Brexitul postmodern şi postcreştin

    Print Friendly, PDF & Email

    Brexitul a fost susţinut de, mai degrabă, clasicul conservator Michael Gove, de „nechibzuitul” Boris Johnson, de Mike Jagger, solistul trupei Rolling Stones şi de putinofilii Julian Assange şi Nigel Farage. Rămânerea în UE a fost sprijinită de David Beckham, de arhiepiscopul de Canterbury şi de tineri intelectuali (cu diferite grade de dezorientare). În nici una din tabere nu se poate vorbi de unitate de idei sau de principii. Nu există un numitor comun înăuntrul celor două opţiuni. Termenul libertate nu are acelaşi înţeles pentru Assange şi pentru redactorul şef de la Spectator. De altfel, revista conservatoare admite că decizia de a sprijini Brexitul a fost extrem de dificilă pentru redacţie.

    Ştim argumentele taberei pro-UE pentru că suntem şi noi, în România, gavaţi cu ele secundă de secundă: fără UE cădem în abis şi ne papă baubau. Dincolo de UE sunt dragonii, ca în hărţile vechi, în care balaurii se bălăcesc în ocean cu gurile larg deschise, gata să îi înhaţe pe cei care se avântă unde nu e voie. Sigur că realitatea nu este aceasta, însă e esenţial să vedem cu ce argumente a fost combătută această propagandă de doi euro.

    Sea serpents and other mythical beasts from the Carta Marina, created by Olaus Magnus in the 16th century. It shows many geographical, historical and cultural details of the Nordic countries. The Carta Marina, like many other medieval maps, served as a way to preserve many types of information and functioned as a simple form of encyclopedia.

    Din păcate, dezbaterile din UK au fost foarte superficiale şi au fost transmise unui public care nu are nici pe departe cultura libertăţii pe care străbunicii generaţiei de azi o aveau în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Aproape că nu există termen de comparaţie. Singurii care  mai au nativ acel spirit britanic sunt fermierii. Acum câţiva ani am avut onoarea să cunosc câţiva lideri ai lor şi sunt revoltată şi scărbită de modul în care îi văd prezentaţi acum ca nişte retrograzi care nu ştiu ce vor. E o neruşinare să li se repoşeze că nu au înţeles toate mecanismele prin care UK e legată de UE. Nici măcar experţii nu le ştiu decât pe cele care privesc felia lor şi nici pe acelea nu sunt în stare să le explice clar. Nu au de ce să se mire că lumea nu îi pricepe.

    Fermierii au înţeles UE din propria lor experienţă, nu de la experţi. Ei au fost foarte loviţi de măsurile care s-au luat în urma focarelor de febră aftoasă şi de boala vacii nebune şi, pe lângă aceasta,  au pierdut mult ca să respecte şi alte obligaţii decise la Bruxelles (democratic, frumos, în reuniuni la care votează toate statele membre, fără presiuni de la CE, care nu sunt necesare, toată UE fiind socialistă de mult). Fermierii au o minte foarte clară şi de bun simţ. Sunt foarte decenţi şi respectuoşi faţă de opiniile şi interesele altora. Sunt foarte receptivi la tot ce este nou în tehnologie. Nu sunt deloc neinformaţi. Fac parte din grupul celor trecuţi de vârsta medie şi cum remarcă Lucian Croitoru, „au trăit și în perioada de socialism promovat în Regat după Al Doilea Război Mondial, timp de trei decenii la rând, indiferent de partidul aflat la guvernare, dar și în perioada reformelor liberale promovate de Margaret Thatcher. Pentru ei, tendințele care se manifestă acum în interiorul Uniunii Europene au ieșit în evidență în mod natural, fără să fie nevoie de cine știe ce educație. Ei au putut să compare, prin prisma celor două experiențe, și au decis că populismul care se răspândește acum prin Uniunea Europeană nu poate să ducă decât înapoi.” Lor chiar le pasă pur şi simplu de libertate, lucru pe care experţii nu îl pot concepe.

    În afară însă astfel de oameni cu totul respectabili, ce înţelege un cetăţean britanic de azi prin libertate, patrie, familie, civilizaţie şi credinţă nu e acelaşi lucru cu ce înţelegea un recrut despre aceste lucruri acum 75 de ani. Ideile stângiste sunt foarte înrădăcinate în Vesela Anglie. Mediul academic şi bisericesc e contaminat de mult. Nenumăraţi marxişti şi zăpăciţi şi-au făcut un cuibuşor pufos la Oxford, Cambridge, Canterbury şi în mediile aristocratice. De mai multe ori în ultimii zeci de ani, britanicii au ales socialismul şi nu s-au săturat de el decât când ţara a ajuns în pragul colapsului. Asigurările sociale şi medicale funcţionează socialist. Armata este ridiculizată şi criticată de pacifişti ţăcăniţi şi agresivi, fără să fie apărată măcar de politicieni. Funcţionărimea şi sindicatele nu au fost niciodată campioanele libertăţii. Aceştia sunt oamenii care au votat la 23 iunie. E foarte greu de spus câţi dintre ei mai sunt mândri de UK şi votează din tot sufletul pentru principiile societăţii libere. Tare mă tem că procentul celor care au votat gândindu-se la principiile de la bază ale lui Adam Smith sau Churchill este foarte mic.

    Dezbaterile pro şi contra ieşirii UK din UE nu au fost comparabile ca substanţă cu cele, să zicem, dintre Reagan şi Carter. Nu putea fi altfel pentru că lumea nu prea mai ştie nicăieri ce înseamnă dezbateri politice semnificative. Nu am reţinut că ar exista o propunere fermă legată de un studiu pentru reducerea cheltuielilor Statului. Li s-a spus oamenilor că banii aruncaţi pe fereastră la Bruxelles vor rămâne în UK, dar fără să se sugereze cum vor ajunge la cetăţeni. Farage spunea că vor fi canalizaţi spre sistemul medical, adică se va menţine spiritul etatist. Primii beneficiari nu vor fi oamenii de rând sau măcar indirect şcolile private, ci învăţământul de stat şi sistemul de asistenţă medicală vestit pentru ineficienţa sa. Măcar de ar ajunge fonduri mai multe la Armată. Oricum, e iluzoriu să se creadă că se vor reduce taxele sau că se vor vedea ameliorări de azi pe mâine, în condiţiile în care evaluarea problemelor economice ale UK s-a referit numai cele create de UE şi acum se vede că nimeni nu prea ştie cum va avea loc efectiv „exitul”.

    Aceste incertitudini, ca şi scorul foarte strâns al referendumului arată că decizia din 23 iunie poate fi considerată destul de greu un triumf al spiritului conservator, tradiţional britanic. Prea multă lume nu a înţeles ce a votat, mai ales în politica externă şi mai ales în relaţia cu Rusia. Prea mulţi dintre susţinătorii Brexitului sunt imprudenţi, la limita amoralităţii (conservatori cu aplecări liberale sau socialişti) sau de-a dreptul revoluţionari. Britanicii sunt foarte divizaţi şi e evident că nu vor acelaşi lucru de la ţara lor. Nu ne vor da curând o lecţie de bun simţ şi democraţie anglo-saxonă. Înainte să apară o nouă Doamnă de Fier, e foarte probabil să vedem o perioadă de haos numai bună pentru Putin.

    lenin

    Sigur, se ştie că istoriceşte tema ieşirii UK din UE e foarte veche, însă din păcate nu spiritul lui Margaret Thatcher pare să fi animat tabăra Brexitului. Partizanii acestuia ar fi trebuit, dacă nu chiar să defileze cu portretele ei, măcar să îi promoveze ideile, ceea ce nu s-a întâmplat. De ce oare? Pentru că mulţi dintre partizanii Brexitului au folosit nemulţumirile ei, care sunt şi ale britanicilor, dar nu au viziunea ei pentru UK şi nici responsabilitatea cu care pregătea şi lua ea deciziile.

    Sigur că Margaret Thatcher nu ar fi fost împotriva pieţei unice şi ar fi amintit că ieşirea din UE nu înseamnă neapărat şi ieşirea de pe piaţa europeană, dar ar fi remarcat şi că piaţa unică din 2016 nu mai e piaţa comună din anii 60. Atunci era suficient să se respecte anumite principii şi reglementări de bază. Chiar dacă existau deja destule obligaţii administrative, un vânzător de lumânări european nu măsura înălţimea flacării. Comercianţii britanici care vor să facă parte azi din marea piaţă cât de cât liberă europeană, trebuie să ţină cont de curbura bananelor şi să încadreze costumul scoţian bărbătesc la categoria „fuste”. Piaţa unică e reglementată la fel de greoi pentru oricine vrea să ia parte la ea, indiferent dacă e sau nu membru UE. Norvegia şi Elveţia respectă normele UE în domeniile în care participă la piaţa unică.

    Margaret Thatcher ar fi băgat de seamă şi că la Casa Albă nu e Reagan, ci opusul lui şi că americanii se concentrează acum pe finalizarea acordului cu UE, deci nu se pot grăbi cu negocierea unui acord comercial SUA-Marea Britanie pentru că, spune Obama, „este mai eficient să avem un acord pentru acces pe o piaţă mare, în care sunt multe ţări, decât să semnăm acorduri bilaterale mici”.

    "- Ce ar putea sa invete un istoric de la un inginer? - Măsura, domnule profesor, măsura!" (Schimb de replici între Nicolae Iorga şi Ionel Brătianu în Parlamentul interbelic)

    „- Ce ar putea sa invete un istoric de la un inginer?
    – Măsura, domnule profesor, măsura!”
    (Schimb de replici între Nicolae Iorga şi Ionel Brătianu în Parlamentul interbelic)

    Last but not least, Doamna de Fier s-ar fi adecvat proporţional la riscurile momentului politic. Ea a fost împotriva unificării Germaniilor, după 1989 pentru că se temea de o Germanie puternică. Şi câtă dreptate avea! Ar fi minimalizat ea riscul ca Germania să preia (şi mai) autoritar frânele Europei? În condiţiile creşterii agresivităţii Rusiei şi a revigorării blatului germano-rus? Chiar o fi posibil ca pe termen lung să le meargă britanicilor mai bine fiind divizaţi între ei, cu Rusia mai influentă pe continent, în timp ce mentalitatea centralistă şi anti-piaţă liberă e tot mai bine consolidată peste tot în lume? Aici nu e vorba de interesul României sau al ţărilor din Est. Haosul pe care vrea Rusia să îl răspândească e cea mai gravă problemă a Vestului şi este tratată cu o inadmisibilă superficialitate. Faptul că e ignorat în UK şi aiurea nu arată că e lipsit de importanţă sau că e uşor de rezolvat, ci că lipsa de viziune, neseriozitatea politică şi analfabetismul moral sunt răspândite peste tot în lume.

    Sunt foarte surprinzătoare analizele care pornesc de la postulatul UE = prietena Rusiei pentru că, în ciuda tuturor cedărilor inadmisibile, tâmpeniilor şi laşităţilor UE, adevărul e că ruşii nu vor fi niciodată mulţumiţi doar cu lip service, influenţă şi teritorii, în Estul Europei sau oriunde în lume. Ei nu urăsc nimic mai mult decât Vestul. Şi îl urăsc în mod total, cu istoria, cultura, economia, băncile şi rămăşiţa de credinţă şi de educaţie europeană care mai există acum. Pentru Putin UE e un duşman, nu un aliat şi nici măcar un vasal. Oricât s-ar ploconi vesticii la Putin, el tot îi va vedea ca pe duşmanii lui pentru ce sunt şi pentru felul lor de a fi. Nici măcar Germania nu poate spune că are cu adevărat relaţii bune cu ruşii. (De altfel, amorul ruso-german a fost totdeauna cu năbădăi.) Aceasta e realitatea, aşa că prognosticele care iau în calcul aparenţele, chiar convingătoare, sunt foarte incerte, dacă nu chiar neserioase.

    Proporţionalitatea, prudenţa şi modestia sunt calităţi morale care sunt folositoare oricărui om, inclusiv politicienilor şi experţilor, de oriunde ar fi ei.

    6 gânduri despre “Brexitul postmodern şi postcreştin

    1. in dimineata aceasta au prezentat o serie de interviuri cu fermieri si fermiere plus un director de la asociatia lor. totul in cadru frumos, la tara.
      din raspunsurile fermierilor au reiesit 2 lucruri:
      – access la piete
      – access la forta de munca (chiar au spus de cei ce vin din europa si culeg legume, etc – presupun ca nu vorbeau de francezi si nemti)

    2. Doamna Barbus, m-ati lasat masca cu o analiza foarte bine gandita si argumentata. E reconfortant sa citesti asa ceva in sfarsit, dupa toate istericalele, zvonurile si tampeniile ideologice de care sunt pline internetul si media. Jos palaria si multumesc!!!

