Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

BRONISŁAW WILDSTEIN: Identitatea Poloniei e catolică, republicană și conservatoare

BRONISŁAW WILDSTEIN este un reputat gânditor conservator polonez. A intrat în opoziția anticomunistă în 1977, fiind unul dintre dintre fondatorii Comitetului Studențesc al Solidarității – prima formă de opoziție structurată din Cracovia. Wildstein a fost șef al televiziunii publice, editorialist la Rzeczpospolita, aprig susținător al lustrației în Polonia, fiind în această chestiune cel mai redutabil adversar al lui Adam Michnik.

Se știa deja că Lech Wałęsa a colaborat cu Securitatea

 

GELU TRANDAFIR: Polonia este tulburată de un mare scandal, care nu trezește interesul presei occidentale. De curând, văduva fostului ministru de Interne de pe vremea Legii Marțiale, Czesław Kiszczak, s-a prezentat la Institutul Memoriei Naționale (IPN) și a oferit contra cost o arhivă de documente ale Securității comuniste păstrate de soțul ei. Procuratura a descins la locuința lui Kiszczak și a preluat arhiva. Printre documente se numărau și unele privind trecutul de informator al lui Lech Wałęsa. Ce spun acestea despre Polonia rezultată din negocierile de la Masa Rotundă din 1989 – numit generic cea de-a III-a Republică?

BRONISŁAW WILDSTEIN: Informațiile pe care voia să le vândă d-na Kiszczakowa IPN-ului nu par să aducă nimic nou. Pentru că toți cei care au vrut să știe știau deja că Wałęsa a semnat un angajament de colaborator și a și colaborat cu Securitatea între anii 1970-1976.

Este un lucru foarte caracteristic acela că toți cei care l-au apărat pe Wałęsa și i-au atacat într-un mod îngrozitor de agresiv, de exemplu, pe istoricii care încercau să afle adevărul despre Wałęsa, sau pe alți cercetători și publiciști, acei oameni, ca Donald Tusk, acum spun: „a, păi nu e nicio noutate, știam deja toate astea“.

Documentele spun foarte mult despre cea de-a III-a Republică. Să ne gândim: ultimul șef al Securității comuniste, Czesław Kiszczak, numit de către Adam Michnik „om de onoare“, ținea la el în dulap documente compromițătoare despre unul dintre personajele cele mai importante din viața politică a țării. Kiszczak încălca legea, fiindcă documentele erau proprietatea statului, iar el avea obligația să le predea IPN. Pentru ce le ținea, încălcând legea? Exclusiv pentru a putea șantaja personaje importante, în acest caz pe Wałęsa.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Așadar, asta dovedește încă o dată teza – masiv ridiculizată în Polonia – că lipsa transparenței, ascunderea istoriei recente deschid posibilitatea unor manipulări de culise. Astfel, Kiszczak și alții ca el au putut să influențeze ceea ce se întâmpla în Polonia. Desigur, aici nu este vorba numai de Kiszczak sau de alți indivizi care acționează în Polonia. Este vorba inclusiv de Moscova. Pentru că nedezvăluirea acestor lucruri i-a creat acesteia posibilitatea de a exercita influențe din culise.

Aceasta este povestea celei de-a III-a Republici Polone. Se dovedește că dreptatea era de partea criticilor ei, printre care mă număr și eu, iar campaniile organizate împotriva acestor critici aveau de fapt ca scop apărarea unor interese tenebroase.

Chiar au fost amenințați cu represalii cei care au investigat serios acest dosar și au vorbit despre posibilitatea șantajării cu vechi dosare a unor personaje cheie ale Poloniei de după Masa Rotundă.

Faptul că s-a demonstrat că Czesław Kiszczak ținea acele documente arată toată țesătura aflată la baza echivocei construcții a celei de-a III-a RP.  Arată unde duce lipsa transparenței. Aceasta este o constatare cu caracter de generalitate, pentru că nu știm câte astfel de dulapuri există, câți indivizi mai țin astfel de documente prin dulapuri, despre cine sunt acele documente. Iar dacă ei le au aici, atunci pot să le aibă și cei de la Moscova.

În această situație s-au confirmat toate tezele isoricilor independenți – Sławomir Cenckiewicz și Piotr Gontarczyk, primii care au scris o carte serioasă despre Wałęsa, sau Paweł Zyzak, cel care și-a scris lucrarea de licență la Universitatea Iagielonă pe această temă.

Acești istorici au fost supuși unor tentative de intimidare.

