Alexandru Alexe a devenit, în aceste zile, faimos după ce l-a bruscat verbal pe iliescu. Secvența cu incidentul e difuzată și redifuzată la televiziuni, s-au scris articole de fond despre tânărul protestatar, i s-au adus mulțumiri, a devenit un vremelnic erou anticomunist.
Un singur lucru scapă tuturor celor surprinși atât de placut de gestul lui Alexe: în urma cu 3 ani era promovat intens de Antena 3 și a fost elogiat de nimeni altul decât de Luceafarul Huilei, Miron Cozma:

Alexandru Alexe – un protestatar de imprumut, fost aliat al lui Mircea Dogaru în tranșeele războiului USL împotriva statului de drept. Și pentru ca am scris deja despre el, o să ma citez: Unul dintre cei mai prezenți și guralivi protestatarii din Bucuresti, este cel care a organizat primul “Occupy” din Romania, Occupy Bucharest, în oct 2011 ( imagini aici), și de atunci participă la majoritatea protestele grupurilor stîngiste bucureștene. Este omul bun la toate, îl poți chema dacă organizezi cu prietenii un protest antigaze de șist, pentru “salvarea” Roșiei Montane, împotriva dictaturii băsiste, împotriva FMI, împotriva capitalismului, sau doar așa, anarhic, împotriva “sistemului”. Se simte în largul lui, în egala măsura, printre anarhiști, ecologiști și neomarxiști, dar și printre ultrași, și ca să fie pachetul complet, nici în fața lui Miron Cozma sau a lui Mircea Dogaru nu roșește. Alexandru Alexe este una dintre punțile de legătura dintre USL, vechii comuniști și ONG-ismul neomarxist.
Antena 3 i-a dedicat cel puțin 2 emisiuni la sfîrșitul lui 2011.
alexandru alexe antena3
click pe imagine
Secvențe din cariera revoluționară a lui Alexe (Ciuvică e absolut încântat – secunda 40):

https://www.facebook.com/video.php?v=567991180012320
update – Alexandru Alexe has spoken:
ALEXANDRU ALEXE
Alexandu Alexe, la un protest din iulie a.c. împotriva Israelului, unde a mestecat cu aceeași dexteritate și logoree prostii desăvârșite despre conflictul dintre Israel și teroriștii Hamas. Cineva trebuia să se ocupe și asta. Atunci, alături de alți 30 de „activiști” care pana mai ieri salvaurosiamontana, România de capitalism și americani, și Gazpromul de Chevron, Alexe a vorbit despre „nazismul evreiesc”. Vlad Petri, cel care a făcut poza de mai jos, s-a lăsat cu totul pradă paranoii, se simțea, bietul de el, urmărit de agenți Mossad îmbrăcați în vidanjori. Alături de Alexe, niște Davizi în luptă cu Goliatul nazist evreiesc. Niște martiri.
vlad petri alexandru alexe israel palestina

update dec.2014

Este si unul dintre dogarii care pe 21 decembrie 2014 urlau ca din gura de sarpe la vderea steagului american in Piata Universitatii. A fost atunci arestat pentru ca a incercat sa intre prin efractie in cladirea universitatii ca sa smulga acelasi steag de pe fatada cladirii. Detalii: Steagul SUA scoate din sărite câțiva putiniști și ocupiști din Piata Universității: Meritați un glonț în cap! Putin e un patriot, își apără țara de neoconi!
update
In iulie 2015, Alexandru Alexe inca este promovat de televiziunile Varanului:
https://www.youtube.com/embed/Vn42Zi8tvwA
update nov. 2015

Alexe, cu Gâdea, la Sinteza Zilei – 8 noiembrie 2015

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here