Un om are o nedumerire

    7

    Bleen a oferit recent o explicaţie pentru boii care suferă de o condiţie medicală virulentă: alergie la participarea sectorului privat în sistemul de asigurări şi livrare a serviciilor de sănătate. Un comentator a adresat următoarea întrebare:

    OMU’

    Ce se intampla daca esti un pacient destul de bolnav cronic iar firmele private de asigurare nu vor sa incheie cu tine o asigurare sau te pune sa platesti foarte multi bani? Aprindem lumanari?

    Întrebarea este adesea formulată şi absolut legitimă, indiferent dacă exprimă nedumerire şi îngrijorare sincere, sau doar un tertip încuietoare la adresa celor care argumentează în favoarea participării sectorului privat în industria sănătăţii. Răspunsul este următorul: sectorul privat are soluţii şi pentru această problemă. E nevoie doar de puţină lumină (fără lumânări) ca să vedem mai departe de lungul nasului.

    Paracelsus, medic elveţian din perioada Renaşterii
    Iată cum este rezolvată dilema în cadrul Santésuisse sistemului elveţian de sănătate. Mai întâi însă, o descriere succintă. Santésuisse Sistemul elveţian este unul pur privat, intens reglementat de către stat. La întrebarea ce este mai bine, ca cetăţenii sau statul să controleze cheltuielile pentru sănătate, Elveţia a ales prima variantă. Cetăţenii elveţieni cumpără asigurare personală de la furnizori privaţi; nu există asigurări de grup sponsorizate de către angajatori, sau asigurare de stat, la fel cum niciun furnizor de servicii medicale (doctor, spital, clinică) nu se află sub tutela statului. Asigurarea de sănătate este obligatorie, iar statul defineşte pachetul minim de servicii. Costurile sunt parţial subvenţionate de stat, în cadrul unei scheme graduale, în care cei cu venituri mici beneficiază de subvenţionare mai mare. Însă toate tipurile de asigurare necesită o porţiune de plată semnificativă şi din partea consumatorului, cu scopul de a descuraja abuzul şi ineficienţa. Prin schema de subvenţionare parţială se urmăreşte ca un individ să nu cheltuiască, în medie, mai mult de 10% din venitul său pe asigurare şi servicii medicale. Statul ţine sub control tarifele medicilor şi de spitalizare, iar asigurătorii sunt obligaţi să preia şi persoanele cu antecedente medicale, chiar şi grave. În 2003, 42% dintre elveţieni au optat pentru planuri de asigurare cu un coeficient de co-plată ridicat. Oricine doreşte asigurare suplimentară o poate achiziţiona pe cont propriu. Deoarece elveţienii pot alege între aproape o sută de asigurători pe piaţă, există o competiţie serioasă în privinţa preţurilor şi calităţii serviciilor, ceea ce determină evitarea inflaţiei costurilor, eficienţă ridicată şi calitate superioară. Timpul de aşteptare pentru consultaţii şi operaţii este comparabil cu sistemul american (foarte bun în această privinţă), în timp ce cheltuielile de stat pentru sistemul de sănătate reprezintă doar 2.7% din PIB, faţă de 7.4% din PIB în SUA (cifre din 2008). De fapt, Santésuisse Elveţia are cele mai scăzute costuri bugetare din întreaga lume dezvoltată.