Amintesc faptul că nimeni altul decât premierul Donald Tusk, fără a cunoaște acea carte a lui Zyzak, care abia urma să apară, a amenințat IPN cu tăierea fondurilor din pricina ei. Ministrul Științei și Învățământului Universitar din guvernul lui, doamna Kudrycka, a pus o comisie să controleze activitatea Universitatății Iagielone, pentru faptul că acea lucrare de licență scrisă acolo despre Wałęsa arăta ce nu trebuie.

Prezentele dezvăluiri impun tragerea la răspundere politică a acestor oameni, a tuturor celor care au încercat să-l acopere pe Wałęsa, și, probabil nu numai pe Wałęsa, într-o conspirație a tăcerii; a oamenilor care au încercat să-i distrugă, să le ia posibilitatea de a se exprima, acelora care spuneau adevărul.

O alianță a fostelor țări comuniste în fața amenințării Rusiei

 

În ce diferă politica externă a guvernului polonez actual în privința Europei Centrale și de Est?

Este o deosebire fundamentală față de fosta guvernare liberală. Noul guvern, noul președinte vor să continue politica lui Lech Kaczyński. E vorba de formarea unei alianțe a fostelor țări comuniste care au interese comune, interese care nu întotdeauna coincid cu interesele altor țări ale UE. Țările noastre au de-a face cu pericole pe care alte țări din Europa Occidentală nu întotdeauna le resimt, suntem într-o situație oarecum diferită de cea a unor țări ca Franța, Germania sau Benelux. Este vorba despre faptul că noi suntem în continuare direct amenințați de tendințele imperiale ale Rusiei. Împreună, constituim o putere însemnată, inclusiv în UE, și suntem în măsură să determinăm ca politica noastră să constituie un element esențial al politicii UE. Nu e vorba ca noi, adică aceste țări foste comuniste, să acționăm în opoziție față de toate celelalte țări ale UE. E vorba de faptul că adesea, în prezent, Uniunii Europene îi sunt de-a dreptul impuse agenda, modul de acțiune, ordinea lucrurilor, uneori chiar deciziile de către Germania.

Să privim la felul cum s-a comportat Angela Merkel, care a declarat că Germania va primi „refugiați“, cum le-a spus ea. Germania i-a invitat pe refugiați să treacă granița în Europa și să ajungă în Germania, trecând așadar pe teritoriul altor țări. Aceasta a fost o încălcare a Acordurilor de la Dublin și a multor altor reguli. Hotărârea Germaniei a fost luată fără absolut nicio consultare cu restul UE, iar apoi UE a acceptat asta. Consecințele deja le vedem, nu-i așa? Această idee a deschiderii granițelor vine direct în contradicție cu modul de funcționare al Europei de până acum. Spun acestea pentru a arăta că este inacceptabil ca Germania singură, sau Germania împreună cu Franța, să decidă.

Nu numai țările foste comuniste simt pericolul din partea Rusiei, ci și țări de la Marea Baltică, precum Suedia, Danemarca. Situația este de așa natură, încât noi putem totuși să avem un cuvânt de spus și să protestăm împotriva unor lucruri precum un nou gazoduct pe fundul Mării Baltice, pe care Germania vrea să și-l facă împreună cu Rusia. În astfel de chestiuni, ei nu cer câtuși de puțin părerea altor țări UE.

PiS și președintele Andrzej Duda. Euroscepticism? Nici pe departe!

 

Criticii guvernului polonez spun că Partidul Lege şi Justiţie (PiS) este „eurosceptic“, este împotriva UE

Am prezentat deja atitudinea autorităților poloneze, adică a PiS și a președintelui Andrzej Duda. Este asta euroscepticism? Nici pe departe! Este vorba doar de a cere ca UE să acționeze în mod real așa cum ar trebui. Adică, nu prin dictat impus de țările mai puternice sau de țara cea mai puternică – Germania – altor țări, ci să fie o cauză comună, un sistem de state independente, care să fie avantajos pentru toți membrii care își pun la punct anumite înțelegeri, anumite compromisuri, dar care pot fi în interesul tuturor. Asta nu are nimic de-a face cu euroscepticismul, în sensul în care este înțeles acest cuvânt.

Nici președintele Duda, nici nimeni din PiS nu vrea ieșirea din UE, nu pune la îndoială valorile europene. Dimpotrivă. Actualul președinte și PiS se tem că tendințele actuale pot conduce la distrugerea UE.

Și mai e ceva. Nu este acceptabil ca UE să slujească drept instrument de presiune al anumitor cercuri care să împiedice alegerile libere și democratice dintr-o țară.

