Ȋn 5 iunie 2018, Curtea de Justiție a Uniunii Europene se va pronunța în cauza Coman şi alții împotriva Inspectoratului general pentru imigrări și alții.

Reclamanții sunt un cuplu format din doi bărbați căsătoriți în Belgia în 2010, de naționalitate română şi respectiv americană. Aceştia au solicitat instanței de la Luxembourg, prin intermediul Curții Constituționale a României, să indice dacă noțiunea de « soț » din Directiva referitoare la dreptul la libera circulație şi sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii şi membrii familiilor acestora (Directiva 2004/38) se referaăşi la soțul de acelaşi sex, şi dacă România este obligată să îi acorde acestuia din urmă un drept de ședere pentru o perioadă mai mare de 3 luni, pe motiv de reîntregire familială.

Inspectoratul general pentru imigrări le refuzase acestora cererea de ședere, Codul civil român interzicând căsătoriile între persoane de același sex și nerecunoscând căsătoriile între persoane de același sex încheiate în străinătate de către cetațenii români sau străini.

Soluţia pe care o va adopta Curtea în această cauză este foarte importantă, căci dacă noţiunea de « soț » este redefinită, se redefineşte implicit și « căsătoria », hotărârea devenind obligatorie pentru toate cele 28 de state membre.

Dincolo de bătălia juridică, confruntarea este una spirituală pentru că această redefinire afectează căsătoria şi familia, locul în care persoana umană, creată bărbat şi femeie, este chemată să îşi realizeze vocaţia de creştin. Sora Lucia de la Fatima spunea că « bătălia decisivă dintre împaraţia lui Cristos şi Satana va fi legată de căsătorie şi familie ». Ioan Paul al II-lea, cu doi ani înainte de a deveni Papă, spunea episcopilor americani că « avem astăzi de-a face cu confruntarea finală dintre Biserică şi anti-Biserică, dintre Evanghelie şi anti-Evanghelie ».

Ȋn 11 ianuarie 2018, Avocatul General Melchior Wathelet sfătuia Curtea ca în hotărârea pe care aceasta o va adopta să redefinească noţiunea de « soț » în domeniul libertăţii de circulaţie și de şedere a cetăţenilor Uniunii europene și a membrilor familiilor acestora, astfel încat aceasta să cuprindă și soțul de același sex (§ 77) și în consecinţă să îi permită acestuia să solicite acordarea unui drept de şedere în aceleași condiţii ca în cazul oricărui membru de familie al cetăţeanului Uniunii europene (§ 88) :

« Interpretările textuală, contextuală și teleologică ale noțiunii „soț” utilizate la articolul 2 punctul 2 litera (a) din Directiva 2004/38 conduc la o definiție a termenului menționat autonomă, independentă de orientarea sexuală » (§ 77).

« (…) în cadrul unei aplicări prin analogie a Directivei 2004/38, condițiile de acordare a unui drept de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni resortisantului unui stat terț, soț de același sex al unui cetățean al Uniunii, nu ar trebui, în principiu, să fie mai stricte decât cele prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din aceeași directivă » (§ 88).

Cu alte cuvinte, acesta propune redefinirea căsătoriei la nivelul Uniunii Europene, căci dacă noţiunea de « soț » este redefinită, se redefineşte și « căsătoria », diferenţa de sex a soților fiind de esenţa căsătoriei.

Este adevărat că această redefinire îşi produce efectele doar în domeniul imigrării.

Ȋnsă, după cum bine ştim din experienţa recentă (este suficient să observăm cum a evoluat legislaţia statelor care au legalizat parteneriatele civile, precum şi jurisprudenţa CEDO în domeniu), revendicările de acest gen nu se vor opri aici, ci ele vor continua cu contestarea celorlalte caracteristici ale căsătoriei. Astfel, statele membre care nu permit şi care nu doresc să permită căsătoria între persoane de același sex vor fi obligate, împotriva voinţei lor, să redefinească căsătoria în domeniul imigraţiei și să accepte efectele unei căsătorii între persoane de același sex încheiate în strainatate, și aceast lucru chiar dacă, aşa cum spune Avocatul General, căsătoria între un barbat și o femeie este consacrată în Constituţie (§ 39).

  1. Opinia Avocatului General este expresia unei viziuni ideologice a căsătoriei și familiei

Această opinie, care încalcă competenţa exclusivă a statelor membre de a defini căsătoria și familia, este întemeiată pe premize false și interpretari abuzive ale Directivei, fiind expresia unei viziuni ideologice a căsătoriei și familiei, contrare naturii umane (asă cum aceasta a fost creată de Dumnezeu) și finalităţii omului (asa cum aceasta a fost voită de Dumnezeu și stabilită în planul Său privind vocaţia persoanei umane).

Această viziune a căsătoriei încheiată între două persoane de același sex este ruptă de natura umană, astfel cum aceasta a fost creată de Dumnezeu, precum și de planul lui Dumnezeu privind vocaţia persoanei umane. Sfânta Scriptură ne spune : « Dar de la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a facut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa. Și vor fi amândoi un trup, aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă » (Marcu 10, 6-9) ; « Dumnezeu i-a binecuvântat zicând : « Creşteţi și vă înmulţiţi » (Facerea 1, 28).

Această realitate este în prezent recunoscută și consacrată ca atare în ordinea juridică a majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene (doar 11 state din 28 au legalizat căsătoaria între persoane de același sex), precum și în drepturile omului, acestea garantând « dreptul bărbatului și al femeii de a se căsători și de a întemeia o familie ».

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu trebuie să contribue la subvertirea culturală a Europei, reinventând omul şi instituţiile existente, prin redefinirea noţiunii de « soț », și implicit pe cea de « căsătorie », ci să continue să o potejeze reafirmând ceea ce aceasta este, asa cum aceasta a fost definita in lumea civilizata. Acesta este rolul dreptului şi al justiţiei.

Istoria ne-a arătat de nenumărate ori că ori de câte ori statul, instituţiile sau jurisdicţiile au luat decizii contrare naturii umane și finalităţii acesteia, consecinţele au fost de fiecare dată dezastruoase pentru om. Asta pentru că natura umană nu poate fi schimbată prin voinţa statului sau a instituţiilor. Aceasta este un dat pe care trebuie să îl primim și să îl respectăm ca atare.

Nesocotirea orânduirii lăsate de Dumnezeu a sfârșit întotdeauna în totalitarism. Și noi ştim foarte bine ce înseamnă acest lucru, căci am trăit pe pielea noastră, timp de aproape 50 de ani, experimentul creării omului nou după modelul ideologiei marxiste, astfel că nu mai dorim să fim supuși, încă o dată, unei inginerii sociale de creare a omului nou, de data aceasta prin intermediul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cum a ajuns Avocatul General la această propunere de redefinire a noţiunii de « soț»?

Ȋn două etape. Ȋn primul rând, prin disocierea noţiunii de « soț » de definiţia « căsătoriei » din dreptul intern al statelor membre, deși majoritatea definesc căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Ȋn al doilea rând, optând pentru o interpretare evolutivă a acestei noţiuni, tinând cont de termenii, de contextul și de obiectivul Directivei.

  1. Disocierea intrerpretării noţiunii de « soț » de definiţia căsătoriei din dreptul intern al statelor membre

Avocatul General a considerat că interpretarea noţiunii de « soț » trebuie să fie una « autonomă și uniformă », « ținând seama nu doar de termenii acesteia, ci și de contextul prevederii și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză » (§ 34), dat fiind faptul că directiva, atunci când se referă la această noţiune, nu face trimitere la dreptul intern (§ 33).

Acestă apreciere este cu totul inexactă. Lipsa trimiterii la dreptul intern nu înseamnă excluderea acestuia din procesul de interpretare a noţiunii de « soț » de către directivă, ci existenţa unui consens, a unei uniformităţi în definirea acesteia în Uniunea europeana. Cu excepţia Belgiei și Olandei, în 2004, toate statele membre întelegeau prin « soți » un bărbat și o femeie.

Tot pentru a plasa interpretarea noţiunii de « soț » pe tărâmul exclusiv al dreptului european, Avocatul General precizează, în continuare, că problema juridică în speţă « nu este cea a legalizării căsătoriei între persoane de același sex, ci cea a liberei circulații a unui cetățean al Uniunii » (§ 38) și ca interpretarea notiunii de « soț » « nu va repune în discuție actuala libertate a statelor membre în ceea ce privește legalizarea căsătoriei între persoane de același sex » (§ 41).

Această afirmaţie este și ea falsă, căci odată redefinită noţiunea de « soț » în domeniul libertăţii de circulaţie, astfel încât aceasta să cuprinda și soțul de același sex, se redefineşte și « căsătoria », căci cele două noţiuni sunt legate una de alta. Astfel, statele membre care au optat pentru a nu legaliza căsătoria între persoane de același sex, vor fi obligate, împotriva voinţei lor, să le recunoască efectele în ordinea lor juridică. Avocatul General indică clar în opinia sa că « înscrierea căsătoriei – înțeleasă doar ca uniunea între un bărbat și o femeie – în anumite constituții naționale nu este de natură să modifice această abordare » (§ 39).

  1. Interpretarea noţiunii de « soț » trebuie să se facă în funcţie de termenii, de contextul și de obiectivul directivei

Odată exclus dreptul intern al statelor membre din interpretarea noţiunii de « soț », nu mai rămâne altceva decât interpretarea acesteia în funcţie de dreptul european : de termenii, de contextul, precum și de obiectivul directivei.

a) Ȋn funcţie de termenii directivei – notiunea de « soț» e neutră din punct de vedere al sexului persoanei

Avocatul General exclude ca sensul noțiunii « soț » să fie « definitiv încremenit și insensibil la evoluțiile societății » (§ 52). Astfel, acesta consideră că noţiunea de « soț » este neutră din punct de vedere al sexului persoanei, chiar dacă aceasta este legată de cea de « căsătorie » (§§ 44 și 45) : « Dacă este, așadar, cert că termenul „soț” utilizat la articolul 2 punctul 2 litera (a) din Directiva 2004/38 face trimitere la căsătorie, aceasta este neutră din punctul de vedere al genului și nu depinde de locul unde a fost contractată » (§ 49).

Ȋn sprijinul acestei interpretări evolutive (§ 52), acesta indică absenţa unei definiţii a noţiunii de « soț » în directivă, precum și lucrările pregătitoare ale directivei, în special preferinţa Comisiei europene de a-și « limita propunerea la o noțiune de soț înțeleasă, în principiu, ca soț de sex diferit, cu excepția unei evoluții viitoare » (§ 51). Totuși, trebuie remarcat faptul că din lipsa definirii noţiunii de « soț » în directivă nu se poate trage concluzia unei intenţii a redactorilor în favoarea unei interpretări în sensul neutralităţii sexului soțului. Dimpotrivă, lipsa acestei definiţii exprimă mai degrabă caracterul controversat și absenţa unui consens în acest sens la nivelul Uniunii : « Astfel, în timp ce termenul „soț” era deja utilizat, fără alte indicații, de Comisie în propunerea sa inițială, Parlamentul a urmărit ca indiferența sexului persoanei să fie menționată prin adăugarea termenilor „indiferent de sexul acesteia, în conformitate cu legislația națională de aplicare în materie”. Consiliul Uniunii Europene a ezitat să opteze însă pentru o definiție a termenului „soț” care să includă în mod explicit soții de același sex în condițiile în care doar două state membre adoptaseră la acea dată o legislație de autorizare a căsătoriei între persoane de același sex, iar Curtea avusese de asemenea posibilitatea să constate că definiția căsătoriei acceptată în general la acea dată de statele membre avea în vedere uniunea între două persoane de sex opus. Întemeindu‑se pe preocupările Consiliului, Comisia a preferat „să [își] limiteze propunerea la o noțiune de soț înțeleasă, în principiu, ca soț de sex diferit, cu excepția unei evoluții viitoare » (§ 51).

b) Ȋn funcţie de context – noţiunea de « căsătorie» ca uniune dintre două persoane de sex diferit este depașită, iar noţiunea de « soț » este independentă de sexul persoanelor în cauză atunci când se limitează la domeniul de aplicare al directivei  

Avocatul General consideră că interpretarea contextuală a noţiunii de « soț » nu poate fi una « impermeabilă », ci « evolutivă », tinând cont de evoluţia societăţii preconizată de Comisie, precum și de evoluţia dreptului la respectul pentru viaţa familială garantat de drepturile omului (§ 55).

Ţinând cont de evoluţia societăţii, Avocatul General susţine că noţiunea de  « căsătorie », reținută până în prezent de Curte și de către statele membre ca desemnând o uniune între două persoane de sex diferit, este astăzi « depășită » (§ 57), datorită « evoluţiei generale a societăţii în privinţa acestei chestiuni » (§ 58). Melchior Wathelet deduce această evoluţie a societăţii din trei elemente : numărul de 11 state membre care au legalizat căsătoria între persoane de același sex din 2004 și până în prezent (faţă de cele 2 din 2004) ; statisticile privind opinia populaţiei UE pe această temă ; precum și existenţa acestui tip de căsătorie pe toate continentele, concluzionând că « nu este vorba despre un fapt legat de o cultură sau de o istorie specifică, ci corespunde, dimpotrivă, unei recunoașteri universale a pluralității familiilor » (§ 58).

Totuși, trebuie remarcat, în primul rând faptul că majoritatea statelor membre interzic căsătoria între persoane de același sex și că doar o minoritate de state au legalizat-o, guvernele acestora nesocotind și ignorând voinţa populară și manifestaţiile de opozitie faţă de această inginerie socială.

Ȋn al doilea rând, definiţia căsătoriei nu este o chestiune arbitrară, care ţine de opinia unora sau altora sau de un trend existent la un moment dat în istorie. Ea este ancorată în natura umană creată bărbat și femeie și în finalitatea persoanei umane chemată să își realizeze vocaţia printr-o iubire capabilă să genereze o nouă viaţă.

Ȋn al treilea rând, a susţine că există o « recunoaștere universală a pluralității familiilor » este o negare a realităţii. Despre ce « recunoaştere universală » este vorba, în condiţiile în care doar un număr infim de state de pe mapamond a legalizat această căsătorie ? Despre ce « pluralitate de familii » este vorba din moment ce familia este doar uniunea stabilă a părinţilor în vederea educării copiilor lor, orice copil venind pe lume datorită uniunii dintre un bărbat și o femeie?

A numi « familie » și uniunea dintre două persoane de același sex este un abuz de limbaj, aceste persoane împreună neputând fi la originea unei noi vieţi și asta pentru că structura lor relatională nu le permite să întemeieze împreună o familie.  

Remarcăm, asadar, că această « interpretarea evolutivă a dreptului » nu este altceva decât un instrument de redefinire ideologică a căsătoriei și familiei : « dreptul Uniunii trebuie interpretat „din perspectiva circumstanțelor actuale”, cu alte cuvinte, ținând seama de „realitatea contemporană” a Uniunii. Astfel, dreptul nu poate fi „izolat de realitatea socială și nu poate fi exceptat de la adaptarea la această realitate cât mai rapid posibil. S‑ar risca, în caz contrar, să se impună puncte de vedere depășite și să se asume astfel un rol static”. Acesta este, fără nicio îndoială, cazul în special în materii care afectează societatea. » (§ 56).

Este adevărat că dreptul trebuie să ţină cont de evoluţia societăţii, însă nu pentru a o valida ca atare, ci pentru a aprecia dacă aceasta reprezintă o ameninţare sau un progres pentru persoana umană. Această apreciere se face întotdeauna în funcţie de natura umană și de finalitatea persoanei umane.

Aşadar, poate fi considerat drept o amenintare pentru persoana umana tot ceea ce este contrar naturii umane și finalitatii acesteia. Dimpotrivă, poate fi considerat un progres, nu tot ceea ce este nou pentru că este nou, ci tot ceea ce este nou pentru că este adevărat și reprezintă un bine mai mare pentru persoana umană. Altfel, cădem într-un pur evoluţionism.

Prin urmare, trebuie să ne punem întrebarea : este redefinirea noţiunii de « soț », și implicit a « căsătoriei », un bine mai mare pentru persoana umană decât definiţia actuală ? Este acest lucru conform cu natura umană și cu finalitatea acesteia, ştiind că legea nu poate schimba ceea ce e natural în om (faptul ca acesta are două mâini și două picioare, că acesta este creat bărbat și femeie etc), ci doar ceea ce este nenatural ?

Orice schimbare în drept trebuie să fie determinată de circumstanţele vieţii și inspirată de căutarea unei justiţii mai mari decât cea existentă. Cine doreşte să schimbe o normă juridică trebuie mai întâi să demonstreze că propunerea sa este mai justă decât soluţia reţinută în prezent.

Ţinând cont de evoluţia dreptului la respectul pentru « viaţa familială » din drepturile omului, Avocatul General apreciază că noţiunea de « soț » este independentă de sexul persoanelor în cauză atunci când se limitează la domeniul de aplicare al directivei (§ 66).

Ȋn susţinerea acestei afirmaţii, acesta indică jurisprudenţa CEDO, conform căreia în noţiunea de « viaţă familială » sunt incluse și cuplurile de același sex, statele membre fiind obligate să ofere acestora posibilitatea de a obține o recunoaștere legală și o protecție juridică a cuplului lor (§ 62). Mai departe, Melchior Wathelet precizează că instanţa de la Strasbourg a considerat într-o speţă recentă că, în materie de imigrație, deși protecţia familiei « traditionale » poate constitui în principiu un scop legitim care ar putea justifica ingerinţa statului în exercitarea dreptului la respectarea vieții familiale (§ 63), acesta nu poate constitui un motiv « deosebit de solid și de convingător », de natură să justifice, în circumstanțele speței, o discriminare pe motive de orientare sexuală (§ 64).

Jurisrudenţa CEDO, astfel cum aceasta e prezentată de Avocatul General, este inexactă. Dincolo de faptul ca CEDO a stabilit în mod arbitrariu şi eronat că în noţiunea de « viaţă familială » intră și cuplurile de același sex – căci două persoane de același sex nu pot întemeia împreună o familie, dreptul la respectul pentru viaţa de familie protejând doar o familie deja existentă -, această instanţă nu a stabilit vreo obligaţie generală a statelor membre de a oferi cuplurilor de același sex o protecţie juridică. Aceasta a obligat statele membre să ofere statutul de parteneriat civil și cuplurilor de același sex, doar în măsura în care acestea recunosc deja acest statut cuplurilor de sex diferit (Vallianatos și altii c. Grecia) sau în măsura în care înaltele lor curţi recunosc un astfel de drept acestor cupluri (Oliari și altii c. Italia).

Este curios faptul că Avocatul General, deși se referă la jurisprudenta CEDO privind « viaţa familială » pentru a interpreta noţiunea de « soț », acesta trece sub tăcere jurisprudenţa aceleiași curţi privind « căsătoria », precum și articolul 9 din Carta europeană a drepturilor fundamentale referitor la dreptul la căsătorie și la la întemeierea unei familii.  

Motivele acestuia sunt evidente : redefinirea noţiunii de « soț » independent de dreptul intern al statelor membre și de textul Convenţiei europene a drepturilor omului, astfel încât aceasta să includă și soțul de același sex, căci atât Convenţia europeană, cât și Carta garantează și protejează dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii astfel cum acesta este definit de legea naţională, « soții » fiind prin urmare un bărbat și o femeie :

« Începând cu vârsta legală [nubilă], bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept » (articolul 12 din Convenţia europeană a drepturilor omului);

« Dreptul la căsătorie şi dreptul la întemeierea unei familii sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi » (articolul 9 din Carta).

c) Ȋn funcţie de obiectivul urmărit de directivă – interpretarea termenului de « soț» este independentă de orientarea sexuală

Avocatul General consideră că, ţinând cont de obiectivul Directivei, noţiunea de « soț » trebuie interpretată independent de orientarea sexuală (§ 68), dat find faptul că această interpretare « favorizează libera circulație a unui număr mai mare de cetățeni » (§ 74), asigură aplicarea nediscriminatorie a directivei pe motive de orientare sexuală (§ 75) și garantează « un nivel ridicat de securitate juridică și de transparență, întrucât cetățeanul Uniunii care este căsătorit legal știe că soțul său, indiferent de sexul acestuia, va fi considerat soțul său (…) în celelalte 27 de state membre ale Uniunii » (§ 76).

Această opţiune este intemeiată pe faptul că Directiva are drept scop facilitarea libertăţii de circulație și de ședere a cetăţenilor Uniunii pe teritoriul statelor membre, acest drept trebuind să fie acordat și membrilor familiilor acestora, în caz contrar aceştia nu ar putea să ducă o viață de familie normală în statul membru gazdă (§ 71). Altfel, « cetățenii Uniunii ar putea fi descurajați să părăsească statul membru ai cărui cetățeni sunt pentru a se stabili pe teritoriul altui stat membru dacă nu au certitudinea de a putea continua după întoarcerea în statul membru de origine o viață de familie eventual începută, ca efect al unei căsătorii sau al unei reîntregiri a familiei, în statul membru gazdă » (§ 72).

Logica Avocatului General și aplicarea principiul libertăţii de circulaţie a cetăţenilor Uniunii europene ar putea duce la situaţii absurde : dacă unul dintre statele membre va permite poligamia sau căsătoria cu un minor, celelalte state membre vor trebui să recunoască și ele acest gen de căsătorie, deși aceasta este contrara voinţei acestora și ordinii lor juridice.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu ar trebui să urmeze Opinia Avocatului General în cauza Coman şi alţii, dat fiind faptul că aceasta forţează adevărul şi realitatea despre căsătorie și familie, propunând o viziune ideologică a acestora, cu  încălcarea competenţei exclusive a statelor membre in domeniul definirii acestor instituţii.

Print Friendly, PDF & Email

5 COMENTARII

  1. Am trimis un email personal autoarei articolului, de la yahoo catre yahoo.

    Voi incerca sa pun aici, sub forma de comentariu, ce spuneam in email plus alte chestiunii care au o oarecare legatura cu subiectul.

  2. CCR va rediscuta cazul Coman pe 5 iulie.

    https://www.privesc.eu/arhiva/68181/Curtea-Constitutionala–CCR–dezbate–doua-spete-privind-familia
    inregistrarea dezbaterilor CCR din 20 iulie 2016
    incepand de la minutul 3:30 de la coada inspre inceput (nu stiu de ce timpul e marcat in modul acesta straniu) puteti sa-l auziti si vedeti pe seful CNCD cum cere Curtii sa oblige la introducerea unui cadru legislativ pentru cuplurile de acelasi sex, pentru a-si putea trai viata de familie.

    Pe chestiunea recunoasterii casatoriei situatia e destul de clara, si exista deja un amicus
    http://www.provitabucuresti.ro/docs/just/ccr-amicus-coman-cc-iun2018.pdf

    Miza mare a deciziei CCR este daca va obliga la reglementarea parteneriatului civil. Partidele cam vor asta, dar le frica. Spera sa se poate ascunda in spatele CCR („ne obliga Curtea!”). CNCD si-a facut in aceasta primavara propriul proiect de parteneriat, iar un alt proiect e depus de vreo doua luni la Senat.

  3. Dupa mintea mea, dreptul international are rolul de facilita semnarea de tratate, pe baza de buna credinta si consens reciproc, astfel incat tarile sa colaboreze, sa fie bine, pace si prosperitate. Daca termenii din tratate incep sa fie redefiniti (cum se intampla cu „viata de familie” din CEDO) sau abuzati, atunci tarile vor deveni reticente sa semneze tratate noi sau sa le amendeze pe cele existente. Ceea ce probabil se si intampla: tratatul privind UE din 2009 a fost destul de dificil de ratificat atunci; acum ar fi ceva imposibil; de la chestiunea redistribuirii refugiatilor (unde suspectez ca a fost abuzat termenul de solidaritate din tratat), la familie, la problemele economice din zona euro, in chestiuni din acestea negocierile sau ratificarea s-ar impotmoli. Sunt mai multe cauze, dar una dintre ele este redefinirea sau abuzarea termenilor. Inseamna ca avem un efect pervers in domeniul dreptului international. La asta duc redefinirile/abuzul termenilor. Un efect pervers: dreptul international nu isi mai atinge scopul sau natural (facilitarea relatiilor intre tari prin tratate, pacea si prosperitatea) ci tinde sa genereze efecte opuse, reticenta de a semna si invrajbire. Plus incalcarea suveranitatii si a consimtamantului tarilor. Pe termen mai lung, am putea avea un colaps al dreptului international. Si nu trebuie sa ne mire. Intr-o lume unde perversiunile sexuale sunt prezentate ca fiind normale, lumea le practica si nici nu le mai percepe natura perversa, e de asteptat sa apara efecte perverse in alte domenii ale vietii si sa nu fie sesizate.

    Ei bine, CCR ar putea fi convinsa sa nu „importe” in dreptul intern drept international „pervertit”.

  4. niste fragmente dintr-un eseu al filozofului american Edward Feser.
    Într-un eseu disponibil online, el caracterizeaza ideologia mariajului homosexual drept „scepticism radical”, care, dacă este dus până la consecințele lui ultime, este inconsistent și se auto-anulează. Ceea ce spune Feser este valabil în general și pentru alte ideologii relativiste. Acestea sunt forme de scepticism filosofic, ele contestă în mod selectiv diverse lucruri, dar nu propun ceva coerent în loc.

    Eseul complet e aici:
    http://edwardfeser.blogspot.com/2015/06/marriage-and-matrix.html


    [………..]
    started to question your rationality and even your decency. Your adherence to commonsense realism in the face of the skeptic’s arguments is, they say, just irrational prejudice.
    [………..]
    But you would still find it difficult to come up with arguments that would convince the skeptic and his followers. The reason is not that their arguments are rationally and evidentially superior to yours, but on the contrary because they are so subversive of all rationality and evidence — indeed, far more subversive than the skeptic and his followers themselves realize — that you’d have trouble getting your bearings, and getting the skeptics to see that they had lost theirs.
    [……….]
    So, the skeptic’s position is ultimately incoherent. But rhetorically he has an advantage. With every move you try to make, he can simply refuse to concede the assumptions you need in order to make it, leaving you constantly scrambling to find new footing. He will in the process be undermining his own position too, because his skepticism is so radical it takes down everything, including what he needs in order to make his position intelligible. But it will be harder to see this at first, because he is playing offense and you are playing defense. It falsely seems that you are the one making all the controversial assumptions whereas he is assuming nothing. Hence, while your position is in fact rationally superior, it is the skeptic’s position that will, perversely, appear to be rationally superior. People bizarrely give him the benefit of the doubt and put the burden of proof on you.
    [……….]
    This, I submit, is the situation defenders of traditional sexual morality are in vis-à-vis the proponents of “same-sex marriage.” The liberal position is a kind of radical skepticism, a calling into question of something that has always been part of common sense, viz. that marriage is inherently heterosexual. Like belief in the reality of the external world — or in the reality of the past, or the reality of other minds, or the reality of change, or any other part of common sense that philosophical skeptics have challenged — what makes the claim in question hard to justify is not that it is unreasonable, but, on the contrary, that it has always been regarded as a paradigm of reasonableness. Belief in the external world (or the past, or other minds, or change, etc.) has always been regarded as partially constitutive of rationality. Hence, when some philosophical skeptic challenges it precisely in the name of rationality, the average person doesn’t know what to make of the challenge. Disoriented, he responds with arguments that seem superficial, question-begging, dogmatic, or otherwise unimpressive. Similarly, heterosexuality has always been regarded as constitutive of marriage. Hence, when someone proposes that there can be such a thing as same-sex marriage, the average person is, in this case too, disoriented, and responds with arguments that appear similarly unimpressive.

    Like the skeptic about the external world (or the past, or other minds, or change, etc.) the “same-sex marriage” advocate typically says things he has no right to say consistent with his skeptical arguments. For example, if “same-sex marriage” is possible, why not incestuous marriage, or group marriage, or marriage to an animal, or marriage to a robot, or marriage to oneself? A more radical application of the “same-sex marriage” advocate’s key moves can always be deployed by a yet more radical skeptic in order to defend these proposals. Yet “same-sex marriage” advocates typically deny that they favor such proposals. If appeal to the natural ends or proper functions of our faculties has no moral significance, then why should anyone care about whether anyone’s arguments — including arguments either for or against “same-sex marriage” — are any good? The “same-sex marriage” advocate can hardly respond “But finding and endorsing sound arguments is what reason is for!”, since he claims that what our natural faculties and organs are naturally for is irrelevant to how we might legitimately choose to use them. Indeed, he typically denies that our faculties and organs, or anything else for that matter, are really for anything. Teleology, he claims, is an illusion. But then it is an illusion that reason itself is really for anything, including arriving at truth. In which case the “same-sex marriage” advocate has no business criticizing others for giving “bigoted” or otherwise bad arguments. (Why shouldn’t someone give bigoted arguments if reason does not have truth as its natural end? What if someone is just born with an orientation toward giving bigoted arguments?) If the “same-sex marriage” advocate appeals to current Western majority opinion vis-à-vis homosexuality as a ground for his condemnation of what he labels “bigotry,” then where does he get off criticizing past Western majority opinion vis-à-vis homosexuality, or current non-Western moral opinion vis-à-vis homosexuality? Etc. etc.

    So, the “same-sex marriage” advocate’s position is ultimately incoherent. Pushed through consistently, it takes down everything, including itself. But rhetorically it has the same advantages as Matrix-style skepticism. The “same-sex marriage” advocate is playing offense, and only calling things into doubt — albeit selectively and inconsistently — rather than putting forward any explicit positive position of his own, so that it falsely seems that it is only his opponent who is making controversial assumptions.

    Now, no one thinks the average person’s inability to give an impressive response to skepticism about the external world (or about the reality of the past, or other minds, etc.) makes it irrational for him to reject such skepticism. And as it happens, even most highly educated people have difficulty adequately responding to external world skepticism. If you ask the average natural scientist, or indeed even the average philosophy professor, to explain to you how to refute Cartesian skepticism, you’re not likely to get an answer that a clever philosopher couldn’t poke many holes in. You almost have to be a philosopher who specializes in the analysis of radical philosophical skepticism really to get at the heart of what is wrong with it. The reason is that such skepticism goes so deep in its challenge to our everyday understanding of notions like rationality, perception, reality, etc. that only someone who has thought long and carefully about those very notions is going to be able to understand and respond to the challenge. The irony is that it turns out, then, that very few people can give a solid, rigorous philosophical defense of what everyone really knows to be true. But it hardly follows that the commonsense belief in the external world can be rationally held only by those few people.

    The same thing is true of the average person’s inability to give an impressive response to the “same-sex marriage” advocate’s challenge. It is completely unsurprising that this should be the case, just as it is unsurprising that the average person lacks a powerful response to the Matrix-style skeptic. In fact, as with commonsense realism about the external world, so too with traditional sexual morality, in the nature of the case relatively few people — basically, traditional natural law theorists — are going to be able to set out the complete philosophical defense of what the average person has, traditionally, believed. But it doesn’t follow that the average person can’t be rational in affirming traditional sexual morality. (For an exposition and defense of the traditional natural law approach, see “In Defense of the Perverted Faculty Argument,” in Neo-Scholastic Essays.)
    [……..]
    Obviously, though, the radically skeptical implications are less direct in the case of “same-sex marriage” than they are in the Matrix scenario, which is why most people don’t see them. And there is another difference. There are lots of people who believe in “same-sex marriage,” but very few people who seriously entertain the Matrix hypothesis. But imagine there was some kind of intense sensory pleasure associated with pretending that you were in the Matrix. Suppose also that some people just had, for whatever reason — environmental influences, heredity, or whatever — a deep-seated tendency to take pleasure in the idea that they were living in a Matrix-style reality. Then, I submit, lots of people would insist that we take the Matrix scenario seriously and some would even accuse those who scornfully rejected the idea of being insensitive bigots. (Compare the points made in a recent post in which I discussed the special kind of irrationality people are prone to where sex is concerned, due to the intense pleasure associated with it.)

    So, let’s add to my original scenario this further supposition — that you are not only surrounded by people who take the Matrix theory seriously and scornfully dismiss your arguments against it, but some of them have a deep-seated tendency to take intense sensory pleasure in the idea that they live in the Matrix. That, I submit, is the situation defenders of traditional sexual morality are in vis-à-vis the proponents of “same-sex marriage.” Needless to say, it’s a pretty bad situation to be in.