    Sistemul nu este perfect, dar este în general considerat printre primele trei din lume. (În treacăt, să menţionăm o deficienţă: în ultimii ani a existat tendinţa, sub presiunea grupurilor de interese, de a extinde mandatul definit de stat pentru o asigurare minimală; companiile de asigurări beneficiază prin creşterea încasărilor, dar această tendinţă duce la creşterea oarecum arbitrară a costurilor). Dar să revenim la întrebarea iniţială: cum s-a adaptat sistemul privat elveţian la cerinţa ca asigurările de sănătate să îi includă pe cei cu antecedente medicale, astfel încât să nu existe o penalizare de preţ? Asigurătorii privaţi elveţieni au format un sistem secundar de asigurare, între ei. În cadrul acestui sistem de reasigurare, parte din veniturile celor care beneficiază de clienţi fără probleme majore de sănătate (şi care câştigă mai mult datorită costurilor mai mici) sunt direcţionate către asigurătorii care au drept clienţi mai multe persoane cu antecedente medicale (ale căror costuri mari penalizează rentabilitatea). În esenţă, este un sistem de reasigurare între asigurătorii primari, pentru distribuirea mai uniformă a riscului. În acest fel, rezultatul net este următorul: clienţii riscanţi sunt primiţi de asigurători la tarife medii, iar pentru asigurători există un stimulent de a prelua astfel de clienţi. O situaţie de câştig-câştig, concepută de inventivitatea întreprinzătorului privat. Atâta timp cât românii se vor uita chiorâş la sectorul privat şi îl vor afurisi apriori pentru falimente imaginare, ei se privează singuri de o contribuţie importantă la bunăstarea societăţii.
    Corecţie
    Santésuisse a fost identificat, în mod eronat, drept numele generic al sistemului elveţian de sănătate. Santésuisse este numele celei mai mari asociaţii de asigurători medicali din Elveţia.
    Print Friendly, PDF & Email
    DISTRIBUIȚI
    Articolul precedentCristian Câmpeanu: Taxa Tobin riscă să sfâşie Europa
    Articolul următorMogul TV: Revoluţia bunului simţ, acum full HD – exclusiv în prime-time
    Emil Borcean
    În 1985 am absolvit facultatea de geologie din București. După trei ani de stagiatură la mina de cărbune din Anina, în Banat, am renunțat la geologie și am învățat să fiu programator software. Am plecat din România în 1990, toamna. Am trăit patru ani în Anglia, 19 ani în Canada și aproape doi ani în Germania. M-am întors nu demult în țară. În 2007 am creat blogul Patrupedbun.net, care în 2010 a fuzionat cu blogul Dreapta.net. Din această fuziune s-a născut ILD.

    7 COMENTARII

    1. Comentariu genial la articolul lui Bleen:

      Adică dacă în prima zi ies pe stradă doi români care se tot dublează, într-a 30-a vor fi pe stradă un Giga-român (parcă nu sună acordat, asta-i), adică ceva peste un miliard! 🙂

    2. Şi totuşi, răspunsul corect la întrebarea Omului este: Da, pregătiţi lumînările, locul de veci, tacîmurile şi bănetul pentru taxele de ritual, căci moartea este inevitabilă. Asta pentru că Oamenii nu mai trebuie amăgiţi cu utopia socialistă a SupraOmului sănătos perpetuu, aproape nemuritor. Iar in cazul României Pacientul cronic va muri cu atît mai iute cu cît unicul „asigurator”, Statul, va agresa mai alert pieţele pe care le domină. Iar moartea va veni lent, scremut in timp ce Pacientul etatizat va agoniza in chinuri, că nu vor mai exista nici farmacii private care să-i livreze bolîndului calmantele necesare. Asta pentru că in România nu există o piaţă a asigurărilor, ca atare cetăţenii români NU sînt asiguraţi, ci taxaţi, iar denumirea de asigurare este pur şi simplu improprie, abuzivă, furată de la capitaliştii ăia răi care au inventat-o. Asta trebuie să afle cetăţeanul român: că statul social român nu-l asigură ci-l jefuieşte obligîndu-l să achite nota de plata a tuturor muribunzilor ce se sfîrşesc in chinuri groaznice zilnic.

      Comparaţia cu sistemul Elveţian este utilă pentru oamenii sănătoşi [la cap], pentru restul asistaţilor conectaţi la perfuziile statului e doar un prilej in plus de a urî cu furie economia capitalistă şi piaţa liberă. O urăsc pentru că funcţionează, pentru că este o realitate simplă, decelabilă şi le distruge utopia socializării riscurilor prin redistribuţie forţată.

    3. Un bou televizat non-stop se transforma intr-un revolutionar respectabil, asta daca exista asa ceva . Un bou chiar si televizat nu este interesat daca este asigurat sau doar taxat. De ce ? Pentru ca sfanta si sanatoasa IESLE este pentru el mult mai importanta decat Santesuisse.

    4. Intr-o societate adevarat capitalista, asigurarea medicala ar trebui sa fie o procedura ilegala, in felul acesta costul igrjrii medicale ar scade vertginos, iar concurenta intre medici si spitale are creste calitatea acestor servicii. Sistemul de piata libera ar modela aroganta zeificanta a practicii medicale, ar umaniza-o si ar facee-o mult mai acesibile oamenilor cu venituri modeste.
      Dar noi toti,impreuna cu mine incluzind si autorul acestui articol (nu este o blamare, este un diagnostic) avem in sufletele noaste o dragoste nedestainuita pentru plocoanele iluzorii ale comunismului si o lipsa genetica de putere de autodeterminare si demnitate omeneasca absoluta. Daca nu ar fi asa discutia despre avantajele sau dezavantajele diferitlor tipuri de asigurare medicala si gradul de implicare a statului in subventionarea lor ar trebuii sa fie cel putin jenanta, asa cum ar trebuii sa fie jenanta pentru o calugarita o discutie despre diferenta de calitate intre diferite brand-uri de prezervativ.
      Sint convins ca la fel ca mine care incerc sa fiu atit de transant in acest domeniu si autorul articolului care se idntifica foarte pro- capitalistic, beneficiaza de o asigurare medicala care nu este altceva decit o forma de welfare program pentru pudibonzi. Avem noi dreptul sa ne declaram obiectivi ?….si cit de departe in tot ce se vorbeste pe acest site este patat de aceasata duplicitate emotionala.
      Sintem fiinte umane, sintem dominati de forte interioare necontrolabile care ne fac slabi, vulnerabili si usor de manipulat, char daca unii mai mult sau altii mai putin is dau seama despre asta sau au curajul sa o recunosca. Indiferent de gardul de educatie si de fibra morala a fiecuruia deintre noi acestE forte vor fi intodeauna superioare ratiunii pe care incercam cu disperaea sa o invocam, decea fara doar si poate COMUNISMUL VA TRIUMFA !.

    5. JMT. Motivatia primara a articolului a fost de a da un raspuns la intrebarea (chipurile) incuietoare formulata de acel comentator. Intrebarea si suficienta stupida prin care se subintelege ca un sistem privat ar duce automat la decimarea celor cu venituri mici sunt des intalnite si fac parte din folclorul maselor de natafleata obisnuite cu para malaiata. Am explicat prin exemplul elvetian ca un sistem privat nu ii exclude automat pe cei cu venituri mici sau cu o conditie medicala grava. Da, sistemul elvetian are si o componenta de reglementare masiva din partea statului. In ce masura insa acest sistem reprezinta preferintele mele, asta e alta poveste. In linii mari, favorizez un sistem medical complet privat functionand in cadrul unor parametri definiti prin legislatia parlamentului. Aceasta legislatie ar trebui sa fie o carta de principii si obiective largi, precum si instituirea unor instrumente fiscale pentru stimularea cointeresarii populatiei. Statul iese complet de pe piata asigurarilor medicale sau a furnizarii de servicii medicale. Putin mai specific. Asigurarile medicale la ora de fata cunosc o inflatie a costurilor deoarece s-au indepartat mult de principiul de baza al oricarui tip de asigurare, anume asigurarea impotriva riscului catastrofic si nimic mai mult. Asigurarea medicala ar trebui sa acopere numai situatii cu adevarat grave, riscuri mari si inerent mai putin probabile, dar care atunci cand lovesc au consecinte financiare devastatoare pentru cel afectat. De fapt, asigurarea medicala este in primul rand una financiara. Inteleasa si pusa in practica mai ales din aceasta perspectiva, asigurarea medicala se va alinia la costurile mai mici ale celorlalte tipuri de asigurari – auto, viata. Restul – adica vizite medicale de rutina, tratamente pentru boli si afectiuni frecvente sau care nu ameninta cu moartea sau incapacitatea fizica, spitalizari – ar putea fi achitat de individ, prin intermediul a diverse tipuri de conturi individuale de economii pentru nevoi medicale. Statul poate ajuta prin neimpozitarea sumelor economisite in aceste conturi. Aceste conturi speciale ar putea beneficia de dobanda (chiar si modesta) din partea institutiilor specializate care le administreaza. (Cand spun „cont de nevoi medicale” ma refer la un cont special de economii deschis in urma unui contract cu un furnizor privat de servicii financiare cuplat cu o serie de furnizori specifici de servicii medicale; o persoana depune automat o suma lunara in cont si are acces la servicii medicale de rutina; contul poate prevedea si o linie de credit personala pentru nevoi medicale neprevazute si urgente, dar care nu intra sub incidenta asigurarii medicale; alternativ, o fractiune din suma de asigurare ar putea fi dirijata catre acest cont, tot pentru situatii urgente; competitia dintre medici, spitale, clinici va face ca preturile pentru servicii medicale sa se alinieze la economiile populatiei; economii mai mari vor duce la preturi mai mici; asta nu inseamna neaparat economii individuale prohibitiv de mari… economii mari din partea populatiei pot fi realizate printr-o participare cat mai mare a populatiei; acest aspect poate fi stimulat prin legislatie competenta; in paralel, ar dispare orice fel de impozit pe venit legat de „sanatate”.)

    6. @ emil b.

      JMT is spot on in identificarea adevaratei cauze (asigurarea medicala care de fapt nu e o asigurare, ci socializare e serviciului medical), chiar daca se ineaca la un moment dat in retorica (care retorica, din pacate, ii dilueaza argumentul, un argument excelent!)

      Iar argumentatia ta e plina de confuzii. Mi-ar lua pagini intregi sa-ti explic de ce. Si pentru ca pe un forum de discutii nu are nici un rost sa depasesti un half-screen (din simplul motiv ca nimeni nu citeste mai mult), nu insist. Iti dau totusi citeva puncte la care sa te gindesti:

      Asigurarile medicale la ora de fata cunosc o inflatie a costurilor deoarece s-au indepartat mult de principiul de baza al oricarui tip de asigurare, anume asigurarea impotriva riscului catastrofic si nimic mai mult. Asigurarea medicala ar trebui sa acopere numai situatii cu adevarat grave, riscuri mari si inerent mai putin probabile, dar care atunci cand lovesc au consecinte financiare devastatoare pentru cel afectat. De fapt, asigurarea medicala este in primul rand una financiara. Inteleasa si pusa in practica mai ales din aceasta perspectiva, asigurarea medicala se va alinia la costurile mai mici ale celorlalte tipuri de asigurari – auto, viata.

      Asta este un punct pe care l-am enuntat si eu mai demult, in alta discutie. Agreed.

      Restul – adica vizite medicale de rutina, tratamente pentru boli si afectiuni frecvente sau care nu ameninta cu moartea sau incapacitatea fizica, spitalizari – ar putea fi achitat de individ,

      Idem. Agreed.

      Statul poate ajuta prin neimpozitarea sumelor economisite in aceste conturi.

      Don’t agree. Statul poate ajuta prin neimpozitarea muncii tale, zic eu…

      favorizez un sistem medical complet privat functionand in cadrul unor parametri definiti prin legislatia parlamentului.

      Don’t agree. Ce naiba-i aia „privat in cadrul unor parametri’? Mai mult, parametri definiti de parlament? De ce de parlament? Cine defineste, de fapt, parameti intr-o piata libera?

      Aceasta legislatie ar trebui sa fie o carta de principii si obiective largi, precum si instituirea unor instrumente fiscale pentru stimularea cointeresarii populatiei.

      Don’t agree. Carta de principii? Obiective? Instituire? Si cine ar fi indreptatit sa „instituie”? In baza carei autoritati? A caror cunostinte? A carei experiente? De ce nu ii „instituim” si pe brutari, cofetari, zidari? Pe toti producatorii de ceva?

      acest aspect poate fi stimulat prin legislatie competenta

      Don’t agree…

      .. und so weiter.. Daca remarci, I don’t agree de cite ori aud de stat si de reglementari… 🙂

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here