Nu e posibil ca UE să ne impună pe cine trebuie să aleagă polonezii. Această presiune asupra Poloniei a început de fapt încă dinainte de alegeri. Încă de atunci a început să se spună: „vin populiștii, trebuie mare atenție”. Asta e scandalos, pentru că este o încălcare a principilor fundamentale declarate de către UE.

Noi, în niciun caz, nu vom accepta ca cineva să ne impună, să intervină în chestiunile noastre democratice. Nimănui nu-i trece prin cap să intervină în alegerile democratice din Germania, din Anglia, sau din Franța.

 Vrem ca NATO și Statele Unite să se implice mai mult.

 

În cadrul NATO, care este diferența dintre PiS și PO (Platforma Civică – formațiunea liberală care a guvernat în ultimii opt ani)?

Declarativ, cred că nu există vreo diferență. Dar doar la nivel declarativ, pentru că PO a fost cât se poate de pasivă politic. Principala lozincă pe care o repetau politicienii Platformei Civice consta în „plutirea în curentul principal“. Asta nu înseamnă politică. Curentul principal nu este determinat de polonezi nici în UE, nici în NATO. Această idee a „plutirii în curentul principal“ nu înseamnă altceva decât renunțarea la propria suveranitate, la propria autonomie și subordonarea față de dictatul celor mai puternici. Asta nu e politică. Nu e acceptabilă.

andrzej duda

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a candidat din partea Partidului Lege şi Dreptate (PiS)

Dar declarativ, desigur, și PO vorbea de nevoia de NATO, iar în acest moment accentuează puternic nevoia unei mai mari angajări a NATO. Pentru că noi vedem pericolele care se ivesc în prezent în fața UE mult mai bine decât le văd țările Europei Occidentale. Noi vedem tendințele imperiale ale Rusiei lui Putin, vedem războiul pe care Putin l-a declanșat împotriva Ucrainei, după ce Ucraina a ales Occidentul și a ales o putere care nu este pe placul Rusiei. Vedem toate acestea și cu atât mai mult vrem ca NATO și Statele Unite să se angajeze.

Germania vrea relații cât mai bune cu Rusia.

 

Există însă un domeniu în care, atât declarativ, cât și practic, există o diferență foarte mare între conservatorii din PiS și liberalii din PO – atitudinea față de Germania.

Trebuie să ne dăm seama de faptul că Germania a devenit deja o mare putere europeană. Am spus deja că ea este cea care decide în Europa și vrea să joace un rol independent. Germania este în NATO, dar încearcă să joace un rol intermediar, cumva la mijloc, între cele două mari puteri. Adică nu prea vrea să se asocieze Statelor Unite și vrea să aibă relații cât mai bune cu Rusia. Germania însăși nu se simte deloc amenințată de Rusia. Și am putea spune că o interesează foarte puțin soarta popoarelor din Caucaz și chiar și Ucraina – deși, totuși, în acest caz, Angela Merkel a contribuit la impunerea acelor sancțiuni, e adevărat, foarte limitate, dar care, totuși, au influențat comportamentul Rusiei, întrucât chiar sancțiunile modeste sunt supărătoare pentru

Cât privește PO, am spus deja: sloganul „plutirii în curentul principal“ a însemnat de facto subordonarea dictatului nemțesc.

Uneori s-a ajuns la chestii foarte amuzante. Fostul premier polonez, în prezent Președinte al Consiliului European, Donald Tusk, nu s-a comportat potrivit demnității șefului unui stat independent. Ne amintim că atunci când s-au prezentat candidații pentru acest post, unul dintre aceștia a fost și doamna Prim-Ministru al Danemarcei – candidat potențial. A fost întrebată dacă ar putea lua în considerare această posibilitate, iar ea a spus că în niciun caz, doar este premierul Danemarcei, că după încheierea mandatului s-ar putea gândi la așa ceva. Dar în niciun caz nu în momentul în care este premier pentru că asta ar pune sub semnul întrebării loialitatea ei politică față de propria națiune. Tusk n-a avut astfel de rețineri și chiar în cursul guvernării sale a sărit în acel post, foarte bănos, foarte bine-plătit, dar neînsemnând foarte mult, la Consiliul European. Se știe datorită cui a obținut acel post, se știe că fără acordul Angelei Merkel nu l-ar fi obținut. Este un exemplu al corupției politice care, din păcate, are loc în Uniunea Europeană, în care țările puternice cumpără pe unii politicieni din țările mai slabe. În acest caz avem un exemplu foarte ostentativ.

Toate acestea arată de ce, în prezent, trebuie să ne reconstruim politica noastră suverană.

Dar nu e vorba numai de chestiunea NATO, deși aceasta este foarte importantă, poate cea mai importantă. Ci și de chestiunile economice, de politica economică. De exemplu, faptul că avem de gând să impozităm acele mari corporații occidentale care nu plăteau impozite la noi. Aceasta afectează interesele politice ale Germaniei. Faptul că Polonia, din vasal al Germaniei, s-a transformat într-o țară care duce o politică suverană nu convine nemților. Nici la nivel economic, Polonia nu vrea să fie un simplu accesoriu economic al Germaniei, vrea să ducă o politică independentă. Deci nu e de mirare că aceasta trezește nemulțumire și împotrivire în Germania. Era atât de bine, iar acum totul trebuie să se schimbe.

Este o diferență și în privința relației cu SUA? Amintesc de acea conversație privată, înregistrată și publicată, în care Radosław Sikorski își manifesta regretul că polonezii au fost prea amabili cu americanii și s-au supărat nemții, francezii și rușii, mă rog, nu se exprima prea elegant…

„Le-am supt-o americanilor“, așa a fost exprimarea înregistrată a ministrului Afacerilor Externe. Era vorba că încercăm să ne punem bine cu americanii, dar nu ne iese nimic în schimb și ne supărăm și aliații naturali, ca Germania și Franța – nu știu ce caută Rusia în această enumerare. Dar trebuie spus că nici din partea Germaniei sau Franței nu am observat vreo înclinare în favoarea intereselor Poloniei. Cel de-al doilea gazoduct pe care vor să-l construiască pe fundul Mării Baltice este o dovadă foarte puternică în acest sens.

 „Când președinte era Lech Kaczyński, el a cerut ca Georgia și Ucraina să fie primite în NATO. Succesorii lui, liberalii din Platforma Civică (PO), n-au făcut nimic în acest sens. Absolut deloc nu le-ar fi trecut prin cap să spună ceva ce nu a fost mai înainte declarat, decretat de Berlin. Dacă ne uităm la guvernările PO, nu a existat nicio decizie care să intre în vreun conflict oarecare cu Berlinul. Și totuși, interesele noastre nu coincid întotdeauna.” 

saakasvili Lech Kaczyński

Lech Kaczyński, Viktor Iușcenko și Mikheil Saakashvili – Tbilisi, 2008

Desigur, este o problemă cu SUA sub guvernarea lui Obama. Vedem urmările acestei politici: creșterea acțiunilor imperiale ale Rusiei, agresiunea în Ucraina, reducerea la tăcere a Georgiei, a Caucazului, destabilizarea Orientului Mijlociu. Retragerea din Irak a dus și ea la potențarea stării de conflict. Această politică a lui Obama este o mare înfrângere. Dar America nu este numai Obama. După încheierea mandatului acestuia, de fapt chiar de pe acum, chiar și sub guvernarea lui Obama, deja vedem o opoziție incomparabil mai hotărâtă a SUA față de interesele Rusiei decât vedem din partea Franței sau a Germaniei.

„Războiul cultural”. Tendința de autocontestatare e dominantă în UE.

 

Ce rol are „războiul cultural“ despre care scrieți în raportarea unor instituții europene față de noua guvernare conservatoare din Polonia?

Identitatea poloneză este religioasă, catolică, e conservatoare. Noi, ca polonezi, facem referire la ideile fundamentale care au creat Europa. Fiindcă Europa este o comunitate culturală, rezultând din religie. Ar fi mult de spus pentru a o descrie, în orice caz, este evident că religia a reușit să creeze această cultură occidentală europeană deosebită, care a strălucit și a devenit dominantă.

În acest moment avem de-a face cu o criză a acestei culturi. Cercurile dominante din UE au o tendință către o foarte profundă autocontestare, către respingerea acestei tradiții, către construcția unei culturi cu totul noi.

Nu este acum momentul să vorbim despre ce înseamnă ideologia dominantă de stânga-liberală a UE, care aruncă în aer toate identitățile tradiționale ale omului, începând de la cea națională, cea de familie, până la identitatea sexuală. Omul rămâne o monadă, singuratică, pretins autocreatoare.

Bronisław Wildstein şi Horia-Roman Patapievici la Librăria Humanitas de la Cişmigiu în 2014 (foto: Radu Sandovici)

Bronisław Wildstein şi Horia-Roman Patapievici la Librăria Humanitas de la Cişmigiu în 2014 (foto: Radu Sandovici)

Față de aceasta, polonezii – în orice caz, guvernul actual, majoritatea actuală – răspund că noi aparținem tradiției republicane de comunitate națională, deschisă altor comunități, dar, mai înainte de toate, constituită în jurul tradiției noastre culturale, religioase. Iar asta trezește o uriașă respingere din partea UE. Se poate spune că în UE, și în general în Occident, acest război cultural a fost câștigat de către cercurile contestatare. Dar în Polonia nu e așa. Nici în Ungaria. Nici în România, dar nu mă voi pronunța eu despre asta. Eu pot spune despre Polonia. Aici majoritatea polonezilor sunt legați de această tradiție, atât religioasă, cât și culturală.

„Sistemul postcomunist, rezultat din cotitura din 1989, e un fel de prelungire a puterii vechii nomenclaturi, la care au fost cooptați o parte dintre activiștii opoziței, desigur, în condiții noi. Acest sistem s-a străduit să controleze toate pozițiile – economia, cultura, justiția etc. În Polonia, oligarhia postcomunistă e ceva real. PiS vrea despărțirea de acest sistem, restituirea democrației reale, restituirea suveranității polonezilor.”

Această tensiune este foarte puternică și se traduce și în consecințe politice. Lucrurile sunt complicate, voi încerca să le simplific. Este vorba de relațiile dintre puterea politică, adică puterea democratică rezultată din alegeri, și sistemul juridic. UE încearcă să impună această ideologie dominantă cu ajutorul unor norme legale. E adevărat că acel „tratat constituțional“ european nu a trecut. Dar în mare măsură ideile sale au fost încorporate în Tratatul de la Lisabona și în acea Cartă a Drepturilor Fundamentale. Carta, de exemplu, lovește foarte puternic în identitățile tradiționale, în familie. Expunerea permanentă a minorităților aruncă în aer acea comunitate care, totuși, este majoritatea. Nu este vorba să nu dăm drepturi minorității, ci ca majoritatea să fie, totuși, aceea care determină care este identitatea ei și cultura ei.

Așadar, sistemele legislative slujesc în mare măsură impunerii acestor norme. Diferitele forme de corectitudine politică fac de-a dreptul imposibilă articularea ideilor tradiționale. Este ceva foarte caracteristic în ceea ce privește puterea judecătorească, inclusiv în Polonia. În Polonia, s-a făcut mare scandal, susținându-se că noua putere vrea să distrugă independența puterii judecătorești, adică a Curții Constituționale mai ales. În primul rând, nu vrea să o distrugă. Dacă adversarii noii puteri nu ar fi atât de ipocriți, ar vedea că, înainte să cadă, guvernul liberal al Platformei a încercat să aleagă judecători de rezervă pentru Curtea Constituțională. I-a și ales, iar PiS a protestat. În cazul a doi dintre judecători este evident, în cazul celorlalți trei, chestiunea este mai discutabilă. Și, oricum, la Curtea Constituțională vor fi zece judecători legați de puterea precedentă, de liberali, și doar cinci noi – numiți în timpul mandatului PiS. Dar acuzația este că PiS a ocupat Curtea Constituțională.

„În Ungaria, puterea de dinaintea lui Orbán era monstruos de coruptă. Atunci, UE n-a protestat câtuși de puțin. Imediat după venirea la putere a lui Orbán, au început marile proteste. Cercurile acum dominante din UE sprijină anumite forțe și încearcă să le elimine pe altele care nu corespund opțiunii lor ideologice.”

Trebuie să amintim și că în timpul scurtelor guvernări PiS din intervalul 2005-2007, Curtea Constituțională în Polonia s-a comportat aproape ca o a treia cameră a parlamentului. De aceea, temerile că așa se va comporta și acum Curtea Constituțională, mai ales în acea configurație aleasă prin încălcarea legii de către PO în vara anului trecut, au determinat PiS să reacționeze puternic. PiS vrea să reformeze puterea judecătorească, să fie independentă, dar nu ca juriștii să facă imposibilă acțiunea unui guvern ales democratic.

Iar când se vorbește de o „lovitură la adresa libertății media“ este cu atât mai ridicol, cu cât pe vremea guvernărilor PO au fost îndepărtați toți criticii puterii din media publice. Atunci n-am auzit niciun protest.

Toate acestea se situează în cadrul războiului cultural. Eu dau aici exemplul Ungariei, care, poate românilor nu le place, dar eu amintesc totuși că puterea dinaintea lui Orban, Gyurcsany și ceilalți, era o putere monstruos de coruptă, care a distrus în mare măsură Statul maghiar. Iar atunci, UE nu a protestat câtuși de puțin. Imediat după venirea la putere a lui Orban, au început marile proteste. Desigur, din motivele cunoscute, cercurile dominante ale UE sprijină anumite forțe în țările noastre și încearcă să le elimine pe altele – tocmai pe acelea care nu corespund opțiunii lor ideologice.

„Lovitură de stat în Polonia”? E exact invers.

 

În România, în 2012, a fost o lovitură de stat instituțională, dată de PNL și de foștii comuniști împotriva președintelui Băsescu, dar și împotriva unor instituții precum Curtea Constituțională. La acea vreme, Comisia Europeană a impus USL respectarea statului de drept. Acum și Polonia este pusă sub supraveghere de către Comisie. Cum comentați această comparație?

„În timp ce noi, polonezii, trebuie abia acum să reconstruim puterea judecătorească, în România ea acționează relativ bine și este un element de siguranță față de excesele subiecților politici prea puternici, care pot încălca normele democratice.”

Este exact invers. În acest moment, în Polonia, cei care au pierdut încearcă să delegitimeze puterea nou aleasă, atât pe președinte, cât și majoritatea parlamentară.

Vorbesc despre organizarea unui referendum împotriva președintelui Poloniei, ceea ce este absurd, așa ceva nu există în Constituție. Este ales un președinte pentru cinci ani, apoi poate fi schimbat, nu se face referendum în privința președintelui în orice moment. Este o situație exact inversă față de USL.

Politicienii care au pierdut încearcă să se opună alegerilor democratice, iar asta imediat după alegeri. Chiar a doua zi au început să se audă asemenea voci.

Lustrație în Polonia

 

PiS. Antisistem?

Czesław Kiszczak

Imagine: Czesław Kiszczak | Bronisław Wildstein: „Să ne gândim: ultimul șef al Securității comuniste, Czesław Kiszczak, numit de către Adam Michnik „om de onoare“, ținea la el în dulap documente compromițătoare despre unul dintre personajele cele mai importante din viața politică a țării. Kiszczak încălca legea, fiindcă documentele erau proprietatea statului, iar el avea obligația să le predea IPN. Pentru ce le ținea, încălcând legea? Exclusiv pentru a putea șantaja personaje importante, în acest caz pe Wałęsa. Astfel, Kiszczak și alții ca el au putut să influențeze ceea ce se întâmpla în Polonia. Desigur, aici nu este vorba numai de Kiszczak sau de alți indivizi care acționează în Polonia. Este vorba inclusiv de Moscova. ”

Într-un anumit sens, se poate spune că e adevărat, PiS este anti-sistem. Pentru că acest sistem, care a fost constituit în Polonia după anul 1989, este un fel de sistem oligarhic, ce-i drept, cu proceduri democratice, cu alegeri care pot să determine schimbări, chiar să surprindă acele grupuri care alcătuiesc establishment-ul din Polonia. Dar acesta este un fel de oligarhie. Oligarhia post-comunistă este ceva real.

Așadar, se poate spune că PiS este anti-sistem, pentru că vrea despărțirea de acest sistem, restituirea democrațiiei reale, restituirea suveranității polonezilor, națiunii poloneze. În acest sens, este anti-sistem, pentru că sistemul este unul post-comunist, rezultat din cotitura din 1989, un fel de prelungire a puterii vechii nomenclaturi, la care au fost cooptați o parte dintre activiștii opoziței, desigur în condiții noi. Acest sistem s-a străduit să controleze toate pozițiile din ariile dominante ale vieții în Polonia – adică economia, cultura, justiția, etc.

Trebuie să ne dăm seama de faptul că, atât în Polonia, cât și în toată lumea occidentală, puterea politică este numai o parte a puterii. Pe lângă ea există alte grupuri de putere, nealese, foarte puternice, tocmai le-am enumerat, economia, lumea marilor afaceri, corporațiile puternice, de exemplu cea a juriștilor, cultura, media, iar toate acestea, în Polonia, se află în mâna unui grup relativ strâns, omogen.

Iar acum schimbarea, alegerea acelora care contestă acest status-quo din Polonia, care vor un pluralism real, care vor să restituie Statul cetățenilor, și să întărească acest Stat, așa încât el să-și poată îndeplini funcțiile, sunt lucruri într-adevăr anti-sistem, pentru că schimbă fundamental acest status-quo.

