E interesant faptul că în ciuda represiunii puternice care a existat în URSS, această țară a produs o cultură semnificativă, ruptă destul de radical de cea Occidentală. Ea a produs literatură, filme, diverse arte, un mod de viață, o importantă dezvoltare tehnico-științifică, etc.

Citatul provine dintr-un comentariu lăsat de cititorul nostru Mih, în legătură cu un interviu în care Vasile Ernu ardea de dorul orînduirii comuniste. Mi-a atras atenţia fraza de mai sus, referitoare la „cultura sovietică”, cultură care dacă era de calitate risca să-şi trimită creatorul la reeducare în Siberia sau în faţa plutonului de execuţie, în caz că nefericitul autor era considerat irecuperabil pentru societatea comunistă. Că aşa e în comunism, dacă gura oamenilor poate fi astupată numai cu pămînt, atunci hai să avem grijă să fie astupate cele care se deschid cum şi cînd nu ne convine nouă, adică probabil cele care nu produceau opere gen „Clipă, stai, opreşte-ţi zborul, se prăvale compresorul.”

După cum am promis într-un comentariu pe acel fir, iată articolul semnat de Tatiana Menaker.

Cursul de poezie „Să urîm America”

Tatiana Menaker

Americanii şi irakienii s-au bucurat deopotrivă la vederea lui Saddam Hussein tras afară din gaura de şoarece în care stătuse ascuns, dar se poate să fi fost şi cîteva excepţii de marcă. Sadamiştii şi arabii anti-americani s-au lăsat cuprinşi de tristeţe şi jale, iar în America, scurt timp după prinderea lui Saddam, a avut loc cenaclul de poezie anti-americană „America mea” – grand finale al semestrului de toamnă la San Francisco State University (SFSU).

În timp ce staţiile de televiziune difuzau povestea capturării acestui Hitler al Orientului Mijlociu în toată splendoarea sa lăţoasă şi patetică, campusul universitar continua cu activităţile anti-război. Catedra de scriere creativă a inclus în programa sa o sesiune de iluzie colectivă prezentată sub forma unei seri de poezie la care au fost obligaţi să participe 150 de studenţi de la SFSU. Din păcate, slăbiciunea intelectului politic al poeţilor era egalat de slaba calităte a scriiturii lor. De pe scena luminată a imensului auditoriu toţi autorii au deplîns „atrocităţile de război” comise de americani:

„Şoc şi groază” înseamnă mii de morţi, loviţi, incineraţi, zdrobiţi în 48 de ore

Au jelit avioanele americane doborîte doar în imaginaţia lor bolnavă:

Prin deşert s-au împrăştiat bocanci, o medalie, harta Irakului

Au stabilit că soldaţii americani nu iau degetul de pe trăgaci şi că ucid cu bucurie:

Creierul tău e pe trăgaci.
Trăgaci.
Trăgaci vesel, fericit.
Trage. Trage.
Mulţumesc că mi-ai dat arme noi, d-le Bush.
Baloane de moarte.

După care a urmat un delir de antiamericanism:

Cînd ştim că undeva, cineva suferă doar pentru ca noi să putem sta liniştiţi şi relaxaţi în America, bătăuşul planetei Pămînt, supraputerea

Apoi, de după masca poeziei, s-a servit retorica verde ecologistă şi a antiglobalizării:

Vezi statuia libertăţii sau vezi o groapă de reziduuri toxice?

Au urmat cîteva mărturisiri deloc rele, dar nedemne de crezare dacă era să te iei după calitatea poeziei:

Mama mea era beatnik, adică nebună.
Tatăl meu se pierduse în gîtul unei sticle.

Sau:

Acum sunt cam şucărit pe America

Eram deja conştientă de probabilitatea de a nu primi notă de trecere la acest curs, aşa că m-am ambarcat într-o misiune de sinucidere şi m-am apropiat de scena unde „poeţii” încălziţi de aplauze aşteptau cu mîndrie sa curgă cu complimente.

– Nu credeţi, i-am întrebat, că e patetic să participaţi la acest circ anti-război din moment ce Saddam a fost prins? Ce părere aveţi despre faptul că a fost găsit?
– Foarte bine că l-au prins, zice unul.
– Dar cum l-ar fi putut prinde fără război?

Lectorul, care deja ştia ce părere am, deoarece avusesem schimburi de replici cu el în legătură cu atitudinea sa anti-americană, a zburat spre mine ca un vultur:

– Tatiana, încetează imediat!
– Nu încerca să-mi astupi gura. Sunteţi atît de conformişti. N-aveţi pic de curaj să faceţi un pic de dizidenţă, doar aşa, să vedeţi cum e. Mai bine mergeţi să învăţaţi contabilitate, că de poezie nu aveţi habar!

Ulterior, cînd am încercat să mă înscriu pentru semestrul de primăvară, am aflat că aproape toţi „poeţii” de pe scena luminată erau cadre didactice de la catedra de scriere creativă. Am explodat, deşi nimic nu mă mai lua prin surprindere la SFSU. Daţi-mi voie să explic. Parada de poezie „America mea” sau mai bine zis „Ura mea pentru America” mi-a anulat stăpînirea de sine.

De-a lungul întregului semestru de toamnă, cursul „Scriitori despre scriitură” a desecrat două lucruri care îmi sunt foarte dragi: literatura şi America. Întregul curs a luat cu asalt fără încetare dăruirea mea pentru literatură, precum şi gustul meu literar, şi a constituit totodată o insultă la dragostea mea pentru această ţară. După ce ne-au forţat să cumpărăm o valiză de cărţi de rahat (cu excepţia cîtorva) în valoare de vreo 200 de dolari, toţi aceşti „scriitori” şi „poeţi” prezenţi pe scena luminată a uriaşului auditoriu, au profitat săptămînă de săptămînă de ocazia de a-şi exprima ura şi dispreţul pentru America. De-a lungul întregului semestru doar cîteva excepţii, persoane de mare talent, se abţinuseră de la exprimarea opiniilor politice.

Nikolai Gumilev
Nikolai Gumilev

Dacă am o arie de expertiză, aceasta este literatura. Doar sunt originară din Uniunea Sovietică unde literatura, mai ales poezia, era o treabă serioasă şi fatală. Premiul doi pe ţară pentru poezie consta în cinci ani de închisoare. Premiul întîi era pedeapsa cu moartea, după cum atestă soarta lui Nikolai Gumilev (pluton de execuţie) şi a lui Osip Mandelshtam (moarte prin inanitiţie în Gulag).

Igor Guberman
Igor Guberman

Noapte de noapte dactilografiam samizdate pe maşini de scris primitive – poezii de Igor Guberman, un prieten condamnat la cinci ani de detenţie, scoase clandestin din lagărul unde fusese trimis. Pe covor, în patru labe – pentru că eram gravidă şi nu puteam să stau pe scaun, am citit o carte de Nadezhda Mandelshtam – văduva poetului înfometat pînă la moarte – adusă în ţară prin contrabandă de bravi oaspeţi din străinătate. Posesia acestei cărţi se pedepsea prin lege. Gazda mă implora să plec, pentru că se temea să nu nasc la ea acasă, dar eu am preferat să citesc pînă la sfirşit, ştiind că era unica mea ocazie de a ţine în mînă acel volum periculos.

Joseph Brodsky
Joseph Brodsky

Vecinul meu de la Leningrad, Joseph Brodsky, geniu literar şi unul dintre cei mai buni poeţi ruşi din secolul XX, fusese alungat din ţară, ca şi Solzhenitsyn. La vîrsta de 33 de ani Brodsky a ajuns în America, unde s-a luptat din greu cu fiecare propoziţie pe care încerca s-o scrie. Dar, în 1987, după 15 ani trăiţi în America, eseele compuse în limba engleză i-au adus Nobel pentru literatură. De asemenea, în anii 1991 şi 1992 a fost poetul laureat (poetul naţional oficial – n.m.) al Americii. Cînd l-am întrebat dacă nu e o tragedie să devii scriitor emigrat, jefuit de limba maternă, Brodsky mi-a răspuns acru: „Cine ţi-a spus că se poate scrie numai în chirilice?”

Brodsky a murit prematur acum cîţiva ani. I-a cedat inima: deşi locuia în America, încă mai era torturat de KGB, care nu-i permitea să aline suferinţa părinţilor săi rămaşi în Rusia. Guvernul sovietic le suspendase pensiile de mizerie cîştigate cu preţul a 40 de ani de muncă. Apoi autorităţile au anunţat cu sadism că părinţii nu-şi vor mai putea vedea unicul fiu. Sovieticii s-au ţinut de cuvînt, iar Brodsky a început să urască pînă şi limba rusă, pentru că era limba în care părinţii săi erau persecutaţi.

Joseph Brodsky ştia care este valoarea libertăţii aşa cum numai un fost sclav o poate şti. Eseele pentru care primise Premiul Nobel, „O cameră şi jumătate” şi „Despre tiranie”, incluse într-un volum dedicat părinţilor săi, trebuie sa figureze pe lista de lecturi obligatorii a tuturor cursurilor universitare de scriere creativă, pentru ca viitorii scriitori să fie conştienţi de preţul plătit de unii oameni din alte ţări pentru luxul de a scrie şi citi, şi pentru a aprecia America, şi totodată libertatea de creaţie de care se bucură.

Atît de mulţi scriitori şi poeţi de mare talent au fost închişi şi ucişi în Uniunea Sovietică încît e mai uşor să-i numeri pe cei care printr-o minune au reuşit să rămînă sănătoşi şi în viaţă. Din propria sa viaţă, şi din perioada de detenţie în lagăr, şi mai ales din cele suferite de prietenii săi, Brodsky a învăţat multe despre rău.

Într-o prelegere ţinută în 1984 la Williams College, Brodsky declara:

„Oricît ai fi de îndrăzneţ sau precaut în decursul vieţii tale, nu ai cum să nu te întîlneşti faţă în faţă cu ceea ce se numeşte Rău … Numai că Răul este în întregime uman. Cu alte cuvinte, nimic nu poate fi întors pe dos şi purtat cu mai mare uşurinţă decît propria idee de justiţie sociala, conştiinţă civică, viitor mai bun, etc.”

Această ţară i-a acordat adăpost şi libertate, aşa cum le-a acordat şi altora, mult mai puţin talentaţi, printre care mă număr şi eu. Pentru oameni ca noi însuşi numele Americii este sacru.

În negrele decenii sovietice, inghesuiţi în locuinţe la comun, înconjuraţi de oglinzile distorsionante ale propagandei socialiste, ştiam că America există. O pereche de jeans americani sau un disc al lui Simon şi Garfunkel introduşi clandestin în ţară, erau pentru noi simbolul civilizaţiei şi al libertăţii. Ne duceam în păduricile suburbane pentru a asculta Vocea Americii pe radiouri cu unde scurte. Sovieticii bruiau în interiorul oraşelor, şi de fapt cheltuiau mai mulţi bani pe bruierea transmisiunilor de radio din America decît pe propriile lor emisiuni.

Simplul fapt că ştiam că America există ne dădea curajul să luptăm. Oameni care vroiau doar să plece din Uniunea Sovietică plăteau cu ani de puşcărie pentru simpla exprimare a dorinţei de a părăsi paradisul îngrădit cu sîrmă ghimpată unde paznici înarmaţi împuşcau evadaţii pe la spate. Evadaţii nu vroiau să ia nimic cu ei. Visul lor era doar să plece, chiar şi goi, doar cu copiii pe umeri. Pentru asta au deturnat avioane, au inventat baloane nedetectabile de radar, plecau noaptea înot de pe plăjile Mării Negre, ori săreau de pe scenă în timpul turneelor, aşa cum au făcut Baryshnikov şi Makarova. Numai că Imperiul Socialist nu era dispus să-şi piardă principala posesie: sclavii. (Ascultaţi bine, voi „poeţi” care visaţi la socialism!).

În cele din urmă, America a plătit pentru eliberarea noastra. Amendamentul Jackson-Vanik a forţat Uniunea Sovietică să permită emigrarea unor grupuri de persoane în schimbul unui acord comercial de grîne la preţ ieftin. Evreii au fost jetonul jucat de URSS în pragul foametei.

Împărţit la numărul de persoane cărora li s-a permis să plece definitiv, oare cîte kg de grîu au fost plătite pentru mine? Dar pentru mama mea? Cît a costat în grîu băiatul din Moscova care a devenit student la Stanford şi a inventat Google? Sau alt băiat, care a devenit editorul acestei reviste? Sau şoferul de taxi? Sau evreul bătrîn care a muncit toată viaţa la sovietici, dar a avut voie să ia cu el doar 90 de dolari, după ce a plătit cinci salarii lunare pentru a renunţa la cetăţenia sovietică?

America, această ţară măreaţă şi generoasă nu numai că ne-a oferit adăpost, ne-a răscumpărat din sclavie.

Cînd văd aceşti liliputani care atacă nobilul şi generosul Gulliver care este America mi se urcă sîngele la cap şi mi se taie răsuflarea. Atacurile acestor pitici literari la adresa acestei ţări sunt atacuri personale împotriva mea şi împotriva siguranţei mele. Nu degeaba marea actriţă americană, Bette Davis, întrebată fiind cum se reuşeşte în viaţă, a scuipat printre dinţi: „Feriţi-vă de liliputani”. Ştia ea ce le poate pielea.

„Dacă un poet are vreo obligaţie faţă de societate, aceasta ar fi să scrie bine”, declara Joseph Brodsky. Cînd a primit Premiul Nobel şi-a început discursul cu următoarele cuvinte: „Mai bine sa fii eşec total într-o democraţie decît martir sau fruntea frunţii într-o tiranie.” Profesorii noştri de poezie de la SFSU nu pricepeau ce noroc au să fie faliţii unei democraţii unde erau incapabili să-şi îndeplinească principala obligaţie – aceea de a scrie bine. În Uniunea Sovietică nu ar fi primit nici măcar o săptămînă la închisoare.

Cel puţin o dată pe an imigrantul din URSS are acelaşi coşmar: este iar în URSS şi nu poate scăpa. În mod ironic, coşmarul meu se petrece la SFSU. Păşesc de-a lungul coridorului pustiu din clădirea „Umanisticelor”. Uşile camerelor cu aer inchis se deschid şi din toate clasele se aud aceleaşi cuvinte:

Colonialism, imperialism, capitalism, exploatarea clasei muncitoare

Încă o dată:

Colonialism, imperialism, capitalism, exploatarea clasei muncitoare

Văd chipurile încrezătoare ale tinerilor studenţi.

Ce curs e aici? întreb eu.
Filozofie, răspund ei.

Spuneţi-mi, vă rog, că nu m-am întors în URSS, ci că am doar un coşmar.

În original icon-caret-right Hate America Poetry Class
icon-anchor

Tot de Tatiana Menaker icon-caret-right Pentru ce luptă musulmanii

Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

82 COMENTARII

  1. If Today’s Media Reported the Battle of Midway

    Midway Island Demolished. Yorktown, destroyer sunk.

    Many US planes lost

    June 7, 1942
    The United States Navy suffered another blow in its attempt to stem the Japanese juggernaut ravaging the Pacific Ocean. Midway Island, perhaps the most vital U.S. outpost, was pummeled by Japanese Naval aviators. The defending U.S. forces, consisting primarily of antique Buffalo fighters, were competely wiped out while the Japanese attackers suffered few, if any, losses.
    In a nearby naval confrontation, the Japanese successfully attacked the Yorktown which was later sunk by a Japanese submarine. A destroyer lashed to the Yorktown was also sunk.

    American forces claim to have sunk four Japanese carriers and the cruiser Mogami but those claims were vehemently denied by the Emporer’s spokeman.

    The American carriers lost an entire squadron of torpedo planes when they failed to link up with fighter escorts. The dive bombers had fighter escort even though they weren’t engaged by enemy fighters. The War Dept. refused to answer when asked why the fighters were assigned to the wrong attack groups. The Hornet lost a large number of planes when they couldn’t locate the enemy task force. Despite this cavalcade of errors, Admirals Fletcher and Spruance have not been removed.

    Code Broken

    The failure at Midway is even more disheartening because the U.S. Navy knew the Japanese were coming. Secret documents provided to the NY Times showed that „Magic” intercepts showed the Japanese planned to attack Midway, which they called „AF”.

    Obsolete Equipment

    Some critics blamed the failure at Midway on the use of obsolete aircraft. The inappropriately named Devastator torpedo planes proved no match for the Japanese fighters. Even the Avengers, its schedule replacements, were riddled with bullets and rendered unflyable. Secretary of War Stimson dodged the question saying simply: „You go to war with the Navy you have, not the Navy you want or would like to have”. Critics immediately called for his resignation.

  2. Multumesc mult Israelianca pentru articolul Tatianei Menaker ! Nenorocitii astia, „confectioneaza” cosmaruri pentru ca n-au trait niciunul .

  3. calehari, mersi. Mai am unul, la fel de bun 🙂

    Si vreau cu ocazia asta sa te felicit pentru articolele tale de mare tinuta.

    Fiindca veni vorba de „US Navy”, dati-mi voie sa incerc sa va descretesc un pic fruntile:

  4. Minunat articol si crunt de adevarat.Aveam la cursul de literatura engleza teme precum:daca ati fi deportat in Siberia ce ati alege sa duceti cu voi?(rujul,chiobrituri,paturietc)Trebuia sa argumentam alegerea.Zadarnic le explicai la bietii idioti ca deportatii nu alegeau nimic.Nu vroiau sa stie.Marea majoritate a textelor studiate erau bineinteles despre injustitia sociala,nerusinarea femeilor occidentale de a se lupta pentru inlaturarea sufixelor masculionizante din denumirea unor meserii in timp ce mamele eroine din tarile in curs de dezvoltare luptau pentru apa potabila si asistenta medicala.Totul era o lupta si-o revolta si sa nu uit ,in stilul clasic stingist,o mare indignare!
    De-atita indignare habar n-aveau cite milioane de victime se afla la capatul acestui mod de a gindi.Cursul de filozofie era numit” filozofie si rationalitate” ca sa nu ai nici un dubiu ca vei face altceva decit ceea ce este „filozofic corect”.Horror!

  5. Cel puţin o dată pe an imigrantul din URSS are acelaşi coşmar: este iar în URSS şi nu poate scăpa.

    and I thought it’s just me.

    America, această ţară măreaţă şi generoasă nu numai că ne-a oferit adăpost, ne-a răscumpărat din sclavie.

    Alice Rosenbaum obisnuia sa spuna I am an American by choice and conviction.

  6. peppere, a aparut si mesajul anterior 🙂

    si da, am auzit.

    si nu numai zacamintul asta, se prospecteaza in diverse locuri, dar ori e prea putin, prea adinc, prea complicat. Da si cind om da lovitura ….

  7. Ar mai fi varianta panourilor solare, si spun asta fara sa fi consultat niscai studii aprofundate.

    In orice caz, dupa catastrofa din Japonia, varianta nucleara nu mai pare atit de atractiva. Dar stii ce nu inteleg eu, daca Japonia, o tara atit de civilizata si avansata dpdv tehnologic, si mai ales cu o populatie disciplinata, daca Japonia deci a fost (si poate mai este) in pragul unui dezastru nuclear, cum sta omenirea linistita la gindul ca Iranul construieste reactoare nucleare, hai sa zicem chiar in scopuri pasnice?

    Daca da peste ei un cutremur (chiar si fara tsumani) cum da din cind in cind, cazdoara Iranul se afla intr-o zona bintuita de cutremure, le fisureaza un reactor sau doua, iau foc citeva puturi de petrol … atunci sa vezi distractie.

  8. corect. 🙂
    uitasem total de varianta panourilor solare.
    nu stiu daca ai auzit de peter schiff sau joe bastardi.
    ei bine peter schif era un economist conservator ( vezi bibliografia) de provenienta libertaniana care cu ani buni de zile anunta caderea pietei imobiliare sub presiunea bulei.
    nu numai msnbc, nbc, NYT, cnn, cele mai luminate minti economice in frunte cu ben stein si fox news radeau cu hohote de el.
    ei bine, acest joe bastardi este un alt conservator ( nu stiu daca la origine e libertarian) insa omu’ sustine ca de un deceniu tot prezice ca se vor petrece activitati vulcanice majore si ca soarele va intra in hibernare ce va duce catre o mica era glaciara.
    este unul din fondatorii popularului website http://www.accuweather.com/ care este luat peste picior de media ( care printre altele compara climatologistii vs meteorologii cu astrologii vs prezicatorii de zodiace).
    perioada urmatoare ne va demonstra insa utilitatea celuleor solare intr’o perioada de hibernare a soarelui.

    Dar stii ce nu inteleg eu, daca Japonia, o tara atit de civilizata si avansata dpdv tehnologic, si mai ales cu o populatie disciplinata, daca Japonia deci a fost (si poate mai este) in pragul unui dezastru nuclear, cum sta omenirea linistita la gindul ca Iranul construieste reactoare nucleare, hai sa zicem chiar in scopuri pasnice?

    eu altceva nu inteleg: ” o ferma organica” germana a ucis de 30 de ori mai multi nemti decat a reusit sa ucida reactorul fukushima japonezi si totusi nemtii sunt mult mai determinati sa inchida centralele atomice ( din germania) decat fermele organice ( din germania). ca sa nu mai zic ca insfirsit germanii au avut posibilitatea de testare a minunatului sistem de sanatate, unde spitalele i’au trimis acasa sa se trateze. ( ironic).
    cum sa ma mai mir ca nemtii nu se simt amenintati de recentele rachete cu raza lunga de actiune lansate de curand de iran?

    bibliografie:

    http://www.youtube.com/watch?v=2I0QN-FYkpw

    http://newsbusters.org/blogs/noel-sheppard/2011/06/17/joe-bastardi-differs-mainstream-media-beware-mini-ice-age

    http://voices.washingtonpost.com/capitalweathergang/2011/02/joe_bastardi_resigns_from_accu.html

    http://www.aolnews.com/2011/02/22/joe-bastardi-5-facts-on-the-accuweather-forecaster-and-global-w/

    http://www.guardian.co.uk/world/2010/apr/17/volcano-disruption-flights-grounded-ash

    http://www.msnbc.msn.com/id/43268083/ns/world_news-americas/t/volcano-blasts-tower-ash-near-mexico-city/

    http://en.wikipedia.org/wiki/Escherichia_coli

    http://www.guardian.co.uk/world/2011/jun/10/e-coli-bean-sprouts-blamed

    http://www.csmonitor.com/World/terrorism-security/2011/0628/Iran-test-fires-14-missiles-capable-of-reaching-Israeli-US-targets

  9. Panourile solare şi centrale eoliene sunt bune, sunt şi cât de cât environment friendly dar funcţionează după buletinul meteo. Este un surplus de energie binevenit dar fiind inconsecvent este doar un surplus. Baza se va pune în continuare pe combustibilii fosili şi pe energia nucleară iar dintre cele două energia nucleară este cea mai puţin dăunătoare.

    Vorbind despre accidentului de la Fukushima, este ironic faptul că restul lumii, mai ales Europa se declară acum foarte îngrijorate de centralele nucleare ca şi cum ar fi fost direct afectate, în timp ce în Japonia opinia publică este că energia nucleară este o necesitate iar numărul de centrale nucleare ar trebui să rămână cel puţin la nivelul actual dacă nu chiar să crească.

  10. idiotii care se bucura de libertate habar nu au cat sange a curs pentru a putea manifesta ei ca niste idioti. adevaratii criminali sunt niste ingeri in comparatie cu politistii care „abuzeaza” de forta. violatorii au drepturi, victimele sunt vinovate ca i-au incitat samd. studentii sunt doar spalati pe creier – jagardelele de profesori ar trebui izbiti cu dintii de bocanc pana se trezesc la realitate. este exemplificarea clara a faptului ca satulul nu-l crede pe flamand (dar si flamandul este fericit sa-i ghirtzaie matele atat vreme cat ii ghiortzaie in urma unui venit minim garantat de catre stat).

  11. ” Daca veti intalni nemultumiti in Franta, folositi metoda mea si spuneti-le : DUCETI-VA IN RUSIA „( Marchizul De Custine )

    ” Colonialism, imperialism, exploatarea clasei muncitoare : Duceti-va in Coreea de Nord „

  12. Razboiul din Iraq nu numai ca a fost o agresiune neprovocata, dar este contrar Constitutiei Statelor Unite, si altor legi in vigoare, care prevd ca Presedintele trebuie sa argumenteze, cu dovezi clare, in fata Congresului, nu intentia, ci agresiunea clara a unui alt stat impotriva Americii. Abia dupa aceea, Congresul declara razboi, si il autorizeaza pe Presedinte ca, in calitate de Comandant Suprem, sa declanseze o riposta impotriva agresorului. In fapt, toate razboaiele purtate de americani dupa WW2 au fost ilegitime din acest punct de vedere, deoarece criteriile pe care Congresul a autorizat atacul militar nu au fost cele de agresiune, ci doar de amenintare, ori chiar de banuiala. In cazul recent al Libiei nici macar nu poate fi vorba de asa ceva, actul mergand chiar un pas mai departe, prin „suntarea” Congresului, in favoarea unei simple rezolutii a ONU.

    Oare faptul ca cineva te-a salvat din infern dicteaza ca trebuie sa-i sustii toate actiunile, oricat de agresive si contrare propriilor principii ar fi ele? Daca lantul abuzurilor nu este intrerupt la un moment dat, pana si cea mai libera tara se poate transforma intr-un regim totalitar. A fi pro-american nu e nicio mandrie, mai ales cand America se comporta exact ca URSS, deocamdata doar in politica externa.

  13. 17@ Sadam insusi era o insulta la adresa omenirii un criminal odios dovedit. Un agresor al lumii civilizate. Am cunoscut pe cineva care a lucrat foarte aproape de el. Un monstru cu chip de om.
    Asertiunile tale pe tema razboiului si asa-zisei ilegitimitati a interventiei e o eroare. Un fals! Nu argumentez pentru ca tu de fapt nu prea vrei sa citesti, sa te documentezi. Te cunosc, stiu cine esti si nu vreau sa pierd timp pretios cu o cartita care face jocul KGB-istilor.

  14. Nu poţi declara război pe motiv că „sa declanseze o riposta impotriva agresorului”. Sau mă rog, poţi dacă ţii neapărat, dar n-are rost. Eşti deja în stare de război fie că ai vrut sau nu.

  15. @Englezu’

    O fi fost Saddam cum zici tu, nu neg asta. Ceea ce critic este folosirea banilor platitorilor de taxe americani, si romani pentru o actiune militara impotriva unui regim care nu a atacat vreodata nici America si nici Romania, care a mai avut pe deasupra si „rezultate neprevazute” cum ar fi reaprinderea vechilor conflicte interconfesionale si interetnice, care au lasat in urma zeci de mii de morti. Mai mult de atat, in anii ’80 America a ajutat Iraqul lui Saddam sa se inarmeze, si a preferat sa inchida ochii la genocidul kurzilor, infaptuit cu arme chimice produse cu tehnologia livrata de America si alte puteri occidentale. Reactorul nulear al lui Saddam, Osirak, a fost construit de francezi, tot cu acordul tacit al Americii, si distrus apoi de israelieni. Dupa aceasta actiune, nu exista dovezi ca ar fi fost construite astfel de facilitati, pentru ca nu mai era accesibila tehnologia. Cativa ani dupa al doilea razboi, trupele au tot cautat armele „nukulare” prin desert, dar n-au gasit nimic.

    @Hongse

    Razboiul este legitim doar daca este defensiv, adica daca celalalt te-a atacat el primul, sau un atac din parta lui este iminent. Orice alt razboi, indiferent de pretext, este unul pur agresiv, de cucerire. In cazul Iraqului nu exista niciun fel de dovada palpabila cu privire la posibilitatile lui Saddam de a ataca America, daramite asupra intentiilor lui de a face asta. Dupa cum spuneam, in ciuda discursurilor sforaitoare ale neoconsilor si altor „ulii”, nici nu s-a gasit absolut nimic, ba in plus trupele americane au fost prinse si in mijlocul unui adevarat razboi civil, si au incasat gloante atat de la sunniti, cat si de la siiti. Bravos, natiune model a lumii!

  16. Englezule,

    Alex are dreptate.

    Iar adevaratul issue nu este daca Saddam era „o insulta, un criminal odios, etc.” (a straw man argument). Adevaratul issue este de ce ma pui tu pe mine la plata ca sa inlaturi pe cineva de care nu-ti place tie.

    Nimeni nu te impiedica sa te aduni cu insi care sint de aceeasi parere cu tine, sa puneti mina de la mina banii vostri, sa va duceti sa-l inlaturati pe Saddam pe cheltuiala voastra daca chiar va sta in git de nu puteti sa dormiti din cauza lui. Dar nu pe banii altora. Pe banii vostri!

    Altfel, dpdv al Constitutiei si traditiilor americane, repet, Alex is right.

  17. Baieti, din cite-mi amintesc, Bush a avut aprobarea Congresului pentru a ataca in Iraq. Ceea ce Obama nu are in Libia

    Si asta e democratia, n-ai ce-i face, nu intotdeauna statul cheltuieste bani pe ce vrei tu, de-aia sunt alegeri, ca sa-i poti da jos pe cei care te nemultumesc. Iar banii dati la stat sub forma de taxe nu mai sunt nici ai mei si ai celor care gindesc ca mine si nici ai celorlalti care nu gindesc ca mine, din pacate. Precis ca sunt si fonduri alocate pentru cauze care va convin, cum ar fi milioanele varsate in vistieria ONU, sau donate palestinienior pentru a-i imbogati pe Arafart sau Abu-Mazen si pentru a finanta in ultima instanta Hamasul.
    Pus mina de la mina inseamna cheta sau donatie privata si nu va impiedica nimeni sa va oraganizati in acest scop.

  18. LOL, Costin, si Siria in Comisia ONU pentru drepturile omului. Ai cui bani sunt aici? Sa-l trag la raspundere, Alex, roadrunner? Ati data mina de la mina voi si prietenii, sau da Congresul fara acordul vostru ?

  19. Israelianca:

    Daca nu sint de acord sa dau bani pentru Iraq, asta nu inseamna ca sint de acord sa-i dau lui ONU. Ce faci tu este o greseala elementara de logica.

    Pozitia mea este ca America nu trebuie sa fie in nici un ONU, si ca trebuie sa iasa cit mai repede de acolo.

    Congresul da banii fara acordul nostru. Sper ca chestia cu Congresul sa o rezolve americanii la anul, intr-un mod clar si lipsit de orice echivoc.

    Pina atunci, realitatea este ca in materie de politica externa, americanii nu sint reprezentati de nimeni in Congres (cu citeva notabile exceptii, prea putine totusi ca sa se opuna). Nici de democrati, nici de republicani. Baietii fac ce vor ei fara sa le pese de ce crede prostimea de rind. So much for our representative Republic.

  20. noroc cu israelianca ca mai explica constituia Statelor Unite unora din State.
    merci de interventie.

  21. roadrunner, tu sti macar care este diferenta dintre state si federali?
    aia constitutionala.
    ce au voie sa faca unii si ce au voie sa faca ceilalti?

  22. roadrunner,

    indiferent de ce se va intimpla la anul in Congres sau la Casa Alba, cineva nu va fi de acord cu impartirea banilor.

    Cind spui acordul nostru – ce inseamna „nostru”? Ci e „noi”? Si vezi ca asta nu prea suna a democratie, pentru ca in democratie nu exista 100% de o parte sau de alta, asta e retorica dictatoriala, unde toata populatia se raliaza in spatele unui singur partid condus de un preaiubit fiu al poporului.

    Uite, sa-ti dau un exemplu din Israel – am un coleg religios la serviciu. Si el si eu platim taxe. Eu nu sunt de acord ca statul sa acorde stipendii celor ce invata o viata intreaga in scoli religioase, iar el nu e de acord ca statul sa subventioneze teatre. Ce facem, ca banii sunt si ai mei si ai lui, sunt ai nostri, dar nu suntem de acord cum sa fie cheltuiti.

    In ce priveste ajutorul pentru Israel, ti-am mai explicat, am avea numai de cistigat daca l-ati retrage si ne-ati lasa in pace cu pretentiile absurde ale presedintilor si secretarilor vostri de stat. Faptul ca acest ajutor este mentinut inseamna ca sunt in joc si alte interese De ex., America a intervenit in toate razboaiele, e.g. cind armata israeliana era la 40 de km de Damasc sau 101 km de Cairo, sau cind avea armata a III-a egipteana incercuita in Sinai. America ne-a oferit bani in schimbul victoriei totale asupra arabilor, nu noi am cerut. Deci cum spuneam, interese. Iar tu, daca esti cetatean american ai dreptul sa protestezi, sa demonstrezi si mai ales sa votezi cu cine vrei tu. Ce iese la vot, Dumnezeu cu mila. Eu de 27 de ani de cind sunt in Israel, am votat la toate alegerile, mai putin cea care a avut loc la 1-2 luni dupa ce am sosit si nu intelegeam nimic din politica israeliana. De-abia la ultimele alegeri am nimerit si sunt multumita de alegerea mea. In rest, a trebuit sa inghit in sec, una mi s-a promis in campania electorala, alta am primit in realitate. Caragiale e universal valabil :).

  23. Israelianca:

    1) Cea mai simpla cale de a evita cearta pe o imparteala este sa nu imparti nimic.

    2) Noi, adica noi americanii.

    3) Retorica pe care o vreau eu, vreau sa fie retorica constitutionala. Nimeni in america, nici Dumnezeu, nici Gheorghe Dracu’, nu este autorizat sa cheltuiasca banii publici pe Iraq sau pe ONU. Exact asta vreau eu sa se intimple.

    4) Nu am scris cuvintul Israel mai sus. Daca insisti, atunci da, si ajutorul ala trebuie eliminat.

  24. peppere, #27, crede-ma ca nu prea stiu cum functioneaza constitutia, dar am am inteles cum e cu democratia, si mai ales am inteles ca mai bine o democratie proasta, slaba, corupta, subreda, decit o dictatura perfecta, umana, ideala sau cum vrei sa-i zici. Tii minte bancul cu ciinele care vroia sa fuga din Romania in Iugoslavia pare-mi-se, pentru ca acolo macar avea voie sa latre?

  25. roadrunner

    Urmare a unei discuții recente, am mai citit din Ron Paul.

    In 2002, as war with Iraq loomed, I proposed that Congress officially declare war against Iraq, making it clear that I intended to oppose my own measure. The point was to underscore our constitutional responsibility to declare war before commencing major military operations, rather than leaving the decision to the President or passing resolutions that delegate to the president the decision making power over war.

    The war in Iraq was one of the most ill considered, poorly planned and just plain unnecessary military conflicts in American history.and I opposed it from the beginning.
    (The Revolution: A Manifesto, by Ron Paul, p. 52-53 Apr 1, 200)

    Îmi mențin părerile, acum și în continuare, inclusiv la vot.

    Iraq was the right time, right place, right war.

    We had to go to war, because the only sure way to ensure our national security is to drain the swamp of terrorism: to finally begin the process of wrenching the Arab world from a culture of backwardness, oppression and hatred toward the West.

    And as the war seems finally to show some hope of success, it isn’t time to leave. We need to finish the job as we remind ourselves why we are there.

  26. roadrunner,

    1 +4) Ti-am explicat ca tara voastra s-a obligat sa imparta niste bani in numele unor interese pe care le aveati la ora respectiva. O tara democratica nu-si poate anula obligatiile precum o dictatura.

    2+3) Voi americanii aveti pareri impartite. Am prieteni in America si pot sa te asigur ca nu au nimic impotriva razboiului din Iraq, in afara de marea pierdere de vieti omenesti in rindul soldatilor vostri, si crede-ma ca aceasta durere o simtim si noi. Deci tu nu poti vorbi in numele tuturor americanilor :), fara suparare. Inteleg ca in ultima insanta Congresul aproba unde se dau bani si unde nu, iar Congresul se alege democratic, nu? Iar presedintele si partidul lui nu sunt intotdeauna majoritari in Congres, deci nu se bucura de sprijin automat.

    Eu inteleg ca tu ii faci propaganda electorala lui Ron Paul, dar nu cred ca ai ales platforma potrivita, si ti s-a mai explicat chestia asta in trecut. Cred ca majoritatea autorilor si a cititorilor nu au drept de vot in America, deci iti bati cam degeaba degetele pe tastatura.

  27. @israelianca:

    Nu urmaresc sa-i fac propaganda lui Ron Paul aici (ii fac in alte parti, unde chiar conteaza). De ce as face-o? Nu cred ca voi convinge pe cei doi-trei participanti care au drept de vot in America sa voteze cu el. In general, daca te uiti in discutiile trecute, nu eu am fost ala care l-am adus pe Ron Paul in discutie.

    Pur si simplu imi spun parerile despre unele subiecte discutate aici, chiar daca ele, parerile, nu sint conforme cu opiniile monolitice de aici. De altfel, nu sint singurul… Este chiar asa o surpriza ca exista unii care gindesc neconform cu ortodoxia acceptata? In cazul asta, veti trai din surpriza in surpriza.

    @pataphyl:

    * Articolul ala a fost scris in 2008. Au mai trecut 3 ani de atunci. No end in sight, so, according to the author, it isn’t time to leave…

    * Actiunea din Iraq nu a adus nici un spor la „national security”, dimpotriva.

    * Teroristii care au atacat in 9/11 nu au venit din Iraq.

    * to wrench the Arab world from backwardness?? Why them???!!! Why not everybody else? Why not the Romanians, for that matter? And who pays for that? Punctul asta este cel mai absurd din toata argumentatia.

    Iti place Caragiale? Mi-am adus aminte de o scena preferata:

    CAȚAVENCU (zâmbind asemenea): Dă-mi voie, stimabile, un om politic trebuie, este dator, mai ales în împrejurări ca acele prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mișcare generală, mișcare (mângâie și umflă cuvintele distilându-și tonul și accentul) ce, dacă vom lua în considerație, trecutul unui stat constituțional, mai ales un stat tânăr ca al nostru, de abia ieșit din…

    TIPĂTESCU (bătând impacient din călcâi și întrerupându-l): Ei! să lăsăm frazele, nene Cațavencule! Astea sunt bune pentru gură-cască… Eu sunt omul pe care d-ta să-l îmbeți cu apă rece?… Spune, unde să fie! bărbătește: ce vrei de la mine? (se ridică fierbând.)

    CAȚAVENCU (ridicându-se și el): Ce vreau? ce vreau? Știi bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi… între fruntașii politici… Vreau…

    Hai sa facem o conventie. Hai sa lasam frazele, sa nu ne amagim cu retorica pentru de-alde gura-casca. Sintem oameni seriosi, ce dracu’…

    Da, stiu, dezbaterea publica americana, mass-media, politica, sint 99% pentru gura-casca. Asta-i situatia! Si in asta consta dificultatea momentului pe care-l traim, dar n-o gasesc chiar asa de insurmontabila.

    Metoda este simpla: sa detectezi sursele care se adreseaza lui gura-casca si sa le dai la o parte, dismiss them completely!

  28. @pataphyl #35

    De ce cosmar? In chestia de-o discutam, ce nu-ti place? A plecat Obama din Iraq? Nu urmeaza el indicatia din American Thinker, that it isn’t time to leave?

  29. roadrunner, a propos de opiniile monolitice – aveai cumva impresia ca suntem politically correct? sau ca ne schimbam opiniile dupa cum bate vintul ?

    Cit despre pareri, nimeni nu te opreste sa ti le expui, dar asta nu inseamna ca trebuie neaparat sa fim de acord cu tine si mai ales ca nu avem si noi dreptul la replica, chiar daca replicile noastre nu te surprind 🙂

  30. aveai cumva impresia ca suntem politically correct?

    Da. Intr-un anumit sens, nu in sensul indeobste acceptat.

  31. Tii minte bancul cu ciinele care vroia sa fuga din Romania in Iugoslavia pare-mi-se, pentru ca acolo macar avea voie sa latre?

    nu, dar prima data cand am vazut video-ul tau am crezut ca e bancul ala cu strada plina de croitori.
    si pe care te plimbai si puteai citi:
    francois cel mai bun croitor de la paris
    hans cel mai bun croitor de la berlin
    otto cel mai bun croitor de la viena
    si tot asa pana in capatul strazii unde puteai citi:
    marcus pincus cel mai bun croitor de pe strada asta.

    iar in mare este cam ce ai descris in postul acela.
    daca nu ma insel si din ce stiu eu, constitutia imparte puterile intre state si federali.
    statele pot construi politie pompieri, alea alea iar federalii pot construi armata, incheia tratate, declara razboi.
    pentru asta se platesc taxe catre administratiile locale si cele federale.
    mie cel putin mi se pare cat se poate de logic.
    razboiul se declara de presedinte care este comandantul suprem al armatei ( commander in chief) dar cu acordul congresului.
    congres care este format din senat si casa reprezentantilor.
    pentru ca nu s’a vrut lasa puterea in mainile unui singur om.
    ( dealtfel videourile puse de tine explica foarte bine asta)
    in timp ce presedintele este ales de electori, congresul este ales direct si se considera ca reprezinta alegatorii ( de unde si nevoia aprobarii de catre congres a razboiului).

    doua argumente pe care am vrut sa le combat ( si am sters de vreo cateva ori pana acum)

    A fi pro-american nu e nicio mandrie, mai ales cand America se comporta exact ca URSS, deocamdata doar in politica externa.

    si

    Altfel, dpdv al Constitutiei si traditiilor americane, repet, Alex is right.

    ei bine, am sa citez din memorie si imi cer zcuze de la bun inceput daca gresesc pe undeva.
    constituia a fost scrisa pe la 1787 ( 9 ani de la declaratia de independenta – asa imi aduc aminte anul)
    apoi a avut loc razboiul mexicano-american care a pornit de la independenta texasului.
    apoi razboiul spaniol-american pornit de la independenta cubei.
    cumpararea teritoriului louisiana de la francezi din cauza taxelor impuse americanilor pe comertul de pe mississippi care dpmdv a evitat razboiul cu frantujii.
    amenintarea japoniei cu razboiul pentru a iesi din izolationism.

  32. ps ca am uitat de razboiul de la 1812 impotriva britsilor declarat de presedintele de atunci james madisom si aprobat de senat, unde james madison a fost unul din parintii fondatori ai constitutiei.

    America a intervenit in toate razboaiele, e.g. cind armata israeliana era la 40 de km de Damasc sau 101 km de Cairo, sau cind avea armata a III-a egipteana incercuita in Sinai. America ne-a oferit bani in schimbul victoriei totale asupra arabilor, nu noi am cerut.

    israeliana – asta a fost razboiul de sase zile?

  33. @israelianca:

    adica in ce sens ?

    Ei, cred ca ne lungim inutil. Cind unul foloseste expresia politically correct, toata lumea intelege asta in sensul comun acceptat, acela care s-a pus in discutie si pe forumul asta de atitea ori.

    Eu ma refeream la sensul ca exista, pe forumul, un agreement apropo de care opinie este corecta si care nu. Drept urmare, orice opinie pusa de vreun participant este trecuta prin filtrul asta si stampilata de corecta sau incorecta. Sper ca acum am fost mai clar, si n-o sa mai insist.

    Vezi ca dr. pepper te dezinformeaza apropo de Constitutia Americana. Cind el zice, citez, „razboiul se declara de presedinte care este comandantul suprem al armatei”, nu face altceva decit sa bata cimpii cu gratzie. Conform Constitutiei Americane numai Congresul are dreptul de a declara razboi. Presedintele, ca „commander in chief”, raspunde de ducerea razboiului, dar numai dupa ce a fost declarat de Congres.

    Altfel spus, un razboi poate fi declarat numai de cetateni, prin reprezentantii lor, fireste.

    Mai departe dr. pepper face un scurt expozeu al istoriei americane din care, eu, unul, trag concluzia (correct me if I’m wrong) ca Constitutia e doar asa, o chestie cu care putem sa ne stergem la fund la o adica, atunci cind interesele si patria ne-o cer. Si ca, in loc sa ne tinem de ea, e mai bine sa schimbam regulile in acord cu timpurile, cu directia din care bate vintul, etc.

    Insa asta este exact argumentul progresivistilor. Unul din firele cele mai importante in dezbaterea publica americana (chiar daca nu enuntat explicit) este ce naiba sa facem cu Constitutia asta, care ne incurca de cite ori vrem sa facem cum vrea muschii nostri: fie sa luam de la X ca sa-i dam lui Y (lucru absolut interzis de Constitutie!), fie sa mergem la razboi aiurea pe coclauri (idem!).

  34. Alex Nicolin, Roadrunner.

    Razboiul din Irak a fost legal. Bush a cerut si a obtinut aprobarea Congresului, chiar inainte de declansarea ostilitatilor, in octombrie 2002. Razboiul a inceput in martie 2003.

    Inca o data. Declansarea razboiului din Irak a fost perfect constitutionala.

    Opiniile voastre personale nu au nicio valoare din punct de vedere al legalitatii acestui razboi.

  35. @emil b.

    Nu exista o declaratie de razboi impotriva Iraqului, facuta de Congres, conform Constitutiei. Legalitatea razboiului din Iraq se bazeaza pe War Resolution Act, o lege data pe vremea lui Nixon. Care lege a fost data tocmai in scopul de a ocoli Constitutia. Si a carei constitutionalitate se discuta si astazi. Dar cite legi din America nu ocolesc Constitutia? Si nu numai date de Congres… How about Roe vs. Wade?

    Vorba lui Clinton: Strike of a pen, law of the land, kind of cool!

    Da, razboiul din Iraq nu a fost ilegal. A fost insa anti-constitutional. Repet, nici un Congres nu a dat vreo declaratie de razboi impotriva Iraq-ului.

    Legea aia poate fi repealed, exact asa cum republicanii vor sa repeal Obamacare. Azi e, miine nu e.

    Dar, stai putin, ce mama dracului sintem noi aici? Avocati? Lawyers? Care discutam chitibusuri avocatesti? Daca ai sti tu cit ii urasc, si ma feresc de ei, de lawyers, ca de dracu’! Ma feresc ca de o molima.

    Noi discutam aici argumente precum daca razboiul din Iraq a avut vreun sens sau nu. Sintem oameni de rind, ne dam cu parerea. Sintem alegatori, public, ca sa folosesc un caragialism. Eu zic ca nu a avut nici un sens. Argumentul din American Thinker pe care l-a adus pataphyl nu m-a convins. Altceva?

    Am ajuns la Constitutie tirit de focul discutiei, nu de alta, crede-ma.

  36. Roadrunner. Again, it’s late, I’m tired, and you are somewhat misleading…. so, as usual 🙂 I’ll switch to our common adoptive language.

    1.
    This is what the US Constitution says about the powers of Congress with regards to war. Article One, Section Eight:

    „The Congress shall have power To… declare War, grant Letters of Marque and Reprisal, and make Rules concerning Captures on Land and Water.”

    However, the Constitution does NOT mention the specific form that a piece of legislation must follow in order to be unambiguously recognized as a bulletproof „declaration of war” (pun intended). The point bearing attention is that the US Constitution empowers the Congress to declare war, but it does not elaborate on the actual format of a war declaration. It may seem a contrived distinction, but in legal (and, implicitly, constitutional) speak it does have important consequences.

    2. Because of the gray area enabled by the Constitution (which is a normal thing, by the way) there have been practical precedents set by Congress throughout history.

    Congress has formally declared war five times during US history, starting with the war of 1812 and ending with the Second World War.

    Besides those, there have been a number of extended military combat operations that were authorized by Congress, short of a formal declaration of war. Among these is the second Iraq war. By all means these combat operations were proper wars, and the first one in this category dates back to 1798.

    Back then there was no War Powers Resolution, not to mention the two Barbary wars from 1802 and 1815, and others.

    Your mentioning of the War Powers Resolution is worthwhile, but the practice of Congress authorizing combat operations predates the political battles of the sixties and seventies. Bush’s authorization from Congress to wage war against Saddam Hussein has historical precedents which go way deeper back than the War Powers Resolution.

    3.
    Legality vs. constitutionality and formal declaration of war vs. authorization for war.
    The constitutional ambiguity has been resolved historically in a two tier approach by Congress. What is legal (i.e. passed as a law by Congress) has constitutional backing, and the practical difference is a matter of degree: how much oversight is required by Congress. In the case of a formal declaration of war the President has more freedom to pursue a war; in the latter case he has certain limits and/or benchmarks set by Congress. However, in both cases, the initial act of declaring or authorizing war has the same constitutional weight.

    Here I rest my case with regards to the misconception that the second Iraq war „illegal”, „unconstitutional”, or „legal” but somehow „unconstitutional”. It was both legal and constitutional. The only thing is that Bush’s authorization subjected him to a greater degree of Congressional oversight.

    Your other points, i.e. whether it was a justified war, warrant a separate discussion. Regardless, I found it appalling that you used cheap euphemisms like „not illegal” to describe Bush’s war. You should know better than that… unless you enjoy lapsing into political correctness 🙂

  37. I found it appalling that you used cheap euphemisms like “not illegal” to describe Bush’s war.

    Ce gasesti „appalling”? Ce naiba am spus? Ca nu a fost ilegal, lucru care este echivalent cu „a fost legal”.

    Sinteti unii dintre voi aici care tot cauta motive „nefariouase” in ce scrie unul la repezeala. Case in point: eu zic mai sus ca nu sint de acord sa platesc pentru Iraq, iar israelianca ma trimite sa ma adun cu aia care vor sa-l plateasca pe Hamas (see #23). Baaaa, frate…!

    Anyway, what I’m voting for, is I’m voting for such a representative of mine that would promiss to repeal the War Resolution Act.

    Si, daca voi avea de ales intre asta si „repeal Obamacare”, am sa-l aleg pe ala cu War Resolution Act. De Obamacare, daca-ti aduci aminte dintr-o discutie anterioara, mi se rupe. In War Resolution Act este cuiul lui Pepelea, Obamacare se rezolva dupa aia de la sine.

    Iar daca nu o rezolvam pe asta cu War Resolution Act, n-o s-o rezolvam nici pe aia cu Obamacare, mark my words.

  38. @roadrunner, 45: „Nu exista o declaratie de razboi impotriva Iraqului, facuta de Congres, conform Constitutiei.”

    Ba da.

    [107th Congress Public Law 243]
    [From the U.S. Government Printing Office]

    AUTHORIZATION FOR USE OF MILITARY FORCE AGAINST IRAQ RESOLUTION OF 2002

    Public Law 107-243
    107th Congress

    Joint Resolution

    To authorize the use of United States Armed Forces against
    Iraq. <>

    […]

    SECTION 1. SHORT TITLE.

    This joint resolution may be cited as the „Authorization for Use of
    Military Force Against Iraq Resolution of 2002”.

    SEC. 2. SUPPORT FOR UNITED STATES DIPLOMATIC EFFORTS.

    The Congress of the United States supports the efforts by the
    President to–
    (1) strictly enforce through the United Nations Security
    Council all relevant Security Council resolutions regarding Iraq
    and encourages him in those efforts; and
    (2) obtain prompt and decisive action by the Security
    Council to ensure that Iraq abandons its strategy of delay,
    evasion and noncompliance and promptly and strictly complies
    with all relevant Security Council resolutions regarding Iraq.

    SEC. 3. AUTHORIZATION FOR USE OF UNITED STATES ARMED FORCES.

    (a) Authorization.–The President is authorized to use the Armed
    Forces of the United States as he determines to be necessary and
    appropriate in order to–
    (1) defend the national security of the United States
    against the continuing threat posed by Iraq; and
    (2) enforce all relevant United Nations Security Council
    resolutions regarding Iraq.

    […]

    Approved October 16, 2002.

    LEGISLATIVE HISTORY–H.J. Res. 114 (S.J. Res. 45) (S.J. Res. 46):
    —————————————————————————

    HOUSE REPORTS: No. 107-721 (Comm. on International Relations).
    CONGRESSIONAL RECORD, Vol. 148 (2002):
    Oct. 8, 9, considered in House.
    Oct. 10, considered and passed House and Senate.
    WEEKLY COMPILATION OF PRESIDENTIAL DOCUMENTS, Vol. 38 (2002):
    Oct. 16, Presidential remarks and statement.

    Link

  39. Libertarienii sunt baieti buni, dar nu vad the big picture. Ei cred ca te poti retrage din istorie, asemenea „inteleptului” strut, si au tendinta de a da vina pe Vest. Elocvent este tov. de drum Rothbard, ipochimenul care acuza Statele Unite, in plin Razboi Rece, ca ii provoaca pe sovietici. Daca mai sunt si ronpolieni, chiar ca nu mai ai cum sa ii scoti din transa. Ron Paul REVOLUTION! (curat conservator, coane Fanica!)

  40. Vad ca va tot agitati cu „democratia” din Statele Unite. In realitate, Statele Unite ale Americii sunt o republica, adica un stat unde domneste legea, si nu vointa „boborului”. Democratia este fragila, putand degenera extrem de usor in olocratie (puterea gloatei) sau tiranie, datorita ignorantei celor care detin puterea, si intereselor personale ale celor pe care ii aleg. Parintii Fondatori, care au scris Constitutia, stiau foarte bine care sunt slabiciunile democratiei, si tocmai de aceea au creat un sistem reprezentativ indirect, care sa filtreze dorintele poporului, si sa le puna in acord cu o serie de principii etice solide, clasic liberale, asa cum explica si acest scurt film: http://youtu.be/jRQ76FYvw7M

    Faptul ca un grup de oameni mai mult sau mai putin reprezentativ pentru populatia unei tari vrea sa declanseze un razboi de agresiune, folosind resursele tututror, impotriva unui alt stat care nu reprezinta o amenintare, nu legitimeaza in niciun fel actiunea respectiva. Argumentul ca „e de datoria Americii ca Saddam sa inlaturat, iar democratia adusa in Orientul Mijlociu”, e unul inconsistent, ca sa nu spun pueril. Oare Constitutia prevede puteri speciale pentru Presedinte sau Congres sa stabileasca si sa impuna froma de guvernamant din alt stat? In realitate nu exista niciun mandat moral conferit Americii sa faca acest lucru, adica sa fie un fel de „politst mondial”. Daca decidentii politici voiau sa fie consitenti ei trebuiau sa decida si atacarea Siriei, unde regimul nu e cu nimic mai bun decat cel al lui Saddam, si a Arabiei Saudite, tara cu un regim nu doar autoritar, ci de-a dreptul totalitar. Revenind la cazul de fata, al razboiului din Iraq, motivele nu sunt atat de evidente si de simpliste cum cred unii, adica [doar] petrolul din Iraq. E defapt vorba de mentinerea unei forte militare in regiunea Golfului, pentru a constrange statele din zona sa accepte vanzarea propriului petrol la un pret mai scazut, si, in ultima instanta, ca continuarea acceptarii USD ca mijloc de schimb, lucru necesar datorita politicilor de expansiune monetara accelerata: http://youtu.be/8TfphLEjCJA. In prezent, multe state accepta sa detina rezerve uriase de dolari, si sa foloseasca dolarul in schimburi internationale, importand astfel inflatia creata de FED in America, ca veritabila taxa de protectie, ori ca sa fie aparate, ori ca sa nu fie atacate: http://www.financialsense.com/contributors/jr-nyquist/2011/06/27/more-than-a-currency

    E cunoscut faptul ca toate statele care intra in razboaie idelungate sfarsesc prin a-si ruina finantele publice si a distruge avutia populatiei. In cazul de fata, razboaiele din Iraq, Afghanistan, si alte operatiuni mai putin mediatizate, au fost finantate prin cresterea deficitului bugetar, care a fost acoperit prin vanzarea de bonduri. Alaturi de nevoia „relansarii economice” dupa bula .Com, si nevoia de credite ieftine pentru razboi (bonduri cu dobanda mica) a creat imperativa reducerii dobanzii FED, si inundarea pietei cu credit ieftin. Toata lumea cunoaste efectul unor astfel de politici. E oare justificat sa te ruinezi pentru a aduce „democratia” in tari unde populatia nu o intelege si nici nu o doreste, iar apoi sa te ruinezi in plus finantand regimurile „democratice” instaurate in locul „odiosului dictator”? Nu e un secret ca Hamid Karzai, si Nouri al Makri, impreuna cu clicile lor politice sifoneaza mare parte din ajutoarele generoase oferite de Unchiul Sam (falit) din banii propriilor contribuabili (multi dintre ei faliti). Sa mai adaug ca regimurile respective nu sunt mult mai „liberale” pe plan intern decat cei pe care i-au inlocuit, folosind de multe ori si aceleasi practici? Ce diferenta este intre Armata Rosie Eliberatoare din trecut, si Armata Americana Eliberatoare din ziua de azi, din perspectiva celor „eliberati”: In Afghanistan, care le-a cunoscut pe amandoua, aproape niciuna: http://www.rollingstone.com/politics/news/the-kill-team-20110327

    @Israelianca

    Ai dreptate, ajutorul extern acordat de America diferitor state nu este deloc un aspect pozitiv. Mentinerea la putere a unor regimuri tiranice si corupte creeaza probabil un antiamericanism mult mai virulent in randul populatiei fortate sa le suporte, decat sustinerea Americii pentru Israel. Fata de Israel, statele arabe primesc ajutoare cumulate mult mai consistente, dupa cum arata, si aici Walter Block: http://www.lewrockwell.com/block/block88.html (elev al tov. Rothbard, vorba lui Vlad M 🙂 )

  41. peppere, e vb de razboiul de Yom Kippur (1973), nu cel de sase zile (1967), dar asemenea interventii s-au produs in aproape toate razboaiele Israelului, daca nu chiar in toate. In esenta,SUA intervine o secunda inainte ca Israelul sa obtina o victorie coplesitoare in fata arabilor (trebuie retinut ca Israelul era s-o pateasca in 1973, dar s-a repliat, ce-i drept cu ajutorul armamentului primit de la americani, de maniera care sa-i permita sa intre in doua capitale arabe), oferind bani si garantii. Bineinteles ca in 1967 si 1973, arabii erau inarmati si instruiti de rusi, care si luptau alaturi de ei. Am mai povestit cred de pilotii rusi care s-au angajat in lupte aeriene cu aviatia israeliana, si care au declarat ulterior ca prefera sa faca puscarie pe motiv ca au refuzat sa execute ordine decit sa mai infrunte pilotii israelieni (dar astea sunt doar anecdote picante).

    roadrunner, baaaaa frate …..! eu nu te-am trimis sa te aduni cu nimeni, ma gindeam ca daca nu esti de acord cu x precis esti de acord cu y si poate chiar cu z, si poate oi fi scris si eu la repezeala (cum dai acum de inteles ca ai fi scris si tu) si nu m-oi fi exprimat destul de clar. Dar m-ai ales nu ti-am negat dreptul de a fi de acord cu ce vrei tu si de a-ti expune opinia aici, asa ca chill un pic.

    Saddam Hussein – a fost un dictator de cea mai josnica speta, care si-a casapit cetatenii, a folosit arma chimica impotriva propriilor cetateni de etnie kurda si impotriva Iranului, a lansat doua razboaie, unul impotriva Iranului, al doilea impotriva Kuweitului. Daca tin bine minte Kuweitul a cerut atunci, in 1990 sau 1991, Americii sa intervina cu forte armate pentru a elibera micul emirat din ghearele Iraqului, iar greseala facuta de americani in operatiunea „Desert Storm” a fost ca nu l-au detronat pe acest monstru atunci, cf proverbului „bate fierul cit e cald”. Saddam Hussein a fost si un principal finantator al terorii, care platea bani grei pentru fiecare suicide bomber trimis de palestinieni, care au facut victime si printre romani si americani aflati in Israel. Daca trebuia dat jos sau nu, in primul razboi din Golf sau in al doilea, putem dezbate in continuare. Dar in nici un caz nu sunt de acord ca nu prezenta nici un pericol pentru America sau Romania. Saddam avea arma chimica, pe care cum am spus mai sus, a folosit-o si nu o singura data. Din cite stiu eu, si te rog sa ma corectezi daca gresesc, armele de distrugere in masa includ arma chimica, biologica si nucleara. Chiar daca Osirak a fost distrus si proiectul abandonat, Saddam a continuat cu arma chimica si biologica. Si a avut timp sa le ascunda sau sa le transporte in alta parte, poate chiar in Iran, poate in Siria, Liban si Libia.

    Ion Mihai Pacepa a scris citeva articole in acest sens, de exemplu Operatiunea Sarindar, sau Din Rusia cu teroare. Marturisesc acum ca am citit foarte in diagonala aceste articole, dar nu le aduc aici pentru a le comenta exhaustiv, ci pentru arata ca aceste arme au existat si daca nu au fost gasite inseamna ca probabil au fost ascunse undeva si nu ca Saddam era inofensiv.

    Bineinteles ca e dreptul tau sa urmezi sfatul lui Vlad M. si sa te retragi cu capul in nisipurile Iraqului si sa astepti rabdator ca Obamacare sa se rezolve de la sine, ai numai grija sa nu se rezolve, fereasca sfintul, ca in Germania, cum zicea dr pepper, mergeti acasa si tratati-va cum puteti :).

