La începutul lunii aprilie, în fiecare an, după 1990, ne reamintim de masacrul de Fântâna Albă din 1941, când rușii, la mai puțin de un an după ce au ocupat Bucovina, au ucis mii de români nevinovați, bărbați, femei, copii, mitraliindu-i și tăindu-i cu săbiile, îngropând apoi de vii răniții. E o crimă îngrozitoare, nerecunoscută încă de Moscova.

Zilele trecute Băsescu a vorbit despre planurile actuale ale Rusiei de atac asupra României, prin Lunca Dunării.

Asta ar trebui să dea de gândit serios, dar poate fi tratată și ca o declarație menită să îl facă mai vizibil pe fostul președinte care candidează acum pentru Parlamentul European. Cât de realistă poate fi declarația lui Băsescu e relativ ușor de văzut.

„Constante ca memoria istorică, geografia și caracterul național transcend mereu politica momentului” spunea Lordul Ismay. Kremlinul nu funcționează în alt fel și toată politică lui Putin confirmă asta – Rusia vede lumea în momentul de față că pe un teren de vânătoare, așa cum a făcut-o de sute de ani. E clar că armata rusă are planuri de atac ce privesc mai toate țările vecine, dar în special pe cele europene. Natura gândirii politice ruse impune ofensiva asupra țărilor apropiate, urmând ca mod de operare îndemnului lui Lenin – încearcă totul cu baioneta; dacă dai de moale, continuă, dacă lovești oțel, oprește-te.

Direcția cea mai dorita de Moscova pentru ofensivă și ocupație este Europa.

Văzute în detaliu, alternativele Kremlinului nu sunt multe – atacul asupra Europei se poate da prin Polonia, Ucraina ori România. Dar Polonia are o armată puternică, foarte bine și modern echipată dar și foarte bine motivată. Nivelul mare de motivare pentru a lupta împotriva Rusiei într-un război de apărare are susținerea majorității populației și asta face să existe și o numeroasă armată poloneză de voluntari, de asemeni echipată bine și gata în orice moment să facă față războiului, care se pregătește de luptă împreună cu armata regulată. Experiență istorică care ii face pe polonezi să fie realiști în privința rușilor și adaugă niște sentimente specifice foarte puternice de, să zicem neprietenie față de Moscova.

Geografia zonei e simplă – Putin știe că în spatele Poloniei e Germania care, cu toată bunăvoința pe care o arată față de Kremlin, poate doar, în cea mai nefericită situație pentru Europa, să lase Polonia să lupte singură, așa cum URSS i-a lăsat pe polonezii din Varșovia să lupte în condiții groaznice în 1944 cu mult mai superioara armată germană, spre a fi decimați. Germania ar putea face asta, dar armata americană staționată în Germania nu va lăsa Polonia să lupte singură și va interveni în timp util în ajutorul țării aliate atacate, țară care oricum are acum capacitatea de a se apăra cu mult succes și singură. Iar Polonia nu este singură – este membră NATO.

În momentul de față, urmând mandatului dat de legislativul american, armata americană din Germania este într-un proces de întărire prin creșterea numărului de militari și de echipamente de luptă, ceea ce face ca Polonia să fie într-o situație militară și mai favorabilă.

Nici atacul asupra Europei prin Ucraina nu poate avea un succes foarte mare, fosta țară sovietică fiind deja de ani buni mobilizată și gata de luptă, iar ajutorul dat deja de NATO Kievului a făcut armata hibridă a Rusiei să nu poată trece de pozițiile ei actuale, oricât ar fi încercat să avanseze. Numai cele 210 arme antitanc Javelin, livrate de Statele Unite Kievului, au făcut ca rușii să evite să își mai trimită tancurile pe câmpurile de luptă din Ucraina, după ce s-a ajuns până la refuzul echipajelor tancurilor de a-și risca inutil viața și echipamentele de luptă împotriva trupelor ucrainiene.

https://www.kyivpost.com/ukraine-politics/russian-tank-crews-fear-ukraines-new-javelin-missiles-says-poroshenko.html?cn-reloaded=1

România, în schimb, a părut ani buni o țintă ideală pentru ruși. Cu Serbia prietenă Rusiei în spate și cu Ungaria dependență energetic de Kremlin și care nu face nici un secret din faptul că vrea părți din țara noastră, România nu avea cum să lipsească dintre țintele planificate pentru lansarea unei ofensive ruse împotriva Europei.