Dar ceea ce spun despre Polonia, din păcate, privește într-un anumit sens și Europa Occidentală, doar că acolo lucrurile nu se manifestă atât de extrem, atât de acut. Dar și acolo are loc o oligarhizare a vieții publice. Iar establishment-ul din Europa Occidentală are relații excelente cu establishment-ul din Polonia, și ia apărarea acestuia.

PiS a decis destituirea șefilor celor patru servicii secrete din Polonia. Apoi a fost problema acelui centru de expertiză, CEK-NATO, ministrul Macierewicz a decis destituirea conducerii acestuia…

Scuze, dar astea chiar sunt glume. Sunt lucruri care țin de competența ministrului Apărării, ba chiar constituie o obligație a ministrului Apărării să-i numească pe acești oameni. Era o funcție de mică însemnătate la acel CEK-NATO, la care participau și slovacii. Cei de la NATO știau foarte bine despre ce e vorba și nu au intervenit. S-a ajuns chiar la situația în care unul dintre jurnaliștii Gazetei Wyborcza a scris de-a dreptul că el face apel la militarii polonezi să nu execute ordinele! Să ne întrebăm cum ar trebui să funcționeze o asemenea armată? Este un apel la răzvrătire internă, la revoltă și la trădare, pentru că asta înseamnă distrugerea Armatei Poloneze.

Media, în întregime, au fost ocupate de către Platforma Civică și aliații ei.

 

În această logică să ne așteptăm la o nouă tragedie de proporții epice în curând, când noua administrație îi va schimba pe membrii Consiliului Audiovizualului? Pentru că mandatul celor cinci membri numiți de Platformă se încheie.

Deja am vorbit despre media. Media, în întregime, au fost ocupate de către Platforma Civică și aliații ei. În întregime. Începând de la nivelul cel mai înalt, de la acel Consiliu Național al Radioului și Televiziunii, și terminând cu jurnaliștii de știri. Era scandalos! Ceea ce s-a întâmplat după alegeri, de exemplu, în mass-media publice a fost incredibil! Absolut deloc nu se dădeau informații despre vreo acțiune a guvernului, a președintelui, ci numai despre acțiunile adversarilor lor.

De exemplu, a fost o manifestație a așa-numitului Comitet pentru Apărarea Democrației, adică a adversarilor guvernului actual, în jur de 15.000 de oameni la Varșovia, iar mass-media publice s-au ocupat de ea încontinuu. Apoi, a doua zi, manifestația sprijinitorilor guvernului a numărat 50.000 și a fost prezentată ca nesemnificativă. Șeful celui de-al treilea ca mărime partid de opoziție a fost prezentat la televiziunea publică timp de şase ore în decurs de o lună, iar președintele aflat în funcție – 14 minute. Acesta a fost comportamentul mass-media publice după schimbarea puterii. Deci faptul că a avut loc o reacție rapidă nu mă surprinde.

Cum a fost alcătuit Consiliul Audiovizualului în 2010?

În urma morții președintelui Lech Kaczyński, a devenit posibilă preluarea Consiliului Audiovizualului de către PO. După moartea lui au fost schimbați toți membrii Consiliului! Noul președinte, deci Komorowski, și majoritatea parlamentară, Platforma și aliații ei, i-au numit pe toți noii membri. Nu a fost numit nimeni în afară de adepții guvernului PO și ai președintelui Komorowski.

În România, justiția se străduiește să elimine corupția. În Polonia e exact invers.

 

Ați scris pe larg despre lovitura de stat din 2012 din România, despre punerea sub semnul întrebării de către PSD și PNL a Curții Constituționale a României, dominarea media de către oligarhi români, deci înțelegeți sensibilitatea românilor față de aceste teme.

Nu se pot compara toate acestea, pentru că suntem în condiții complet diferite. Din câte știu eu, Curtea Constituțională și justiția românească erau într-adevăr independente, au apărat într-adevăr societatea, națiunea de excesele acelei oligarhii care revenise la putere. Justiția se străduia să elimine corupția. Deci, s-a purtat așa cum trebuie să se poarte puterea judecătorească și a apărat în mod strălucit democrația.

Aici este exact invers. Puterea judecătorească provine direct din timpul comunismului. Tolerează cât se poate de bine corupția, ba chiar îi pune sub urmărire pe cei care combat corupția.