    3. Mihaela,
      „însă din păcate nu spiritul lui Margaret Thatcher pare să fi animat tabăra Brexitului.”
      Tabara Brexit a fost extrem de eterogena: conservatori, laburisti, UKIP, loialisti, etc.
      Sunt convins ca nu spiritul lui Margaret Thatcher i-a animat pe laburisti sau UKIP.
      In privinta Brexit-ului a fost in primul rand vorba despre suveranitate.
      La mare distanta urmeaza chestiuni legate de somaj, distribuirea banilor, etc. Desi majoritatea covarsitoare a discutiilor (diversiune a liderilor UE si a lacheilor acestora) s-a axat in jurul unor probleme strict economice, raman la convingerea ca tema principala a fost suveranitatea.
      De aceea in regiunile controlate de scotieni Brexit-ul nu a avut asa mare succes, la fel cum in IN irlandezii au votat masiv pentru Remain.
      Bineinteles ca patriotismul sau, in fine, dorinta a nu ceda din suveranitatea si independenta MB nu este apanajul exclusiv al conservatorilor.
      Din pacate optiuni-discutii legate de aspectele morale, de impunerea unor aberatii marca UE au lipsit cu desavarsire. Se pare ca din punctul acesta de vedere exista o sincronizare perfecta.
      Nici nu avea cum, deci, ca modul de gandire al lui Thatcher sa fi fost linia de demarcatie intre cele doua tabere.
      Incerci mai jos sa creionezi care ar fi fost optiunea Doamnei de Fier raportandu-te la pozitionarile ei de-a lungul timpului si incercand o adaptare la situatia de acum.
      Un exercitiu interesant si oarecum convingator dar fatalmente distorsionat de un subiectivism al celui care propune aceasta perspectiva.
      Cred ca ar fi utila o alta abordare, pur statistica: cati dintre Thatcher-istii clasici (adica aia adevarati, nu de genul Cameron si alti looseri) au sustinut si votat optiunea Leave, cati au sustinut cealalta optiune?
      Cred ca o suma(e) a acestor „subiectivisme” urmata de o comparatie ar duce la un rezultat mai apropiat de cel pe care dorim sa-l aflam.

    4. @3 Toiu

      Cred ca ar fi utila o alta abordare, pur statistica: cati dintre Thatcher-istii clasici (adica aia adevarati, nu de genul Cameron si alti looseri) au sustinut si votat optiunea Leave, cati au sustinut cealalta optiune?

      Ok. Încearcă tu.

    5. Ca să fiu sinceră, pe mine nu mă interesează % de Thatcherişti clasici care au votat Stay. Sper că nici unul (sau poate vreun extravagant…). Oricum nr. lor e mic chiar în partidul lui Thatcher, că doar propriul partid a dat-o jos încă din nov. 1990. Deci nu spiritul ei a animat Brexitul.
      Pt irlandezii de N şi scoţieni delimitarea de Londra e o manifestare de suveranitate.
      Aspectul moral rămâne esenţial şi dacă a fost ignorat avem o problemă cu fundamentele deciziei, deci calificativul „un exercitiu interesant si oarecum convingator dar fatalmente distorsionat de un subiectivism al celui care propune aceasta perspectiva” mi se pare mie foarte subiectiv.

    6. @2 AlexA
      Mulţumesc frumos!
      PS. Ref. la taxe şi obiceiuri socialiste, în 1978, un medic veterinar foarte cunoscut, James Herriot, îşi publica amintirile şi spunea că în UK erau taxele cele mai mari:
      “I’ve been inveigled to go to a tax haven. There’s not many of me left in this country, Most bestselling authours are away in Ireland, where they pay no tax at all; in Jersey, where they pay 10%; or on the Isle of Mann, where it’s much the same. But I stay here and pay my 83%. I like it here.”
      Probabil că situaţia s-a ameliorat ulterior, dar a fost compatibilă cu mentalitatea britanică o bună bucată de vreme.
      Ref. la gradul de instruire al fermierilor (tot în 1978):
      “When science comes in, the fun goes out. In those old days, we were a very unscientific profession and farmers were unscientific people. There’s always fun in dealing with animals but there’s nothing like 30 years ago – the lovely old characters with their witchcraft cures and their bigotries, all their funny old ideas. And the funny old vets, too. Bigger farms today are run by very clever, very knowledgeable young farmers. They’re a lot more efficient than their forefathers were but they’re not nearly as interesting.”
      http://www.thecliffedge.com/?p=4497

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.