănuiesc la summit-ul CounterJihad Brussels 2007 Presentations, a prezentat secvenţe din postarea mai largă a unuia dintre cei mai importanţi contribuabili la Gates of Vienna, Conservative Swede. Acesta are pe blogul personal un articol interesant în care se vorbeşte şi despre Traian Ungureanu, Traian Băsescu şi situaţia politică din Romania. Ieri, Conservative Swede a publicat articolul lui TRU, De risul lumii civilizate, tradus în limba engleză de către unul din colaboratorii români ai Gates of Vienna, Armance.

Referinţe:
Yet Another Candidate for the EU Parliament
Totul în scris
Ekeroth, Clausen and Ungureanu
De risul lumii civilizate

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian