Dacian Cioloș, atac la președintele Poloniei pentru că interzice promovarea LGBT în școli

    1
    educatie sexuala generatia plus
    PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș, este cel mai fervent susținător al introducerii educației sexuale obligatorii, fără consimțământul părinților, în școlile din România.

    Dacian Cioloș – șeful Renew Europe și al PLUS – a luat poziție contra anunțului președintelui Poloniei de interzicere a promovării ideologiei LGBT în școlile poloneze. Partidul lui Dacian Ciolos susțne educația sexuală obligatorie în școli.

    Pe contul său de Twitter, Dacian Cioloș a preluat o știre Reuters cu titlul „Președintele Poloniei susține că va interzice predarea LGBT în școli” spunând că așa ceva reprezintă un atac la „drepturile minorităților”, „un populism incompatibil cu valorile UE privind toleranța”.

    „Charta Familiei” vs. „Charta LGBT”

    Aflat în campanie electorală, Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a semnat „Charta Familiei”, care conține și un angajament privind „apărarea copiilor de ideologia LGBT”.

    Oponentul său din Platforma Civică (liberali de stânga), Rafal Trzaskowski, a semnat „Charta LGBT” când a devenit primar al Varșoviei.

    Rafal Trzaskowski a promis că va introduce ore de educație sexuală în școli în baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

    Standardele OMS privind educația sexuală în Europa susțin educația sexuală de la vârsta de patru ani și promovează ideologia gender spunând că și sub 4 ani copiii trebuie să își exploreze identitatea de gen pentru a înțelege mai târziu că această „identitate de gen” este diferită de „sexul biologic”.

    Standardele OMS pentru educație sexuală în Europa prevăd ca până la 4 ani copiii să primească informații despre „dreptul de a explora identitățile de gen”, urmând ca la 4-6 ani „să-și consolideze identitatea de gen” și să primească informații despre „bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie”, la 6-9 ani „să dezvolte o identitate de gen pozitivă”, iar la 9-12 ani să primească informații despre „plăcere, masturbare, orgasm” și „diferențele dintre identitatea de gen și sexul biologic”. De asemenea, între 4-6 ani, copiii ar trebui învățați despre „concepte diferite de familie” și „relații cu persoanele de acelați sex”, iar la 6-9 ani „despre bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp (masturbarea/auto-stimularea)”, „limbajul sexual corespunzător”și folosirea „limbajului sexual în mod inofensiv”.

    „Charta Familiei” semnată de Andrzej Duda vorbește, între altele de „apărarea instituției căsătoriei”, „interzicerea adopției de copii de către cuplurile homosexuale”, „apărarea copiilor de ideologia LGBT” și protejarea dreptului părinților de a decide cu privire la educația copiilor cu accent pe faptul că „părinții sunt responsabili pentru educația sexuală” a copiilor.

    Print Friendly, PDF & Email
    Cititi si

    1 COMENTARIU

    1. La Referendum ziceau că suntem paranoici că vor ei la copii. Acum zic că suntem paranoici că nu-i lăsăm să fac educație „sanitară”. e o minciună graduală, pas cu pas ca să-l cităm pe sexo-marxistu șef.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here