  42. nu am dezinformat cu nimic, aseara eram cam obosit si mi’a parut rau ca am scris dupa ce initial stersesem de cateva ori exact inainte de a trimite mesajul.
    presedintele face declaratia de razboi, d’aia razboiului din serbia i se atribuie lui clinton, iraq si afghan lui bush ( cu obama e alta treaba).
    http://www.youtube.com/watch?v=ufoUtoQLGQY
    dealtfel chiar mai sus am scris ca ca asta e treaba federalilor.
    ca principiu este corect, ca exprimare mai putin.
    iar ce am scris aseara era numai prima parte de mesaj 🙂 ca nu ajunsesem inca la razboaiele de la 1900 sau 2000 pentru ca defapt acolo vroiam sa ajung la acel argument de intelectual fin stangist ramas de pe vremea cand paler ( despre care am mai scris ce bagaj de stereotipuri i’am gasit in jurnalul lui american decand cu calatoria in Statele Unite cu blandiana si tipul ala de la romania libera al carui nume imi scapa acum si nu mai stau sa caut) jongla cu argumente antiamericane plecand de la mcdonaldizare, pax americana si ajungand la asemuirea cu uniunea sovietica.
    care pentru mine este o enormitate.
    iar razboaiele despre care am scris sunt reale, au existtat, nu le’am inventat eu si fac parte din istoria Statelor Unite.
    Fara sa verific pot spune din ce imi aduc aminte ca razboiul de la 1812 a pornit de la faptul ca englezii obstructionau comertul american si inarmau nativii care atacau colonistii.
    iar in razboiul din coreea s’au batut americanii impotriva rusilor si chinezilor si macarthur a fost oprit ca putea sa ajunga pana in china, asa cum patton a fost oprit ca vroia sa ajunga primul la berlin si sa porneasca razboiul impotriva rusilor.
    ma rog, iar divaghez – ce vroiam sa spun este ca daca in coreea spre exemplu s’au batut americanii impotriva rusilor – asta nu inseamna ca poti aseza america pe acelasi calapod cu americanii.
    ca izolationismul american din cel de’al doilea razboi nu i’a ajutat cu absolut nimic.
    ba mai mult – banuiala mea este ca intrarea timpurie a americii in razboi l’ar fi oprit pe hitler daca nu ar fi fost si conjunctura cu chamberlain care adusese deja pacea.
    ca hitler lucra de zor la bomba atomica si la rachete V cu care vroia sa atace america.
    cu ce i’ar fi ajutat izolationismul pe americani?
    si care sunt argumentele care aseaza americanii pe aceeasi treapta cu uniunea sovietica?
    diferenta la 60 de ani dintre interventia uniunii sovietice si a celei americane: http://www.americanthinker.com/blog/2011/06/north_korean_army_reportedly_going_hungry.html

  43. iar am gresit si trebuie sa dau cu erata ( acum sunt la cafea)

    asta nu inseamna ca poti aseza america pe acelasi calapod cu americanii.

    uniunea sovietica pe acelasi calapod cu americanii.

  44. E cunoscut faptul ca toate statele care intra in razboaie idelungate sfarsesc prin a-si ruina finantele publice si a distruge avutia populatiei. In cazul de fata, razboaiele din Iraq, Afghanistan, si alte operatiuni mai putin mediatizate, au fost finantate prin cresterea deficitului bugetar, care a fost acoperit prin vanzarea de bonduri. Alaturi de nevoia “relansarii economice” dupa bula .Com, si nevoia de credite ieftine pentru razboi (bonduri cu dobanda mica) a creat imperativa reducerii dobanzii FED, si inundarea pietei cu credit ieftin. Toata lumea cunoaste efectul unor astfel de politici. E oare justificat sa te ruinezi pentru a aduce “democratia” in tari unde populatia nu o intelege si nici nu o doreste, iar apoi sa te ruinezi in plus finantand regimurile “democratice” instaurate in locul “odiosului dictator”? Nu e un secret ca Hamid Karzai, si Nouri al Makri, impreuna cu clicile lor politice sifoneaza mare parte din ajutoarele generoase oferite de Unchiul Sam (falit) din banii propriilor contribuabili (multi dintre ei faliti). Sa mai adaug ca regimurile respective nu sunt mult mai “liberale” pe plan intern decat cei pe care i-au inlocuit, folosind de multe ori si aceleasi practici? Ce diferenta este intre Armata Rosie Eliberatoare din trecut, si Armata Americana Eliberatoare din ziua de azi, din perspectiva celor “eliberati”: In Afghanistan, care le-a cunoscut pe amandoua, aproape niciuna: http://www.rollingstone.com/po…..m-20110327

    bine, dar criza a inceput cand s’a prabusit piata imobiliara.
    grecia, spre exemplu, ce razboaie a pornit?
    unde are trupe?
    dar japonia care nu cheltuie un sfant pe inarmari si are economia in cadere libera?
    dar italia? dar spania? dar belgia?
    la un moment dat franta si anglia au insistat ca u.s. sa reintervina in conflict pe motiv ca li se terminase munitia.
    daca toate razboaile dupa cel de’al doilea mondial sunt ilegale – cu ce se diferentiaza razboiul din afghanistan, unde statele unite au avut cel mai mare atac pe teritoriu propriu cu atacul de la pearl harbor unde hawaii a devenit stat in 1959?

  45. @ hongse #48

    Ba da

    Ba nu.

    Ufff, greu la deal cu boii mici… Ai omis din toata poliloghia aia (15 Kb de text!) tocmai ce era mai important: ca autorizatia a fost data in baza lui War Powers Resolution Act, adica exact ce am discutat noi, emil b. si cu mine, aseara, de-am reusit sa adormim pe toata lumea precum un film american prost cu avocati.

    Imi pare rau, dar aia este o autorizatie data in baza lui War Powers Resolution Act, nu o declaratie constitutionala de razboi. Uite cum arata una pe bune:
    Congressional Declaration of War on Japan

    December 8, 1941

    JOINT RESOLUTION Declaring that a state of war exists between the Imperial Government of Japan and the Government and the people of the United States and making provisions to prosecute the same.

    Whereas the Imperial Government of Japan has committed unprovoked acts of war against the Government and the people of the United States of America:

    Therefore be it Resolved by the Senate and House of Representatives of the United States of America in Congress assembled,
    That the state of war between the United States and the Imperial Government of Japan which has thus been thrust upon the United States is hereby formally declared;
    and the President is hereby authorized and directed to employ the entire naval and military forces of the United States and the resources of the Government to carry on war against the Imperial Government of Japan;
    and, to bring the conflict to a successful termination, all of the resources of the country are hereby pledged by the Congress of the United States.

    Approved, December 8, 1941, 4:10 p.m. E.S.T.

    US Declaration of War against Germany

    La fel.

    Trei paragrafe, citeva rinduri, o juma’ de pagina, clar, simplu, cinstit si lautareste.

    Un astfel de act le-a cerut Ron Paul in 2002 (vezi #32) congresmanilor, daca au c*aie, sa-si puna votul si semnatura pe el. Pentru ca, vezi tu, cind zici „da” sau „nu” la un astfel de act, nu mai merge dupa aia sa te dai dupa cotetz zicind ca nu a fost vina ta si ca tu n-ai stiut si n-ai vrut sa iasa ce-a iesit (cum au facut majoritatea democratilor care au votat pentru autorizatie). Bineinteles ca mamelucii, democrati si republicani deopotriva, s-au ascuns dupa cei 15 Kb ai autorizatiei de-o citasi tu. Singurul beneficiu pentru americanul de rind a fost ca s-a distrat mai ceva la la comici vestiti ai ecranului auzindu-l pe Kerry ca zice: ‘I voted for the war before I voted against it”. Da, incredibil, asta-i nivelul…

    Una din problemele Americii este ca are prea multi avocati si ca majoritatea politicienilor a ajuns sa fie formata din avocati: Clintoneasa este avocat, GWBush are si el un law degree, Obama avocat, Michelle Bachmann avocat, si-si scriu actele de parca ar fi la County Court: zeci, sute, chiar mii de pagini scrise intr-o pasareasca incredibila. De-aia le zic eu americanilor mei: „Ba, mai trimiteti acolo si oameni care au o meserie/profesie adevarata si au facut ceva la viata lor: brutari, zidari, tractoristi, doctori, ingineri…, nu numal lucratori cu gura. Ca astia or sa va toace la cap si-or sa va abureasca de n-o sa mai stiti nici cite urechi aveti!”

    Altfel, tu ce parere ai? A fost razboiul din Iraq okay sau nu? Si de ce.

  46. @dr pepper#54

    Am precizat in acelasi comentariu faptul ca America exporta inflatie (adica importa gratis avutie), deci in realitate isi poate permite sa imparta ruina si cu ceilalti, atunci cand da drumul la tiparnita, indiferent de motivul pentru care o face. Paradigma creata de astfel de actiuni are si un nume – deficits without tears.

  47. @vlad m. #49

    O fi asa cum zici. In orice caz, ceva se intimpla in America. A ajuns pina si The New York Times sa-si exprime ingrijorarea cu privire la un anumit curent „izolationist” care bintuie prin partidul republican. Nu ca republicanii s-ar fi schimbat peste noapte, dar, vor, nu vor, mai aud si ce zice lumea si, deh, politica e pe voturi.

    Chestia este ca America a inceput sa fie si va fi din ce in ce mai preocupata de probleme interne care nu mai pot astepta. Ce sa facem cu inflatia si devalorizarea dolarului. Cum sa ne descurcam cu cele 14 trilioane (a figure beyond any humanly comprehensible imagination) de datorie publica. De ce toate cad in paragina si ne cam fluiera vintul prin buzunare. Cum s-o scoatem la capat cu pletora de programe de redistribuire de-am ajuns sa urlam cu totii unii la alti intr-o veselie. De ce este sistemul de pensii insolvabil. De ce preturile la sanatate cresc necontrolat. De ce sistemul de invatamint, pompat cu bani doldora produce numai imbecili, cu diploma sau fara. Si multe, multe altele.

    Americanii au inceput sa-si puna intrebari si sa caute raspunsuri. Lozincarii si mincatorii de rahat din mass-media nu se simt nici ei prea bine: nimeni nu se mai uita in gura lor si se sint cam irelevanti. Cum s-ar zice, vorbesc singuri ca televizorul. Lumea bombane din ce in ce mai mult, se stringe pe internet si se uita din ce in ce mai urit la politicieni si la mediile traditionale.

    In conditiile astea, a lua aspra ta toate problemele mapamondului si-a te f*te grija de ce fac altii, devine, din ce in ce mai mult, o atitudine usor ridicola. Mapamondul va trebui sa-si mai poarte si singur de grija pina cind America isi rezolva micile ei probleme interne. Cit? CIt timp le va lua. Poate 5 ani, poate 10, poate n-or sa le rezolve niciodata. Dupa aia, mai vedem.