    But it’s actually worse even than that. For suppose our imagined Matrix skeptic and his followers succeeded in intimidating a number of corporations into endorsing and funding their campaign to get the Matrix theory widely accepted, to propagandize for it in movies and television shows, etc. Suppose mobs of Matrix theorists occasionally threatened to boycott or even burn down bakeries, restaurants, etc. which refused to cater the meetings of Matrix theorists. Suppose they stopped even listening to the defenders of commonsense realism, but just shouted “Bigot! Bigot! Bigot!” in response to any expression of disagreement.
    […….]
    So, things look pretty bad. But like the defender of our commonsense belief in the external world, the opponent of “same-sex marriage” has at least one reliable ally on his side: reality. And reality absolutely always wins out in the end. It always wins at least partially even in the short run — no one ever is or could be a consistent skeptic — and wins completely in the long run. The trouble is just that the enemies of reality, though doomed, can do a hell of lot of damage in the meantime. „

  5. LEGE nr. 446 din 30 noiembrie 2006 (*actualizata*)privind pregatirea populatiei pentru aparare (actualizata pana la data de 21 iulie 2012*)
    ART. 7
    (1) Cetăţenii încorporabili, în sensul prezentei legi, sunt consideraţi cetăţenii români, bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar, în situaţiile prevăzute la art. 3.
    (2) Femeile pot îndeplini, la cerere, oricare dintre formele serviciului militar. Femeile în stare de graviditate întrerup, la cerere sau la recomandarea medicului, îndeplinirea serviciului militar.

    ART. 32 (1) Recruţii care sunt întreţinători unici de familie şi contribuie efectiv la întreţinerea acesteia sunt scutiţi de serviciul militar dacă: a) soţia recrutului este bolnavă, încadrată în gradul I sau II de invaliditate; b) recrutul are unul sau mai mulţi copii minori, iar soţia acestuia a decedat;[………….]

    Serviciul militar obligatoriu nu e neaparat o idee stralucita. Cu toate acestea, aproape toate tarile (inclusiv Romania si SUA) mentin posibilitatea legala a incorporarii obligatorii si tin o evidenta cu potentialii militari. Acesta are un important rol de descurajare: un eventual agresor nu se uita doar la armata profesionista, ci si la ce potential de mobilizare exista in caz de conflict armat major. Vorba aceea: daca vrei pacea, trebuie sa fii pregatit de razboi.

    Sa vedem ce efecte vor avea relativismul gender, promovarea homosexualitatii si ideea ca un cuplu de acelasi sex are viata de familie asupra potentialului de aparare, in cazul Romaniei:
    -pentru o familie heterosexuala, femeia nu poate fi incorporata fortat. Ea ramane sa aiba grija de copii, de catel si de purcel, de gospodarie la modul general. Discriminare ! Trebuie ca si dintr-un cuplu masculin de acelasi sex, unul dintre ei sa nu fie incorporat, pentru a proteja viata de familie. Dar care sa fie acela care sa nu fie incorporat? Pana se fac comisii care sa stabileasca cum e mai bine pentru copii si alte criterii, se termina razboiul. Sa zicem ca stabilesc care sa fie acela din momentul in care isi oficializeaza relatia printr-un parteneriat. Apare si o alta problema: atunci cand riscul unui razboi pluteste in aer, vor exista barbati necasatoriti care vor incheia parteneriate de forma, cu alti barbati, contra unor sume de bani. Adica esti sarac, oricum esti incorporat, ai putea sa faci un parteneriat de forma cu un tip mai instarit care vrea sa scape de armata si sa castigi niste bani. Pana se fac comisii care sa stabileasca care parteneriate sunt de forma, se termina razboiul.
    – in lege apar niste termeni precum barbat, femeie, sotie. Acesti termeni nu vor mai insemna nimic. Oricine se poate declara femeie pentru ca asa are chef.
    -mai apare in lege un termen, graviditate si o presupunere incorecta politic, aceea ca numai femeile pot sa se afle in acesta stare. Fals!
    https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2018/mar/22/story-one-mans-pregnancy-trans-jason-barker
    https://www.dailytelegraph.com.au/news/nsw/pregnant-men-new-statistics-reveal-men-have-given-birth-to-54-babies-in-australia/news-story/ed8a56f4b906d20a4093c82562173c8e
    -o eventuala solutie ar fi sa fie permisa legal si incorporarea fortata a femeilor, dar atunci cand este pusa in practica cele mai multe sa fie lasate in pace. Dar asta inseamna ca atunci cand e iminenta de razboi trebuie facute comisii care sa stabileasca care femei sunt de fapt nascute barbati si s-au declarat ulterior femei. Plus ca exista riscul de abuzuri. Iar opinia publica va deveni foarte pacifista, daca exista vreo lege care sa permita incorporarea femeilor. (Israel e o exceptie). Va imaginati ca opinia publica din SUA va fi dispusa sa sustina apararea Estoniei sau Taiwanului, atunci cand sunt discutii despre incorporarea femeilor? Oricum sunt o gramada de insi „neinterventionisti” prin randul unor grupari conservatoare, exact printre cei care tin si la rolurile traditionale ale femeii si barbatului.

    Concluzia ? O tara care incepe sa adopte parteneriatul, viata de familie pentru cupluri de acelasi sex, ideologia gender etc va ajunge, pe termen mediu, sa nu mai poata face mobilizare generala. Si e posibil ca inamicii sa fi observat deja asta. Dar conteaza asta pentru lgbtisti? Poate chiar isi imagineaza ca e bine, un beneficiu al ideologiei lor, make love, not war.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here