Discuție pe șleau despre avort

    Print Friendly, PDF & Email

    Răspunsul la problema avortului depinde în întregime de două întrebări:

    Prima întrebare este: Fătul din pântecele mamei este o fiinţă umană sau nu?

    Dacă nu este, atunci el trebuie să devină o ființă umană la un moment dat, în timpul sarcinii. Există două categorii de imbecili care mizează pe această ipoteză absurdă.

    Imbecilii spiritualiști cred că acest lucru se întâmplă în clipa în care sufletul „intră” în trup. Dar sufletul nu este un „lucru” străin de trup: este chiar viața trupului. Pentru ca sufletul să intre într-un trup deja existent, ar trebui ca trupul, până în acel moment, să nu fi avut viaţă. În acest caz, trebuie admis că fătul este mort-țeapăn în timpul primelor săptămâni după concepție. Aţi mai pomenit ceva atât de dement?

    Imbecilii materialişti pretind că un făt de trei luni nu diferă, ca aspect, de un făt de maimuţă – un argument care este, în sine, vrednic de maimuţă. Privit cu atenție, Pablo Picasso seamănă mai mult cu Omul de Neanderthal decât cu Tom Cruise.

    Orice încercare de a dovedi că fătul nu este uman se izbește de prostii insurmontabile. Dar a nega faptul că celălalt este o ființă umană este cea mai veche scuză a celor care doresc să-l omoare. Știința nazistă dovedea cu argumente similare că evreii nu au sunt oameni.

    Lăsând la o parte ipoteza scrântită că fătul nu este om, apare a doua întrebare decisivă: Există vreo diferenţă substanţială între a ucide un om în pântecele mamei și a-l ucide după ce a ieșit?

    Avortiștii încearcă să inducă în eroare femeile cu vorba bună, asigurându-le că tot ceea ce este în interiorul corpului lor este de a lor, și că pot face ce vor cu ceea ce este al lor. Acest raţionament presupune că fătul este un organ al corpului femeii, și nu o ființă umană independentă. Dar chiar dacă fătul ar fi un organ, ce este un organ? Este, prin definiţie, ceva ce nu poate fi eliminat fără a afecta organismul. Atunci cum să invoci, în sprijinul dreptului de a elimina fătul, argumentul că el este un organ? Dacă este un organ, eliminarea acestuia înseamnă a mutila corpul. Și, odată acceptat dreptul la auto-mutilare, ar fi o odioasă discriminare ca acesta să-i fie acordat cuiva care vrea să-și taie degetul mare de la picior şi să-i fie refuzat cuiva care pretinde ceva mai rafinat, cum ar fi să-și taie capul sau să-și taie restul corpului şi să umble cu căpățâna plutind prin aer.

    După ce am exclus ca absurdă ipoteza că fătul este un organ, întrebarea este dacă, chiar fiind altceva decât un organ, el aparţine femeii care îl poartă în pântecele ei. Răspunsul este nu deoarece nu este făcut numai din ovul, ci și din spermatozoid. Spermatozoidul nu este produs de corpul mamei, ci de al tatălui, care doar îl depune în corpul mamei. Mama nu este, prin urmare, stăpâna fătului în întregimea sa, ci numai în parte; în ce privește cealaltă parte, care provine de la tată, ea îi este doar depozitară – și are tot atât de mult dreptul de a arunca fătul la gunoi, cât are o bancă dreptul de a arunca la gunoi banii din depozitele noastre.

    Respingerea categorică a dreptului la avort rezultă din evidențe limpezi ca cristalul pe care numai o mentalitate abjectă le poate nega. Dar răul nu se află atât în femeile care fac avort, înşelate de disperare, cât în apărătorii avortului, care, cu vorbe frumoase, încearcă să le convingă să devină criminale. În cazul în care ele acceptă propunerea, din două una: fie își vor crea încă un motiv de vinovăţie, durere şi disperare, fie vor trebui să-și sufoce în inimă orice simțământ de vinovăție, devenind reci și inumane, la fel ca perfizii lor sfătuitori.

    Fac un apel la femeia săracă și disperată, căreia îi este teamă să aducă un copil pe lume: nu-i credeți pe acești prieteni mincinoși. […]

    Conversa franca sobre o aborto, din volumul O imbecil coletivo: atualidades inculturais brasileiras, Rio de Janeiro: Faculdade da Cidade, 1996.

    (Traducere de Anca Cernea)

    The following two tabs change content below.

    3 gânduri despre “Discuție pe șleau despre avort

    1. Pe mine sti ca ILD m-a convins de mult, Anca. Cam in urma cu un an. In special acel clip m-a convins. Uite, imi scapa numele doctorului care explica.

      De cite ori imi amitesc, ma cutremur.
      Nu ca inaite eram pentru avort, dar nu aveam vreo parere ferma de nici un fel. Nu prea ma preocupa.

      Ar fi bine ca mereu sa dati acel filmulet. Pentru cei ce n-au apucat atunci sa-l vada. Nici nu pot sa povestesc cuiva ca lumea ce era in filmulets, ca mi se ineaca vocea cind ajung la pertile esentiale. Adica cum reactioneaza fatul – de fapt copilasul, cind se introduc aparaatjele pentru a-i sfarima corpul. Groaznic.

    2. Stiu ca am zis ca nu ii mai dam drumul acestui individ care raspunde la numele de Adrian Rusu, dar cred ca la acest articol nu ne strica un exemplu. Ne citeste lumea si crede ca nu exista astfel de nesanatosi. Ei bine, uite ca exista. Cica se avorteaza un animal, nu un om. 😆 Saracu’ stangist Rusu. Asadar, recapitulare: unii avortisti spun ca in uter e o adunatura de celule, altii zic ca e un animal. Mai pe romaneste, unii oameni ar spune orice in incercarea de a-si sustine ideile. 🙂 Nici unii, nici altii nu sunt in stare sa inteleaga o notiune banala: specia.

      Later Edit. L-am scos. Pastram esentialul.

      Adrian Rusu ne-a vizitat mai devreme si ne-a lasat un mesaj „inteligent”.

      „Viata trupului” este creata de la incepututuri, și pâna la un moment al dezvoltării embrionului, este aceeași viața ca a pisicii, de pildă. Daca avortul e foarte timpuriu, se avorteaza un animal, nu un om. Devine „om” când coboară în el un DUH uman. (evident, daca nu numim „om” bipedul de „dreapta” – in care coboara duhul de scrumbie, care și rămâne tel…. ).

    3. Lasa-l, saracul. Nu a auzit si el de ADN. I-a scapat un detaliu, ca in rest le stie pe toate.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.