  48. #59

    Esti canadian? Then,
    What’s a nice kid like you,
    Doing in a place like this?

    Imi place si mie de Ann Coulter. Virful ei de creatie s-a intimplat prin anii ’90 cind a scris citeva carti excelente (btw, le am pe toate, mai putin asta care-a scos-o acum doua saptamini). Este desteapta in draci, are nerv, verva, wit, you name it.

    However, jurnalistii de pe Beltway (Washinton, adica) nu se pot dezbara de citeva defecte umane. Unul ar fi ca se imbata din doua-trei succese si ajung sa se creada mari guru, mari formatori de opinie. Ce zic ei trebuie s-o luam ca litera de evanghelie si sa nu care cumva sa incercam sa gindim cu capetele noastre! Al doilea este ca devin inflexibili: daca au apucat-o pe o cale o tin pe aia pina in pinzele albe.

    Pe Ann Coulter o gasesti pe http://www.humanevents.com, o gazeta dedicata 100% establishmentului neoconservator republican. Sint cam in urma cu evenimentele, daca compari articolele care apar acolo (nu ale lui AC) cu articole care au aparut acolo acum 3-5-10 ani, nu vei remarca nici o diferenta. Cu o exceptie: Human Events preia articolele lui Pat Buchanan. Iti recomand sa urmaresti discutiile care se stirnesc la articolele lui.

    Formatia de jurist a lui Coulter n-a facut altceva decit sa-i nenoroceasca unele din articole. Cind se tine pe subiectul cu stinga este excelenta. Insa am prins-o de citeva ori intrind intr-un legalese care mi-a stricat tot cheful pe ziua aia.

  49. @Roadrunner 55

    War power resolution, din câte înţeleg eu, înseamnă limitări. Congresul nu mai poate declara război de capul lui. Lor. Mă rog. Trebuie şi aprobarea preşedintelui acum (collective judgment of both the Congress and the President will apply to the introduction of United States Armed Forces into hostilities). Congresul l-a împuternicit pe Bush să ducă răzbel împotriva Irak-ului. Adică collective judgment of both the Congress and the President. Cum e asta neconstituţional?

    Ai dreptate, declaraţia de război împotriva Japoniei e scurtă, concisă, cuvinte simple, uşor de ţinut minte. Dar după cum ziceam mai devreme (@19) ” Nu poţi declara război pe motiv că “sa declanseze o riposta impotriva agresorului”. Sau mă rog, poţi dacă ţii neapărat, dar n-are rost. Eşti deja în stare de război fie că ai vrut sau nu.”

  50. Alex, SUA exporta si alte lucruri gratis, vezi Google Mail, WordPress samd.

    Stiu, o sa zici ca e corporatie, insa nu e chiar asa. Nu uita ca prima fotografie digitala (color) a fost facuta in ’54 (pentru ca nu puteau filma cu pelicula din satelit), iar rezolutia era atat de buna incat se vedea inclusiv numarul persoanelor de la o receptie (uneori si inaltimea acestora) de pe covorul rosu. Imagineaza-ti uimirea unora cand au aflat ca satelitii pot avea orbite extrem de jos.

  51. @hongse #61

    War power resolution, din câte înţeleg eu, înseamnă limitări. Congresul nu mai poate declara război de capul lui.

    Dar mie nu mi-e ca Congresul declara razboi de capul lui! Asta mi-e ultima grija! De capul lor ajung sa provoace razboaie altii: presedinti, departamente de stat, grupuri de interese, think-tank-uri, etc.

    Aia e problema mea! Daca ar fi sa am numai grija Congresului, as dormi linistit si-as trai pina la adinci batrineti.

    War Power Resolution n-a fost dat ca sa limiteze Congresul (tu iti dai seama ce ai scris acolo?), ci ca sa ridice limitele altora.

    Io propun sa incheiem, deocamdata, aici discutia. Nu strica o perioada de reflectie inainte de a ne repezi la tastatura.

  52. war power resolution este acelasi cu war powers act din ’73 votat peste capul lui nixon?
    ca de war power act mi’am adus aminte unde am citit dar nu gasesc pe net 🙂

  53. pai nah, daca ma faci curios israeliano…
    am mai citit vreo doua articole si pe frontmagazine si mi’am adus aminte ca am sustinut la un moment dat despre noua decizie a SF de a interzice circumcizia ca o puneam pe seama nanny state- insa citind articolele din frontpage, acum tind sa le pun pe seama amandorura.

  54. Roadrunner. War Powers Resolution a limitat şi puterile preşedintelui. De aia trebuie să dea periodic raportul.

    Dr Pepper, da, aia e. Interesant că un preşedinte a făcut uz de veto la o lege care se pare că i-ar fi conferit puteri de viaţă şi de moarte asupra tuturor, şi başca, a mai fost şi votată 😀

  55. cine se plingea mai sus ca invatamintul american produce ciurucuri? Uite de ce, indoctrinarea marxista, agenda anti-israeliana si anti-semita (si in ultima instanta anti-americana) finantata de arabi, timpenia sinistra cunoscuta sub numele de „politically correct”, si probabil promovarea mediocritatii.

    Tatiana, din pacate, n-a scris decit vreo 4 articole, dupa care a disparut. Mare pacat.

  56. din ce imi aduc eu aminte war powers act a fost votata tocmai pentru a slabi din puterile presedintelui si a intari ceea ce se numeste checks and balances.
    ma rog, ar trebui sa mai recitesc despre acest subiect.

    israeliana, parcursul lui tatiana mi se pare copiat la indigo cu cel al lui alice rosenbaum.
    ( dealtfel am vazut ca au absolvit aceeasi facultate cu lenin si putin 🙂 )

  57. @ Vlad M.

    Libertarienii sunt si astia de mai multe feluri. Texanii, de xemplu sunt in majoritate conservative libertarians. Cei din New Hampshire sunt ceva mai la stanga. De asemenea sa nu uitam de neo-libertarieni (libertarieni at the core, dar extrem de dornici sa-i calce pe altii la nevoie).

    Pe termen lung, un lucru e sigur. Libertarianismul castiga in detrimentul democraps-ilor si republicrats-ilor, dat fiind ca ambele partide sunt turbate dupa big government.

    Iar cat priveste the big picture, imagineaza-ti urmatoarele: imediat dupa 9/11, management-ul turnurilor gemene intra in contact cu compania de asigurari care, printre altele, dispune de o mini-armata fara scrupule, extrem de bine pregatita (mini-..kes anybody?), no rules of engagement. The whole 9 yards. UBL ar fi fost matrasit intr-un an daca razboiul ar fi fost outsourced catre domeniul privat (contractorii actuali sunt niste pushlamale tocmai pentru ca sunt clientii guvernului ;-)). La fel sta treaba cu law enforcement (tribunale, legi, politie, user fees in loc de taxe, s.a.m.d.).

  58. @alex nicolin

    De-abia in seara asta am avut timp sa ma uit pe linkurile tale. Cel mai mult mi-a placut „‪Money, the State and International Politics (by Hans Hoppe)”.‬ Nu-l stiam. Foarte bun gagiu’! The bottom line is this: Vin vremuri kkcioase! Din nefericire o gramada de oameni inca viseaza cai verzi pe pereti. Sint asa de incotzopenitzi in micile lor pasiuni incit nu mai vad „the big picture”. :mrgreen:. Nici nu vor sti ce i-a lovit, saracii…

    Sa stii ca sint americani, din ce in ce mai multi, care vad toate astea. Si care lucreaza in directia evitarii catastrofei. Ca va fi catastrofa, cum nu s-a mai vazut in istorie. Merge al dracului de greu si nici macar nu stim daca vom putea evita ceea ce apare acum ca inevitabil. Dar, cum se zice, speranta moare ultima… 🙂

  59. @roadrunner#72

    Sa te tii cand o sa zboare vulturul de pe poarta, intorcandu-se la propriul cuib lasat de izbeliste, si o sa intre ursul, in prealabil intaratat de diversi indivizi cu capul la fel de gol si pe dinafara si pe dinauntru, indelung glorificati aici si prin alte parti … 😉

  60. Sa te tii cand o sa zboare vulturul de pe poarta

    Vulturul arata din ce in ce mai mult ca o gaina fiarta… 😉

  61. @dr pepper#79

    Cu o floare nu se face primavara. Guvernul Federal e in acest moment la fel de falit ca cel grec. Singura diferenta e ca taraste dupa el un ciomag suficient de mare incat o mai poate duce o vreme asa, pentru ca nu exista inca suficienti care sa aiba curajul sa spuna ca imparatul e gol pusca. De acord, trebuie renuntat urgent la toate masurile de „stimulare” bazate pe o intelegere profund gresita a prceselor economice, precum si la alte forme de interventionism. Dar asta nu e suficient in sine; mai trebuie efectuate taieri masive pentru a reveni la un buget echilibrat – in momentul de ata, doar 58% din banii cheltuiti provin din taxe si impozite, restul de 42% sunt imprumuturi. Bugetul militar ar trebui sa fie primul care face cunostinta cu toporul, deoarece este cea mai importanta dintre cheltuielile discretionare, insa nici Executivul si nici Congresul nu par sa fie dornice de a face pasul cel mare. Mai mult, bugetul Pentagonului chiar a fost suplimentat anul acesta cu cateva zeci de miliarde. Mai devreme sau mai tarziu, tot la asta se va ajunge, dupa cum sublinia si Niall Ferguson in prelegerea sa. In momentul in care serviciul datoriei va depasi cheltuielile militare, nu va mai exista cale de intoarcere pentru Imperiul American, iar unii, care s-au dat cocosi cand acesta era „in vana” vor aea de suferit din partea celor pe care i-au intaratat.

  62. peppere:

    Cind va renunta America la keynesianism? Vezi ca keynesianisti sint ambele partide, si democratii si republicanii.

    Daca America renunta la keynesianism, atunci ce filozofie de economie politica va adopta?

  63. am recitit comentariile astea vechi si vin cu stiri proaspete:
    http://news.yahoo.com/iran-says-warships-sailing-towards-u-agency-214302042–finance.html

    DUBAI (Reuters) – An Iranian naval officer said a number of warships had been ordered to approach U.S. maritime borders as a response to the stationing of U.S. vessels in the Gulf, the semi-official Fars news agency reported on Saturday.

    „Iran’s military fleet is approaching the United States’ maritime borders, and this move has a message,” the agency quoted Admiral Afshin Rezayee Haddad as saying.

    E vina lu’ Bush, banuiesc ca stie toata lumea 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here