De exemplu, acuzarea cu încăpățânare a lui Mariusz Kamiński (fostul șef al CBA, corespondentul polonez al DNA, numit de premierul Kaczyński în 2006 și destituit de Tusk în 2009) până s-a găsit un judecător care să-l condamne pentru că a anchetat cazuri de corupție, respectând toate normele legale, având toate aprobările procurorilor și judecătorilor, pentru că nu putea acționa fără ele. Și, cu toate acestea, a fost condamnat, chipurile, pentru că nu știu ce ar fi forțat (a fost vorba de organizarea unui flagrant, cu agenți sub acoperire, un scandal de corupție care îl viza pe vicepremierul Lepper și care a dus, de altfel, la pierderea puterii de către PiS!). A fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Este un exemplu de cum abordează puterea judecătorească din Polonia anchetarea corupției.

Ați scris despre reformele Monicăi Macovei în mandatul lui Traian Băsescu. Cum e în Polonia?

Noi acum abia ar trebui să facem asta. La noi, în Polonia, sub pretextul eliberării Procuraturii de presiunea politică, ea a fost făcută „independentă“. Procuratura în Polonia avea atribuții uriașe. Iar această „independență“ a ei a făcut să apară, pe lângă judecători, o nouă corporație, pur și simplu un stat în stat, pentru că făcea ce voia. Dar ultimul lucru pe care îl făcea era să prindă infractori, așa dădea impresia. Depindea cât de sus-pus era infractorul.

PiS a lansat ideea de a restitui Procuratura puterii executive. În sensul că ministrul Justiției îl numește pe procurorul general pentru ca cetățenii să aibă o influență.

Dacă ar fi o singură mare problemă în Polonia, care ar fi aceea?

Mă întreb dacă, într-adevăr, există o singură astfel de chestiune. Reforma justiției sigur aparține de ea, dar nu e singura. În general, este vorba de reforma statului, restituirea statului și a funcțiilor sale fundamentale. Întărirea statului, desigur, în domeniile limitate în care el acționează, așa încât să înceapă să-și îndeplinească acele funcții pe care ar trebui să le îndeplinească. Să poată să se opună forței acelor grupuri puternice, nealese, care au o uriașă putere de decizie în Polonia, fie că ele sunt interne sau externe.

Ați fost foarte implicat în lupta pentru democrație în timpul regimului comunist din Polonia, ați avut de pătimit, a trebuit să vă exilați spre final. Acum aveți vreo temere față de evoluția lucrurilor în Polonia privind standardele democratice?

Eu mă tem doar ca nu cumva noua putere să nu reușească să ducă la bun sfârșit acele reforme pe care trebuie să le introducă. O altă temere a mea este ca nu cumva să se reușească să li se impună polonezilor ideea că o reformă profundă a statului nu numai că este imposibilă, dar este și contraindicată. Acestea sunt două temeri fundamentale. Dar nu mă tem că noua putere va restrânge democrația și va introduce un sistem autoritar. Asta e o prostie. Este cu totul imposibil. Nimeni nu tinde spre această direcție.

Interviu realizat de GELU TRANDAFIR

Traducere ANCA CERNEA

O versiune mai scurtă a acestui interviu a fost publicată în Revista 22

BIO

Student la Universitatea Jagielonă din Cracovia, în 1977 Bronislaw Wildstein este printre fondatorii SKS – Comitetul Studențesc al Solidarității. Alături de Comitetul de Apărare al Muncitorilor (KOR – fondat în 1976 de actualul ministru polonez al Apărării, Antoni Macierewicz), SKS a jucat un rol crucial în formarea Solidarității. Arestat de mai multe ori, Wilstein s-a refugiat în 1980 în Franța, unde a lucrat pentru Radio Europa Liberă. După 1989, revine în Polonia și susține ferm lustrația. A fost editorialist al cotidianului Rzeczpospolita, director ale televiziunii publice din Polonia între 2006-2007, în prezent – redactor-șef al postului TV Republika.

The following two tabs change content below.
Gelu Trandafir

Gelu Trandafir

Gelu Trandafir a studiat jurnalismul în Franţa. A fost producător de emisiuni pentru ProTV, realizator şi editor pentru BBC World Service, editorialist la România liberă şi redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi Cotidianul. A făcut parte din Delegaţia Permanentă a PNŢCD la începutul anilor '90 şi este membru fondator al Fundaţiei Ioan Bărbuş. A fost membru CNA între 2006 și 2012.

Un gând despre “BRONISŁAW WILDSTEIN: Identitatea Poloniei e catolică, republicană și conservatoare

  1. …felicitari Gelu pentru acest excelent interviu!… intrebari pertinente/percutante, iar franchetea si autenticitatea dlui Wildstein pot fi predate ca exemple de buna practica ca exprimare publica la scolile de jurnalism adevarat… multumesc…

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.