Iar armata română a nu a fost in cea mai buna formă în ultimii ani – aviația militară a suferit ani de zile din cauza echipării slabe iar marina militară trebuie întărită de ceva vreme, așadar atacarea României putea părea o idee bună pentru Putin, dacă adăugăm asta la așezarea țării noastre.

Armata rusă are, de la momentul ocupării Crimeii, un număr mare de militari, nave și avioane de luptă care așteaptă în peninsula ocupată ordinul de atac de la Kremlin.

Dar armata română s-a mai luptat cu rușii la Marea Neagră și a respins cu mult succes atacul acestora.

În 1939, flota sovietică de la Marea Neagră începuse să facă exerciții de atac și apoi de debarcare prevăzute împotriva Dobrogei, spre a lua României portul Constanța, cu toate instalațiile petroliere și pentru a câștiga supremația absolută în Marea Neagră, unde avea staționată o flotă masivă ce era, după toate datele, imbatabilă. Cuprindea cuirasatul „Parijskaia Kommuna”, șase crucișătoare moderne, optsprezece distrugătoare, patruzeci și patru de submarine și multe alte nave de susținere, puitoare de mine etc. Flota românească nu avea nici un cuirasat, nici un crucișător, iar distrugătoarele noastre erau mai vechi și mai slab echipate decât cele sovietice, cel puțin pe hârtie. În dimineața zilei de 26 iunie 1941, „NMS (Nava Majestății Sale) Delfinul”, aflată în patrula la 60 de mile în largul coastei românești, a descoperit gruparea sovietică „Vorosilov”, formată din mai multe nave de luptă, dintre care șase erau distrugătoare moderne. În timpul ăsta, în apropierea grupării descoperite se afla altă grupare puternică de nave, condusă de gigantul „Parijskaia Kommuna”, scopul acestei acțiuni comune fiind neutralizarea apărării litoralului românesc în vederea pregătirii debarcării unor importante forțe sovietice de infanterie marină. În lupta care a urmat a fost grav avariată nava „Harkov” și crucișătorul „Moskva” a fost scufundat, întreg atacul sovietic fiind respins. De la acel sfârșit de iunie nici un avion sau navă ale URSS nu s-au mai apropiat de Constanța, până în august 1944.

România a împlinit 15 ani ca membru deplin al celei mai puternice alianțe militare din lume, Alianța Nord Atlantică. Armata română a luptat sub comanda NATO în Afganistan și a participat la misiuni de menținere a păcii în Kosovo și alte locuri din lume. Statele Unite au staționate echipamente de luptă moderne pe teritoriul țării noastre. Un atac al rușilor asupra țării noastre ar fi un atac asupra Alianței și asupra unei țări care se înarmează și e gata de luptă, dar și asupra militarilor americani. Și Kremlinul nu își poate permite asta – nu are forța sa ducă războiul ăsta.

România a împlinit acum 15 ani de când încă un masacru ca acela de la Fântână Albă nu mai e posibil. Putem spune acum ca israelienii – never again!

ACP

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. Sa speram, sa speram si sa ne inarmam !! Cel mai sigur si urgent este sa-i schimbam pe toti din actuala conducere, sa-i incarceram si punem la munca fizica eliberatoare de pacatele grele !!
    O conducere patriotica si eficienta poate intari apararea activa, pe model polonez, inclusiv cu linii de riposta contra ungariei, serbiei si bulgariei!! Asa cum bine ne-a avertizat in anii ‘80 Arsenie Boca !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here